Se afișează postările cu eticheta creier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta creier. Afișați toate postările

joi, 15 aprilie 2010

Esti ceea ce gandesti

Te faci atrăgător sau nesuferit prin ceea ce gândeşti, stand singur în camera ta


Ai auzit de neuroplasticitate? Poate că tu nu dar Tobias Bonhoeffer din Munchen a auzit sigur. El a filmat creşterea neuronilor şi conectarea lor, în timp ce îi ţinea într-o soluţie nutritivă . Supunându-i în mod repetat la impulsuri electrice simultane, a observat cum într-o jumătate de oră au crescut noi dendrite. Repetiţia este factorul decisiv. Gândurile pe care le întreţii în mod repetat îţi modelează conexiunile neuronale şi eşti tot mai predispus să acţionezi în acord cu ele (de ce crezi că se spune că “de ce ţi-e frică nu scapi”?) Aşa cum reţii numele unei persoane pe care o vezi foarte des, în acelaşi fel se întăresc conexiunile corespondente gândurilor tale predominante (yoghinii ştiu asta de mii de ani doar că nu au avut tehnologia necesară pentru a-şi demonstra cunoştinţele intuitive)

Orice activitate mentală, oricât de neînsemnată, transformă creierul. Cu atât mai mult o activitate focalizată şi reluată zile sau ani în şir. Neuronii noştri nu sunt învăţaţi de nimeni cum să creeze noi conexiuni sau să le consolideze pe cele frecvent folosite. Ei fac asta pur şi simplu, prin natura lor. Rezultatele, însă, sunt teribile. Aşa că ai grijă la ce te gândeşti în mod persistent, cu sau fără voia ta.Aproape sigur se va întâmpla."

sursa:

http://www.adrian-nuta.ro/fericirea%e2%80%a6-atat-de-aproape

Adrian Nuta





Pe principiul unde ti-e atentia acolo ti-e energia.

Enrgia pe care o transmiti in jur dicteaza ceea ce atragi in viata ta.

joi, 25 februarie 2010

CITIREA GANDURILOR

Deja folosite pentru a ajuta persoanele paralizate, tehnicile care permit transformarea gândurilor în acţiuni, prin captarea anumitor unde cerebrale, şi-au făcut intrarea în universul cotidian, odată cu lansarea unor jocuri şi a unor dispozitive controlate prin puterea minţii.

Deplasarea unei mingi în cadrul unui joc real, precum Mindflex creat de compania Mattel, sau decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate doar cu ajutorul puterii minţii, precum în filmul "Războiul stelelor", considerate adevărate performanţe care ţineau de magie sau de domeniul ştiinţifico-fantastic, au devenit realităţi în universul cotidian al societăţii secolului al XXI-lea.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, societatea canadiană Interaxon a propus publicului să controleze de la distanţă, "prin puterea gândului", sistemul de iluminare al cascadei Niagara, al turnului din Toronto sau al Parlamentului din Ottawa, cu ajutorul internetului şi al imaginilor video.

La Praga, muzicienii din Multimodal Brain Orchestra, purtând căşti prevăzute cu electrozi, au interpretat diverse compoziţii muzicale, fără a-şi folosi mâinile, în aprilie 2009, în închiderea conferinţei europene "Science beyond Fiction".

Pornirea unui televizor, manipularea unui robot, a unei proteze sau a unui scaun cu rotile, scrierea unui text prin alegerea literelor de pe un ecran reprezintă tot atâtea aplicaţii devenite posibile graţie interfeţelor creier-computer, prin interpretarea unor semnale cerebrale, fără a se ajunge totuşi la "citirea gândurilor".

Experimentate mai întâi în cazul unor persoane cu handicapuri severe, aceste tehnici se orientează în prezent către un public mult mai larg, prin lansarea unor jocuri, precum Mindflex, comercializat recent de compania Mattel în Statele Unite.

Compania americano-australiană Emotiv le propune utilizatorilor, prin casca Epoc, echipată cu 14 senzori, o aplicaţie "afectivă", care le permite acestora să îşi controleze răspunsurile emoţionale cu ajutorul unei "hărţi a activităţii mintale", furnizată în timp real.

Compania le-a dat de înţeles producătorilor de jocuri video că există posibilitatea "de a adăuga o dimensiune suplimentară" în ceea ce priveşte interacţiunile cu personajele, "ca un răspuns la sentimentele utilizatorului".

"Măsurarea stării emoţionale a unei persoane, astăzi, pornind de la o electroencefalogramă, este un procedeu extrem de complicat", a declarat Olivier Betrand, directorul departamentului de cercetare de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM).

Însă un plasture sau un electrod plasat pe fruntea unei persoane captează activitatea muşchilor feţei, mişcarea ochilor, a sprâncenelor, "pentru a recupera o emoţie", a explicat Anatole Lecuyer, specialist în cadrul Institut National de Recherche en Informatique et Automatique (INRIA), care a participat la conceperea programului informatic Openvibe.

Capabil să analizeze undele cerebrale în timp real, acest program deschide calea pentru punerea la punct şi a altor aplicaţii în beneficiul persoanelor cu handicap.

În prezent, o serie de jocuri video sunt concepute în colaborare cu firma Ubisoft, care a realizat deja, în mai 2009, un program ce permite decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate cu puterea minţii.

Şi aplicaţiile terapeutice sunt prevăzute în viitorul apropiat.

Purtând căşti conectate la mulţi electrozi, pacienţii hiperactivi vor putea să înveţe să îşi focalizeze atenţia, iar persoanele suferind de dureri cronice vor putea să se simtă mai bine, reglându-şi singuri activitatea cerebrală.

Folosirea acestor interfeţe externe presupune acordul persoanelor vizate: "La nivelul actual al tehnologiei moderne, dacă persoana nu este motivată, atunci tehnica respectivă nu va funcţiona", a declarat Anatole Lecuyer.

"Astăzi, pentru a putea descifra intenţiile sau starea mintală a unei persoane, aceasta trebuie să coopereze", a explicat Olivier Bertrand.

Însă, previn experţii în domeniu, odată cu descoperirea tehnicii de implantare a electrozilor în creier, aşa cum se practică pentru a trata maladia Parkinson, riscul de manipulare mintală nu este exclus.


sursa: http://www.realitatea.net/deplasarea-obiectelor-prin-puterea-gandului-nu-mai-este-o-tehnica-exclusiv-sf_701985.html

CITIREA GANDURILOR

Deja folosite pentru a ajuta persoanele paralizate, tehnicile care permit transformarea gândurilor în acţiuni, prin captarea anumitor unde cerebrale, şi-au făcut intrarea în universul cotidian, odată cu lansarea unor jocuri şi a unor dispozitive controlate prin puterea minţii.
Mediaflex / FOTO: kewlgadget.com
Imaginea 1/1.Deplasarea unei mingi în cadrul unui joc real, precum Mindflex creat de compania Mattel, sau decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate doar cu ajutorul puterii minţii, precum în filmul "Războiul stelelor", considerate adevărate performanţe care ţineau de magie sau de domeniul ştiinţifico-fantastic, au devenit realităţi în universul cotidian al societăţii secolului al XXI-lea.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, societatea canadiană Interaxon a propus publicului să controleze de la distanţă, "prin puterea gândului", sistemul de iluminare al cascadei Niagara, al turnului din Toronto sau al Parlamentului din Ottawa, cu ajutorul internetului şi al imaginilor video.

La Praga, muzicienii din Multimodal Brain Orchestra, purtând căşti prevăzute cu electrozi, au interpretat diverse compoziţii muzicale, fără a-şi folosi mâinile, în aprilie 2009, în închiderea conferinţei europene "Science beyond Fiction".

Pornirea unui televizor, manipularea unui robot, a unei proteze sau a unui scaun cu rotile, scrierea unui text prin alegerea literelor de pe un ecran reprezintă tot atâtea aplicaţii devenite posibile graţie interfeţelor creier-computer, prin interpretarea unor semnale cerebrale, fără a se ajunge totuşi la "citirea gândurilor".

Experimentate mai întâi în cazul unor persoane cu handicapuri severe, aceste tehnici se orientează în prezent către un public mult mai larg, prin lansarea unor jocuri, precum Mindflex, comercializat recent de compania Mattel în Statele Unite.

Compania americano-australiană Emotiv le propune utilizatorilor, prin casca Epoc, echipată cu 14 senzori, o aplicaţie "afectivă", care le permite acestora să îşi controleze răspunsurile emoţionale cu ajutorul unei "hărţi a activităţii mintale", furnizată în timp real.

Compania le-a dat de înţeles producătorilor de jocuri video că există posibilitatea "de a adăuga o dimensiune suplimentară" în ceea ce priveşte interacţiunile cu personajele, "ca un răspuns la sentimentele utilizatorului".

"Măsurarea stării emoţionale a unei persoane, astăzi, pornind de la o electroencefalogramă, este un procedeu extrem de complicat", a declarat Olivier Betrand, directorul departamentului de cercetare de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM).

Însă un plasture sau un electrod plasat pe fruntea unei persoane captează activitatea muşchilor feţei, mişcarea ochilor, a sprâncenelor, "pentru a recupera o emoţie", a explicat Anatole Lecuyer, specialist în cadrul Institut National de Recherche en Informatique et Automatique (INRIA), care a participat la conceperea programului informatic Openvibe.

Capabil să analizeze undele cerebrale în timp real, acest program deschide calea pentru punerea la punct şi a altor aplicaţii în beneficiul persoanelor cu handicap. În prezent, o serie de jocuri video sunt concepute în colaborare cu firma Ubisoft, care a realizat deja, în mai 2009, un program ce permite decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate cu puterea minţii.

Şi aplicaţiile terapeutice sunt prevăzute în viitorul apropiat. Purtând căşti conectate la mulţi electrozi, pacienţii hiperactivi vor putea să înveţe să îşi focalizeze atenţia, iar persoanele suferind de dureri cronice vor putea să se simtă mai bine, reglându-şi singuri activitatea cerebrală.

Folosirea acestor interfeţe externe presupune acordul persoanelor vizate: "La nivelul actual al tehnologiei moderne, dacă persoana nu este motivată, atunci tehnica respectivă nu va funcţiona", a declarat Anatole Lecuyer. "Astăzi, pentru a putea descifra intenţiile sau starea mintală a unei persoane, aceasta trebuie să coopereze", a explicat Olivier Bertrand.

Însă, previn experţii în domeniu, odată cu descoperirea tehnicii de implantare a electrozilor în creier, aşa cum se practică pentru a trata maladia Parkinson, riscul de manipulare mintală nu este exclus.


sursa: http://www.realitatea.net/deplasarea-obiectelor-prin-puterea-gandului-nu-mai-este-o-tehnica-exclusiv-sf_701985.html

luni, 8 februarie 2010

Secretele tineretii fara batranete .. Vinul rosu

Medicii au găsit secretul îmbătrânirii lente şi frumoase. Acesta se bazează pe controale de prevenţie la medic, o alimentaţie recomandată de nutriţionist şi un creier liniştit.

Totul pleacă de la creier şi de la stomac. Vinul roşu, ceaiul verde şi condimentul curry sunt trei ingrediente ale unei alimentaţii, care ne va face să arătăm trăznet şi la 45 de ani. Am specificat această vârstă căci de la ea, spun specialiştii, trebuie să începem să ne facem griji că organismul ne îmbătrâneşte. Cele trei ingrediente nu trebuie consumate în exces, dar un pahar de vin roşu, patru căni de ceai verde şi o cantitate normală de curry în mâncare, în fiecare zi, sunt antioxidanţi care menţin tinere celulele corpului nostru.

Specialiştii spun însă că o alimentaţie sănătoasă trebuie corelată cu un somn bun - şase-opt ore de repaos într-o cameră fără telefon mobil, fără conexiune wireless la internet, fără radio-deşteptător şi fără televizor.

În plus, nu trebuie să ne stresăm, să ne enervăm sau să ne supărăm. Toate acestea omoară neuronii. Trebuia să mai adăugăm şi faptul că fumatul este extrem de nociv? Îmbătrâneşte pielea, consumă vitaminele E şi C din organism şi intoxică celulele.

Potrivit unui studiu al Fundaţiei Ana Aslan, toţi tinerii intervievaţi, dar şi 87% dintre femeile mature consideră că asigurarea sănătăţii costă mulţi bani. Peste 70% dintre subiecţi consideră şi că o stare de sănătate mulţumitoare este determinată de un nivel mai scăzut al stresului, 60% că secretul stă în controale periodice la medic şi 47%, în a face ceea ce-ţi place. Totuşi, 30% dintre repondenţi nu au fost decât o dată la medic în ultimul an şi 9% nu au fost deloc.

sursa: http://www.realitatea.net/vinul-rosu--ceaiul-verde-si-condimentul-curry---secretele-tineretii-fara-batranete_146296.html

STARE MENTALA SANATOASA

Din păcate, mintea mai bună nu se poate obţine odată cu vârsta, ci din contră, pierdem din ea cu fiecare an ce trece. Cercetătorii au aflat însă că există diverse metode prin care putem opri declinul minţii. Vă prezentăm în continuare 12 modalităţi prin care să vă îmbunătăţiţi starea mentală.

1. Dansaţi!

"Puţine activităţi stimulează creierul aşa de bine ca dansul!", spune doctorul Daniel Amen, autorul cărţii "O minte minunată la orice vârstă". "Dansul necesită totul, de la coordonare şi organizare, la planificare şi judecată", a mai scris el.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru artele marţiale. Ambele cer să îţi poziţionezi diferite părţi ale corpului simultan şi în sincron.

2. Mergeţi la fitness!

Sportul creează celule noi într-o zonă a creierului vitală memoriei. Cercetătorii de la Universitatea Columbia au măsurat volumul sângelui din creierul adulţilor care merg la sală de patru ori pe săptămână, timp de patru luni şi au descoperit că toată această activitate duce la producerea mai multor neuroni.

3. Mâncaţi ouă!

Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry McLeary, autorul programului "Încredere în creier". Oul conţine vitamina B, care obligă celulele nervoase să ardă glucoză, cea mai importantă sursă de energie a creierului. Oul mai conţine şi antioxidanţi, care protejează neuronii de stricăciuni şi acizi graşi omega-3, care menţin impulsurile nervoase la ritmuri optime.

Mâncaţi, de asemenea, multe fructe şi legume şi evitaţi mâncărurile grase, care diminuează abilitatea celulelor nervoase de a comunica între ele.

4. Fiţi activi!

Nu deveniţi leneşi, pentru că dăunează grav sănătăţii. Implicaţi-vă tot timpul în diverse activităţi, pentru a vă menţine mintea alertă.


5. Hidrataţi-vă mintea!

Un studiu al Universităţii South Florida din 2006 a arătat că oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc proaspăt pe săptămână aveau cu 76% mai puţine şanse să se îmbolnăvească de Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanţi găsiţi în fructe, protejează creierul de boală.

Opt pahare de apă pe zi sunt şi ele extrem de benefice pentru minte, întrucât creierul este 80% apă şi dacă nu este hidratat, neuronii nu pot să funcţioneze corect.

6. Râdeţi!

Luaţi-vă o pauză de la problemele cotidiene şi râdeţi. Citiţi bancuri, uitaţi-vă la filmuleţe amuzante. Chiar şi anticiparea râsului scade stresul cu 39% până la 70%! Râsul este extrem de bun şi pentru inimă.

7. Dormiţi suficient!

Somnul este important pentru o stare mentală bună. Memoria se organizează în creier, în timpul somnului. Un studiu al Facultăţii de Medicină de la Harvard arată că mintea adună bucăţi separate de informaţie şi le ţese împreună în timpul somnului. Doctorii ne sfătuiesc să dormim fix 7 ore!

8. Nu vă mai uitaţi la TV!

O oră de privit la televizor creşte şansele de a căpăta Alzheimer cu 1,3%. Aşa că doctorii recomandă să vă relaxaţi la TV maxim două ore pe zi. În schimb, ei propun să citiţi cât mai multe cărţi.

9. Folosiţi mirodenii!

Atunci când gătiţi, folosiţi cât mai multe mirodenii la mâncare. Rozmarinul, de exemplu, conţine acid carnozic, care reduce riscul de atac cerebral cu 40%! Folosiţi cu încredere condimentele, mai ales scorţişoara, şofranul, busuiocul, oregano, cimbrul şi salvia.

10. Studiaţi o limbă străină!

Parlez-vous français? Non? Atunci este timpul să vă apucaţi de o limbă străină, pentru a evita demenţa la bătrâneţe. Un studiu al Universităţii York din Toronto arată că oamenii în vârstă care vorbesc mai multe limbi străine au o minte mai clară decât ceilalţi.

11. Spălaţi-vă bine pe dinţi!

O gingie inflamată, sângerândă poate sugera o problemă a sănătăţii. În plus, toate bacteriile care se strâng în gură ajung în sânge şi apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De aici, şi o stare mentală extrem de proastă.

12. Beţi ceai verde!

Beţi cinci sau mai multe căni de ceai verde pe zi şi câştigaţi cu 20% mai multă sănătate mentală, potrivit unui studiu prezentat în The American Journal of Clinical Nutrition.

sursa: http://www.realitatea.net/vreti-sa-aveti-o-minte-clara-si-la-batranete-aflati-12-modalitati-de-a-va-mentine-creierul-tanar_650132.html