Se afișează postările cu eticheta mama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mama. Afișați toate postările

joi, 15 aprilie 2010

Maturizarea - despartirea de MAMA si TATA


"

cine nu-si paraseste mama si tatal…


Sunt indragostit de parabolele si afirmatiile lui Iisus (dar intru rar in biserici, pentru mine natura fiind o casa a Domnului mult mai inspiratoare). Ele sunt adevarate lectii condensate de psihologie. „A-ti parasi mama si tatal” este o referinta simbolica la separarea psihologica de parinti. Vine o vreme cand tatal (ca rol psihologic) trebuie „parasit” pentru a putea deveni tata in raport cu tine insuti (adica sa te iei in propria grija). La fel si mama.

Este ca si cum i-ai spune: „Tu nu mai esti tatal meu. Acest rol a incetat. Dar exista un alt rol disponibil. Tu poti fi prietenul meu mai in varsta.


Aceste separari sunt frumoase cand amandoi sunt dispusi sa se angajeze in ele si dificile, uneori tragice, daca unul sau chiar amandoi se agata de vechile roluri.

Daca mama si tata si-au jucat bine rolurile de parinti, undeva pe la 20 si ceva de ani, se retrag din ele, facand o tranzitie lina spre rolul de prieteni.

Din punct de vedere psihologic „mor” ca parinti si „se nasc” in calitate de prieteni. Parintii psihologici nu sunt parinti toata viata.

Doar parintii genitori sunt asa toata viata (genele lor se afla mereu in tine).

Altfel rolurile parentale inceteaza pe la 20-25 de ani. A

cesta este algoritmul de dezvoltare pe care ni-l propune viata.

Insa teoria nu seamana deloc cu practica.

In realitate parintii psihologici nu se ridica la inaltimea rolului lor, il joaca prost sau demisioneaza, il interpreteaza dupa o partitura straina (introiectata) sau il resping.

Alteori se identifica intens cu el si nu-i mai dau drumul desi „copilul” este cogeamite barbatul sau femeie in toata regula.

Ambele variante de rol (implicare excesiva sau neglijare/abandon) prezinta riscul de a fixa copiii in dependente emotionale inconstiente.

In aceste cazuri, deoarece „mortile” nu sunt naturale, ele trebuie provocate (poate suna insuportabil pentru urechile mai fine insa reamintesc contextul: ma refer la „moarte” in sensul de separare psihologica).

Cu alte cuvinte, este nevoie sa faci tu, in mod constient, ceea ce nu s-a intamplat de la sine in urma unui parentaj armonios. Daca mama te suna zilnic e necesar sa nu-i mai raspunzi uneori (dar o informezi inainte). Daca tata insista sa-ti cumperi casa la o statie distanta eviti sa cazi in capcana dorintei lui si te muti ceva mai departe (dar nu pe alta planeta).

Desi dureros, mai ales la inceput, este necesar sa refuzi rolul de copil pe care parintii continua sa ti-l atribuie, deoarece sunt ancorati in trecut, adica viata lor s-a blocat in rolul parental (nu a mers mai departe, nu au descoperit alte roluri).

Trebuie sa te nasti din nou si pentru aceasta „nastere” esti singurul responsabil. Este natural sa doara si sa doresti sa o eviti daca nu s-a produs la timpul ei. Insa daca amani maine iti va fi si mai greu. Timpul, in acest caz, este un dusman:el consolideaza legatura pe care evolutia iti cere sa o rupi.

Cunosc prea multe cazuri de „copii” captivi in scenariile propriilor parinti, prinsi cu catuse aurite si fixati astfel in roluri pe care viata le cere insistent sa le paraseasca.

Nasterea in lumea adulta solicita o serie de renuntari dificile.

A da drumul rolului de copil e doar una din ele. A iesi din propria ta mitologie (idei infantile despre realitate) este o alta.

Nu exista crestere fara dureri insa nu e deloc necesar ca durerea sa se transforme in suferinta. Acolo unde parintii si-au jucat rolurile cu bucurie, pe deplin constienti de temporalitatea lor, renuntarile sunt instinctive si tranzitiile line.

Acolo unde rolurile au pus stapanire pe indivizi, ca urmare a unor energii neconsumate din alte roluri, inclusiv in plan transgenerational, cel mai constient initiaza separarea si accepta sa suporte inevitabila culpabilizare la care va fi supus.

Insa nu exista alta cale. Ceea ce a fost prea mult intarziat trebuie „operat” cu o anume agresivitate (sanatoasa, in sensul de „in serviciul dezvoltarii”).

Nimeni nu are trebuinta de un chirurg bland, caruia ii tremura bisturiul de emotie.

Psihoterapia profunda seamana, adesea, cu chirurgia. Diferenta este ca pacientul supravietuieste mereu si nu exista anestezie."


sursa:

http://www.adrian-nuta.ro/cine-nu-si-paraseste-mama-si-tatal/#more-1033

Adrian Nuta


marți, 17 noiembrie 2009

La originea barbatului- MAMA

Subiect pentru povestea lui Ion Creanga, invariabil adusa in discutie la intalnirile cu fetele, mama LUI este prima femeie din viata unui barbat, cea care, in mod inconstient, i-a modelat de mic viitoarea sau prezenta viata amoroasa.
O femeie stie cat de intensa si de speci­a­la este relatia cu fi­ul ei, la fel ca o dra­goste ce nu se a­sea­mana cu nimic. Mama regaseste in aceasta relatie o siguranta afectiva fara egal, ce o determina sa se comporte de parca nu are rival. Dupa Sigmund Freud – pe care mama lui il nu­mea „Siggi al meu de aur“ – „relatia dintre o mama si fiul ei este fondata pe narcisismul ca nicio rivalitate ulterioara nu ii va afecta“. In perioada complexului oedipian, fata isi schim­ba obiectul iubirii, intorcandu-se de la mama spre tata, dar afectiunea baiatului ramane in continuare in­drep­tata catre mama. Stiind in ce masura rivalitatea influenteaza oamenii, putem masura greutatea unei relatii care a fost lipsita cu desavarsire de asa ceva si impactul sau a­supra viitoarei vieti amoroase a baietilor.

Relatia mama-fiu, bazata pe a­ta­sament si seductie, dorinta si pla­ce­re, este modelata si de raportul mamei cu masculinitatea, de pro­iec­tia propriilor idealuri. Cele cinci ti­puri de mame coexista virtual in fiecare femeie, insa personalitatea si istoria fi­ecareia accentueaza o tendinta mai mult decat alta, alaturi de rolul par­te­nerului si, mai ales, alaturi de capacitatea sau incapacitatea de a separa diada mama-fiu.

Mama „indragostita“

Profil: privirea, gesturile si cuvintele ei marturisesc admiratia pe care o consacra fiului, asupra caruia proiecteaza in intregime idealul ei de masculinitate. Intr-o maniera directa sau tacita, mama ii contureaza un viitor glorios. Nu vrea pentru el decat ceea ce este mai bun, fiind pregatita sa se sacrifice pentru fiul care reprezinta ratiunea ei de a trai. Nu suporta mediocritatea nici la el, si nici in jurul lui, mai ales ca isi pune in fiu toate sperantele. Daca este o fire mai discreta, il incurajeaza din umbra, facandu-i dese complimente si rasfatandu-l.

Influenta: forta transmisa de mama este uriasa. Fiul isi va extrage din acesta „seva” o incredere de sine foarte solida, datorita careia va infrunta fara teama dificultatile vietii. Pe plan afectiv, este sigur si ambitios. Sustinut si imbatat de o dragoste materna neconditionata, el cauta femeia care il va invalui viata cu aceeasi privire admirativa ca a mamei. Dar sperantele sale sunt adesea inselate si relatiile se succed rapid, caci divinizarea mamei este greu de gasit in alta parte. Cautarea devine cucerire, iar printul fer­meca­tor se transforma intr-un Don Juan, adesea frustrat si trist. Daca sfarseste prin a-si gasi perechea, cuceritorul ii va cere acesteia abnegatie si devotiune pe viata. In general, femeile puternice, independente sau seducatoare nu il intereseaza decat foarte putin.

Mama protectoare si posesiva


Profil: nelinistita, intruziva, posesiva si fuzionala, ea are ca scop sa prelungeasca pe cat posibil exclusivitatea legaturii cu fiul ei. Pentru asta, nu ezita sa-i administreze in mod regulat dusuri calde sau reci, mizand cand pe registrul fricii (exagereaza toate pericolele afective si materiale), cand pe caldura hranitoare (il incurajeaza, il rasfata si il flateaza). Profund nelinistita, ea ii transmite fiului propria viziune pesimista asupra relatiilor umane, ceea ce are ca efect consolidarea anxietatii si dependentei.

Influenta: coplesiti de o dragoste feroce, copiii cresc in frica, imaturitate afectiva si culpabilitate, intimitate dificil de stabilit, comunicare verbala redusa, emotii retinute... consecinte si mecanisme de aparare destul de serioase. Daca ajung „sa taie cordonul ombilical”, asta se intampla in mod violent si definitiv. In caz contrar, ei raman devotati, iar femeile pe care le intalnesc sunt tinute la distanta.
De regula, rar sunt placuti de potentiala soacra, de unde si alegerea femeilor putin infantile care ar putea fi „adoptate”, la randul lor, de catre mama.

Mama castratoare

Profil: fie ca este constienta sau nu de acest fapt, ea se afla in razboi cu barbatii, pe care vrea sa-i controleze. In psihanaliza, este femeia care vrea „falusul” (puterea) numai pentru ea. Dominatoare, autoritara, aceasta mama isi dirijeaza mica lume in mod direct sau mai ascuns, cu o mana de fier intr-o manusa de catifea, amintindu-i fiului, in fiecare clipa, ca are un singur stapan.

Influenta: cum sa nu-ti fie teama de intalnirea intima cu femeile? Fiii acestor mame excesiv de puternice au o atitudine paradoxala. Ei par sa fuga de femei, cautand in acelasi timp o copie potrivita, cu scopul de a retrai relatia de dominator-dominat. Daca relatia dureaza, vor incerca sa se indeparteze de aceasta legatura asfixianta prin infidelitate, fara a ajunge, totusi, sa se elibereze. Supunerea fata de femei are si limite: atunci cand isi simt atacata masculinitatea, pot da dovada de agresivitate verbala (sau fizica), razbunandu-se astfel pentru toate umilintele, mai ales cele materne.


sursa :http://www.psychologies.ro/Dosar-Psihologie/Familie-Copii/La-originea-barbatului-mama.html?a=5265/1048277&p=2