Libertatea de a fi tu insuti

Fac o diferenta intre oamenii foarte sanatosi din punct de vedere psihologic (numiti de Maslow „in proces de autoactualizare”, cei relativ sanatosi si cei nevrotici.

Experienta de a fi iubit despre care scriu in continuare este vazuta din perspectiva sanatatii.

O persoana nevrotica (dar nediagnosticata ca atare) nu se va simti iubita oricat de armonioasa este, de fapt, iubirea ta.
De asemenea, mai fac o diferenta intre nevoia de a fi iubit si trebuintele de siguranta, de afectiune si de stima. Ele reprezinta conditii necesare pentru a trai experienta de a fi iubit insa nu reprezinta centrul ei.

In viziunea mea, centrul experientei de a fi iubit este libertatea de a fi eu insumi. Vreau sa operationalizez acest concept. Inseamna asa:

•Nu incerc sa fiu altcineva cu tine•Nu ma astept sa fii agresiv, ostil, razbunator sau resentimentar
•Ma arat in aspectele mele vulnerabile, imperfecte, fragile, nevrotice
•Imi dau voie sa fiu copilaros, sa spun si sa fac lucruri prostesti (din perspectiva unui adult)
•Nu incerc sa te manipulez sau sa te impresionez
•Sunt spontan in relatia cu tine
•Nu-mi supraveghez critic gesturile sau cuvintele
•Nu am rezerve sau suspiciuni
•Nu-mi ascund sentimentele fata de tine, indiferent de polaritatea lor (tandrete, atractie, furie, dezamagire)
•Nu sunt incordat, vigilent sau defensiv
•Ma exprim fara cenzuri sau masti sociale•Nu simt frica fata de tine (nu ma tem de pedeapsa)

Relatiile de cuplu si, prin extensie, cele de prietenie in care aceasta experienta poate fi traita pe o baza constanta sunt in cel mai inalt grad terapeutice.

Oamenii se deblocheaza si isi reiau procesul natural de crestere atunci cand pot functiona fara teama intr-o relatie, adica primesc permisiunea de a fi ceea ce sunt.

Si astfel, cumva miraculos, se schimba, adica devin ceea ce pot deveni (mecanism psihologic cunoscut mai ales in gestalt-terapie ca „paradoxul schimbarii”).

La prima vedere, a-i permite unui om sa fie ceea ce este pare simplu si multa lume isi imagineaza in mod naiv ca face asta .
In realitate este un proces anevoios si indelungat, un proces ce presupune gratificarea prealabila a trebuintelor fundamentale (excelent enumerate de Maslow dar nu neaparat in ordinea preconizata de el-vezi „piramida”).
In acest proces de durata iubirea primita in copilarie de la mama si de la tata este cruciala (iar absenta ei nu poate fi vreodata inlocuita desi poate fi compensata in alte relatii inevitabil regresive).

Pentru a da un exemplu un pic grotesc, ma gandesc acum la faptul ca nu poti iubi pe un altul daca nu ai fost tu insuti pretuit si respectat de parintii tai in acelasi fel in care nu poti iubi pe cineva daca iti ghioraie matele de foame si te gandesti doar la mancare.

Iubirea eliberatoare, in serviciul dezvoltarii, survine natural pe acest fond interior de implinire, expresia satisfacerii trebuintelor „primare” (in sensul lui Maslow).

Nevoile ascunse in inconstient, reprimate sau respinse, in felul lor secret si neasteptat, se vor opune mereu, vor contamina sau perturba dragostea pe care o poti oferi (izvorata din Sinele tau).

Observa, te rog, ca nu spun ca unii oameni sunt incapabili de iubire , ci ca acest potential minunat este blocat de factori ce tin de istoria de viata (deci personali si developmentali), de factori sociali si culturali.

A iubi intr-un sens care nu este egoist, posesiv, dominator sau infantil mi se pare un fel de calatorie pe Everest si ma astept ca intr-o societate mai echilibrata pregatirea pentru aceasta calatorie de o viata sa fie sprijinita si de scoala, in locul unor materii fara nicio relevanta pentru viata buna si sanatoasa. Stiu, asta este o utopie. Insa nu asa s-a crezut si despre zbor?

SURSA:

http://www.adrian-nuta.ro/a-fi-iubit/

Ascultand mesajele corpului


De multe ori, in cabinet, inainte de a avea acces la povestea pe care pacientul o aduce cu sine, putem avea acces la ceea ce corpul sau spune:
felul in care intra, in care merge, in care se aseaza, in care isi cauta locul pe canapea,
felul in care priveste terapeut, in jur, primele sale cuvinte,
ceea ce lasa sa se auda, un oftat, un chicotit, tacerea,
toate acestea sunt primele mesaje pe care pacientul le trimite catre terapeut, inainte de a se exprima prin cuvinte despre motivul pentru care a venit.

Este bine ca aceste informatii sa fie retinute fara a le interpreta, fara a le analiza, pentru ca ulterior devin inteligibile prin plasarea lor in contextul povestii careia pacientul ii cauta sensul si rezolvarea in cabinetul de psihoterapie.

In timp, observi ca povestea din cuvinte este purtata in corp, depozitata si tinuta in corp.

Nu doar in ceea ce se vede la suprafata corpului (ex: postura, gest, mimica) ci si in ceea ce constituie starea interioara a corpului, afectiuni de care pacientul sufera si pe care nu le vede ca fiind in legatura cu problema pentru care a venit.

Abia pe masura ce are ocazia in cabinet sa vorbeasca despre sine, sa lege lucrurile unele de altele, sa le asocieze,
pe masura ce isi permite exprimarea a ceea ce in viata de pana atunci a tinut in tainitele sufletului, pe masura ce isi descopera si isi da voie sa impartaseasca din camera secretelor,
realizeaza ca a intemnitat in corp o cantitate mare de energie, de forta vitala, realizeaza ca dorinte neimplinite, refuzuri nerecunoscute, dureri neexprimate au luat forma unor afectiuni ale corpului, nu doar forma tristetii, a anxietatii, a lipsei chefului de viata, a nelinistii permanente, a iritabilitatii...

Tot ce se intampla in viata noastra afecteaza unitatea corp-suflet.

Noi reactionam cu totul, reactionam ca totalitate.

Emotiile negative au un impact puternic atat asupra psihicului, cat si asupra corpului.

In totalitatea noastra anumite zone sunt “paralizate”.

Pentru o perioada de timp, mai lunga sau mai scurta, dorintele dispar, cheful de viata (forta vitala) scade si se instaleaza o dispozitie depresiva.

Fizic, actiunea este inhibata si corpul intra in stare de alerta.
Pentru ca actiunea nu e dusa la bun sfarsit.
E ca si cum am ramane in pozitia “pe locuri”, startul nu se mai da...
Daca alerta dureaza mai mult timp, vitalitatea corporala slabeste si scade rezistenta imunitara.
Este momentul in care incep sa se instaleze diferite boli, afectiuni, simptome.

De multe ori in spatele unor boli/afectiuni cronice gasim manie reprimata, in spatele maniei gasim frustrare, durere, frica, nevoie.

Oare ce nevoie fundamentala a ramas nehranita, a fost neglijata astfel incat a saracit totalitatea fiintei de forta de a lupta, de capacitatea de a gasi o solutie optima?

Oare ce nevoie fundamentala striga acum prin boala, care in sfarsit incepe sa arate ca se gaseste in legatura cu emotiile negative, ce ies la suprafata in spatiul protejat al relatiei terapeutice?
Aici au loc descarcari emotionale care ii dau pacientului posibilitatea de a utiliza in serviciul vindecarii furia incapsulata in corp.

Acolo unde nu s-au pus la timp cuvinte, s-au nascut peste timp simptome.

Dar in cursul primilor ani de viata invatam sa nu exprimam chiar tot ce simtim si cel mai adesea nu facem o selectie constienta a ceea ce va ajunge sau nu la suprafata.
De cele mai multe ori preluam din mediul familial ce se spune si ce nu, ce se arata si ce nu.
Nu le gandim, le preluam.

Una din sapte persoane dezvolta imposibilitatea de a identifica emotiile pe care le simte si de a le exprima in cuvinte.

Astfel raman cu trairea despre care nu pot spune decat “nu ma simt bine, ma simt rau, ma simt intr-un fel...nedefinit, ma simt de parca nu as fi eu...”.

De aceea grupurile terapeutice, de dezvoltare, de oPtimizare, de explorare sunt utile, pentru ca permit recuperarea legaturilor blocate in acei primi ani.
Astfel prin schimburile sociale si emotionale pe care grupul le ocazioneaza, se reface legatura intre emotie si numele ei, intre emotie si expresia ei.
Se construieste puntea intre corp si suflet prin repunerea in legatura a situatiei neplacute cu emotiile, a suferintei cu cuvantul.
Senzatiile se traduc in sentimente si acestea deblocheaza memoria.
Persoana are acces la evenimentul initial si la trairea fara nume.

Experienta se poate acum organiza.

Ascultand mesajele corpului avem sansa sa identificam situatiile nefavorabile integritatii noastre si sa luam deciziile cele mai ecologice in raport cu noi insine si cu cei din jur.

Astfel instinctul nostru de supravietuire atinge stadiul de intuitie si actioneaza cu o forta si cu o eficienta mai mare decat un sir intreg de rationamente.

Ceea ce omul traieste prin sine insusi e mai puternic decat orice explicatie logica.

Nu este vorba de a exclude din demersul terapeutic gandirea, forta ei organizatoare. Este vorba de a realiza ca inainte ca gandul sa se formeze in legatura cu o situatie, deja emotia a fost produsa.

Si inainte ca emotia sa existe, deja corpul a avut o reactie. Aceste reactii primare in raport cu o situatie sunt ceea ce putem numi memorie corporala.

In cursul demersului de explorare si autocunoastere, corpul isi aminteste, memoria traumatica se trezeste si reactiile psihocorporale curg.

Este retrairea preverbala. In urma ei se aseaza calmul si linistea, pentru ca descarcarea a avut loc.

In urma descarcarii experienta poate fi identificata, numita, organizata, integrata.

Sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/comunicare-f40/ascultand-mesajele-corpului-t1756.html

Articol realizat de Daniela Neagu, psiholog

Cum emotiile noastre negate creeaza boli

El si ea sunt despartiti de 6 ani.

Au un copil ajuns la varsta adolescentei.

Este crescut de tatal lui deoarece Ea a plecat in India.

De ce tocmai acolo? Pentru a-i ajuta pe copiii foarte saraci.

Ce ironie! (abandonandu-si propriul copil)

El tocmai isi revine dupa un cancer descoperit la timp si vindecat.

Intelege ca s-a imbolnavit, printre altele, si pentru ca a reprimat multa furie fata de ea (de care fusese foarte indragostit).

Si pentru ca nu vrea sa se imbolnaveasca din nou stii ce face? Se duce in India pentru a-i spune direct tot ce simte. Un drum lung si obositor dar sanatatea nu merita orice efort?

Ea aproape ca il uitase. Este uimita, bineinteles.

Si mai neasteptate sunt cuvintele lui. Este suparat pe ea si ii spune asta.

„Ai batut tot drumul acesta pentru a-mi spune ce furios esti?”-il intreaba inocent, nevenindu-i sa creada.

Il asculta cu atentie. Nu spune nimic despre ea, vorbeste doar despre ce s-ar putea intampla in viitor. Asta il infurie si mai tare. Se simte din nou singur (unul din motivele divortului) Poti vorbi cu cineva care nu e prezent emotional si sa te simti singur.

O femeie candva iubita, acum usor apatica dar si nedumerita, indisponibila sa mai simta ceva autentic. Insa reactia lui puternica o scoate cumva din amorteala. Dialogul este resuscitat. Relatia lor prinde viata. Ce va produce? Nimeni nu stie. Este insa foarte probabil ca infricosatoarea lui boala sa nu recidiveze deoarece a inceput sa scoata otrava emotionala din suflet.

Doar o alta dramaterapie, nimic altceva (am relatat doar finalul, povestea este mai incurcata).

Totusi, unele asemanari cu realitatea nu sunt intamplatoare.

Bolile grave sau fatale au adesea un substrat emotional.

Emotiile puternice reprimate se „scufunda” in corp si il pun in pericol.

Nimeni nu ne spune ca avem voie sa simtim orice, inclusiv o furie oarba si chiar ura fata de cei apropiati.

Asa raspunde sinele pulsional, ce rost are sa pretinzi ca esti altfel?

Ce ti se pare ca vei castiga? O tumoare nu e niciodata un premiu.

Si nici o gripa de sezon nu e vreun soi de recompensa.

Avem nevoie de permisiuni, avem nevoie de cineva respectat care sa ne spuna ca a simti este o forma a lui a fi uman.

Nu trebuie sa faci nimic pentru a simti.

Simti pur si simplu.

Ceea ce ai de invatat este un fel acceptabil de a exprima ceea ce simti.

Aici incepe civilizatia.

Ce greu poate fi uneori: sa spui ceea ce simti fara sa te minti si fara a-l rani pe celalalt!

sursa: http://www.adrian-nuta.ro/privind-inapoi-cu-manie/#more-809

Despre DISPRET - VICIU

" Cînd un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult efort, în
el începe sa lucreze trufia.

Cel ce slabeste, se uita cu dispret la
grasi, iar cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor
cînd altul se balaceste, înca, în viciul sau.

Daca unul îsi reprima cu sîrg sexualitatea, se uita cu dispret si
cu trufie catre pacatosul, care se cazneste sa scape de pacat, dar
instinctul i-o ia înainte!

Ceea ce reusim, ne poate spurca mai ceva
decît pacatul însusi. Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap
reperele emotionale în asa maniera încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganti si zgîrciti, cum
succesul ne poate rasturna în abisul înfricosator al patimilor
sufletesti.

Drumul catre iubire se îngusteaza cînd ne uitam spre
ceilalti de la înaltimea vulturilor aflati în zbor.
Blîndetea inimii
se usuca pe vrejii de dispret, de ura si de trufie, daca sufletul nu
este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei
flori...
Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se
întoarce catre aceia ce se zbat, înca, în suferinta si-n pacat.
Ochii
nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei
chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre.
Succesele
nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci
pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare si în daruire pentru
cei din jur.

Daca reprimi foamea în timp ce postesti, foamea se va face tot mai
mare.
Mintea ta o sa viseze mîncaruri gustoase si alese, mintea o sa
simta mirosurile cele mai apetisante chiar si în somn, pentru ca, în
ziua urmatoare, înebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei
printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste.
Atunci, postul
devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbînzii
trufase asupra poftelor...
Dar, dincolo de orice, trufia ramîne
trufie, iar sentimentul frustrarii o confirma.
Daca ai reusit în
viata, nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi în tine
viermele cel aprig al orgoliului si patima înfumurarii.
Reusita este
energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu
ramîne nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean.

Îngîmfarea si trufia reusitei te coboara, încetul cu încetul de pe soclul tau, caci
ele deseneaza pe cerul vietii tale evenimente specifice lor.

Slabeste, bucura-te si taci! Lasa-te de fumat, bucura-te si taci!

Curata ograda ta, bucura-te de curatenie si lasa gunoiul vecinului
acolo unde vecinul însusi l-a pus.

Caci între vecin si gunoiul din curte exista o relatie ascunsa, niste emotii pe care nu le cunotti,
sentimente pe care nu le vei banui vreodata si cauze ce vor ramîne,
poate, pentru totdeauna ascunse mintii si inimii tale.

Între omul gras si grasimea sa exista o relatie ascunsa. O
întelegere. Un secret. Un sentiment neînteles. O emotie neconsumata. O
dragoste respinsa. Grasimea este profesorul grasului.

"Viciul este
profesorul viciosului. si, în viata noastra nu exista profesori mai
severi decît viciile si incapacitatle noastre..

"Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte
a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa,
simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si
gingasiei unui menuet de mozart... este un pacat si o spurcaciune;

nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar
orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice
dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul.
Acum stiu, am aflat si eu... "

Nicolae Steinhardt

Tipul Macho

Reprimarea sau suprimarea emotiilor.

Ceea ce determina statura morala a unui om nu este calitatea emotiilor sale, ci in CALITATEA ATITUDINILOR FATA DE EMOTIILE SALE.

Un om nu poate fi acuzat , sub niciun motiv pentru ceea ce simte, dar poate fi condamnat DACA ACTIONEAZA in spiritul a ceea ce simte, provocand distrugeri in el si in jurul lui ( de ex daca urandu-si partenera pentru ca l-a tradat, o si agreseaza salbatic).

Ex:
Observandu-l din copilarie pe tatal sau, EL si-a cultivat ideea ca barbatii sunt puternici si curajosi, iar femeile sunt slabe si fricoase. Devenit adult, adopta un comportament erotic de cuceritor, face numeroase victime si evita sa se angajeze serios intr-o relatie.
EL isi REPRIMA teama ca o partenera intima i-ar putea descoperi punctele slabe, mentinandu-si astfel imaginea de " MACHO".
Totusi, pretul platit pentru aceasta imagine este un GOL INTERIOR tot mai insuportabil, motiv pentru care ajunge in faza in care simte nevoia unui ajutor urgent.

Continuturile reprimate nu dispar din psihic.
Ele strica echilibrul functional al acestuia si revin in constiinta in cele mai variate si indirecte feluri.
Semnalele cele mai clare ale reprimarii trairilor emotionale sunt prezenta unor dorinte si trairi ce par a nu avea nicio explicatie
( " Ma enerveaza ceva la EL si mi-e imposibil sa-mi dau seama ce, deoarece se poarta impecabil") si prezenta unor contradictii intre propriile dorinte , actiuni sau raspunsuri emotionale
( " Imi vine s-o sicanez, dar dupa ce o fac, regret imediat).

Sursa: Adrian Nuta