Se afișează postările cu eticheta maturitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta maturitate. Afișați toate postările

vineri, 10 decembrie 2010

Maturitate

Asculta-ti fiinta.

Ea iti da in permanenta indicii cu un glas firav.

Nu striga la tine, asta e drept, insa daca stai si asculti putin, in liniste, ai sa incepi sa-ti dai seama cum esti.

Fii persoana care esti.

Nu inceraca niciodata sa fii altul, si vei deveni matur.

Maturitatea inseamna asumarea responsabilitatii de a fi tu insuti, indiferent de pret. Maturitatea inseamna sa risti totul.” Osho

Iti traiesti viata in libertate deplina fara sa iei seama ce spun altii.

Oamenii care tin seama de altii si de parerile lor sunt imaturi.

Ei depind de parerile celorlalti. Nu pot sa faca nimic autentic, nu pot sa spuna ce vor sa spuna, spun ce vor ceilalti sa auda.

Se gandesc mereu mai mult la ceilalti decat la propria lor persoana pretinzand ca sunt altruisti.

Defapt e vorba doar de o lipsa de asumare a raspunderii mascata sub un fals altruism.

Acesti oameni isi insusesc ideile altora de frica esecului.

Daca ajung la esec, ei pot da vina pe altii pentru ca le-au imprumutat gandirea si au actionat ca ei, deci ei sunt vinovati si de esecuri.

Realitatea e alta: fiecare e responsabil de esecurile lui si, cu cat actioneaza intr-un mod mai autentic, cu atat esecul are sanse mai mici sa apara.

Omului imatur ii lipseste partea aceea a psihicului care ne impinge la actiune si traieste intr-o stare latenta.

Principiul lui este: daca nu actionez, nu ma pot lovi de esec deci, sunt la adapost.

El uita ca daca nu actioneaza nu poate trai nici experienta succesului.

E adevarat ca actiunea ne duce si la esec dar, ne aduce si o doza mare de succes.

Daca e sa punem totul in balanta, ca oameni de actiune, balanta inclina in partea succesului, aceste trairi fiind mai dese decat cele ale esecului.

Daca traiesti in prezent, felul in care traiesti hotaraste cum va fi ziua de maine.

De ce oamenii nu constientizeaza? Daca sunt constienti, sufera. Aceasta somnolenta actioneaza ca un mijloc de protectie impotriva durerii.

Exista si un mare neajuns: daca esti somnolent ca sa nu simti durerea, nu o sa simti nici placerea.

Trebuie sa fim constienti atat de durere cat si de placere deoarece acestea nu sunt fenomene separate.

Maturitatea inseamna constientizare.

Constientizarea trebuie aplicata in toate domeniile vietii tale, in toate starile in care te afli, experientele pe care le traiesti.

Sa fii constient de toate, sa le traiesti la maxim indiferent de valenta lor pozitiva sau negativa.

Fiecare experienta care ni se ofera trebuie traita si merita toata atentia noastra.

Oamenii fug de experientele dureroase si atunci cand li se intampla prefera sa nu se gandeasca la ele, sa le arunce acolo undeva in speranta ca acestea se vor pierde in neant si vor disparea total din viata lor.

In realitate lucrurile nu stau asa.

Inconstientul nostru nu e un sac fara fund in care poti impinge la nesfarsit toate suferintele.

Acestea vor iesi odata si-odata la suprafata si ne vor izbi in cel mai dureros mod posibil.

E bine sa le traim pe toate la randul lor, una cate una.

Atunci cand avem momente de fericire, ne bucuram de ele, le traim de cele mai multe lor la intensitate maxima, profitam din plin de existenta lor in viata noastra.

De ce nu am actiona in acelasi mod cand viata ne cadoriseste cu experiente neplacute? Sa le traim si sa fim constienti de existenta lor, fara a ne scufunda in depresia produsa de ele.

Un om matur se bucura atunci cand are momente pozitive, se intristeaza cand are momente negative, e constient de existenta ambelor si stie ca toate aceste evenimente sunt parte din el, din existenta lui, rezultat al alegerilor facute de el de-a lungul timpului.

Ceea ce traieste azi e rezultatul actiunilor de ieri.

Prezentul e partea cea mai importanta a vietii noastre si multi dintre noi alegem sa traim intr-o stare de amorteala continua, sa nu fim constienti de clipa prezenta, ancorandu-ne in faptele din trecut sau in scenariile de viitor.

Uitam sa luam parte la propria viata, sa fim constienti de ceea ce traim.

De azi ma maturizez si sunt constienta de toate trairile mele, sunt parte activa in viata mea, iau parte la sentimentele mele, la relatiile mele, la actiunile mele, la comportamentele mele.

Tot ceea ce fac, fac intr-un mod constient, ochii mereu deschisi pentru a putea privi tot ce ma inconjoara, gandirea neadormita pentru a putea procesa evenimentele din viata mea, sufletul deschis la orice fel de simtiri, de sentimente profunde, indiferent de natura lor.

Pana la urma, acesta capacitate a noastra incomensurabila de a simti ne face oameni maturi.

Un om matur daruieste iubirea fara a pretinde nimic in schimb.

Iubirea poate avea trei dimensiuni: dependenta, independenta si interdependenta.

Dependenta si independenta sunt forme ale iubirii imature, gasindu-se fiecare intr-o extrema.

In primul caz, dependenta, cele doua parti ale cuplului, sau numai una, se afla intr-o relatie de dependenta cu cealalta.

Partenerii se poseda unul pe celelalt, fiecare il reduce pe celelalt la un bun de consum.

Nu pot avea o viata separata, intimitatea dispare si tot ce au este o viata comuna lipsita de bucurii sau cu mult prea putine bucurii, decat ar avea nevoie spiritul uman.

Cel de-al doilea caz, independenta, se afla in extrema cealalta: partenerii nu au decat o viata personala, in general viata in doi se rezuma la un raport pur fiziologic si la prezenta, unul la bratul celuilalt la diverse evenimente sociale, dar foarte rar.

Viata de cuplu nu mai are loc datorita vietii personale, nevoia de iubire nu este hranita deoarece partenerii par de obicei indiferenti.

Interdependenta este paradisul.


Aici se poate vorbi despre iubirea matura.


Cele doua parti ale cuplului sunt intr-o sincronizare perfecta.

Viata de cuplu nu o inabusa pe cea personala a fiecaruia.

Aici libertatea este la ea acasa, partenerii se accepta reciproc, nu-si ingradesc unul altuia personalitatea.

Fiecare este lasat sa se exprime liber.

Cei doi ofera iubire fara sa ceara nimic in schimb.

Dragostea nu e o moneda de schimb: iti dau dragoste, imi dai stabilitate. Nu! Aceasta nu e iubirea matura.

Omul matur iubeste pentru ca are iubire de daruit, el nu pretinde nimic in schimb si tocmai de aceea primeste.

In ceea ce priveste iubirea, dictonul “cere si ti se va da”, nu functioneaza. Iubirea nu e ceva ce se cerseste.

Omul matur o daruieste si o va primi de la un om la fel de matur.

Omul devine matur in clipa in care inceteaza sa mai aiba nevoie de iubire si incepe sa daruiasca.

Iubirea lui nu e dependenta, el iubeste indiferent daca este sau nu iubit de celalalt.

Atunci iubirea nu e o relatie, e o stare.

Cand depinzi de celalalt exista intotdeauna nefericire, pentru ca dependenta inseamna sclavie. Atunci incepi sa te razbuni in moduri subtile pentru ca cel de care depinzi are putere asupra ta si asta te intriga.

Cand esti dependent celelalt incepe sa te infometeze, sa-ti ofere tot mai putin astfel incat sa devi tot mai dependent. Intr-o relatie de dependenta se da o lupta continua pentru putere.

“Iubirea nu poate inflori in dependenta, iubirea este o floare a libertatii.” Osho

Atunci cand doi oameni imaturi intra intr-o relatie isi cersesc unul altuia iubire si aceasta relatie se termina intr-o dramatica suferinta deoarece nici unul nu are de oferit, amandoi cersesc.

Faptul ca celalalt are iubire, a fost doar o idee de-a ta. Ce vina are el?

Celalalt nu are nicio obligatie sa corespunda asteptarilor tale. Si tu l-ai inselat.

El spera ca iubirea sa vina de la tine.

Cand amandoi sunteti imaturi, de unde sa vina? Amandoi sunteti nefericiti.

“Maturitatea inseamna ca ai ajuns acasa.” Osho

Cu cat omul patrunde mai adanc in sine, cu atat e mai matur.

Coboara adanc in tine fara teama de ce ai sa gasesti acolo. Vei accepta tot ce vei gasi acolo si astfel vei atinge maturitatea.

“Oamenii cred ca a imbatrani inseamna a deveni matur, ceea ce nu e adevarat. Batranetea apartine corpului.” Osho

Daca treci printr-o experienta constientizand-o, acea exprienta devine maturitate.

Omul matur nu comite niciodata aceasi greseala de doua ori. Cu fiecare experienta intelegerea ta evolueaza.


sutsa:

http://www.casasufletului.ro/25/ma-maturizez/

vineri, 24 septembrie 2010

Libertatea de a fi tu insuti


Fac o diferenta intre oamenii foarte sanatosi din punct de vedere psihologic (numiti de Maslow „in proces de autoactualizare”, cei relativ sanatosi si cei nevrotici.

Experienta de a fi iubit despre care scriu in continuare este vazuta din perspectiva sanatatii.

O persoana nevrotica (dar nediagnosticata ca atare) nu se va simti iubita oricat de armonioasa este, de fapt, iubirea ta.
De asemenea, mai fac o diferenta intre nevoia de a fi iubit si trebuintele de siguranta, de afectiune si de stima. Ele reprezinta conditii necesare pentru a trai experienta de a fi iubit insa nu reprezinta centrul ei.

In viziunea mea, centrul experientei de a fi iubit este libertatea de a fi eu insumi. Vreau sa operationalizez acest concept. Inseamna asa:

Nu incerc sa fiu altcineva cu tine•Nu ma astept sa fii agresiv, ostil, razbunator sau resentimentar
•Ma arat in aspectele mele vulnerabile, imperfecte, fragile, nevrotice
•Imi dau voie sa fiu copilaros, sa spun si sa fac lucruri prostesti (din perspectiva unui adult)
•Nu incerc sa te manipulez sau sa te impresionez
•Sunt spontan in relatia cu tine
•Nu-mi supraveghez critic gesturile sau cuvintele
•Nu am rezerve sau suspiciuni
Nu-mi ascund sentimentele fata de tine, indiferent de polaritatea lor (tandrete, atractie, furie, dezamagire)
•Nu sunt incordat, vigilent sau defensiv
•Ma exprim fara cenzuri sau masti sociale•Nu simt frica fata de tine (nu ma tem de pedeapsa)

Relatiile de cuplu si, prin extensie, cele de prietenie in care aceasta experienta poate fi traita pe o baza constanta sunt in cel mai inalt grad terapeutice.

Oamenii se deblocheaza si isi reiau procesul natural de crestere atunci cand pot functiona fara teama intr-o relatie, adica primesc permisiunea de a fi ceea ce sunt.

Si astfel, cumva miraculos, se schimba, adica devin ceea ce pot deveni (mecanism psihologic cunoscut mai ales in gestalt-terapie ca „paradoxul schimbarii”).

La prima vedere, a-i permite unui om sa fie ceea ce este pare simplu si multa lume isi imagineaza in mod naiv ca face asta .
In realitate este un proces anevoios si indelungat, un proces ce presupune gratificarea prealabila a trebuintelor fundamentale (excelent enumerate de Maslow dar nu neaparat in ordinea preconizata de el-vezi „piramida”).
In acest proces de durata iubirea primita in copilarie de la mama si de la tata este cruciala (iar absenta ei nu poate fi vreodata inlocuita desi poate fi compensata in alte relatii inevitabil regresive).

Pentru a da un exemplu un pic grotesc, ma gandesc acum la faptul ca nu poti iubi pe un altul daca nu ai fost tu insuti pretuit si respectat de parintii tai in acelasi fel in care nu poti iubi pe cineva daca iti ghioraie matele de foame si te gandesti doar la mancare.

Iubirea eliberatoare, in serviciul dezvoltarii, survine natural pe acest fond interior de implinire, expresia satisfacerii trebuintelor „primare” (in sensul lui Maslow).

Nevoile ascunse in inconstient, reprimate sau respinse, in felul lor secret si neasteptat, se vor opune mereu, vor contamina sau perturba dragostea pe care o poti oferi (izvorata din Sinele tau).

Observa, te rog, ca nu spun ca unii oameni sunt incapabili de iubire , ci ca acest potential minunat este blocat de factori ce tin de istoria de viata (deci personali si developmentali), de factori sociali si culturali.

A iubi intr-un sens care nu este egoist, posesiv, dominator sau infantil mi se pare un fel de calatorie pe Everest si ma astept ca intr-o societate mai echilibrata pregatirea pentru aceasta calatorie de o viata sa fie sprijinita si de scoala, in locul unor materii fara nicio relevanta pentru viata buna si sanatoasa. Stiu, asta este o utopie. Insa nu asa s-a crezut si despre zbor?

SURSA:

http://www.adrian-nuta.ro/a-fi-iubit/

Din nou Nuta - despre cuplu

Un criteriu bun pentru a-ţi verifica maturitatea este acela de a urmări în propriul limbaj frecvenţa cuvintelor “niciodată” şi “întotdeauna”.

Acestea sunt cuvintele copilăriei.
Sunt cuvinte radicale, definitive.
Însă lumea adultă este nuanţată: nu are doar alb şi negru, are zone de gri şi multe culori. “uneori” este un descriptor mai bun al realităţii.
“Nu vreau să te mai văd vreodată. Vreau să dispari din viaţa mea” sunt propoziţiile prin care, paradoxal, relaţiile nu se încheie ci devin mai strânse, alunecând sub planul conştiinţei.
Dacă te-ai despărţit de cineva şi îl ocoleşti în mod deliberat află că nu te-ai despărţit deloc. Îl porţi în inconştientul tău.
De acolo îţi controlează alegerile.
Consumi inutil energie. Probabil o parte din tine încă îl mai doreşte şi tu cu această parte lupţi proiectând-o asupra lui sau a ei.
Îl respingi pentru că te respingi. Nu te aştepta ca viaţa ta să fie curgătoare şi fericită.
Înăuntrul tău ar putea fi un război violent.

Eul copil solicită gratificaţii imediate (este caracteristic pentru copii să nu poată tolera frustrarea aşa cum reuşesc adulţii).

Relaţia părinte-adult este o relaţie specială deoarece în centrul ei se află viaţa şi moartea (fără un adult un copil mic nu poate supravieţui).

Relaţia adult-adult nu este o relaţie specială. “E frumos să fiu cu tine dar e la fel de frumos să fiu şi cu altcineva. Tu nu eşti vital pentru mine”. Doar un adult poate simţi asta. “Tu nu eşti răspunsul ideal la nevoile mele. Dacă tu pleci voi căuta pe altcineva.”. Da, celălalt are “ceva” al lui, însă relaţia cu el nu este nici indispensabilă nici de importanţă cosmică. Te poţi descurca şi fără el. Acest sentiment este minunat. Este încrederea în forţele tale reflectată în conştiinţă.

În relaţia cu tine devin conştient de dependenţele mele, de Eul meu copil.

Frustrări vechi revin ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. E bine că apar.
Am şansa să le cunosc şi să le rezolv, folosind acum resursele Eului adult.
Şansa este doar teoretică.

În practică se întâmplă aşa: el îşi proiectează durerea asupra ei şi invers. “Eu sufăr din cauza ta. Tu mă faci să sufăr”. De câte ori ai auzit sau ai repetat asta?

Lumea este o grădiniţă imensă. Doar ici şi colo cineva mai spune: “Tu nu ai nicio obligaţie să ai grijă de mine. Ai propriile tale nevoi şi dorinţe. Eu trebuie să-mi port singur de grijă. Dacă vrei să-mi oferi ceva prefer să o faci din toată inima. Dacă ai ezitări sau îndoieli mai bine abţine-te!”.

Nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. Dacă eşti aici doar cu jumătate de inimă ne pierdem amândoi timpul. E fără sens.
Dacă inima ta aparţine altcuiva atunci du-te acolo!

Îmi vei lipsi o vreme după care te voi uita.

Însă îmi va fi greu să te uit dacă te chinui să simţi ceea ce de fapt nu simţi şi să te comporţi ca şi cum m-ai iubi.

Prefer o despărţire directă şi sinceră unei relaţii falsificate de datorii.

Cui aparţine inima ta? (adică pe cine investeşti, în limbaj psihanalitic). Mergi la el sau la ea! Este inutil să stai aici. Fii acolo unde este inima ta. Riscă respingerea, refuzul, amânarea.

Acceptă această suferinţă posibilă, aşa te vei maturiza.

Eşecul în dragoste este un câştig secret în conştiinţă. Dă-I celui pe care îl iubeşti inima ta şi Sinele îţi va da inima Lui. Nu ai nimic de pierdut în afară de câteva spaime copilăreşti.

Pentru un om conştient nicio suferinţă nu este inutilă.

El are o baghetă magică prin care o transformă în cunoaştere.


Pentru cel inconştient, pe de altă parte, nicio satisfacţie nu are vreun sens.

El respiră aerul greu al risipei şi moare intoxicat.

Într-o viaţă de om suferinţa emoţională este inevitabilă.

Dacă încerci să o eviţi nu faci decât să o amplifici. ( what you resist, persists ;))

Ajungi dependent pentru că ai încercat să fugi de durere.

Însă durerea face parte din tine şi o aduci cu tine în orice relaţie nouă.Dacă durerea este violentă conflictul cu partenerul (ecranul favorit de proiecţie) este practic insuportabil. Poţi încerca să-l eviţi (să mergi pe vârfuri) dar asta îl face cu atât mai intens când izbucneşte. Partenerul este perceput în mod eronat drept cauza frustrărilor tale actuale (evident că nu eşti capabil să înţelegi caracterul disproporţionat al reacţiei tale. Acum eşti în regresie şi nu ai mai mult de 4 ani).


Durerea şi frica din trecut (din foste relaţii şi mai ales din copilărie) sunt aduse în orice relaţie nouă, la pachet cu clitorisul sensibil, penisul de 20, veniturile cu multe cifre şi iubirea romantică, bineînţeles. Tot ce a fost negat, reprimat, ascuns, ignorant sau minimalizat iese la suprafaţă. Te miri? S-au săturat să trăiască în întuneric (inconştientul seamănă cu beciurile de la Guantanamo unde agenţii C.I.A şi fundamentaliştii arabi discută chestiuni culturale de mare actualitate). Se strecoară în relaţie, o tulbură şi îi ameninţă stabilitatea. Spune-le “bun venit” şi acceptă că “luna de miere” s-a terminat. Începe “luna de fiere”!

Relaţia actuală are zonele ei de tensiune, desigur, însă multă nefericire vine din trecutul tău. Ea iese la suprafaţă în această relaţie de unde şi înclinaţia de a crede că e produsă de ea. Nu este. Este zestrea ta emoţională, ceea ce nu ai încheiat cu părinţii tăi, în primul rând.

Ceea ce nu ţi-ai permis să trăieşti, ceea ce ai refuzat să simţi, ceea ce ai ascuns chiar de tine însuţi-totul este acolo, un pic prăfuit, un pic demodat însă la fel de viu.

......

Ce poţi face cu această durere?
Cum ţi se pare ideea de a-ţi da voie să o simţi?
Crezi că te va ucide, că te va copleşi, că nu-I vei putea face faţă?
Acesta este copilul din tine.
Cheamă adultul, acolo este puterea ta de a tolera. Nu dispui încă de un adult atât de puternic? Ok, atunci asumă-ţi responsabilitatea şi construieşte acest pol interior. Ai mare nevoie de el şi nu se poate cumpăra online.



sursa: http://www.adrian-nuta.ro

joi, 15 aprilie 2010

Maturizarea - despartirea de MAMA si TATA


"

cine nu-si paraseste mama si tatal…


Sunt indragostit de parabolele si afirmatiile lui Iisus (dar intru rar in biserici, pentru mine natura fiind o casa a Domnului mult mai inspiratoare). Ele sunt adevarate lectii condensate de psihologie. „A-ti parasi mama si tatal” este o referinta simbolica la separarea psihologica de parinti. Vine o vreme cand tatal (ca rol psihologic) trebuie „parasit” pentru a putea deveni tata in raport cu tine insuti (adica sa te iei in propria grija). La fel si mama.

Este ca si cum i-ai spune: „Tu nu mai esti tatal meu. Acest rol a incetat. Dar exista un alt rol disponibil. Tu poti fi prietenul meu mai in varsta.


Aceste separari sunt frumoase cand amandoi sunt dispusi sa se angajeze in ele si dificile, uneori tragice, daca unul sau chiar amandoi se agata de vechile roluri.

Daca mama si tata si-au jucat bine rolurile de parinti, undeva pe la 20 si ceva de ani, se retrag din ele, facand o tranzitie lina spre rolul de prieteni.

Din punct de vedere psihologic „mor” ca parinti si „se nasc” in calitate de prieteni. Parintii psihologici nu sunt parinti toata viata.

Doar parintii genitori sunt asa toata viata (genele lor se afla mereu in tine).

Altfel rolurile parentale inceteaza pe la 20-25 de ani. A

cesta este algoritmul de dezvoltare pe care ni-l propune viata.

Insa teoria nu seamana deloc cu practica.

In realitate parintii psihologici nu se ridica la inaltimea rolului lor, il joaca prost sau demisioneaza, il interpreteaza dupa o partitura straina (introiectata) sau il resping.

Alteori se identifica intens cu el si nu-i mai dau drumul desi „copilul” este cogeamite barbatul sau femeie in toata regula.

Ambele variante de rol (implicare excesiva sau neglijare/abandon) prezinta riscul de a fixa copiii in dependente emotionale inconstiente.

In aceste cazuri, deoarece „mortile” nu sunt naturale, ele trebuie provocate (poate suna insuportabil pentru urechile mai fine insa reamintesc contextul: ma refer la „moarte” in sensul de separare psihologica).

Cu alte cuvinte, este nevoie sa faci tu, in mod constient, ceea ce nu s-a intamplat de la sine in urma unui parentaj armonios. Daca mama te suna zilnic e necesar sa nu-i mai raspunzi uneori (dar o informezi inainte). Daca tata insista sa-ti cumperi casa la o statie distanta eviti sa cazi in capcana dorintei lui si te muti ceva mai departe (dar nu pe alta planeta).

Desi dureros, mai ales la inceput, este necesar sa refuzi rolul de copil pe care parintii continua sa ti-l atribuie, deoarece sunt ancorati in trecut, adica viata lor s-a blocat in rolul parental (nu a mers mai departe, nu au descoperit alte roluri).

Trebuie sa te nasti din nou si pentru aceasta „nastere” esti singurul responsabil. Este natural sa doara si sa doresti sa o eviti daca nu s-a produs la timpul ei. Insa daca amani maine iti va fi si mai greu. Timpul, in acest caz, este un dusman:el consolideaza legatura pe care evolutia iti cere sa o rupi.

Cunosc prea multe cazuri de „copii” captivi in scenariile propriilor parinti, prinsi cu catuse aurite si fixati astfel in roluri pe care viata le cere insistent sa le paraseasca.

Nasterea in lumea adulta solicita o serie de renuntari dificile.

A da drumul rolului de copil e doar una din ele. A iesi din propria ta mitologie (idei infantile despre realitate) este o alta.

Nu exista crestere fara dureri insa nu e deloc necesar ca durerea sa se transforme in suferinta. Acolo unde parintii si-au jucat rolurile cu bucurie, pe deplin constienti de temporalitatea lor, renuntarile sunt instinctive si tranzitiile line.

Acolo unde rolurile au pus stapanire pe indivizi, ca urmare a unor energii neconsumate din alte roluri, inclusiv in plan transgenerational, cel mai constient initiaza separarea si accepta sa suporte inevitabila culpabilizare la care va fi supus.

Insa nu exista alta cale. Ceea ce a fost prea mult intarziat trebuie „operat” cu o anume agresivitate (sanatoasa, in sensul de „in serviciul dezvoltarii”).

Nimeni nu are trebuinta de un chirurg bland, caruia ii tremura bisturiul de emotie.

Psihoterapia profunda seamana, adesea, cu chirurgia. Diferenta este ca pacientul supravietuieste mereu si nu exista anestezie."


sursa:

http://www.adrian-nuta.ro/cine-nu-si-paraseste-mama-si-tatal/#more-1033

Adrian Nuta


marți, 23 martie 2010

Lucruri pe care orice femeie "este important sa le stie"

DIN EXPERIENTA UNEI OCTOGENARE:

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
Suficienti bani in contul ei ca sa se poata muta sau
inchiria o locuinta, chiar daca ea nu vrea niciodata
asta.....sau nu este nevoita sa faca asta



O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
ceva pentru imbracat care sa fie perfect pentru servici sau
pentru o intalnire cu cineva "visat" si care
trebuie sa fie gata intr-o ora


O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
o tinerete pe care sa o lase multumita in urma


O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
un trecut suficient de "suculent", pe care il va
putea povesti cind va fi batrina


O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
un set de surubelnite, o masina de gaurit si un sutien
negru de dantela....



O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
o prietena/prieten care sa o faca intotdeauna sa
rida.......si una care sa o lase sa plinga


O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
o piesa de mobila buna care sa nu
fi fost proprietatea nimanui din familia ei.


O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
8 farfurii care sa se asorteze, pahare cu picior pentru vin
si o reteta de mincare care ii va face pe musafiri sa se
simta onorati



O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
sentimentul de control asupra destinului ei

O FEMEIE TREBUIE SA STIE
Cum sa "cada" in iubire fara sa se piarda.


FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Cum sa paraseasca un servici, sa intrerupa o dragoste
si sa se confrunte cu o prietena, fara sa intrerupa
prietenia.



FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
cind poate sa insiste mai tare........si cind trebuie sa
plece.




FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
ca nu poate schimba lungimea picioarelor, latimea
soldurilor sau natura parintilor sai.


FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Ca, poate nu a fost perfecta copilaria ei, dar ca s-a
terminat...



FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
ce trebuie sa faca, sau sa nu faca, pentru a fi iubita mai
mult...


FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Cum sa traiasca singura.......chiar daca ei nu-i place
asta...


FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Pe cine sa creada, pe cine sa nu creada, si de ce ea
nu trebuie sa ia asta ca pe o ofensa personala.



FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Ce poate sau ce nu poate indeplini intr-o zi, intr-o
luna......si intr-un an.