Maturizarea - despartirea de MAMA si TATA

"

cine nu-si paraseste mama si tatal…

Sunt indragostit de parabolele si afirmatiile lui Iisus (dar intru rar in biserici, pentru mine natura fiind o casa a Domnului mult mai inspiratoare). Ele sunt adevarate lectii condensate de psihologie. „A-ti parasi mama si tatal” este o referinta simbolica la separarea psihologica de parinti. Vine o vreme cand tatal (ca rol psihologic) trebuie „parasit” pentru a putea deveni tata in raport cu tine insuti (adica sa te iei in propria grija). La fel si mama.

Este ca si cum i-ai spune: „Tu nu mai esti tatal meu. Acest rol a incetat. Dar exista un alt rol disponibil. Tu poti fi prietenul meu mai in varsta.”

Aceste separari sunt frumoase cand amandoi sunt dispusi sa se angajeze in ele si dificile, uneori tragice, daca unul sau chiar amandoi se agata de vechile roluri.

Daca mama si tata si-au jucat bine rolurile de parinti, undeva pe la 20 si ceva de ani, se retrag din ele, facand o tranzitie lina spre rolul de prieteni.

Din punct de vedere psihologic „mor” ca parinti si „se nasc” in calitate de prieteni. Parintii psihologici nu sunt parinti toata viata.

Doar parintii genitori sunt asa toata viata (genele lor se afla mereu in tine).

Altfel rolurile parentale inceteaza pe la 20-25 de ani. A

cesta este algoritmul de dezvoltare pe care ni-l propune viata.

Insa teoria nu seamana deloc cu practica.

In realitate parintii psihologici nu se ridica la inaltimea rolului lor, il joaca prost sau demisioneaza, il interpreteaza dupa o partitura straina (introiectata) sau il resping.

Alteori se identifica intens cu el si nu-i mai dau drumul desi „copilul” este cogeamite barbatul sau femeie in toata regula.

Ambele variante de rol (implicare excesiva sau neglijare/abandon) prezinta riscul de a fixa copiii in dependente emotionale inconstiente.

In aceste cazuri, deoarece „mortile” nu sunt naturale, ele trebuie provocate (poate suna insuportabil pentru urechile mai fine insa reamintesc contextul: ma refer la „moarte” in sensul de separare psihologica).

Cu alte cuvinte, este nevoie sa faci tu, in mod constient, ceea ce nu s-a intamplat de la sine in urma unui parentaj armonios. Daca mama te suna zilnic e necesar sa nu-i mai raspunzi uneori (dar o informezi inainte). Daca tata insista sa-ti cumperi casa la o statie distanta eviti sa cazi in capcana dorintei lui si te muti ceva mai departe (dar nu pe alta planeta).

Desi dureros, mai ales la inceput, este necesar sa refuzi rolul de copil pe care parintii continua sa ti-l atribuie, deoarece sunt ancorati in trecut, adica viata lor s-a blocat in rolul parental (nu a mers mai departe, nu au descoperit alte roluri).

Trebuie sa te nasti din nou si pentru aceasta „nastere” esti singurul responsabil. Este natural sa doara si sa doresti sa o eviti daca nu s-a produs la timpul ei. Insa daca amani maine iti va fi si mai greu. Timpul, in acest caz, este un dusman:el consolideaza legatura pe care evolutia iti cere sa o rupi.

Cunosc prea multe cazuri de „copii” captivi in scenariile propriilor parinti, prinsi cu catuse aurite si fixati astfel in roluri pe care viata le cere insistent sa le paraseasca.

Nasterea in lumea adulta solicita o serie de renuntari dificile.

A da drumul rolului de copil e doar una din ele. A iesi din propria ta mitologie (idei infantile despre realitate) este o alta.

Nu exista crestere fara dureri insa nu e deloc necesar ca durerea sa se transforme in suferinta. Acolo unde parintii si-au jucat rolurile cu bucurie, pe deplin constienti de temporalitatea lor, renuntarile sunt instinctive si tranzitiile line.

Acolo unde rolurile au pus stapanire pe indivizi, ca urmare a unor energii neconsumate din alte roluri, inclusiv in plan transgenerational, cel mai constient initiaza separarea si accepta sa suporte inevitabila culpabilizare la care va fi supus.

Insa nu exista alta cale. Ceea ce a fost prea mult intarziat trebuie „operat” cu o anume agresivitate (sanatoasa, in sensul de „in serviciul dezvoltarii”).

Nimeni nu are trebuinta de un chirurg bland, caruia ii tremura bisturiul de emotie.

Psihoterapia profunda seamana, adesea, cu chirurgia. Diferenta este ca pacientul supravietuieste mereu si nu exista anestezie."

sursa:

http://www.adrian-nuta.ro/cine-nu-si-paraseste-mama-si-tatal/#more-1033

Adrian Nuta

Fazele unei relatii de cuplu

---

x

• Psihologie practica

Fazele unei relatii de cuplu

Fazele unei relatii de cuplu seamana foarte mult cu fazele dezvoltarii si maturizarii unui copil. Ca sa devina autonom, copilul are nevoie sa treaca prin mai multe stadii. Orice stadiu de dezvoltare presupune un castig si o pierdere. La fel, orice relatie pe care o avem trece prin diverse stadii.

1. Stadiul simbiotic-fuzional

Il regasim inainte de nastere si putin dupa nastere cand copilul si mama sunt inca un tot. La fel, faza de indragostire de o persoana la varsta adulta corespunde fazei fuzionale. Cei care “se indragostesc foarte des” fara a continua dupa dez-indragostire relatia si fara a trece intr-o alta faza, isi doresc sa revina mereu si mereu la stadiul de fuziune cu mama. In timpul vietii intrauterine nu exista Eu si Tu ci Eu sunt Tu si Tu sunt Eu. Aceasta este faza simbiotica, de nediferentiere intre persoane.

Prima faza a unei relatii deseori pentru multe persoane consta in “indragostire”. Indragostirea fulgeratoare, “dragostea la prima vedere” contine: atractie fizica, dorinta sexuala si acel ceva inefabil care deseori e verbalizat asa “parca il/o cunosc de mult timp…”. Asta nu arata decit ca persoana de care ne-am indragostit are trasaturi inconstient si foarte des asemenatoare cu o persoana importanta din viata noastra (parinte, bunic).

Sunt persoane care se indragostesc de mirosul alteia pentru ca le aminteste de copilarie… de mirosul unei persoane dragi din copilarie… Si astfel, indragostirea nu este decit o repetare a unei relatii cu o alta persoana… Cind ne indragostim nu vedem in fata noastra deseori persoana reala care este celalalt, ci ceea ce credem noi si visam ca e celalalt. Ne indragostim pe de o parte de ceva care ne aduce aminte de experientele trecute si de masca celuilalt… insa nu de el cum e cu adevarat.

Psihanalistii spun ca indragostirea de cineva se aseamana cu prima relatie din viata unui om, relatia cu mama de simbioza totala, cind mama si copilul sint un tot. Daca moare mama, moare si copilul. In faza de indragostire sint unii care spun “nu pot trai fara…”. De aceea indragostirea cuprinde ceva irational, pasional, obsesiv in ea. Cind esti obsedat de celalalt, asta nu inseamna dragoste ci boala.

De multe ori dupa faza de simbioza are loc prima criza a cuplului.

Multe persoane se simt atunci abandonate, deziluzionate de partenerii lor, neintelegand de cele mai multe ori ca urmatoarele faze conteaza cu adevarat intr-o relatie. Suntem intr-o comuniune nediferentiata cu persoana de care ne-am indragostit. La modul patologic unele persoane sunt in acest stadiu cand au o adictie (de substanta, de joc). Deseori dupa faza de simbioza unele cupluri se despart, nefiind capabile sa isi vada partenerul asa cum este si sa treaca la o alta faza a relatiei.

Destul de des la terapie vin cupluri aflate in faza simbiotica-dependenta care incep sa aiba probleme cind apare copilul pe lume. Deseori in aceste cupluri femeia se comporta foarte des ca “o mama” pentru sot si cind apare copilul pe lume, “iubita mama” nu mai are timp de “sotul-copil”… Sotul copil isi cauta astfel o alta mama si iubita pentru ca se simte abandonat.

O relatie in aceasta faza seamana cu bungee jumping.

Exista insa si relatii care incep mai realist, fara romantism si indragostire, as spune mai rational, relatie care in timp se transforma in dragoste. Atractia fizica este un ingredient necesar intr-o relatie, insa nu suficient pentru un cuplu. Un astfel de inceput al unei relatii poate avea uneori sorti de izbinda mai mari decit o relatie inceputa furtunos, pasional, deoarece persoanele vad in fata lor persoana reala, nu Partenerul Ideal… din capul lor…

2. Stadiul de dependenta

Copilul dupa nastere este total dependent de parintii lui. Parintele face totul pentru copil si este firesc in aceasta faza de dupa nastere pana la un an. Incet, incet, pe parcurs ce lunile trec, copilul castiga in autonomie, daca este incurajat de catre persoana care il ingrijeste.

Intalnesc multi copii care si la varsta de cinci ani sunt hraniti de parintii. Parintii unui astfel de copil, de obicei sunt foarte anxiosi si isi centreaza intreaga atentie pe acest aspect al vietii copilului. Evident ca pentru un copil de cinci ani, nu mancarea e importanta, ci joaca. El mananca daca simte ca ii e foame si daca este lasat “sa simta” ca ii e foame.

Avem exemple foarte clare de simbioza si dependenta (de diverse tipuri) cand mama doarme in pat cu copilul, cand parintii dorm in pat cu copilul, cand secretara este pe post de mama pentru sef (face si alte lucruri care nu sunt scrise in fisa postului: ii duce copilul la scoala, ii face cafeaua).

Persoanele adulte care raman constant in acest stadiu nu se intretin singure, material si afectiv, au mereu nevoie ca altcineva sa le poarte de grija. Faza de dependenta mai apare cind unul dintre parteneri este bolnav, insa aceea este o dependenta fireasca data de conditiile respective.

3. Stadiul contra-dependentei

Adolescentul se razvrateste si este rebel, insa are nevoie inca de sprijinul parintilor fiind ambivalent intre dependenta si independenta. Se razvrateste, insa tine cont de autoritate. Persoanele adulte care se afla des in acest stadiu pot fi mereu carcotase si critice fata de orice autoritate, insa fac exact “invers”.

Persoanele adulte aflate in stadiile de mai sus, cand trec printr-o situatie de pierdere, fac fata mult mai greu acelei situatii de pierdere, decat o persoana care se afla in stadiul independent. Partenerii care sint in aceasta faza deseori sunt in lupta de putere si fiecare incearca sa demostreze celuilalt ce “tare e el”. Daca unul vrea ceva, celalalt musai vrea alceva, insa nu negociaza ci se cearta continuu.

4. Stadiul independentei

In acest stadiu copilul este capabil sa faca lucruri de unul singur, sa se joace, sa construiasca, sa se ingrijeasca (dupa doi ani copilul capata din ce in ce mai multa autonomie). Ca adulti, putem sa functionam si singuri, chiar daca de multe ori nu ne place. Persoanele care aleg constant acest stadiu raman singure, temandu-se de adevarata intimitate. Sunt genul de persoane care spun “Nu am nevoie de nimeni sa imi satisfaca dorintele”.

In aceasta faza partenerii pot fi chiar indepartati afectiv unul de celalalt si exista riscul sa se ocupe mai mult de servici decit de viata relationala. Aceasta este faza in care unul sau ambii parteneri pot spune “dar oare de ce mi-o fi placut de….?”

5. Stadiul inter-dependentei – maturizarii (iubirea matura)

Copiii care se afla in acest stadiu se simt capabili si valorosi, pot sa isi rezolve singuri problemele si cand nu se descurca singuri cer ajutorul, fara a se simti mai putin capabili sau nevalorosi. In acest stadiu persoana adulta are capacitatea de a face lucrurile singura, se intretine singura, insa cere ajutor cand are nevoie in functie de situatie, adecvat, fara sa se simta dependenta de persoana care ii ofera ajutorul.

Putem fi interdependenti in cadrul unei relatii:

- negociind nevoile proprii, nevoile partenerului/partenerei
- sa ne acceptam limitele noastre si ale partenerului
- sa fim constienti de ceea ce avem de oferit si ceea ce ne ofera partenerul
- putem negocia rolurile in familie in asa fel incat sa fie flexibile: daca unul din parteneri ramane somer, va prelua treburile casnice din familie si celalalt se va ocupa de finante, ca apoi cand se reincadreaza in campul muncii sa renegocieze rolurile.

O relatie in aceasta faza are doi parteneri care stiu cine sint ei insisi, ce vor de la o relatie, ce valori, vise dorinte au, isi asuma responsabilitatea unei relatii si unei familii, se angajeaza ambii in si pentru relatie. O relatie in aceasta faza sigur nu da “senzatiile tari” ale indragostirii, ci e asezata, calma, profunda.
Fazele nu sint batute in cuie. Posibil exista sub-faze pentru fiecare dintre noi.

http://www.damaideparte.ro/index.php/fazele-unei-relatii-de-cuplu/782/

de Cristiana Alexandra Levitchi
Psihoterapeut
www.sensart.ro
http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com