joi, 15 aprilie 2010

Esti ceea ce gandesti

Te faci atrăgător sau nesuferit prin ceea ce gândeşti, stand singur în camera ta


Ai auzit de neuroplasticitate? Poate că tu nu dar Tobias Bonhoeffer din Munchen a auzit sigur. El a filmat creşterea neuronilor şi conectarea lor, în timp ce îi ţinea într-o soluţie nutritivă . Supunându-i în mod repetat la impulsuri electrice simultane, a observat cum într-o jumătate de oră au crescut noi dendrite. Repetiţia este factorul decisiv. Gândurile pe care le întreţii în mod repetat îţi modelează conexiunile neuronale şi eşti tot mai predispus să acţionezi în acord cu ele (de ce crezi că se spune că “de ce ţi-e frică nu scapi”?) Aşa cum reţii numele unei persoane pe care o vezi foarte des, în acelaşi fel se întăresc conexiunile corespondente gândurilor tale predominante (yoghinii ştiu asta de mii de ani doar că nu au avut tehnologia necesară pentru a-şi demonstra cunoştinţele intuitive)

Orice activitate mentală, oricât de neînsemnată, transformă creierul. Cu atât mai mult o activitate focalizată şi reluată zile sau ani în şir. Neuronii noştri nu sunt învăţaţi de nimeni cum să creeze noi conexiuni sau să le consolideze pe cele frecvent folosite. Ei fac asta pur şi simplu, prin natura lor. Rezultatele, însă, sunt teribile. Aşa că ai grijă la ce te gândeşti în mod persistent, cu sau fără voia ta.Aproape sigur se va întâmpla."

sursa:

http://www.adrian-nuta.ro/fericirea%e2%80%a6-atat-de-aproape

Adrian Nuta





Pe principiul unde ti-e atentia acolo ti-e energia.

Enrgia pe care o transmiti in jur dicteaza ceea ce atragi in viata ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu