Vedem aşa cum suntem

ii

Într-o vară, un pantofar din America a făcut o călătorie prin Europa. El a reuşit cumva să obţină o audienţă la Papa. Când s-a reîntors la muncă, prietenul lui l-a întrebat nerăbdător: “Spune-mi, Art, ce fel de om este Papa?” Art s-a gândit un moment, apoi a răspuns: “Poartă mărimea 39″.

Este evident că vedem aşa cum suntem.

Pictorul vede lumea în culori, sculptorul în forme;

muzicianul percepe lumea în sunete, şi economistul în mărfuri.

Arătaţi-le la doi oameni exact aceeaşi imagine, şi fiecare va vedea ceva diferit în ea.

Doi oameni privesc pe aceeaşi fereastră: unul vede noroiul de pe jos, celălalt vede stelele de pe cer.

Avem tendinţa de a vedea şi auzi lucrurile nu aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi.

Cel care este plin de ură, vede doar oameni urâcioşi.

Dacă ne simţim nesiguri pe noi înşine, ni se va părea că ceilalţi oameni ne ameninţă.

În mod constant îi judecăm pe ceilalţi după noi înşine.

Hoţul este mult mai suspicios faţă de semenii săi decât este un om cinstit.

Se spune că un rege al unui regat străvechi a ales un om bun şi un om rău dintre supuşii săi. Omului bun i-a spus: “Du-te în regatul meu şi găseşte un om rău”. Omul bun a căutat şi a căutat, dar nu a putut să găsească nici un om rău. Omului rău regele i-a spus: “Du-te în regatul meu şi găseşte un om bun”. Şi omul rău a căutat şi a căutat, dar nu a putut găsi nici un om bun.

Vedem aşa cum suntem. Vedem doar lucrurile de care suntem cu adevărat interesaţi.

Unii tineri, după ce tocmai s-au întors din primul război mondial, spuneau că Parisul era un oraş îngrozitor de murdar şi că nu existau acolo altceva decât bordeluri.

Alţii povesteau că este un oraş frumos cu catedrale şi parcuri minunate.

Vedem aşa cum suntem.

Vedem doar ceea ce aşteptăm să vedem.

De ce doar Magii au văzut steaua? Deoarece numai ei o căutau.

Un astronom va vedea mult mai mult pe cer decât un om obişnuit.

Un artist va vedea mult mai mult într-un tablou decât cel care nu este artist.

Se spune că un membru al comunităţii sale l-a salutat pe faimosul predicator Henry Ward Beecher la uşa bisericii după o slujbă religioasă şi i-a spus: “Dr. Beecher, poate sunteţi interesat de faptul că am numărat douăsprezece erori gramaticale în predica Dvs. din această dimineaţă”. Un alt credincios i-a spus în aceeaşi dimineaţă: “Astăzi l-am găsit pe Dumnezeu”. Amândoi bărbaţii au ascultat aceeaşi predică. Amândoi au găsit ceea ce aşteptau să găsească.

Vedem aşa cum suntem.

Într-o excursie prin Alpii elveţieni, călăuza arăta frumuseţea impresionantă a piscurilor acoperite de zăpadă, a zglobiilor izvoare de munte, a lacurilor asemănătoare cu oglinzile şi a liniei maiestuoase a orizontului.

Unul dintre drumeţi tot comenta:

“Ce este atât de minunat în acestea?”

Călăuza i-a răspuns: “Omule, dacă nu ai nimic în interior, nu vei vedea nimic în exterior”.

Ceea ce este înăuntru este extrem de important.

Dacă nu îl avem pe Dumnezeu înăuntrul nostru, nu îl vom vedea niciodată în afară. Dacă îl avem înăuntrul nostru, nu putem decât să îl vedem pretutindeni: în fiecare pasăre, în fiecare apus de soare, în fiecare copac, în fiecare om care este flămând sau însetat.

“Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.

Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” Ochiul este fereastra întregului trup. Prin “ochi”, se înţelege sufletul omului.

Dacă sufletul nu este curat; dacă este întunecat de prejudecăţi, de ură, de îngâmfare; dacă este obsedat de invidie şi gelozie, ne va deforma întreaga noastră viziune.

Vom vedea oamenii şi lucrurile nu aşa cum sunt, ci cu deformările datorate urii sau invidiei noastre.

“Ochii şi urechile sunt martori mincinoşi pentru cei care au suflete barbare”, a spus Heraclit în urmă cu douăzeci şi cinci de secole.

Arătând spre rufele întinse la uscat în curtea vecinei, o gospodină a spus: “Uită-te la acele haine – sunt atât de gri şi cu pete!” O prietenă i-a răspuns: “Mie mi se pare că hainele sunt foarte curate. Geamurile tale sunt murdare.”

Dacă viaţa pare înnorată, poate că ferestrele noastre trebuie să fie curăţate. Să păstrăm întotdeauna curate ferestrele sufletului prin examinarea zilnică a conştiinţei..Dacă nu facem aceasta, în mod constant îi vom vedea pe ceilalţi nu aşa cum sunt ei, ci aşa cum suntem noi – urâcioşi, invidioşi, îngâmfaţi, egoişti.

“Este mai bine să te păstrezi curat ca lacrima”, spunea George Bernard Shaw, “tu eşti fereastra prin care trebuie să priveşti lumea”.

“Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia îl vor vedea pe Dumnezeu”.

Doamne, Curăţă-ne. Înnoieşte-ne înăuntrul nostru pentru ca să putem vedea viaţa aşa cum doreşti Tu să o vedem, limpede, şi aşa cum o vezi Tu.

Amin.

sursa:http://www.predici.cnet.ro

Tratează-i pe ceilalți așa cum vrei să fii tu tratat

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa . Deci am mers si-am batut la usa .

"- Doar un minut"raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.

Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii 40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.

"- Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.

Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.

"- Nu e mare lucru"I-am zis eu. "Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"

"- Oh, sunteti un baiat asa de bun!"zise ea.

Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:

"- Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"

"- Nu este calea cea mai scurta"am raspuns eu rapid.

"- Oh, nu conteza"spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".

M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...

"- Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..."a continuat ea."Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."

In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.

"- Pe ce ruta ati vrea sa merg?"Am intrebat.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:

"- Sunt obosita... Hai sa mergem."

Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.

"- Cat va datorez?"a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.

"- Nimic"am zis eu.

"- Dar trebuie si tu sa te intretii."

"- Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri"am raspuns eu.

Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..

"- Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie"spuse ea. "Multumesc."

I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti...
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?... Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.

Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:

"- Ziua de azi este o zi speciala! "

Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.

Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat!

sursa: http://www.povesticutalc.ro/povesti-Trateaza-pe-ceilaltii.html

Povestea vulturului

Plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur care tocmai ce a iesti din gaoace.

Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul nostru a luat puiul acasa si l-a pus intr-un cotet, alaturi de niste pui de gaina.

Puiul de vultur a crescut laolalta cu acestia si invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri de la pamant.

Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu s-a indoit nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el este o gaina.

Traia alaturi de gainile din curte si se comporta intocmai ca o gaina. Asta pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile uriase…

Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva incercari, s-a ridicat in zbor in vazduh, spre ianltul infinit, devenind cu adevarat liber!

Singurele ingradiri sunt cele acceptate de tine!

>> autor: Anthony de Mello

Povestea catelusului schoip

În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”

Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 20 şi 40$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.15 $ … şi apoi întreabă:

“-Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!

Băieţelul întreabă:

“- De ce căţeluşul astă şchioapătă ?”

Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!

“- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas.

“- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”

Copilul s-a suparat şi a răspuns:

“- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”

“- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”

Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.

“- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”

Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:

“- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!

sursa: http://www.povesticutalc.ro/povesti-Catelusul-schiop.html

Despre Familie - poveste

O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:

" - Va rog, parinte, ajutati-ma cu un sfat. N-am intelegere in casa. Barbatul meu cheltuieste mai mult decat castigam. Uneori bea, alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si copiii traim tot mai rau."

" - Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el.", o imbarbata parintele.

Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii si il intreaba:

"- Cum o mai duci, fiule ?"

" - Destul de greu, parinte."

" - Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, nu ?"

" - Asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot plange."

" - Atunci, care este problema ?"

Incurcat, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:

"- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale ?"

" - Da, parinte, o vad"

" - Casatoria este si ea, fiule, tot ca o pasare, iar barbatul si femeia sunt cele doua aripi. Daca nu bat amandoua odata aerul, pasarea nu poate zbura. Oricat s-ar stradui una, fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Cauta sa iti ajuti nevasta si copiii, caci doar asa te poti numi om. Multumirea ta depinde de multumirea familiei tale."

sursa: http://www.povesticutalc.ro/povesti-Taina-casatoriei.html

Un prieten bun - poveste

Un om şi câinele său au murit deodată.

Ajungând în cer, au mers pe drumul pietruit cu aur… Vă amintiţi? Pe lângă un gard de marmură fină.

Urcând spre deal au întalnit o poartă superbă, construită din perle, ce străluceau sub razele soarelui.

Ajungând lângă poartă, au văzut un om şezând în pragul ei.

“- Scuzaţi-mă” i s-a adresat stăpânul câinelui, “unde ne aflăm”?

“- În Rai” – a răspuns portarul.

“- Putem primi un pahar cu apă”? a întrebat stăpânul câinelui.

“- Desigur” a răspuns portarul, “intră şi vei primii apă răcoritoare”.

“- Poate intra si prietenul meu”? a întrebat vizitatorul.

“- Regret” i-a răspuns portarul “dar nu permitem intrarea animalelor”.

Omul a decis să renunţe la apă, şi-a chemat câinele şi-au plecat mai departe.

Drumul ,în continuare, era anevoios şi plin de praf.

Tot mergând au ajuns la o poartă simplă de lemn, fără gard imprejur. Portarul rezemat de poartă, citea dintr-o carte.

“- Ma scuzati” i s-a adresat vizitatorul. “putem primi puţina apă”?

“- Desigur, cu plăcere, poftim intraţi” a răspuns amabil portarul.

Ei au trecut poarta şi au baut apă rece din fântâna apropiată, cât au poftit .

“- Mulţumim, puteţi şi să ne spuneţi unde ne aflăm?

“- În Rai” le-a răspuns portarul.

“- Sunt complect derutat! Si portarul pe care l-am intrebat mai devreme mi-a spus că la poarta lui e intrarea în Rai” a spus vizitatorul.

“- Ahhh, te referi la strada aurită şi poarta cu perle? Nu! Acolo e Iadul”.

“- Şi nu vă pasă că acolo se folosesc de numele vostru?" s-a mirat, stăpânul câinelui.

"- Nu!”, i-a răspuns portarul. Noi suntem bucuroşi că ei îi iau pe toţi aceia, care sunt de acord, să-şi părăsească prietenii şi să-i lase afară”.

Să ţineţi minte: Cu un prieten bun, întodeauna veţi avea, o “rază de lumină” la capătul tunelului

sursa: http://www.povesticutalc.ro/povesti-Prieten-bun.html

Psihologia INVINGATORULUI

Povestea unei persoane care si-a schimbat perceptia despre viata de la cea de victima la cea de invingator:

"Era o perioada in viata mea cand NIMIC bun nu mi se intampla. De la lucrurile care imi ieseau pe gura, care stricau relatii si imi aduceau dezaprobare pana la faptele mele marunte de zi cu zi.

Era incredibil atunci si este si acum cu se poate CA TOTUL sa mearga pe dos.

In adolescenta mea ajunsesem intr-o stare psihologica nasoala. Am ajuns sa astept lucrurile rele sa se intample.

Si mai grav, am ajuns sa leg de identitatea mea suferinta, esecul. Sa spun ca pur si simplu nu merit. Sa am convingerea ca lucrurile bune nu sunt pentru mine si ca trebuie sa traiesc in suferinta din motive care imi depasesc intelegerea.

Apoi a venit o zi cand am inceput sa imi asum RESPONSABILITATEA.

Sa stiu ca pentru fiecare lucru bun, oricat de mic, trebuie sa muncesc.

A urmat o schimbare de 10 ani si un drum al dezvoltarii personale care m-a schimbat pe mine si intreaga mea viata.

Acum citesc carti la care nu aveam acces atunci si care mi-ar fi schimbat viata in bine cu MULT mai repede.

Una din ele se cheama Psihologia invingatorilor de Denis Waitley

Si acolo am gasit samburele de intelepciune care mi-a luat 10 ani sa il descopar pe pielea mea.

Acest sambure are 2 bucati. O bucata este reprezentata de o ATITUDINE si o alta bucata de o ACTIUNE.

Daca inghiti acest sambure ca pe un medicament amar dar necesar, viata ta se schimba.

Ca si cand ai lua o pilula magica

Prima bucata a samburelui de adevar

Acesta bucata de adevar si intelepciune spune ca atitudinea necesara pentru success este OPTIMISMUL.

Optimismul realist si perseverarea in acest optimism sunt cele mai importante criterii in a castiga in viata.

Acesta este rezultatul celor mai importante studii psihologice asupra sportivilor de perfomanta, a oamenilor de afaceri si a oamenilor de success in general.

Exista 2 feluri de asteptari care exista.

- asteptarile pe care le au altii de la tine

- asteptarile pe care le ai tu de la tine

Asteptarile devin realitate si de departe, asteptarile PE CARE LE AI TU DE LA TINE sunt cele care fac diferenta.

In studiul infulentei mintii umane asupra bolilor fizice s-a dovedit ca stresul, furia, frustrarile scad cantitatea de anticorpi din organism si cresc sansele aparitiei bolilor. De asemenea scade productia de hormoni din organism, printre acesti hormoni fiind si cei responsabili de starea noastra de bine si de fericire.

Invingatorii vad intotdeuna si partea buna a unui lucru rau.

Suferi un esec, apreciaza lectia pe care ai invatat-o.

O persoana te inseala, fii multumit ca ai scapat de ea inainte sa iti faca si mai mult rau.

Suferi greutati in viata, apreciaza faptul ca te fac o persoana mai puternica.

Asadar optimismul este un stil de viata.

Stai relaxat si pozitiv in orice situatie. Nimic din ce se intampla in viata ta nu e intamplator. Ti se pot intampla doar 2 lucruri. Ori esti pus la incercare si testat, acestea fiind incercarile vietii, problemele pe care le avem, lectile de invatat SAU este o sarbatoare care confirma ca ai depasit cu bine incercarile. .

In momentul in care ti se intampla ceva neplacut sau suferi, intreaba-te ” ce trebuie sa invat din asta?”

Ai sa vezi ce lectii simple si frumoase iti da viata. Problema e ca te pune sa le repeti pana cand le inveti.

Nu ai bani? Actiunile tale de pana atunci te-au adus in situatia asta. Fii atent la Ce trebuie sa schimbi ca sa incepi sa ai bani?

Suferi din iubire? Fii atent la Ce greseli mari faci in relationarea cu persoanele iubite si ce trebuie sa schimbi?

Ai probleme de sanatate?Fii atent la Cauzele care te-au adus in aceasta situatie si devino o persoana mai constienta de felul in care traieste.

A doua parte a samburelui de adevar si intelepciune si adevar este o ACTIUNE

Aceasta se cheama automotivare pozitiva.

Uita de seminare motivationale, uita de motivarea externa. Efectul acestor motivari tine cat tine si emotia de moment a acestor forme de motivare. Singura motivatie valabila exista in tine.

Ea este motivatia interna.

Motivul pentru care putem sa facem ceva este tot timpul in noi.

Si exista doar 2 lcururi care fac un om sa se miste de pe fundul pe care ar sta in fiecare zi si sa faca ceva in viata.

Frica si Dorinta

Unii actioneaza din frica iar altii din dorinta.

Problema e ca mintea lucreaza sa iti ofere acele lucruri pe care te concentrezi cel mai mult.

Poate ai auzit ca mintea umana nu stie ce e aia negatia. Adica daca spui NU vreau datorii, mintea va intelege “ vreau datorii”

Nu vreau sa ma imbolnavesc, nu vreau sa mai sufar, nu vreau sa mai am stilul asta de viata. Daca te concentrezi asupra acestor lucruri si motivatia ta e frica, ce vei obtine?

DE CE TI-E FRICA NU SCAPI. Frumoasa noastra intelepciune populara - FOARTE ADEVARATA. ( pe ce te concentrezi , aceea atragi)

Inlocuieste frica cu dorinta

Vreau sa fiu o persoana bogata, sanatoasa, fericita, iubita.

In relatiile cu cei din jur cand vrei sa critici incepe tot timpul cu ” ASTA IMI PLACE LA TINE ” si continua cu ” mai poti sa imbunatatesti facand inca ceva in plus”

Ajuta constructiv, lauda si nu critica.

Apoi, fii pasionat de viziunea si visul tau.

Toti oamenii iubesc invingatorii

Experiment

Daca te pun sa mergi pe o placa de lemn care este asezata pe podea si pun 100 ron la capatul celalalt si tu mergi pe acea placa in echilibru si poti sa iei la capat acei bani, esti motivat sa o faci? Sunt cei mai usori 100 ron pe care ii poti face. Esti motivat de RECOMPENSA SUCCESULUI.

Dar daca pun placa intre 2 blocuri de 10 etaje si o piatra pe acei 100 ron ca sa nu ii ia vantul, mai mergi la fel de usor dupa bani?

Slabe sanse, pentru ca acum vezi si PEDEAPSA ESECULUI.

In viata, e bine sa vezi recompensele succesului nu pedepsele esecului

Nu te motiva cu ce nu vrei sa se intample.

Bogatia vine nu din grija pentu datorii.

Diferentele dintre ratati si invingatori

Ratatii vad furtuni, invingatorii vad curcubeul

Ratatii se plang , invingatorii se antreneaza si castiga

Ratatii cauta atentie, invingatorii castiga respect

Ratatii risca, invingatorii fructifica oportunitati

Ratatii sunt agresivi, invingatorii sunt asertivi

Ratatii cauta vinovati, invingatorii rezolva problema

Ratatii traiesc in trecut, invingatorii invata din trecut si lucreaza cu placere in prezent pentru viitor

Ratatii reactioneaza negativ, invingatorii raspund eficient

Ratatii fac promisiuni pe care le rup, invingatorii isi iau angajamante pe care le pot tine

Ratarea e un obicei si la fel e si Victoria.

Iti doresc sa atingi Victoria in viata,

sursa: http://www.personalitatealfa.com/blog/psihologie-pentru-performanta-ratarea-si-succesul-sunt-ambele-un-obicei/

Pera Novacovici

Un filmulet motivational care schimba perceptia asupra vietii

http://www.youtube.com/watch?v=H8ZuKF3dxCY&NR=1

Earth Day

10 modalitati prin care puteti economisi energia casei:

1. Aprindeti lumina numai atunci cand este nevoie, nu lasati becurile sa arda fara rost.

2. Schimbaţi toate becuri incandescente, cautati sa le inlocuiti cu cele fluorescente.

3. Scoateti aparatele din priza ( maşină de spălat, prajitoare, uscatore de par, etc) atunci cand nu sunt utilizate. Aceasta include si incarcatorul telefonului si orice lumina de tensiune mica.

4. Opriti calculatorul dumneavostra atunci cand nu este utilizat. Exista un fel de dispozitiv care opreste scurgerile de curent de la sursa. Cand sunt oprite, toate electronicele folosesc o cantitate mica de curent.

5. In afara casei instalati un sensor de miscare, care aprinde lumina numai atunci cand acesta detecteaza miscare.

6. Cumparati termostate programabile si setati-le sa se opreasca atunci cand nu sunteti in casa. Le puteti programa sa se aprinda cu jumatate de ora inainte sa va intoarceti acasa.

7. Incercati sa instalati sisteme solare si eoliene, nemaidepinzand de energia data de stat, in acelasi timp contribuiti la oprirea emisilor de gaze.

8. Cand sunteti plecat din casa pentru cateva zile, setati boilerul la cea mai mica temperatura si scoateti din priza absolut totul. Daca sunteti intr-o calatorie mai lunga, goliti frigiderul, deconectati-l si lasati usa deschisa.

9. Verificati daca compania energetica are oferte de distibuire mai putina a energie pentru zilele cand sunteti plecat.

10. Cand ati economisit destui bani instalati ferestre eficiente, care capteaza caldura soarelui in timpul iernii, iar vara o elibereaza.

Cum emotiile noastre negate creeaza boli

El si ea sunt despartiti de 6 ani.

Au un copil ajuns la varsta adolescentei.

Este crescut de tatal lui deoarece Ea a plecat in India.

De ce tocmai acolo? Pentru a-i ajuta pe copiii foarte saraci.

Ce ironie! (abandonandu-si propriul copil)

El tocmai isi revine dupa un cancer descoperit la timp si vindecat.

Intelege ca s-a imbolnavit, printre altele, si pentru ca a reprimat multa furie fata de ea (de care fusese foarte indragostit).

Si pentru ca nu vrea sa se imbolnaveasca din nou stii ce face? Se duce in India pentru a-i spune direct tot ce simte. Un drum lung si obositor dar sanatatea nu merita orice efort?

Ea aproape ca il uitase. Este uimita, bineinteles.

Si mai neasteptate sunt cuvintele lui. Este suparat pe ea si ii spune asta.

„Ai batut tot drumul acesta pentru a-mi spune ce furios esti?”-il intreaba inocent, nevenindu-i sa creada.

Il asculta cu atentie. Nu spune nimic despre ea, vorbeste doar despre ce s-ar putea intampla in viitor. Asta il infurie si mai tare. Se simte din nou singur (unul din motivele divortului) Poti vorbi cu cineva care nu e prezent emotional si sa te simti singur.

O femeie candva iubita, acum usor apatica dar si nedumerita, indisponibila sa mai simta ceva autentic. Insa reactia lui puternica o scoate cumva din amorteala. Dialogul este resuscitat. Relatia lor prinde viata. Ce va produce? Nimeni nu stie. Este insa foarte probabil ca infricosatoarea lui boala sa nu recidiveze deoarece a inceput sa scoata otrava emotionala din suflet.

Doar o alta dramaterapie, nimic altceva (am relatat doar finalul, povestea este mai incurcata).

Totusi, unele asemanari cu realitatea nu sunt intamplatoare.

Bolile grave sau fatale au adesea un substrat emotional.

Emotiile puternice reprimate se „scufunda” in corp si il pun in pericol.

Nimeni nu ne spune ca avem voie sa simtim orice, inclusiv o furie oarba si chiar ura fata de cei apropiati.

Asa raspunde sinele pulsional, ce rost are sa pretinzi ca esti altfel?

Ce ti se pare ca vei castiga? O tumoare nu e niciodata un premiu.

Si nici o gripa de sezon nu e vreun soi de recompensa.

Avem nevoie de permisiuni, avem nevoie de cineva respectat care sa ne spuna ca a simti este o forma a lui a fi uman.

Nu trebuie sa faci nimic pentru a simti.

Simti pur si simplu.

Ceea ce ai de invatat este un fel acceptabil de a exprima ceea ce simti.

Aici incepe civilizatia.

Ce greu poate fi uneori: sa spui ceea ce simti fara sa te minti si fara a-l rani pe celalalt!

sursa: http://www.adrian-nuta.ro/privind-inapoi-cu-manie/#more-809

Ce este FERICIREA?

Fericirea… atat de aproape

“Fericirea este starea noastra naturala. Fericirea este starea naturala a micilor copii, carora le apartine imparatia pana vor fi contaminati si murdariti de stupiditatea societatii si culturii.” – Anthony de Mello.

Ce este fericirea?…poate v-ati intrebat de nenumarate ori. De ce nu putem atinge acea stare asa-numita “fericire” intr-o maniera facila? De ce este atat de greu?….ca doar fericirea este un sentiment ca si toate celelalte, este la fel de simplu ca tristetea, ca ura, ca mania, ca invidia, ca nelinistea, ca dragostea…De ce fericirea este cel mai greu de atins si mai ales de mentinut? De ce o viata intreaga suntem capabili sa ne agatam de un sentiment de alta natura si sa il mentinem? De ce nu putem face acelasi lucru si cu fericirea? De ce putem simti invidie pentru o anumita persoana inca de la o varsta frageda, lasand acest sentiment sa ne insoteasca pe tot parcursul vietii noastre? Iar fericirea, daca o atingem, o lasam atat de usor sa ne scape din maini? Suntem, oare, programati genetic sa fim nefericiti, sa nu ne simtim impliniti, sa fim un cumul de sentimente negative care sa ne afecteze intreaga viata?

Oare asta a vrut Domnul nostru cand ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui?

Atatea intrebari care ne framanta de-a lungul efemerei existente pe acest pamant…

Solutia este extrem de simpla si se regaseste in fiecare dintre noi. Totul este sa stim sa o cautam in sinele profund si ori de cate ori suntem cuprinsi de deznadejde sa facem apel la acel punct din noi unde salasluieste aceasta, iar apoi sa o aducem la suprafata, dandu-i voie sa puna stapanire pe noi insine si pe cei din jur.

Toti avem in viata noastra momente de deznadejde maxima peste care trecem cu mare greutate si pe care putem spune ca le depasim datorita scurgerii timpului. Este si scurgerea timpului o solutie. Insa nu este cea adevarata. Timpul nu intotdeauna rezolva problemele. Uneori ele ne insotesc ani de-a randul.

Intr-unul din aceste momente, mi-am depasit temerile si am cerut indrumare unui duhovnic de pe plaiurile natale, desi…am avut de infruntat privirile rautacioase ale cunoscutilor care nu intelegeau de ce deranjez o fata bisericeasca pentru ceva care nu pare a fi concret (intrucat cautarea fericirii nu este un lucru exact, nu poate fi exprimat si definit in cuvinte, nu reprezinta o reteta pentru toata lumea).

Duhovnicul mi-a spus: “Uita-te in spatele tau, uita-te in trecut, uita-te la ceea ce a fost. Ce vezi?”

I-am raspuns ca vad o mare de griji, de evenimente neplacute si negative, vad prieteni care m-au tradat, vad oameni dragi care mi-au fost luati de langa mine, vad nedreptate, vad casnicii care s-au transformat in scrum, vad lacomie, vad castiguri fabuloase, urcusuri pana la cer si coborari pana in focurile iadului, vad lacrimi de tristete, vad si lacrimi de bucurie, vad si zambete, vad si fete dragi, vad si gesturi marunte care m-au ridicat din punct de vedere sufletesc, dar altele care m-au si readus cu picioarele pe pamant sau chiar mai jos de atat, vad decizii gresite, vad fata mamei mele cand imi spunea ca nimeni si nimic nu ma poate atinge vreodata atata timp cat este ea langa mine, o vad din nou pe mama in prag de boala, apoi o vad cand s-a stins, vad frati / surori judecandu-se pentru o bucata de pamant, ii vad blestemandu-se si uitand de tot ceea ce e sfant in adancul lor, vad oameni uitand de valorile in spiritul carora au fost crescuti, vad sange si flori, dar mai presus de toate vad toate lucrurile care m-au adus la tine, evenimente si fapte peste care nu pot trece, pe care mintea mea refuza sa le dea uitarii si care imi macina inima in fiecare zi.

Auzind acestea, duhovnicul spuse: “Uita-te in fata: Ce vezi?”

La aceasta intrebare i-am raspuns ca vad o mare de nelinisti, vad drumuri inchise, vad probleme nerezolvate carora nu le zaresc solutionarea, vad plansete, oameni necajiti, prieteni suparati si bolnavi, vad moarte si mai presus de toate nu vad acea raza de soare si de lumina strecurandu-se prin noianul de lucruri ramase nerezolvate.

La aceasta marturisire, duhovnicul adauga: “Uita-te in dreapta ta, in stanga ta? Ce vezi?”

I-am spus ca nu vad nimic. Nu imi vad prietenii, nu imi vad sotul, nu vad pe nimeni. Sunt singura. Sunt singura intr-un noian de probleme si de necazuri.

“Fericirea o vezi?”

Nu, parinte, nu o vad. Poate exista o urma de fericire (sau mai bine zis bucurie in spatele meu), insa langa mine si in fata mea nu o zaresc.

“Uita-te in sus. Ce vezi?”

Vad un noian de nori care mai de care mai incarcati de ploaie si o raza de soare incercand sa se strecoare printre acestia. Ba chiar, cred ca s-ar putea sa ploua.

“Ei, copil drag, daca ai avea mai mult timp sa te uiti spre cer ai vedea ca evenimentele se succed intr-o anumita ordine, insa intotdeauna, dar absolut intotdeauna dupa ploaie va rasari soarele, dupa noapte va veni zi, dupa furtuna cerul se va insenina. Voi, copiii Domnului va nasteti cu fata catre cer, toata perioada pana cand invatati sa mergeti aveti vreme sa il priviti si sa ii admirati frumusetea, insa pe parcursul vietii, uitati sa va mai ridicati ochii din pamant si sa admirati adevarata imensitate a universului. Dupa nastere, puiul de om sta cu fata in sus pentru ca nu poate merge, vede cerul, vede pasarile, vede soarele, vede norii. Pe masura ce trec anii, omul – fiinta bipeda fiind, isi urzeste drumul prin viata doar privind inainte (si uneori inapoi). Cand imbatraneste, garbovit fiind, priveste mai ales in jos. Cand copilul se naste el are inca in constiinta lui invatamintele pe care i le-a insuflat Dumnezeu inainte de a aparea pe acest pamant. Pe masura ce creste, el le uita incet incet. Aproape fara exceptie oamenii uita ca au fost trimisi din bratele Domnului in bratele parintilor sau ale altor persoane menite sa aiba grija de ei. Nu au fost niciodata azvarliti in neant si lasati singuri. Intotdeauna cineva i-a vegheat. Uita cat de senin zambeau in copilarie, uita ca in sufletele lor de copii nu existau nici ura, nici invidia, nici ambitia profesionala, nici ranchiuna, ci doar dragostea pentru tot ce ii inconjoara. Cei mai multi le uita si nu isi mai aduc aminte de ele niciodata. Uita ca printre noianul de nori de pe cer intotdeauna se va strecura o raza de soare, care daca este primita cu bratele deschise, va creste tot mai mult si mai mult pana cand ne va invada sufletele cu lumina ei.

Raza de soare este speranta, copile drag. Iar speranta mereu apare. Nu o lasa sa iti scape. De cate ori te simti deznadajduit si vezi doar intuneric in jurul tau, uita-te spre cer. Acolo vei vedea raza de soare. Daca nu azi, atunci maine, daca nu maine, atunci poimaine. Pana la urma ea tot va aparea. Nu se poate sa existe cer acoperit doar de nori de acum incolo pentru totdeauna. Cand vei vedea raza de soare, apuc-o strans cu ambele maini si strecoara-ti-o in suflet. Iar de acolo nu o lasa sa iti mai scape niciodata. De cate ori vei simti cum sufletul tau se sfarseste de durere, cheam-o din interiorul tau si ea va aparea din nou. In acelasi timp, priveste la imensitatea universului. Priveste cat de mare este cerul. Poti sa il cuprinzi cu privirea? Nu. Ei, gandeste-te cat de multi oameni suntem pe pamant, cat de mici suntem in comparatie cu universul si cu toate astea…gandeste-te ca acea raza de soare (care este numai una) ne este suficienta tuturor. Toti putem apuca o bucata din ea si ea tot va ramane acolo sus in vazduh. Dumnezeu ne-a dat-o ca sa ne putem agata toti de ea, iar noi ce facem? O lasam acolo si nu ne indreptam privirile in sus. Nu asta a fost vointa Domnului. El ne-a lasat liberul arbitru, ne-a trimis pe pamant cu o farama de indumnezeire in noi, iar noi dam cu piciorul la tot pentru bucuriile efemere pe care le intalnim de-a lungul vietii. Uitam de Dumnezeu si de faptul ca El este acolo pentru noi si a fost dintotdeauna, si mai ales uitam ca va fi si de acum incolo pana la sfarsitul lumii.

Fericirea consta nu in ceea ce avem in spate, nu in ceea ce avem langa noi, nu in ceea ce ne asteapta, ci in absolut tot ceea ce ne da si ne va da creatorul nostru, fie ele bune sau rele. Totul este sa le luam ca pe un mers firesc al lucrurilor, sa nu uitam ca nimic nu ne este dat intamplator, ca nu degeaba am ajuns intr-un anumit moment al existentei noastre si mai ales sa nu uitam ca intotdeauna speranta exista. Totul este sa ridicam ochii spre cer, sa intindem mana, sa ne luam raza de soare pe care sa o ferecam bine in inimile noastre, iar de acolo sa ii dam voie sa iasa atunci cand ne simtim coplesiti. Ea, fiind incuiata in inima fiecaruia, va invada de lumina toata fiinta noastra, iar micile sau mai marile necazuri de care ne vom lovi de-a lungul vietii se vor raporta imediat la imensitatea universului, iar asta ne va ajuta sa trecem mai usor peste ele. Raza de soare este speranta si Duhul Sfant. Toti il avem in noi, toti am privit macar o data spre cer la un anumit moment al vietii. Trebuie doar sa descoperim raza de soare din noi si sa o lasam sa ne invadeze sufletul. Starea asta de lumina, pastreaz-o, copile, in inima ta. Gandeste-te ca nimic nu se intampla fara scop pe lume, iar tot ceea ce trebuie sa se petreaca in viata ta se va petrece cu siguranta. Tu doar urmeaza-ti calea, desfasoara-ti activitatile pe care ai nevoie sa le desfasori, insa pune-L intotdeauna pe Dumnezeu pe primul plan, iar daca vei actiona asa, vei descoperi si fericirea.

Fericirea este deja in tine, doar ca nu ai descoperit cheia catre ea. Insa cheia este tot in tine. Cum atunci de poti lasa sa iasa si sa te invadeze celelalte sentimente omenesti, pe cand fericirii nu ii dai voie sa te invadeze?

Tine minte: Uita-te in spate si vei vedea grijile, uita-te in fata si vei vedea necunoscutul. Uita-te spre cer si vei vedea fericirea. Ia-o de acolo, tine-o in suflet si las-o sa te umple. Nu te da la o parte din calea ei, indiferent daca asta inseamna sa nu mai satisfaci cerintele lumii pervertite in care traim. Fiecare dintre noi suntem la fel de mici in univers, dar totodata la fel de importanti pentru Domnul nostru si aceeasi farama de fericire se regaseste in noi toti. Trebuie doar sa o cautam adanc si sa nu ne pierdem speranta.

Nu gandi ca fericirea este o destinatie, un punct limita care trebuie atins. Odata ce vei ajunge la el vei popsi doar un moment acolo dupa care vei trece mai departe si iar te vei trezi in acelasi proces de cautare.

Uita tot ce te-a invatat societatea in care traiesti despre ce inseamna fericirea si redescoper-o in tine. Revino la starea de copil, adu-ti aminte de raza de speranta si de indumnezeire pe care Domnul ti-a dat-o cand ai venit pe lume si traieste avandu-le mereu in suflet.”

Am plecat de la duhovnic cu sufletul putin strans intrucat am avut impresia ca nu primisem sfaturile concrete si logice pe care mintea mea rationala le astepta. Dar, pe drum…ce sa vezi? Am ridicat privirea spre cer si norii se risipisera. Pe trup am simtit o caldura dulce si raza de soare m-a invaluit in lumina ei. Am zambit si mi-am continuat drumul. Iar in fata mea a rasarit dintr-o data speranta. Mi-am promis sa nu o mai las niciodata sa-mi scape. Am lasat-o sa imi patrunda prin toti porii si din acel moment am stiut ca fericirea exista si ne este atat de la indemana…incat nu pot sa inteleg cum de mi-am ghidat pasii pana atunci in intuneric. Nimic nu e pierdut in viata unui om atata timp cat exista Dumnezeu pe lume, nimic nu poate fi atat de grav atata timp cat El ne vegheaza si fiecare dintre noi am fost lasati cu un scop pe acest pamant (chiar daca scopul Lui nu pare a corespunde intotdeauna cu ideea de scop pe care mintile noastre au creat-o). Iar cat timp suntem pe aici nu trebuie sa alergam dupa fericire. Ea este deja in noi (Dumnezeu a avut grija si de asta), ne-am nascut cu ea si avem acces la maretia ei in orice moment. Fericirea este singurul sentiment cu care copilul este inzestrat inca de la aparitia lui pe lume. Si, O, Doamne, este singurul sentiment pe care il lasam sa plece atat de usor si pe care renuntam a-l mai cauta.

“Fericirea este un fluture, care, atunci cand este urmarit, este intotdeauna la un pas de a fi prins, dar daca stai linistit, se poate aseza pe tine.”

http://www.adrian-nuta.ro/fericirea%e2%80%a6-atat-de-aproape/
de Rodica Ionescu

Esti ceea ce gandesti

Te faci atrăgător sau nesuferit prin ceea ce gândeşti, stand singur în camera ta

Ai auzit de neuroplasticitate? Poate că tu nu dar Tobias Bonhoeffer din Munchen a auzit sigur. El a filmat creşterea neuronilor şi conectarea lor, în timp ce îi ţinea într-o soluţie nutritivă . Supunându-i în mod repetat la impulsuri electrice simultane, a observat cum într-o jumătate de oră au crescut noi dendrite. Repetiţia este factorul decisiv. Gândurile pe care le întreţii în mod repetat îţi modelează conexiunile neuronale şi eşti tot mai predispus să acţionezi în acord cu ele (de ce crezi că se spune că “de ce ţi-e frică nu scapi”?) Aşa cum reţii numele unei persoane pe care o vezi foarte des, în acelaşi fel se întăresc conexiunile corespondente gândurilor tale predominante (yoghinii ştiu asta de mii de ani doar că nu au avut tehnologia necesară pentru a-şi demonstra cunoştinţele intuitive)

Orice activitate mentală, oricât de neînsemnată, transformă creierul. Cu atât mai mult o activitate focalizată şi reluată zile sau ani în şir. Neuronii noştri nu sunt învăţaţi de nimeni cum să creeze noi conexiuni sau să le consolideze pe cele frecvent folosite. Ei fac asta pur şi simplu, prin natura lor. Rezultatele, însă, sunt teribile. Aşa că ai grijă la ce te gândeşti în mod persistent, cu sau fără voia ta.Aproape sigur se va întâmpla."

sursa:

http://www.adrian-nuta.ro/fericirea%e2%80%a6-atat-de-aproape

Adrian Nuta

Pe principiul unde ti-e atentia acolo ti-e energia.

Enrgia pe care o transmiti in jur dicteaza ceea ce atragi in viata ta.

Maturizarea - despartirea de MAMA si TATA

"

cine nu-si paraseste mama si tatal…

Sunt indragostit de parabolele si afirmatiile lui Iisus (dar intru rar in biserici, pentru mine natura fiind o casa a Domnului mult mai inspiratoare). Ele sunt adevarate lectii condensate de psihologie. „A-ti parasi mama si tatal” este o referinta simbolica la separarea psihologica de parinti. Vine o vreme cand tatal (ca rol psihologic) trebuie „parasit” pentru a putea deveni tata in raport cu tine insuti (adica sa te iei in propria grija). La fel si mama.

Este ca si cum i-ai spune: „Tu nu mai esti tatal meu. Acest rol a incetat. Dar exista un alt rol disponibil. Tu poti fi prietenul meu mai in varsta.”

Aceste separari sunt frumoase cand amandoi sunt dispusi sa se angajeze in ele si dificile, uneori tragice, daca unul sau chiar amandoi se agata de vechile roluri.

Daca mama si tata si-au jucat bine rolurile de parinti, undeva pe la 20 si ceva de ani, se retrag din ele, facand o tranzitie lina spre rolul de prieteni.

Din punct de vedere psihologic „mor” ca parinti si „se nasc” in calitate de prieteni. Parintii psihologici nu sunt parinti toata viata.

Doar parintii genitori sunt asa toata viata (genele lor se afla mereu in tine).

Altfel rolurile parentale inceteaza pe la 20-25 de ani. A

cesta este algoritmul de dezvoltare pe care ni-l propune viata.

Insa teoria nu seamana deloc cu practica.

In realitate parintii psihologici nu se ridica la inaltimea rolului lor, il joaca prost sau demisioneaza, il interpreteaza dupa o partitura straina (introiectata) sau il resping.

Alteori se identifica intens cu el si nu-i mai dau drumul desi „copilul” este cogeamite barbatul sau femeie in toata regula.

Ambele variante de rol (implicare excesiva sau neglijare/abandon) prezinta riscul de a fixa copiii in dependente emotionale inconstiente.

In aceste cazuri, deoarece „mortile” nu sunt naturale, ele trebuie provocate (poate suna insuportabil pentru urechile mai fine insa reamintesc contextul: ma refer la „moarte” in sensul de separare psihologica).

Cu alte cuvinte, este nevoie sa faci tu, in mod constient, ceea ce nu s-a intamplat de la sine in urma unui parentaj armonios. Daca mama te suna zilnic e necesar sa nu-i mai raspunzi uneori (dar o informezi inainte). Daca tata insista sa-ti cumperi casa la o statie distanta eviti sa cazi in capcana dorintei lui si te muti ceva mai departe (dar nu pe alta planeta).

Desi dureros, mai ales la inceput, este necesar sa refuzi rolul de copil pe care parintii continua sa ti-l atribuie, deoarece sunt ancorati in trecut, adica viata lor s-a blocat in rolul parental (nu a mers mai departe, nu au descoperit alte roluri).

Trebuie sa te nasti din nou si pentru aceasta „nastere” esti singurul responsabil. Este natural sa doara si sa doresti sa o eviti daca nu s-a produs la timpul ei. Insa daca amani maine iti va fi si mai greu. Timpul, in acest caz, este un dusman:el consolideaza legatura pe care evolutia iti cere sa o rupi.

Cunosc prea multe cazuri de „copii” captivi in scenariile propriilor parinti, prinsi cu catuse aurite si fixati astfel in roluri pe care viata le cere insistent sa le paraseasca.

Nasterea in lumea adulta solicita o serie de renuntari dificile.

A da drumul rolului de copil e doar una din ele. A iesi din propria ta mitologie (idei infantile despre realitate) este o alta.

Nu exista crestere fara dureri insa nu e deloc necesar ca durerea sa se transforme in suferinta. Acolo unde parintii si-au jucat rolurile cu bucurie, pe deplin constienti de temporalitatea lor, renuntarile sunt instinctive si tranzitiile line.

Acolo unde rolurile au pus stapanire pe indivizi, ca urmare a unor energii neconsumate din alte roluri, inclusiv in plan transgenerational, cel mai constient initiaza separarea si accepta sa suporte inevitabila culpabilizare la care va fi supus.

Insa nu exista alta cale. Ceea ce a fost prea mult intarziat trebuie „operat” cu o anume agresivitate (sanatoasa, in sensul de „in serviciul dezvoltarii”).

Nimeni nu are trebuinta de un chirurg bland, caruia ii tremura bisturiul de emotie.

Psihoterapia profunda seamana, adesea, cu chirurgia. Diferenta este ca pacientul supravietuieste mereu si nu exista anestezie."

sursa:

http://www.adrian-nuta.ro/cine-nu-si-paraseste-mama-si-tatal/#more-1033

Adrian Nuta

Viata ca alegere - Lupul Alb/ Negru- Poveste Zen

Ce lup aleg sa hranesc

Intr-un trib de indieni Cherokee bunicul il invata pe nepot: ” Stii, intotdeauna in viata va fi o batalie intre Lupul Negru si Lupul Alb. Lupul Negru reprezinta ura, lacomia, patima, razbunarea, supararea, mania, invidia, rautatea…. In schimb Lupul Alb semnifica armonia, linistea interioara, iubirea, compasiunea, iertarea, dorinta de a-i ajuta pe ceilalti…”
Nepotul , urmarind atent explicatiile bunicului, face ochii mari si…abia auzindu-si glasul indrazneste sa il intrebe: “Si…bunicule, cine va invinge?”.
Bunicul, privindu-l adanc in ochi, ii raspunde: “Cel pe care il vei hrani mai mult”.
Cel pe care il vei hrani mai mult…
In drumul nostru prin viata hranim nu doar acesti lupi. Tot ce tinem in cadrul atentiei noastre este hranit cu energia noastra. Cum spune un principiu taoist “Acolo unde-ti este atentia, acolo iti este energia.”
Conform acestui principiu, ceea ce mentinem in atentia noastra creste, ceea ce nu, scade.
Acest principiu sta la baza multor tehnici de baza din dezvoltarea personala .
“Pastreaza visul”, mentine viziunea clara”, “tine-ti in atentie obiectivul” inseamna de fapt sa mentii in “catarea” atentiei tale o anumita tinta, hranind practic cu energia, cu seva ta, realizarea acelui tel, atingerea acelei tinte.
Pe acelasi principiu functioneaza insa nu doar ce alegem noi in mod constient ca scop, ci tot ce privim, tot ce tinem in atentie. “Ceea ce privesti, aceea hranesti…”
Unii poate ati auzit de legea atractiei. Da, e cam ca acolo, doar ca vechii intelepti taoisti spuneau ca noi hranim cu energie acea parte a realitatii pe care o privim. Desigur, universul concura la realizarea acelui tel, dar noi ne “hranim” practic si ingerii si demonii.
Dar sa vin mai aproape de “concret”:
Conform acestui principiu, ajungem sa dezvoltam in viata acele lucruri/fenomene/evenimente pe care le pastram in atentie. Facem un fel de alegere asemanatoare selectarii programelor tv si ne cheltuim timpul si energia pentru ceea ce am selectat.
Unii vad partea intunecata, altii partea stralucitoare a unei situatii, in functie de modul in care s-au obisnuit sa vada. Unii vad avantaje, altii dezavantaje, in aceeasi situatie.
Mi-amintesc o alta povestioara zen:
“Un fermier avea un cal, dar intr-o zi, acesta a fugit, astfel incat fermierul si fiul lui au inceput sa se inhame la plug.Vecinii le-au zis: ”O, ce ghinion ca v-a fugit calul!” Fermierul a raspuns simplu: ”Ghinion, noroc, cine stie?”
In saptamana urmatoare, calul s-a intors la ferma, aducand o herghelie de cai salbatici cu el. ”Ce noroc!”au exclamat vecinii, dar fermierul a raspuns: ”Noroc,ghinion – cine stie?” Apoi fiul fermierului a fost aruncat de unul dintre caii salbatici, in timp ce incerca sa-l calareasca si si-a rupt piciorul. ”Ah , ce ghinion groaznic”, i-au compatimit vecinii. Din nou, fermierul a raspuns: ”Ghinion, noroc, cine stie?”
Cateva saptamani mai tarziu, regele i-a recrutat pe toti tinerii in armata lui, ca sa-i pregateasca pentru batalie. Fiul cu piciorul rupt a fost lasat acasa. ”Ce noroc ca fiul tau nu a fost fortat sa se duca la razboi!”, au exclamat vecinii. Iar fermierul a spus: ”Noroc, ghinion – cine stie?”
De cele mai multe ori o situatie se clarifica si apare ca fiind “buna” sau “rea” dupa ce se petrece, in functie de multe elemente si alte situatii care apar in context. Si totusi, noi suntem cei care fixam dinainte acel semn de plus sau minus, acea valoare constructiva sau distructiva feliilor de viata pe care le parcurgem, ca si situatii/evenimente. Si in acest fel, fara stim, determinam evolutia acelor evenimente si situatii.
Mai mult, ceea ce pastram in atentie, se dezvolta. Noi alegem ce lup sa hranim. Noi alegem carei parti din realitate ne dedicam viata. Putem fi de partea “constructiva”, alegand sa ne hranim cu frumos, sa ne descoperim calitatile si sa ni le dezvoltam, prin ceea ce gandim, vorbim, actionam si simtim, ori putem sa ne slabim, sa ne sabotam pe noi insine – de cele mai multe ori fara stiinta – pe aceleasi cai. Ceea ce privim, aceea hranim…
Ma gandesc iar la colega mea de birou, o doamna tare draguta de felul sau si destul de saritoare, dar care de cum incepe ziua si pana se termina se plange de tot: calculatorul merge greu, iar nu avem apa in rezerva de la “Fantana”, nu a venit autobuzul, ce mizerie e pe strazi intotdeauna, niciun coleg nu coopereaza, nimeni nu mai stie nimic etc. Nu e doar un mod de gandire negativ, e un mod de a hrani o realitate. Calculatorul merge greu tot timpul, nu e nimic nou in asta. Nu mai are memorie libera suficienta. Nu e oare mai simplu sa ceri asistenta colegilor de la informatica? Aaaa, asta ar fi deja o actiune constructiva, nu? Ei, nu trebuie sa fii mare expert sa afli de ce la sfarsitul zilei colega mea este obosita si are ficatul dureros. Aproape oricine stie acum ca in acea zona se depun frustrarea, mania, furia…
Ceea ce privim, aceea hranim…
Cuvintele, actiunile, emotiile, gandurile pot sa ne construiasca ori sa ne darame. Noi le alegem, daca suntem atenti. De aceea…
Regula numarul unu e sa fim atenti la ce suntem atenti. Cu alte cuvinte, la ce lup alegem sa hranim.
Exercitiile de prezenta de care am mai povestit ne ajuta sa devenim constienti. Sa ne dam seama de ce se petrece cu noi. Si sa alegem “canalul” pe care il dorim. Desigur, pe cel constructiv, sper eu.
Eliminand tot felul de noxe, ca vestile proaste, stirile de tot felul despre distrugeri, zvonurile alarmiste, barfele, dramele iluzorii de orice fel. Bineinteles ca nu devenim inumani si insensibili. Dar in loc sa ne hranim cu “cine si ce a mai distrus”, putem alege sa contribuim la solutii, la ajutorare, la constructie.
E enorm de important sa stim pe ce se scurge fiecare dram din energia noastra, fiecare secunda din viata noastra.
In incheiere va amintesc o imagine pe care o tin in fata ochilor, atunci cand imi descopar tendinte de autosabotaj:
In filmul “The Secret” – nu fac apologia sau critica acestui film, doar imi iau ce imi e de folos din el – este o scena in care omul acela cazut din avion si facut zob, dar care a trait, conectat la aparate si doar cu puterea de a clipi si a gandi – si-a fixat o imagine: aceea a picioarelor lui mergand pe holul spitalului, apoi pe dalele de la iesire apoi pe frunze, afara. A hranit imaginea asta luni de zile, timp in care a inceput sa se vindece, sa respire fara aparat, sa se hraneasca, sa se miste si apoi sa mearga, revenind la viata normala a unui om sanatos. Aceea a ales sa faca el cu timpul in care a trait, in loc sa moara. A hranit acea imagine, ceea ce a determinat un soi de reactie in lant in corp, facand posibila vindecarea. Putea sa aleaga sa se gandeasca la moarte, la nenorocire. Dar a ales viata. Si nu una in scaun de invalid, ci una de om intreg, sanatos.
Asta va indemn sa faceti si voi, sa alegeti sa traiti, nu doar sa vietuiti, folosindu-va energia vitala pentru a va hrani, a va construi, sub toate aspectele existentei voastre!

Articol de Mihaela Gheorghe
http://online.avantajlastart.net/motivatie/ce-lup-aleg-sa-hranesc/

Povestea lucrurilor importante

Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri. Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era.

Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns in cor “Pliiin!”

Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan, umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras.

“Acum” a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, “as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.”

“Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.”

“Daca veti incepe cu nisipul,” a continuat el, “nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele.”

“La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.”

“Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, fa-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.”

Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cesti de cafea.

Profesorul a zambit “Ma bucur ca intrebi asta,ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cesti de cafea, impreuna cu un prieten…”

Impartaseste aceasta poveste cuiva drag si invita-l la o cafea… eu tocmai am facut-o!!

http://www.damaideparte.ro/index.php/povestea-lucrurilor-importante/597/

Povestea vietii tale

Vreau sa-ti spun o poveste cu care esti deja familiarizat, dar la care nu ai reusit sa te uiti ca la o poveste si atat. Imagineaza-ti sau aminteste-ti imaginea copilului care ai fost, liber exprimat, fericit, care nu-si dorea altceva decat iubire si nu avea nevoie decat sa fie.

Faceai si spuneai ce si cand simteai, fara sa te temi ca vei fi judecat, respins, criticat… Aveai in interiorul tau toata iubirea si maretia lumii…

Apoi insa ai crescut si ti-ai dorit sa afli cine esti. Pentru asta, te-ai uitat in jur, in privirile, cuvintele si gesturile celorlalti, care au jucat rolul unor “oglinzi”, in care doreai sa te vezi asa cum esti. Si ai inceput sa te adaptezi in permanenta la imaginile pe care le vedeai in acele oglinzi, pentru ca ai inceput sa crezi ca nu esti indeajuns de bun, de frumos, de destept, pentru a fi iubit si acceptat de ceilalti.

Poate ca ti s-a spus ca pentru a ajunge “cineva”, trebuie sa fii intr-un anume fel si ai incercat din rasputeri sa fii astfel. Iar cand nu ai reusit, te-ai criticat si te-ai intristat.

In permanenta ai incercat sa adaugi cate ceva la atitudinea ta, la cine esti, pentru a te integra in aceasta lume.

Ai inceput sa te plangi la fel ca cei mari, sa crezi ca viata e grea, apoi ai inceput sa judeci la fel ca cei din jurul tau, sa creezi drame si povesti despre orice detaliu al vietii tale.

Numai ca nicio oglinda nu a fost destul de curata si de clara, astfel incat sa te vezi asa cum esti in realitate. Si asa a aparut nefericirea. Ca o consecinta a discrepantei intre cine esti in interior si cine arati sau te straduiesti in permanenta sa fii…

Probabil ai ajuns sa te intrebi cine esti… Probabil ai cautat fericirea in o multime de surse exterioare (succese, relatii, bani, obiecte) dar de cate ori le-ai gasit, fericirea a fost efemera.

Si am sa-ti spun ca singura cale de a accesa puterea, fericirea, pacea interioara, este sa afli cine esti, sa te intorci acolo, la punctul zero, unde erai autentic si neinfricat.

Sa te imprietenesti cu povestea vietii tale, sa o iubesti si sa te iubesti pe tine…

Sa inveti sa traiesti dincolo de poveste, dincolo de drame si de neimplinire.

Nicoleta Svârlefus

http://www.damaideparte.ro/index.php/traieste-viata-pentru-care-ai-fost-creat-experienta-de-a-fi-intreg-complet-si-perfect/788/