joi, 25 februarie 2010

CITIREA GANDURILOR

Deja folosite pentru a ajuta persoanele paralizate, tehnicile care permit transformarea gândurilor în acţiuni, prin captarea anumitor unde cerebrale, şi-au făcut intrarea în universul cotidian, odată cu lansarea unor jocuri şi a unor dispozitive controlate prin puterea minţii.

Deplasarea unei mingi în cadrul unui joc real, precum Mindflex creat de compania Mattel, sau decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate doar cu ajutorul puterii minţii, precum în filmul "Războiul stelelor", considerate adevărate performanţe care ţineau de magie sau de domeniul ştiinţifico-fantastic, au devenit realităţi în universul cotidian al societăţii secolului al XXI-lea.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, societatea canadiană Interaxon a propus publicului să controleze de la distanţă, "prin puterea gândului", sistemul de iluminare al cascadei Niagara, al turnului din Toronto sau al Parlamentului din Ottawa, cu ajutorul internetului şi al imaginilor video.

La Praga, muzicienii din Multimodal Brain Orchestra, purtând căşti prevăzute cu electrozi, au interpretat diverse compoziţii muzicale, fără a-şi folosi mâinile, în aprilie 2009, în închiderea conferinţei europene "Science beyond Fiction".

Pornirea unui televizor, manipularea unui robot, a unei proteze sau a unui scaun cu rotile, scrierea unui text prin alegerea literelor de pe un ecran reprezintă tot atâtea aplicaţii devenite posibile graţie interfeţelor creier-computer, prin interpretarea unor semnale cerebrale, fără a se ajunge totuşi la "citirea gândurilor".

Experimentate mai întâi în cazul unor persoane cu handicapuri severe, aceste tehnici se orientează în prezent către un public mult mai larg, prin lansarea unor jocuri, precum Mindflex, comercializat recent de compania Mattel în Statele Unite.

Compania americano-australiană Emotiv le propune utilizatorilor, prin casca Epoc, echipată cu 14 senzori, o aplicaţie "afectivă", care le permite acestora să îşi controleze răspunsurile emoţionale cu ajutorul unei "hărţi a activităţii mintale", furnizată în timp real.

Compania le-a dat de înţeles producătorilor de jocuri video că există posibilitatea "de a adăuga o dimensiune suplimentară" în ceea ce priveşte interacţiunile cu personajele, "ca un răspuns la sentimentele utilizatorului".

"Măsurarea stării emoţionale a unei persoane, astăzi, pornind de la o electroencefalogramă, este un procedeu extrem de complicat", a declarat Olivier Betrand, directorul departamentului de cercetare de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM).

Însă un plasture sau un electrod plasat pe fruntea unei persoane captează activitatea muşchilor feţei, mişcarea ochilor, a sprâncenelor, "pentru a recupera o emoţie", a explicat Anatole Lecuyer, specialist în cadrul Institut National de Recherche en Informatique et Automatique (INRIA), care a participat la conceperea programului informatic Openvibe.

Capabil să analizeze undele cerebrale în timp real, acest program deschide calea pentru punerea la punct şi a altor aplicaţii în beneficiul persoanelor cu handicap.

În prezent, o serie de jocuri video sunt concepute în colaborare cu firma Ubisoft, care a realizat deja, în mai 2009, un program ce permite decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate cu puterea minţii.

Şi aplicaţiile terapeutice sunt prevăzute în viitorul apropiat.

Purtând căşti conectate la mulţi electrozi, pacienţii hiperactivi vor putea să înveţe să îşi focalizeze atenţia, iar persoanele suferind de dureri cronice vor putea să se simtă mai bine, reglându-şi singuri activitatea cerebrală.

Folosirea acestor interfeţe externe presupune acordul persoanelor vizate: "La nivelul actual al tehnologiei moderne, dacă persoana nu este motivată, atunci tehnica respectivă nu va funcţiona", a declarat Anatole Lecuyer.

"Astăzi, pentru a putea descifra intenţiile sau starea mintală a unei persoane, aceasta trebuie să coopereze", a explicat Olivier Bertrand.

Însă, previn experţii în domeniu, odată cu descoperirea tehnicii de implantare a electrozilor în creier, aşa cum se practică pentru a trata maladia Parkinson, riscul de manipulare mintală nu este exclus.


sursa: http://www.realitatea.net/deplasarea-obiectelor-prin-puterea-gandului-nu-mai-este-o-tehnica-exclusiv-sf_701985.html

CITIREA GANDURILOR

Deja folosite pentru a ajuta persoanele paralizate, tehnicile care permit transformarea gândurilor în acţiuni, prin captarea anumitor unde cerebrale, şi-au făcut intrarea în universul cotidian, odată cu lansarea unor jocuri şi a unor dispozitive controlate prin puterea minţii.
Mediaflex / FOTO: kewlgadget.com
Imaginea 1/1.Deplasarea unei mingi în cadrul unui joc real, precum Mindflex creat de compania Mattel, sau decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate doar cu ajutorul puterii minţii, precum în filmul "Războiul stelelor", considerate adevărate performanţe care ţineau de magie sau de domeniul ştiinţifico-fantastic, au devenit realităţi în universul cotidian al societăţii secolului al XXI-lea.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, societatea canadiană Interaxon a propus publicului să controleze de la distanţă, "prin puterea gândului", sistemul de iluminare al cascadei Niagara, al turnului din Toronto sau al Parlamentului din Ottawa, cu ajutorul internetului şi al imaginilor video.

La Praga, muzicienii din Multimodal Brain Orchestra, purtând căşti prevăzute cu electrozi, au interpretat diverse compoziţii muzicale, fără a-şi folosi mâinile, în aprilie 2009, în închiderea conferinţei europene "Science beyond Fiction".

Pornirea unui televizor, manipularea unui robot, a unei proteze sau a unui scaun cu rotile, scrierea unui text prin alegerea literelor de pe un ecran reprezintă tot atâtea aplicaţii devenite posibile graţie interfeţelor creier-computer, prin interpretarea unor semnale cerebrale, fără a se ajunge totuşi la "citirea gândurilor".

Experimentate mai întâi în cazul unor persoane cu handicapuri severe, aceste tehnici se orientează în prezent către un public mult mai larg, prin lansarea unor jocuri, precum Mindflex, comercializat recent de compania Mattel în Statele Unite.

Compania americano-australiană Emotiv le propune utilizatorilor, prin casca Epoc, echipată cu 14 senzori, o aplicaţie "afectivă", care le permite acestora să îşi controleze răspunsurile emoţionale cu ajutorul unei "hărţi a activităţii mintale", furnizată în timp real.

Compania le-a dat de înţeles producătorilor de jocuri video că există posibilitatea "de a adăuga o dimensiune suplimentară" în ceea ce priveşte interacţiunile cu personajele, "ca un răspuns la sentimentele utilizatorului".

"Măsurarea stării emoţionale a unei persoane, astăzi, pornind de la o electroencefalogramă, este un procedeu extrem de complicat", a declarat Olivier Betrand, directorul departamentului de cercetare de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM).

Însă un plasture sau un electrod plasat pe fruntea unei persoane captează activitatea muşchilor feţei, mişcarea ochilor, a sprâncenelor, "pentru a recupera o emoţie", a explicat Anatole Lecuyer, specialist în cadrul Institut National de Recherche en Informatique et Automatique (INRIA), care a participat la conceperea programului informatic Openvibe.

Capabil să analizeze undele cerebrale în timp real, acest program deschide calea pentru punerea la punct şi a altor aplicaţii în beneficiul persoanelor cu handicap. În prezent, o serie de jocuri video sunt concepute în colaborare cu firma Ubisoft, care a realizat deja, în mai 2009, un program ce permite decolarea unei nave spaţiale virtuale pilotate cu puterea minţii.

Şi aplicaţiile terapeutice sunt prevăzute în viitorul apropiat. Purtând căşti conectate la mulţi electrozi, pacienţii hiperactivi vor putea să înveţe să îşi focalizeze atenţia, iar persoanele suferind de dureri cronice vor putea să se simtă mai bine, reglându-şi singuri activitatea cerebrală.

Folosirea acestor interfeţe externe presupune acordul persoanelor vizate: "La nivelul actual al tehnologiei moderne, dacă persoana nu este motivată, atunci tehnica respectivă nu va funcţiona", a declarat Anatole Lecuyer. "Astăzi, pentru a putea descifra intenţiile sau starea mintală a unei persoane, aceasta trebuie să coopereze", a explicat Olivier Bertrand.

Însă, previn experţii în domeniu, odată cu descoperirea tehnicii de implantare a electrozilor în creier, aşa cum se practică pentru a trata maladia Parkinson, riscul de manipulare mintală nu este exclus.


sursa: http://www.realitatea.net/deplasarea-obiectelor-prin-puterea-gandului-nu-mai-este-o-tehnica-exclusiv-sf_701985.html

miercuri, 24 februarie 2010

Sinonime la "A FACE DRAGOSTE"

Sinonime la ,,A FACE DRAGOSTE‘‘

− A atenta cu smârdanul la clocitoare
− A da porumbul cu unt
− A forta intrarea in clopotnita
− A duce busteanul la castor
− A tencui scorbura
− A dezmorti meduza
− A baga hiriboiu in şovârnoaga
− A trezi lenesul
− A băga lebărul în traistă
− A scapa calu la apa
− A da pedală
− A baga vaporu-n port
− A duce pionierul la ecluza
− A lăsa ratonul la veverita
− A cobori mosu in beci.
− A dresa maimuta.
− A parca delfinu
− A lua porcul la trântă
− A da cu mobra-n gâşte
− A baga soseta pe clanta
− A lustrui ciomagu

marți, 23 februarie 2010

ATITUDINEA 90%

Cum facem fata gandurilor negative?

De cate ori nu ne-am confruntat cu stari de anxietate, de teama, de tensiune sau pur si simpu cu stari proaste, in care nu avem chef de viata? Sau cu sentimente negative, cu sau fara o cauza plauzibila? Am fi chiar surprinsi sa vedem cat de mult din viata noastra ocupa astfel de momente in care nu suntem la cel mai inalt nivel emotional posibil.


Primul lucru care trebuie adus in discutie este faptul ca

orice lucru caruia ii dam atentie creste si devine realitatea noastra.

Daca ne concentram atentia asupra starilor proaste pe care le avem, vom ajunge sa ne simtim asa tot timpul.

Ce putem face concret pentru a alunga starile mai putin productive pe care le avem? Ce putem face pentru a dezvolta in noi abilitati care tin de o inteligenta emotionala ridicata?

• In primul rand, sa nu negam sentimentele negative pe care le avem. Sa le acceptam ca facand parte din viata, dar sa incercam sa intelegem ce se petrece cu noi pentru ca orice problema nerezolvata poate avea manifestari somatice.
Suntem oameni cu momente bune si rele. Si cu capacitatea de a invata lectii pretioase din momentele rele carora trebuie sa le facem fata.

• Sa cultivam o atitudine pozitiva. Uneori nu putem controla situatiile prin care trecem, dar putem controla ATITUDINEA cu care tratam situatia.

O idee care apare foarte des in cartile de dezvoltare personala si de inteligenta emotionala este ca viata este formata 10 % din ceea ce ni se intampla si 90% din ATITUDINEA noastra fata de ce ni se intampla.

• In orice situatie, sa fim constienti de faptul ca

gandurile sunt o forma de energie.

Gandurile negative perpetueaza starile negative iar energia noastra negativa atrage si mai multe situatii negative.

Gandurile pozitive schimba situatii.

Cand schimbam MODUL in care privim lucrurile, lucrurile pe care le privim se schimba.

• Sa cultivam gandirea nelimitata si un stil de viata bazat pe motivare si ENERGIE POZITIVA.

Uneori starile noastre proaste sunt legate de faptul ca nu putem vedea dincolo de situatia prezenta. Nu intelegem de ce ni se intampla un anumit lucru, ni se pare ca stam pe loc de foarte mult timp si viata nu se misca in nici o directie, nimic bun nu se intampla, s.a.m.d. Acestea sunt simptomele evidente ale unei gandiri limitate care nu ne poate genera decat stari proaste.

Incepe sa-ti imaginezi ce-ti doresti, viseaza, adu in prezent viata pe care doresti s-o ai.
Creeaza sentimentul ca deja ai ceea ce vrei si starea de nemultumire si iritare va disparea.

Starile noastre sunt cauzate de ganduri. Putem face un experiment pe parcursul unei zile: sa urmarim starile pe care le avem si gandurile care stau la baza lor. Intotdeauna vom observa o conexiune care nu poate fi distrusa, dar poate fi folosita in avantajul nostru:
trebuie sa gandim sanatos ca sa avem in permanenta o stare buna. Acest lucru nu se va intampla maine.
Specialistii spun ca avem in jur de 45.000 de ganduri pe zi. Ne va trebui multa rabdare sa transformam toate aceste ganduri in ganduri in intregime pozitive.

Important e ca stim ce avem de facut si sa stim astfel ca inteligenta emotionala este cheia spre o viata mai fericita si mai implinita din toate punctele de vedere.

CUVANTUL este instrumentul cel mai simplu si mai la indemana pentru a ne face viata mai frumoasa. Cum vorbesti cu tine insuti si cu ceilalti sunt doua aspecte care iti determina viitorul in mare masura. Discutia pozitiva cu tine insuti este unul din cele mai importante lucruri pe care il poti face pentru viata ta.


Simplul fapt de a-ti spune “Multumesc” de fiecare data cand ai reusit ceva sau de a repeta de pana la 30 de ori pe zi afirmatia “Ma plac!” iti poate schimba radical modul in care te privesti pe tine insuti si iti privesti viata.

Exista studii, carti de dezvoltare personala si programare neuro-lingvistica (NLP) care demonstreaza ca pana si sanatatea noastra fizica poate fi influentata de cuvinte.
“Mesajele ascunse din apa” a japonezului Masaru Emoto subliniaza acest aspect al influentei cuvantului asupra corpului uman.
Experimentele sale demonstreaza ca apa distilata, pusa in sticlute cu etichete avand diferite cuvinte scrise, cristalizeaza in diferite forme din ce in ce mai frumoase in functie de ceea ce reprezinta cuvantul.
Cele mai frumoase cristale s-au format sub influenta cuvantului “Multumesc” sau “Te iubesc”, la fel cum cele mai diforme rezultate au reiesit in urma folosirii unor cuvinte cu incarcatura negativa.

Si pentru ca suntem 70% APA, cuvantul are o influenta majora si asupra corpului uman.

Exista, de asemenea, testimoniale ale unor oameni obisnuiti care au trecut prin experiente neobisnuite.

Filmul “Secretul” prezinta la un moment dat o femeie care, fiind diagnosticata cu cancer la san, a ales sa nu faca chimioterapie ci sa urmeze o terapie proprie, prin repetarea unor afirmatii pozitive, printre care : “Multumesc pentru vindecare.” Se pare ca boala a disparut definitiv intr-o perioada de trei luni de zile.

Vazand toate aceste rezultate extraordinare, ne mai indoim oare de puterea cuvantului de a rezolva orice problema?Ne mai indoim de puterea afirmatiilor pozitive? De la o mica neintelegere cu un copil rebel pana la o relatie in pragul distrugerii cu un sot neglijat, cuvantul are forta sa miste muntii. Nu numai dialogul cu noi insine poate fi modificat, ci si modul in care intram in relatie cu ceilalti.

Cuvintele care sustin, care ridica, care dau curaj, care deschid usi, cuvintele blande – acestea sunt o forta pe care o detinem cu totii. Cu ele putem darama ziduri si cladi poduri. A vorbi intotdeauna de bine despre oricine (si a tacea atunci cand nu ai nimic pozitiv de spus) este un prag de evolutie pentru fiecare individ in parte. Intreaga lume ar fi un loc mai bun daca am invata sa vorbim mai mult despre ceea ce este bine si nu despre ceea ce este rau si daca am invata cateva principii de inteligenta emotionala pe care sa le punem in practica.

Putine lucruri sunt mai puternice in aceasta lume decat un imbold pozitiv, un zambet, un cuvant optimist si plin de speranta, decat a cauta si a gasi lucuri bune in oameni pentru ca apoi sa le comunici ce ai gasit. Sau de a gasi motive de lauda, de a hrani visuri si a sustine.

Intreaga noastra viata se poate metamorfoza daca intelegem forta cuvintelor pozitive folosite in permanenta si importanta pe care o au cuvintele in dezvoltarea personala. Deci, cine are de spus ceva de bine?





sursa: http://www.aimee.ro/Dezvoltare-personala/Inteligenta-emotionala/cum-facem-fata-gandurilor-negative.html

joi, 18 februarie 2010

Excelent articol despre DESTIN

Cam toata lumea a auzit de destin. Si nu toata lumea stie prea bine ce e acela destin. Si, bineinteles, cam toata lumea are o tresarire cand aude de destin.


Daca ar fi sa faci o lista cu sinonime pentru 'destin', ce ai trece pe acea lista? Te-ai conforma in mod inconstient celor poate 95% dintre oameni care ar trece 'fatalitate', 'predestinare', 'karma', 'drum pe care nu il poti schimba', 'ce ti-e scris in frunte ti-e pus' si alte cuvinte 'inalt motivationale'?

Sau ai accepta ca pur si simplu nu stii cam cum sta treaba cu destinul asta si ai fi astfel in cei 1% care evita sa isi dea cu parerea despre ce nu cunosc cu adevarat?

Sau ai accepta o alta idee? Ca de pilda:
Poti sa accepti ca destinul este ceva ce primesti la nastere, ca un fel de drum care este deja stabilit pentru tine de catre cineva din afara ta, mult mai puternic decat tine, oricum. Astfel, indiferent de ceea ce faci in viata, totul este simplu pentru ca nu te poti abate de la drum (de fapt, tot ceea ce faci este deja 'in drum'). Si, bineinteles, 'bonusul': nu ai nici o responsabilitate in ceea ce priveste ceea ce faci. Pentru ca, nu-i asa, destinul este dat.

Poti sa accepti ca destinul este drumul care abia acum incepe.

Acum, cand citesti acest articol si cand incepi sa accepti ca tu esti cel / cea care isi creeaza propriul destin. Zi de zi, clipa de clipa, cum imi place sa spun pentru a accentua faptul ca zilele sunt facute din clipe. Zi de zi, clipa de clipa... Aici si acum. Poti incepe sa accepti ca tot ceea ce esti, faci, simti si ai acum determina destinul tau.
Bine-bine, o bucatica din destin pentru ca, de fapt, destinul tau este alcatuit din 'clipe de acum' insirate una dupa alta. Bineinteles, bonusul la treaba asta este ca esti pe deplin responsabil de ceea ce creezi cu mintea si inima ta. Uneori si cu mainile si picioarele tale. Hai cu tot corpul uneori!:)

Acum iti este clar ca 95% dintre oameni sunt indragostiti 'pana cand moartea ii va desparti' de prima varianta? Pentru ca, slava Domnului, nu sunt responsabili pentru ei! Ce bucurie mai mare poate primi un om pe lumea asta?

Ceea ce nu stiu ei este faptul ca aparent nu sunt responsabili. Pentru ca in realitate sunt.( poti spune ca sunt responsabili de pasivitatea lor).
De exemplu, poti ajunge sa spui la un moment dat despre tine ca nu existi, ca totul e un vis.:)) Foarte bine. Asta insa nu anuleaza faptul ca nu ai cum sa nu existi. Pentru ca, intr-adevar, nu ai cum sa nu existi. Existi fie ca vrei, fie ca nu. Te-am bagat in ceata? Foarte bine. Ceata te ajuta sa fii mai atent/a la drum!

Poti ajunge sa spui la un moment dat despre tine ca nu existi, ca totul e un vis. Foarte bine. Asta insa nu anuleaza faptul ca nu ai cum sa nu existi. Pentru ca, intr-adevar, nu ai cum sa nu existi. Existi fie ca vrei, fie ca nu.

Asadar, acum, ca stii acestea, ce alegi? 4%, 95% sau inca alegi 1%? Daca nu alegi 4%, posibil sa fie nevoie de mai multa ceata pentru tine ca sa fii atent la drumul pe care mergi.

Unii oameni nu pricep decat atunci cand e ceata si mai e si intuneric.

Atunci se pierd in ceata si in intuneric si incep sa se regaseasca.

Nu intelegi nimic din ceea ce iti scriu aici? Stai linistit, mintea ta pricepe. Si inca cum! Pentru ca nu am scris acest articol pentru tine.
Stiu ca poate nu am cum sa te conving sa te uiti in viitor la destinul tau care a inceput cu ceva vreme in urma si se continua acum.
Stiu ca e posibil sa ramai la ideea ta cu destinul primit la nastere (ca, deh, e o mare bucurie sa primeste ceva ca destinul la nastere, nu? Te nasti astfel cu ceva!).

De aceea mintii tale am scris acest articol. Pentru ca ea pricepe.
Si ai sa vezi cum iti schimbi perceptia despre tine insuti / insati.
Si ai sa vezi cum te 'trezesti' intr-o zi responsabil/a pentru ceea ce esti, faci, simti si ai.
Si, bineinteles ca o sa te intrebi ce e cu tine. Si o sa iti dai singur/a raspunsul: 'Cred ca am schimbat macazul! Cred ca sunt acum intre cei 4%!'

Foarte bine.

Nu crede nimic din ceea ce iti scriu aici! N-are rost. Daca spun prostii? Iti dai seama cum o sa te simti daca tu crezi tot ceea ce am scris eu aici si apoi se dovedeste a nu fi adevarat? Nu e prea placut pentru confortul tau psihic, nu?

De aceea, te indemn: exagereaza!
Exagereaza in una dintre cele doua variante, cea cu destinul care vine din trecut si cea cu destinul care se construieste in viitor. Du-le la extrem!
Daca tot e sa crezi in ceva, crede cu toata taria! Nu asa... de florile marului. Du-te la extrem! Si vezi ce iese! Ce ai de pierdut? Destinul? Oricum ti-l faci tu, asa ca nu ai cum sa il pierzi. Si chiar daca il pierzi, iti faci altul. Ce poate fi atat de greu?


Toate cele bune si, bineinteles, exagereaza! Vezi ce iese!

de Romeo Cretu

SURSA:http://www.121.ro/content/show_article.php3?article_id=7380&page_nr=2

Programare pozitiva - probleme? Nu exista!

"Se spune la inceput a fost Cuvantul..insa, inainte de cuvant a fost Gandul". Asta este foarte important.

Gandul este energia care creeaza. Cuvantul este manifestare a creatiei.

Creatia incepe prin gand. Si pentru asta exista posibilitatea de a invata sa eliminam negativitatea din cuvintele noastre.

Pe nivel de lumina. Toate manifestarile creatiei se creaza prin gand.

Rai si iad exista numai in gandul nostru. Pe plan fizic, sigur, nu exista.

Atunci cand mor oamenii este o provocare mare. Pentru ca oamenii mor cu increderea ca se gasesc in iad. Si prin modul acesta de gandire ei au creat iadul. Si oamenii stau si sufera in iad... vin ingerii si le spun: Este bine pentru tine sa faci parte din petrecerea noastra? Si ei zic: "Nu! eu stau in iad. Trebuie sa stau in iad. Este al meu iadul!". Si stau, si stau, si stau acolo...

Intr-o situatie normala cand o persoana moare, sufletul continua calatoria, evolutia si se unifica cu divinitatea.

Insa, exista si exceptii, mai ales in cazurile de moarte cu sentimentul de frica, manie, ura si tristete. Atunci partea din suflet care contine energiiile respective va ramane pe pamant. Aceasta este cauza pentru care pamantul este saturat cu energia de frica, manie, ura si tristetea... De ce? Pentru ca sufletul oamenilor asteapta si nu vor sa plece, deoarece au convingerea ca "acolo" ii asteapta tribunalul (pedeapsa)...

Dumnezeu a creat "Totul" cu IUBIRE si LUMINA. Dar, i-a daruit fiintei umane liberul arbitru. Si prin liberul arbitru noi cream ceea ce vrem sa cream, si asta este foarte important.

In Romania, oamenii folosesc cuvantul "problema" foarte des.

Cand am fost, la inceput, aici, secretara mea a venit si mi-a spus ca are o problema. Imediat am primit un val de transpiratie si am simtit cum nivelul adrenalinei creste in mine. Si am intrebat-o "Ce-i?" iar ea imi raspunde "Am terminat un pix." Da!

Ce usor folosesc oamenii, cuvantul "problema".

Ce inseamna problema!? As vrea sa fim atenti la vibratia pe care o creaza cuvantul "problema".

"Problema" inseamna in primul rand renuntare... "Problema" inseamna ca tu ai cazut in "groapa" si te afli acolo neputincios. Uitati-va ce inseamna "Provocare"?. As vrea sa fim atenti la vibratia pe care o creaza cuvantul "Provocare".

"Provocare" inseamna: Intr-adevar situatia este asa!... Hai sa schimbam... Sa transformam. Sa cautam solutia!...

Si in plus, problema a devenit un cuvant multifunctional, il folosesc oamenii in loc de cuvantul: tema, subiect, cauza, chestia, situatia, etc.

Fiinta noastra a fost construita avand ca baza IUBIREA si LUMINA . Si aceasta inseamna ca avem posibilitatea de a crea...

Subconstientul cunoaste doar afirmatia pozitiva care este "DA".


Liberul arbitru inseamna manifestarea maximului potential al experientei. Si pentru asta exista liberul arbitru in viata noastra.



Cuvantul "NU" a fost creat de egoul nostru.

Pentru a dovedi ca subconstientul nostru executa doar afirmatia pozitiva (DA!) facem un exercitiu.

Exercitiu:
Inchide ochii si vezi sau imagineaza-ti, chiar simte, o minge de baschet. Fiecare dintre noi a vazut o data in viata mingea de baschet, asa, portocalie cu dungi negre. Poti sa te joci cu ea, la stanga, la dreapta, in fata...

Afirmatia pozitiva:
Acuma tu vezi mingea de baschet... (lasa timp sa se manifeste afirmatia!)

Afirmatia negativa:
Acuma tu Nu vezi mingea de baschet... (lasa timp sa se manifeste afirmatia!)

Deschide ochii!
Desigur, mingea de baschet a reaparut! Si gandul tau a spus: "Tu nu trebuie sa vezi mingea!. Sterge acea imagine pentru ca nu asta trebuie sa vezi"... Si ai incercat sa o stergi.

Da. Asa este! Sufletul noastru nu stie ce inseamna "Nu". Deci fii atent, cand tu spui: Nu face asta unui copil, el nu face acel lucru, dar peste o secunda cand nu ai observat el, imediat, il face....

sursa: http://www.121.ro/intreaba_specialistul/specialist13-specialist-in-reiki-emf_moshe-zamurovich.html

Sentimente sau Joaca in 2?

Doi oameni total diferiti si totusi asemanatori.
Problemele apar unde exista diferente.

Dragostea este o poveste pe care fiecare si-o scrie, o impartaseste si o traieste ca pe o experienta unica.

Dragostea inseamna, inainte de orice, sentimente profunde, apropiere reala, comunicare si valori comune, dar o relatie care se rezuma doar la aceste lucruri esentiale pare incompleta... este mare nevoie de incredere si respect.

A iubi si a fi iubit creeaza sentimentul de securitate, prin increderea in ceilalti mentinem si dobandim increderea in noi. Daca a iubi inseamna sa afirmi existenta altuia pentru tine, a fi iubit inseamna sa afirmi realitatea ta pentru altul.

Oare pana unde poate ajunge dragostea? Pana acolo incat ajungi sa simti ca iubirea pe care o ai in suflet ia amploare pe zi ce trece? Atunci cand poti sa fii tu insati alaturi de cineva inseamna ca sunteti pe drumul cel bun.
O relatie cu sanse de viitor este aceea in cadrul careia partenerii isi pot comunica unul altuia orice: temeri, sperante, vise – fara teama ca vor fi criticati sau judecati.

sursa: http://www.mayra.ro

Relatiile libertine

Viata libertina in cuplu


Libertatea intr-o relatie a ajuns astazi un subiect mai mult decat controversat pentru majoritatea cuplurilor. Definitia aceasta se aplica in majoritatea cazurilor asupra barbatilor care isi doresc ca partenerii lor de viata sa le ofere mai multa libertate, sa nu-i controleze toata ziua sau sa le ceara prea multe explicatii.
De aici probabil apare pentru multi dintre ei si teama de a se casatori.

Ideea de a se uni, lega toata viata de o persoana a inceput sa-i sperie foarte mult pe tineri, ei preferand astfel sa-si traiasca viata, sa se bucure de statutul de persoana libera, fara angajamente.

Este adevarat ca toti ne dorim sa avem libertate, indiferent ca vorbim de latura feminina, respectiv de cea masculina, dar cu toate acestea ar trebui sa intelegem ca in viata de cuplu nu mai suntem singuri si chiar daca ne place sau nu trebuie sa ne mai gandim si la persoana iubita.

Pe de o parte nu este bine daca avem langa noi o persoana posesiva, deoarece am trai cu senzatia ca suntem mereu urmariti, nu am mai avea libertate deloc si, nu in ultimul rand, am uita ce inseamna sa te bucuri de viata si de ce nu sa traiesi fiecare moment alaturi de persoana iubita.

De cealalta parte nu este indicat sa avem o relatie prea libertina, deoarece partenerii nu ar mai avea prea multe responsabilitati, apar problemele, certurile cauzate de indiferenta si de lipsa de comunicare.

Ca sa fim multumiti, cred ca cel mai bine este sa existe o cale de mijloc, adica sa avem si putina libertate, deoarece monotonia dauneaza unei relatii si totodata trebuie sa fie si putina posesivitate, gelozie daca ne dorim, ,,un gram de sare si piper’’.

Din cauza acestor aspecte se ajunge in cele mai multe cazuri la despartire, pentru ca simtim ca relatia nu mai are perspective, ne face rau si nu mai avem pentru ce sa luptam. Intr-un cuvant, libertatea este benefica doar in momentul in care este folosita cu ratiune, daca nu ne provoaca numai suferinta, pentru ca ne simtim obligati sa renuntam la ce am construit pe parcursul relatiei.

Cand vine vorba de unii barbati care iubesc distractia si libertatea, este destul de dificil sa-i determini sa se implice mai mult in viata de cuplu, sa nu se mai lase influentati de anturaj. Libertatea este intr-adevar un drept fundamental ce ne este adresat tuturor indiferent de sex, religie, nationalitate sau cultura, dar cu toate acestea nu trebuie sa ne batem joc de persoanele care sunt langa noi.

O relatie ar trebui sa se bazeze pe sinceritate, respect si, nu in ultimul rand, desi este destul de dificil, pe incredere. Fara aceste elemente de baza relatia nu exista, ci dimpotriva, putem vorbi poate.. de o ,,semirelatie’.

sursa:http://www.mayra.ro

miercuri, 17 februarie 2010

We have All the Time in the WORLD

We have all, the time in the world
Time ENOUGH for life
To UNFOLD
All the prescious things
Love has in store

We have all the love in the world
If that's all we have
You will find
We need nothing more

Every step of the way
Will find us
With the cares of the world
Far behind us

We have all the time in the world
Just for love
Nothing more
Nothing less
Only love

Every step of the way
Will find us
With the cares of the world
Far behind us
Yes

We have all the time in the world
Just for love
Nothing more
Nothing less
Only love

Only love


( TIME is the MOST PRECIOUS GIFT you can give to the ones you love ;))

luni, 15 februarie 2010

Cum detectati/ tratati depresia

Ce anunta o depresie?


Este foarte important sa cunoastem primele semne ce prevestesc o depresie pentru a putea lua masuri din timp. Semnele precursoare unui episod depresiv isi fac aparitia inainte cu trei-sase saptamani.
Insomnia – putem vorbi mai degraba despre o trezire precoce, foarte de dimineata insotita de imposibilitatea de a mai adormi. Sau poate fi vorba si despre un somn fragmentat.
Scaderea libidoului – raporturile sexuale devin anxiogene si se raresc.

Lipsa de tonus – pierdere de energie, lipsa de vigoare care incearca a fi compensata prin hiperactivitate.
Predepresivul vrea sa faca cat mai multe lucruri dar nu finalizeaza niciodata. Astfel ajunge sa fie predispus oboselii.

Tulburarile de caracter – se manifesta prin impulsivitate si iritabilitate. Predepresivul incepe sa devina usor intolerabil.

Anomaliile senzoriale – se refera la intoleranta la zgomot fapt pentru care predespresivul ajunge sa se izoleze. Incepe sa constate ca nu se mai poate de alimente, nu le mai simte din plin savoarea.

Schimbarea de comportament – grupul de prieteni este uimit de schimbarea de atitudine a predepresivului iar acesta devine anxios din acest motiv. Incepe sa se nelinisteasca de propriile reactii si usor, usor incepe sa consume alcool, ceea ce va agrava situatia.

Somatizarile – apar durerile de cap, tulburarile digestive si starea permanenta de oboseala.

Urmatorul pas dupa ce ati observat ca va aflati in pericolul unui episod depresiv este sa luati masuri: fie sa consultati un specialist – un psihoterapeut, sa va schimbati obiceiurile, sa gasiti fericire in micile bucurii ale vietii.
Autor: Psiholog Loredana Ionascu

sursa:http://www.psiholife.ro/understanding-life.php?art=13&page=1

Zodiac psihologic :)

Ce fixuri si obsesii au zodiile!


BERBEC
21 martie - 20 aprilie
"SUNT PE FUGA"

Cum e zodia?
Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane.

Ce fixuri si obsesii are?
Are, insa, doua-trei fixuri. Unul e legat de timp: traieste cu senzatia ca lucrurile nu merg suficient de repede si ca nu-i ajunge timpul. Efectele? De la mania vitezei si graba cu care se repede cu capul inainte, ignorand pericolele, pana la noptile cand n-are chef sa se culce, spunandu-si ca somnul ar fi o pierdere de vreme.
Alt fix este cel conform caruia el stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. Poate deveni enervant cu "directivele", dar trebuie inteles ca e sincer si manat de cele mai bune intentii - e genul cavalerului sau eroinei care lupta pentru un scop nobil, care se simte dator sa puna umarul la bunul mers al planetei.

Cand face urat?
Berbecul e spaima chelnerilor, a mecanicilor, a croitoreselor... ce mai! - a tuturor celor ce lucreaza in servicii, fiindca e obsedat de faptul ca trebuie sa fie servit pe loc si impecabil..




TAUR
21 aprilie - 21 mai
"CE-I AL MEU, E-AL MEU"

Cum e zodia?
Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii.

Ce fixuri si obsesii are?
Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumuleaza. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat. Majoritatea Taurilor nu gandesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atasamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeasi teama de schimbare.
Prejudecatile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet - si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba. Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta.

Cand face urat?
Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului (exemple - Hitler si Marx).


GEMENI
21 mai - 21 iunie
"NU TE ENERVA"

Cum e zodia?
Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii.

Ce fixuri si obsesii are?
Daca dragostea pentru informatie, comunicare si miscare ar putea fi catalogata drept "fixatie", atunci cam asta ar fi meteahna lor. Si inca ceva: se feresc de oamenii prosti, neindemanatici si inceti. Dar, de-aici si pana la obsesii, e cale lunga. De ce sa te consumi in incordari psiho-emotionale, cand pe lume sunt atatea lucruri interesante?
Tiparele rigide nu sunt de ei. Spirite libere si democrate, li se pare absolut aberant sa le impui celorlalti gusturile sau ideile tale. Nu merge ceva? Nici o problema, se reorienteaza cat ai clipi. Bineinteles ca au si ei micile lor ciudatenii, dar, in general, nu sunt deranjante. Se mai supara uneori, insa le trece repede.

Cand face urat?

Cu ei, nimic nu e batut in cuie. Atragatori ca niste fluturi si la fel de greu de prins, Gemenii deranjeaza adesea tocmai prin lipsa reperelor fixe.

RAC
22 iunie - 22 iulie
"O REZOLVAM NOI''

Cum e zodia?
Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui.

Ce fixuri si obsesii are?

Nevoia de securitate ii determina aproape toate actiunile. Motivatia e de natura emotionala: ii trebuie parametri cunoscuti, verificati si siguri. Asa ajunge sa faca fixatii pentru traditii, amintiri sau obiecte vechi. Asa ia nastere obsesia pentru casa, familie si copii.
Femeia-Rac, desi foarte romantica si sensibila, se aciuiaza adesea pe langa un barbat, doar pentru ca acesta ii poate asigura protectie si confort. Fiindca nu rareori partenerul respectiv e mai in varsta, este posibil ca la mijloc sa fie si o fixatie paterna. De fapt, barbat sau femeie, Racul face frecvent o fixatie pentru unul sau altul dintre parinti.

Cand face urat?
Racul are toane si schimbari de dispozitie si poate fi superstitios, sensibil la fazele Lunii, etc. Dar, fiindca este discret si abil, obsesiile lui sunt rareori suparatoare pentru cei din jur.


LEU
23 iulie - 22 august "NU-S FRUMOS?"

Cum e zodia?
Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui!

Ce fixuri si obsesii are?
Obsedat sa placa, sa fie remarcat, admirat, apreciat sau laudat, Leul sufera de "obsesia scenei". De-aia se si comporta atat de teatral, de-acolo vin gesturile largi si dramatice, pozitiile si "pozele" lui studiate. Are nevoie de aplauze si de complimente, vrea pozitie sociala, renume, diplome si decoratii. In fond, Leii sunt niste oameni deosebiti, plini de vitalitate si resurse, optimisti, nobili, loiali si generosi. Nu le cade bine cand sunt tradati sau subapreciati si sunt foarte posesivi. Analizand lucrurile mai atent, iti dai seama ca in adancul lor sunt terorizati de gandul ratarii, singuratatii sau al lipsei de afectiune. Numai ca sunt atat de mandri, incat nu si-ar recunoaste niciodata temerile. Iar atunci pareaza.

Cand face urat?
Reactioneaza foarte prompt si violent cand sunt jigniti, inselati sau subapreciati.

FECIOARA
23 august –
22 septembrie
"SA ANALIZAM"

Cum e zodia?

La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si "zodia micilor maniaci".

Ce fixuri si obsesii are?
Totul izvoraste din atributele semnului: spirit de observatie (care detecteaza chiar si cele mai marunte defecte), simtul amanuntului, puternice tendinte critice, gandire analitica, dragoste pentru ordine, punctualitate si curatenie, tentatia de a clasifica si cataloga. Toate astea sunt bune in munca, dar in relatii devin destul de enervante. Experta in despicatul firului in patru, Fecioara mai sufera de ceea ce am putea numi "obsesia perfectiunii", "fixatia restului" si "sindromul furnicii". Pe rand, ar veni cam asa: vrea ca totul sa fie perfect si iti scoate ochii pentru orice fleac, cat de mic. Apoi, econoama, tine socoteala pana la ultimul sfant. In plus, aduna mereu, colectioneaza, stocheaza.

Cand face urat?
Cu cat imbatraneste, cu atat devine mai tipicara si mai pisaloaga. I se iarta insa multe, fiindca e inteligenta, practica, harnica si devotata.


BALANTA
23 septembrie –
22 octombrie
"NU SUNT SIGUR..."

Cum e zodia?
Balanta e un semn profund relational - pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti.


Ce fixuri si obsesii are?
Din acest motiv, chiar daca are fixatiile ei, e suficient de diplomata ca sa nu-i agaseze pe cei din jur cu ele. Totusi, se intampla adesea sa te nedumereasca prin nehotararea ei. La origine se afla "mania echitatii" - incearca intotdeauna sa analizeze diferitele aspecte ale unei situatii pentru a fi sigura ca face alegerea justa. Te mai poate sacai cu sintagme de genul "nu e drept", "pe de alta parte", sau "stiu ca ai dreptate, dar si el (ea)...". Uneori e cuprinsa de o ciudata manie a contradictiei, sustinand o opinie adversa, numai de dragul de a... echilibra balanta discutiei!

Cand face urat?
Maniile ei cele mai frecvente tin de nevoia de armonie: "face urat" daca-i e tulburata pacea interioara, daca ii strici ambianta sau daca o agresezi cu zgomote disonante, culori tipatoare ori cu manifestari de prost-gust.

SCORPION
23 octombrie –
21 noiembrie
"MA TEM DE TRADARE"

Cum e zodia?
La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac.

Ce fixuri si obsesii are?
Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele.
Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda "umbrelor" sale.

Cand face urat?
Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga

SAGETATOR
22 noiembrie –
21 decembrie
"CU MINE VORBESTI?"

Cum e zodia?
Entuziast si optimist, Sagetatorul e un adaptabil care nu prea face fixatii.

Ce fixuri si obsesii are?
Are, totusi, unele sensibilitati care pot duce la suparari si complicatii. Mai intai, e snob si oportunist - nu pierde nici o ocazie sa aminteasca de relatiile lui cu "lumea buna" si sta cu ochii roata dupa evenimentele mondene de pe urma carora ar putea profita. In fapt, este foarte conventional si pune mare pret pe ce spune lumea despre el. Sufera de "sindromul supraevaluarii", care ii poate strica planurile de "respectabilitate". Ii e greu sa-si recunoasca limitele si se baga in situatii care-i depasesc posibilitatile. De aici actiunile iresponsabile, promisiunile neonorate, incurcaturile financiare sau chiar legale. Fiind cel mai norocos din zodiac, pana la urma scapa cu bine din toate. Iar apropiatii il iarta, fiindca e vesel, simpatic si "baiat bun".

Cand face urat?
Daca-i spui ca e snob, se supara, pretinzand ca e doar modern si sociabil.

CAPRICORN
22 decembrie –
20 ianuarie
" ASCULTA-MA PE MINE"

Cum e zodia?
Introvertit, incapatanat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie

Ce fixuri si obsesii are?
Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, incarcandu-se cu atatea responsabilitati. Toate actiunile lui au un scop. Iar scopul, oricare ar fi, e menit sa-i asigure controlul asupra oamenilor si situatiilor. Convins ca are mereu dreptate, se considera dator sa dea sfaturi si indrumari. Daca nu e ascultat, poate recurge la strategii subtile si chiar la manipulare pentru a te aduce acolo unde vrea. Mult-trambitata lui modestie e o baliverna - in realitate, Capricornul este extrem de ambitios si de orgolios. Totusi, alaturi de Scorpion, este una din "piesele de rezistenta" care misca lumea inainte si care merita atentie si consideratie

Cand face urat?
Daca il jignesti sau ii strici planurile nu uita si nu iarta. Nu are simtul umorului si nu e maleabil.

VARSATOR
21 ianuarie –
19 februarie
"ITI SPUN DREPT..."

Cum e zodia?
Originalul" zodiacului, Varsatorul, e plin de contradictii si paradoxuri.

Ce fixuri si obsesii are?
E un revolutionar cu ciudate tendinte tiranice, un liberal capabil de uimitoare idei fixe, un nonsalant cu surprinzatoare accese paranoice, un singuratic cu nevoi sociale foarte marcate. Este vizionar si utopic, altruist si egoist deopotriva. Cu toate ca nu ezita sa spuna exact ce gandeste, fara sa-i pese de consecinte, se intampla deseori sa faca tocmai pe dos fata de ceea ce le predica altora. Inzestrat cu multa vitalitate si cu o personalitate distincta, indiferent ca e tipul savantului distrat sau al razvratitului agitat, te surprinde cu cele mai neasteptate manifestari.

Cand face urat?
Independent si incapatanat, se enerveaza instantaneu cand e contrazis sau nu e lasat sa faca ce vrea. Din fericire, ii trece repede. Iar oamenii il iubesc, fiindca e prietenos, saritor, optimist si ii contamineaza cu entuziasmul lui uneori atat de copilaros


PESTI
20 februarie –
20 martie
"DEPINDE..."
Cum e zodia?

Enigmatici, evazivi, irationali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului

Ce fixuri si obsesii are?
"Functioneaza" numai pe baza de emotii, perceptii, impresii si intuitii. Majoritatea sunt atinsi de "sidromul relativitatii" (Einstein a fost Peste!). Ei stiu ca realitatea nu e niciodata una singura, ci ca are foarte multe fatete. Sunt maestri in "arta aburirii". Pentru unii alunecosi, pentru altii fascinanti, Pestii sunt plini de toane si de mici manii inofensive. Au fixurile lor legate de lumea misticului, fantasticului, superstitiei si magiei. Cu toate astea, sunt persoane maleabile, compasive si ingaduitoare, care mai degraba incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, decat sa-i judece. Chiar daca sufera, sunt gata sa ierte si au o imensa capacitate de iubire si devotament.

Cand face urat?
Avand o viziune global-intuitiva a lucrurilor, se enerveaza sau se inchid in sine cand li se cer explicatii si argumente logice.

sursa: http://www.psiholife.ro/astro-life.php?art=16&page=1

Anxietatea cea de toate zilele

Aveti trasaturile unei personalitati anxioase?



Cititi cu atentie afirmatiile de mai jos si alegeti-le pe acelea care sunt adevarate in cazul vostru.

1. Adesea nu pot dormi din cauza grijilor.
2. Riscul de a pierde un tren ma ingrijoreaza teribil.
3. Mi se reproseaza adesea ca imi fac prea multe griji din orice.
4. Intotdeauna ma achit de obligatii (facturi, impozite, chitante) cat pot de repede.
5. Cand se intampla ca o persoana pe care o astept sa intarzie nu pot sa nu ma gandesc la un accident.
6. Am tendinta de a verifica de doua ori mersul trenurilor, rezervarile si intalnirile.
7. Adesea imi dau seama prea tarziu ca mi-am facut prea multe griji pentru un lucru fara insemnatate.
8. Cateodata, in timpul zilei simt nevoia sa iau un tranchilizant.
9. Cand sunt luat prin surprindere am palpitatii.
10. Uneori ma simt tensionat fara sa stiu de ce.

Mai mult de sase afirmatii adevarate arata ca aveti trasaturile unei personalitati anxioase.

Zodiile si parfumurile

Berbec

Mirosul cetinei de brad il linisteste pe Berbec si contribuie la intinerirea acestuia. Pelinul si levantica ii calmeaza iesirile nervoase. Trandafirul insa este socotit un miros care nu intra in armonie cu calitatile Berbecului. Mirosul de marar, nucsoara si crin provoaca scandaluri, iar santalul, dimpotriva, este foarte binefacator pentru Berbecul om de afaceri. Cimbrul va ajuta sa va refaceti fortele fizice foarte repede si in acelasi timp va scapa de depresii.


Taur

Cea mai potrivita aroma pentru aceasta zodie este socotita cea de trandafir, care ii asigura succesul Taurului in tot ceea ce-si doreste. Tamiia, isopul, mirtul si santalul ii calmeaza pe reprezentantii acestei zodii si ii elibereaza de energia negativa. In momentele in care nu pot scapa de ghinion in nici un fel, Taurilor le este recomandata aroma de cimbru si nucsoara, dar nu in fiecare zi.


Gemeni

Fericirea si reusita le este adusa acestor persoane de miresmele care refac energia mentala: tamiia, isopul, rozmarinul, ienuparul si mararul. Iar mirosurile de pelin, brad si levantica, chiar daca contribuie la rezolvarea unor probleme delicate, provoaca rapid oboseala. Cimbrul ajuta intr-o situatie conflictuala, insa nu trebuie sa-l folositi prea des. Pinul si smirna le impiedica pe persoanele de sex opus sa-si manifeste interesul fata de dumneavoastra. Crinul va descopera darul de a prevedea evenimentele neprevazute. Nucsoara si trandafirul sint indicate doar in situatiile critice, la fel ca si santalul si mirtul
.
Rac

Nimic nu ii apara pe reprezentantii acestui semn ca mirosul nufarului. Aromele de pin, pelin, levantica, cimbru si brad nu sint favorabile pentru Raci. Pentru succesul in plan personal raspund nucsoara si trandafirul, iar santalul si mirtul sint insotitorii permanenti ai unei cariere de succes.

Leu

Pentru sporirea fortei imparatului animalelor ajuta aromele de isop, smirna, pin si levantica. Trandafirul aduce bunastarea in familie, iar santalul, rozmarinul si mararul va ajuta sa va fie recunoscute meritele in cercurile de afaceri. In acelasi timp, santalul le confera relatiilor sexuale ale Leilor noutate si claritate. Aromele de brad, ienupar, levantica, pelin si crin sint recomandate acestui semn numai in perioadele de oboseala si nereusite.

Fecioara

Aura persoanelor din aceasta zodie primeste influenta oricarei arome, fiecare in sfera sa. Smirna aduce succesul in dragoste, trandafirul pastreaza frumusetea si atractivitatea. Mararul le apara pe Fecioare de deochi, iar tamiia purifica cimpul energetic. Santalul si mirtul protejeaza fericirea in familie. Pelinul readuce linistea emotionala, iar bradul va ajuta sa scapati de boli. Rozmarinul intareste forta de convingere, ienuparul garanteaza reusita in activitatile de ordin stiintific, nucsoara va da curaj, iar pelinul va ajuta sa scapati de depresii.

Balanta

Acest semn trebuie sa aiba mare grija cu aromele, astfel incit Balantele reactioneaza destul de rapid la mirosuri. Fara nici un fel de restrictie se pot folosi aromele de tamiie, trandafir, levantica, brad si ienupar. Tamiia va protejeaza de deochi. Trandafirul contribuie la cresterea fortelor dumneavoastra, bradul va fereste de neplaceri, iar ienuparul de suferinte.

Scorpion

Acesta este un semn foarte puternic, de aceea nici un miros, in afara de cel de crin, nu poate sa-i influenteze aura. Doar crinul il poate impiedica pe Scorpion sa se ascunda in lumea sa interioara. Smirna, santalul, pinul si nucsoara se pot folosi doar in momentele cind puterile va parasesc. Intr-o situatie de criza mirosul de trandafir il face pe Scorpion invulnerabil in fata unei actiuni energetice. Santalul si mirtul influenteaza benefic atit afacerile, cit si viata personala. Pelinul, levantica, ienuparul si bradul il ajuta pe Scorpion sa ia o decizie corecta.

Sagetator

Asupra acestui semn actioneaza favorabil acele mirosuri care stabilesc legatura cu fortele naturii: smirna, levantica, isopul, pinul, santalul, cimbrul si mirtul. Atingerea unor culmi in activitatea intelectuala este favorizata de ienupar si rozmarin. Trandafirul accentueaza farmecul natural, cu aroma de crin trebuie insa sa aveti mare grija (aceasta nu va este favorabila pentru rezolvarea problemelor importante).

Capricorn

Succesul acestui semn este adus de mirosurile care intaresc puterea de convingere si calmeaza emotiile: pelinul, lavanda, ienuparul, rozmarinul si bradul. Trandafirul si nucsoara va asigura increderea in fortele proprii. Tamiia ii protejeaza nu numai pe reprezentantii acestui semn, ci si familia acestora de energia negativa. Crinul trezeste darul previziunii. Aroma de cimbru ii reda Capricornului fortele. Acest semn nu trebuie sa foloseasca aromele de nucsoara si pin - acestea doar accentueaza incapatinarea Capricornului.

Varsator

Rozmarinul, ienuparul, bradul si pelinul va redau fortele si va apara in acelasi timp. Sfera vietii sociale si de afaceri este controlata de santal, nucsoara, trandafir si mirt. In viata personala aceste arome provoaca o explozie de pasiune. Mararul ii protejeaza pe Varsatori de deochi, iar de necazuri ii ajuta sa scape pinul. Cimbrul ajuta la refacerea fortelor, iar levantica aduce echilibrul si linistea in viata.
Pesti

Reusitele acestui semn depind in mod direct de fortele vitale. La fericirea Pestilor contribuie tamiia, smirna, santalul, trandafirul si nucsoara. Acestea cresc in acelasi timp rezistenta in fata bolilor. Barbatilor nascuti sub acest semn, care se ocupa cu activitati fizice, reusita le este asigurata de cimbru. In acest scop femeilor le foloseste santalul. Isopul descopera la foarte multi Pesti darul previziunii si al intuitiei. Crinul le reda increderea in fortele proprii. Rozmarinul creste forta Pestilor si le permite sa evite multe greseli in viata.

Efectul de piramida

Secretele piramidelor din antichitate inca provoaca polemici si discutii. Care era destinatia acestor edificii enorme de piatra? Cum au fost ele asamblate si inaltate? Ce este adevarat si ce nu in povestile despre "blestemul faraonilor"? De ce acest subiect a fost lasat in parasire timp de doua mii de ani, ca in zilele noastre sa fie din nou tratat cu un interes fierbinte? Sa aflam impreuna.
Orice forma geometrica bidimensionala (2D, care se desfasoara intr-un plan)
sau tridimensionala (3D, care se desfasoara in spatiu), modifica campurile existente in apropierea lor in sens pozitiv sau negativ. Piramida este una dintre formele geometrice, usor de construit si cu efecte puternice. Energiile care sunt implicate intr-un astfel de proces sunt foarte mici in comparatie cu valorile cu care suntem obisnuiti din viata de zi cu zi, procesele desfasurandu-se cu viteza mica si fiind foarte influentate de mediul inconjurator.
Studiile efectuate pana acum au aratat ca in interiorul piramidelor exista energii puternice, de o natura care scapa inca explicatiilor stiintifice, dar care au efecte profunde atat asupra obiectelor, cat si asupra fiintelor vii. "Efectul de piramida" grupeaza de fapt insusirile misterioase pe care le au unele corpuri geometrice de a conferi spatiului din interior si din imediata lor vecinatate, proprietati pe care acestea nu le au in mod obisnuit.
Au fost efectuate experimente in ce priveste influenta pe care o are efectul de piramida in cazul conservarii alimentelor (fructele pastrate sub piramida isi pastreaza gustul, cu o savoare deosebita, lactatele in ambalaje sub forma de piramida se mentin proaspete mai mult timp, carnea proaspata se usuca fara a trece prin starea de putrefactie, etc.), asupra incoltirii si dezvoltarii plantelor (acestea sub influenta energiilor piramidei au o dezvoltare rapida, cresc mai viguroase, fac mai repede fructe etc.) in acest caz tratamentul este particularizat, tinand cont de sensibilitatea fiecarei plante, la pastrarea cerealelor si semintelor, la indepartarea insectelor daunatoare. De asemenea, energiile interioare ale acestei structuri au un efect de regenerare asupra obiectelor metalice datorita faptului ca starea cristalina a obiectelor si magnetismul permit captarea in interiorul piramidei a energiilor de magnetizare.
Cat despre apa tratata corespunzator in piramida, aceasta capata calitati deosebite, ea putand impiedica producerea depozitelor calcaroase si dizolvandu-le pe cele deja existente, printre multe altele. Animalele dorm mult mai bine in custi piramidale si au un comportament mai putin agitat.
Cele mai obisnuite efecte pe care meditatorii le simt cand stau sub piramida sunt: un fel de stare de imponderabilitate; o distorsiune a timpului cat si a vitezei si o incetinire; o senzatie de furnicare a pielii, similara cu aceea a unui curent slab; o incalzire a temperaturii pieli; o anesteziere a sistemului nervos; o "adormire" mai adanca in starea transcedentala; si in final, vise foarte detaliate in culori foarte vi.
De asemenea se observa o incetinire sau o stopare completa a inmultirii microorganismelor. Fotografii Kirlian ale subiectilor umani arata aura ca fiind mai stralucitoare dupa o perioada de expunere de 15 minute.
Alinierea piramidei: O aliniere celesta (steaua Polara nordica) pentru una din laturile piramidei, este de preferat inaintea celei a nordului magnetic determinata de citirea unei busole, pentru ca corectia magnetica reala trebuie justificata, in acord cu locatia geografica implicata.
Atentie: laturile patratului care reprezinta baza piramidei trebuie sa fie paralele cu cele 4 puncte cardinale si nu diagonala patratului este cea care trebuie sa fie paralela cu punctele cardinale. De asemenea, observam ca nordul magnetic se schimba in mod constant.
Unele obiecte pot influenta negativ actiunea piramidei: obiecte metalice masive, precum structura de rezistenta din fier-beton a blocurilor, mese si dulapuri metalice, linii electrice de forta sau inalta tensiune, motoare electrice, televizoare, monitoare de calculator, cuptoare cu microunde etc., aflate in apropierea piramidei. Aceste obiecte nu influenteaza piramida in mod direct. In primul rand piramida trebuie sa fie amplasata cu laturile perpendiculare pe directiile nord, sud, est, vest; nordul ales este cel magnetic si nu cel geografic.
Deci piramida depinde foarte mult de campul magnetic terestru. Probabil campul magnetic este concentrat la 1/3 din inaltime de la baza producand fenomenele respective. O aliniere defectuoasa a piramidei, chiar si cu cateva grade, duce la reducerea efectului. In acelasi mod, piramida trebuie asezata pe un plan cat mai orizontal; o inclinare de doar cateva grade eroare, poate reduce considerabil efectul. Geoelectricitatea Pamantului este verticala, deci perpendiculara pe suprafata terestra. Inseamna ca efectul de piramida poate fi un fenomen complex compus din campul magnetic si geoelectricitatea Pamantului. Corpurile metalice cat si sursele poluante electromagnetic perturba campul electric si magnetic.
Date de construire a unei piramide pentru purificarea apei prin efectul de piramida:
Sarma cupru : 1,5 - 4 mm grosime, neizolata.
Apa : a 10-a parte din volumul piramidei.
Ex. de dimensiuni : lat. bazei -45 cm, muchii -42,8 cm, cantit. apa -2 litri.
Apa se tine in piramida 24 de ore.
Cateva publicatii legate de acest fenomen:
1) Energia Secreta a piramidei - Max Toth si Greg Nielsen (Ed. Saeculum I.O. Vestala) 1999;
2) Piramida lui Keops - Ipoteze - Paul Ioan (Ed. Al ) 1998;
3) Cum sa folositi energia piramidei - Ramon Plana si P. Palos Pons (Aldo Press) 1999;
4) Efectul de piramida - Paul Liekens (Ed. Saeculum I.O. Vestal) 1998.

sursa: http://ro.shvoong.com/exact-sciences/1868171-efectul-piramida/

joi, 11 februarie 2010

Cat de fericiti suntem?Test.. Clarificari

Şi fericirea se învaţă, nu-i aşa?


Un test prealabil şi absolut necesar

Înainte de a vă înhama la dificila sarcină de a citi acest articol, pentru a deveni, din nefericiţi, fericiţi, e cazul să ştiţi unde vă aflaţi pe o scală imaginară a fericirii.

Pentru aceasta, vă rugăm să răspundeţi cu maximă sinceritate la urmatoarele întrebări. Totalizaţi punctajul obţinut, citiţi în subcapitolul “Interpretare‿ cum staţi cu fericirea şi gândiţi-vă cât de necesare vă sunt paginile ce urmează dupa acest test. S-ar putea să aveţi surprize…

1.Când aţi râs ultima dată în hohote?
a.Nu-mi amintesc, probabil când eram copil (0 p.)
b.Cred că am râs aşa de bine cândva anul acesta, dar nu mai ţin minte cu ce ocazie (1 p.)
c.Aproape zilnic râd in hohote (2 p.)

2.Câte ore dormiţi în medie pe noapte?
a.Sufăr frecvent de insomnie, aşa că dacă prind 6 ore de somn pe noapte, sunt bucuros (0 p.)
b.Întotdeauna 8 ore ; noaptea mă culc când mi-am propus, iar dimineaţa pun ceasul deşteptător ca să mă pot trezi (1 p.)
c.Depinde… Dorm când îmi este somn, prind câte o siestă de o jumătate de oră în unele după-amieze, în unele nopţi adorm mai târziu, în altele adorm odată cu găinile (2 p.)

3.Încercaţi să faceţi un efort şi să vă amintiţi cam de câte ori pe zi vă uitaţi la ceas.
a.De nenumărate ori, fiindcă tot timpul e nevoie să-mi adaptez programul la necesităţile zilnice (0 p.)
b.Nu am ceas, mă enervează până şi ideea de a-mi contabiliza timpul (1 p.)
c. Rareori, în momentele când am ceva precis de îndeplinit, altfel uit că-l am la mână (2 p.)

4.Cât timp petreceţi pe zi în faţa televizorului ?
a.Aproape toate serile mi le petrec în faţa micului ecran, iar in week-end nu mă poate dezlipi nimeni de la emisiunile mele preferate (0 p.)
b.În timpul cinei las televizorul aprins, dar nu urmaresc tot timpul emisiunile (1 p.)
c.Dacă nu am altceva mai bun de făcut, mă uit la televizor, dar prefer cinematograful, iar pentru ştiri mi se par mai cuprinzătoare ziarele (2p)

5.A lua masa este pentru dumneavoastră…
a.O necesitate. Dacă nu te hrăneşti, mori (0 p.)
b.Când sunt acasă, este satisfacerea unei nevoi fiziologice. Dacă sunt în lume, este un act social (1 p.)
c.A lua masa este întotdeauna o plăcere care trebuie cultivată şi trăita la intensitate maximă (2 p.)

6.Ce reprezintă pentru dumneavoastră treburile gospodareşti ?
a.Corvoade care-mi scot peri albi (0 p.)
b.Necesităţi (1 p.)
c.Dacă pui suflet în ce faci, orice poate fi plăcut (2 p.)

7.Trenul în care vă aflaţi are o întârziere de 3 ore şi nu sunt şanse să o recupereze până la destinaţie. Ce reacţie aveţi ?
a.Îmi vine să mă dau cu capul de pereţii compartimentului, dar ma abţin cu preţul unui Algocalmin (0 p.)
b.Îi blestem pe şefii Căilor Ferate şi pe ministrul Transporturilor şi-mi trece (1 p.)
c.Profit ca să dorm sau să citesc (2 p.)

Interpretari
0-4 puncte
Fiţi convins(ă) că nu puteaţi face o investiţie mai bună a timpului decât să citiţi acest articol. Treceţi prin viaţă ca un robot, nu vedeţi nimic în afara obligaţiilor şi a plăcerilor meschine de a le îndeplini ori de a le ocoli. Fericirea este pentru dumneavoastră un ideal de neatins, dar pe care îl urmăriţi neîncetat.

5-9 puncte
Sunteţi pe calea cea bună. Lanţul cumplit al automatismelor care ne regizează existenţa are, în cazul dumneavoastră, unele verigi lipsă. Astfel puteţi scăpa de sclavia unei vieţi monotone şi lipsite de sens. În cel mai rău caz, măcar aţi început să înţelegeţi care ar fi căile de a ieşi din nefericire.

10-14 puncte
Felicitări !Din nefericire pentru umanitate şi din nefericire pentru editorii acestui articol, dacă aţi obţinut mai mult de 12 puncte, sunteţi una din puţinele persoane care ştiu că nu ne-am născut pentru a ne chinui, ci pentru a ne bucura de darurile incredibile ale vieţii. Bineînţeles, mai exista şi varianta în care aţi mai şi trişat puţin în rezolvarea testului. În ambele situaţii, acest articol vă va ajuta să vă consolidaţi o viziune asupra vieţii care vă va aduce numai împliniri.

Eseu asupra fericirii

- punct de vedere -

Din păcate, de cele mai multe ori suntem înclinaţi să gândim pe termen scurt, şi nu dăm atenţie urmărilor pe termen lung ale acţiunilor noastre. Aceste urmări nu sunt neapărat axate numai asupra propriei noastre persoane ; efectele modului nostru de viaţă dezaxat pot avea anvergură socială ori ecologică.



Fericirea nu este o chestiune de satisfacere momentană a plăcerilor, ci un sentiment cu care ne putem trezi dimineaţa şi adormi seara. Şi această bucurie o putem avea pe parcursul întregii vieţi. De obicei, preferăm plăcerile de scurtă durată, deşi ştim că multe dintre acestea ne dăunează pe termen lung. De ce ? Fiindcă principiul greşit al cantităţii ne conduce : preferăm o multitudine de plăceri minore în locul uneia singure, adevărate.

Unii concep fericirea ca pe o idee foarte înaltă (un ideal)--Solon, de exemplu consideră că nu poţi atinge fericirea în timpul vieţii şi de aceea ne consolăm cu umbrele ei palide: bucuria, placerile, gloria, prosperitatea.

La fel şi Kant, consideră că fericirea e un ideal, dar care poate fi atins în timpul vieţii, printr-o viaţă corectă adică moralmente impecabilă.

Potrivit lui Kant, fericirea este un scop al tuturor oamenilor, însă calea de a o obţine diferă de la o persoană la alta.

După alţii, fericirea nu ar fi un ideal, ci o stare a sufletului nostru, fie una de linişte şi împăcare, fie una de beatitudine, de extaz, deci, o căutăm în noi înşine.

Alţii au considerat că fericirea e un soi de activitate, ca Aristotel, care credea că fericirea este acea activitate care are drept rezultat acte de dreptate, curaj, prietenie sau de cunoaştere.
În al doilea rând, concepţiile despre fericire diferă datorită modului în care e înţeleasă natura umană.

De exmplu, Platon consideră că sufletul omului ar avea trei părţi componente: raţională, pasională şi apetentă. Fiecare din cele trei are un anumit tip de plăceri specifice, dar doar cele raţionale sunt cele care ne pot conduce la fericire. În al treilea rând, concepţiile despre fericire depind şi de rolul pe care îl atribuim celorlalţi în dobândirea propriei fericiri. Unii au considerat că fericirea individuală nu există; ea trebuie să fie colectivă (cazul utopiilor comuniste), iar alţii (precum Jean Paul Sartre) au considerat că ceilalţi nu fac decât să ne distrugă dreptul la fericire ("infernul sunt ceilalţi").

Nu trebuie confundată fericirea cu placerile. Aici cred că se poate mai mult modela pe domeniul psihologiei, care se ocupă de efecte, senzaţii, trăiri, pulsiuni, nevoi şi trebuinţe (pentru că plăcerile provin din satisfacţia pe care o trăim atunci când ne satisfacem o nevoie urgentă)

. Mulţi filosofi au susţinut că există o strânsă legătură între fericire şi stările de plăcere. Aşa cum un om aflat în suferinţă este sigur un om nefericit, la fel şi un om satisfăcut e un om fericit.

Epicur zicea: “scopul tuturor acţiunilor noastre este să fim eliberaţi de suferinţă şi frică şi după ce am atins acest ţel furtuna sufletului e potolită, iar fiinţa respectivă n-are nevoie după ceea de ce-i lipseşte, nici să caute altceva prin care să fie suplinită fericirea sufletului şi a corpului.”. În greaca veche, la plăcere se zicea “hedone”, de aceea filosofii care au susţinut că fercirea este placere au fost numiţi hedonişti.

Albert Camus, în “Mitul lui Sisif”, spune că Sisif a fost fericit pentru că îşi asumase condiţia tragică şi nu ar fi putut trăi decât în acest mod. Sisif era cel mai înţelept şi cel mai prudent dintre muritori, dar, la un moment dat, şi-a permis unele libertăţi faţă de zei şi a trădat secretele acestora, apoi se pare că a prins moartea şi a pus-o în lanţuri. De aceea a fost condamnat să împingă pe vârful unui munte un bolovan care, când ajungea pe varf, se rostogolea şi trebuia să o ia de la capăt la nesfârşit. De aceea Sisif este eroul absurd. Însă Camus îl consideră fericit, pentru că îşi îndeplineşte misiunea în mod conştient şi s-a împăcat cu propria lui condiţie.



Nu vânaţi fericirea!

Fericirea cunoaşte multe căi pentru a se furişa în inimile oamenilor. Dar mulţi dintre noi se feresc de ea, pentru că nu pot să accepte fericirea aşa cum este. În schimb, o dorim să vină la noi sub o formă pe care o putem recunoaşte pentru că ea coincide cu imaginea noastră despre ea.

Cine obligă fericirea să capete o anumită formă, acela o ratează. A o condiţiona de circumstanţe exterioare, oricare ar fi acestea- practici spirituale, conturi în bancă- este echivalent cu “a-i pune căluşi, deoarece ea se poate exprima şi prin bătăile aripilor unui fluture, sau mirosul ars al toamnei sau prin foşnetul frunzelor care cad. De cele mai multe ori, fericirea nu este ceva spectaculos şi nu poate fi descrisă prin cuvinte. Ea nu înseamnă mincinosul extaz care ne cuprinde, de pildă, în faţa noii achiziţii vestimentare pe care am făcut-o. Fericirea este o stare de linişte absolută şi creştere ascunsă în noi până când transformă pe neobservate întreaga noastră existenţă.

Mulţi oameni vânează fericirea aşa cum braconierii vânează un urs, şi trec pe lângă ea în fugă, fără să o observe, căci ea s-a camuflat perfect, asemenea unei şopârle ce stă la soare. În goana lor după fericire, oamenii de acest tip calcă în picioare tot ce le stă în cale şi nu corespunde imaginii lor despre fericire.

Muşcaţi din fructul pomului fericirii

Maturizarea fiecăruia dintre noi are loc numai atunci când certitudinile de până acum ne sunt puse la îndoială şi când modul de viaţă şi de gândire de până acum ale fiecăruia s-a dovedit nefolositor sau chiar dăunător. “Cine nu aude nu trebuie să audă, spune o zicală veche. Cine nu se acomodează la condiţiile schimbătoare ale mediului va dispărea, spune legea evoluţiei. Dinozaurii au dovedit-o cu prisosinţă: creierele lor erau prea mici pentru nişte trupuri atât de mari. Dacă Eva n-ar fi avut curajul să-i dea lui Adam, în ciuda interdicţiei divine, fructul pomului cunoaşterii, astăzi am sta încă toţi ca vacile pe păşunile paradisului şi am paşte. Stupizi, dar fericiţi.

“Idealurile care mi-au luminat calea şi mi-au dat mereu curaj să accept viaţa cu bucurie au fost sănătatea, frumuseţea şi adevărul. Lucrurile banale ale vieţii omeneşti- avere, succes, lux- mi s-au părut mereu demne de dispreţ.

~Albert Einstein~

Nota finală a autorilor:
Aţi înţeles ceva? Dacă nu, înseamnă că sunteţi fericiţi…

Despina Ilucă
Lavinia Matricală

Principii sanatoase pentru a fi un pic mai aproape de fericire

Fericirea se afla in interior


Majoritatea oamenilor cauta fericirea si iubirea in exterior, crezand ca cineva le va putea oferi ceea ce isi doresc atat de mult. Ei pierd din vedere un fapt extrem de simplu si de banal. De fericirea noastra nu suntem responsabili decat noi insine. Cum putem cere altor oameni sa ne iubeasca daca noi nu ne iubim?

M-am hotarat sa scriu acest articol in urma unei discutii cu o persoana draga, aflata in recuperare in urma unei operatii, care nu si-a pierdut optimismul si simtul umorului in ciuda incercarii prin care a trecut.

Multi oameni au uitat ca, daca doresti iubire, trebuie mai intai sa oferi iubire. Din pacate, oamenii nu mai stiu sa ofere iubire. Ei considera ca daca se sacrifica pe ei pentru persoana iubita, acest lucru inseamna iubire. Ei bine, nu. In acest mod, pur si simplu renuntam la fericirea noastra, pasand responsabilitatea unei persoane care nu ne stie dorintele oricat de mult ar tine la noi. Oricat de mult ne-ar iubi persoana respectiva, ea nu va putea niciodata sa ne iubeasca asa cum putem noi sa o facem.

Daca insa noi ne iubim pe noi, atat de mult incat aceasta iubire radiaza pur si simplu din toate gesturile si actiunile noastre, noi vom atrage catre noi oameni care au nevoie de iubire. Din preaplinul nostru, aceste persoane se vor molipsi si vor incepe sa radieze la randul lor iubire, ce se va rasfrange si catre noi. In felul acesta, noi vom primi, dupa un timp, de zece ori mai multa iubire decat am radiat.

Cu multi ani in urma, in timpul unei discutii, cineva mi-a spus ca toata lumea imi vrea binele, sa am grija sa nu dau nimanui binele meu. Mult timp nu am inteles acest joc de cuvinte, pe vremea aceea nu eram prea... destept, ca sa zic asa. Acum am inteles ceea ce dorea sa-mi explice acea persoana, eu nefiind pregatit pe atunci.

De binele nostru, de fericirea noastra, de iubirea noastra nu suntem responsabili decat noi insine. Daca eu ma iubesc pe mine, atunci am grija foarte mare de mine. Am grija cum ma imbrac, ce manac, ce gandesc despre mine si ceilalti, cum ma port in societate, am mare grija de oamenii pe care-i aleg sa fie in preajma mea sau in preajma carora vreau sa fiu.

Fac toate acestea din respect in primul rand pentru mine, pentru ca ma iubesc si nu vreau sa sufar din pricina unei igiene neadecvate sau a unei tinute complet deplasate intr-un anumit loc, starnind astfel reactia de respingere a mediului respectiv. Am grija cum ma port cu cei din jurul meu, pentru ca nici mie nu-mi place cand alte persoane nu se poarta frumos cu mine. Am grija ca vorbele mele sa nu raneasca pe cineva pentru ca nici mie nu-mi place sa sufar, tocmai de aceea gandesc de cateva ori inainte de a actiona o data.

Acestea sunt principiile pe care de mai bine de trei ani le aplic in viata mea. Rezultatele nu au intarziat sa apara si sa-mi schimbe viata in bine. Binenteles ca mai fac si greseli, dar aceste greseli ma ajuta sa invat, ma ajuta sa devin si mai bun si imi arata totodata ca, indiferent cat de mult am invatat, tot mai am de invatat. Si toate acestea le fac pentru ca ma iubesc intai si intai pe mine, pentru a putea oferi iubire si familiei, prieteniilor si celorlalti oameni.

Secretul dragostei adevarate este sa fii plin de iubire. Sa fii plin de iubire inseamna sa ai un suras care spune "te iubesc" si o inima plina de bucurie si multumire.


de Costin Vasile
Psiholog
Instructor Universal Tao

sursa:http://www.eva.ro/sanatate/articol272.html

Prietenie sau nu

Prietenia ideala

Prietenia barbat - barbat vs. femeie - femeie vs. barbat - femeie?


Cam care este relatia in care iti gasesti cel mai bun prieten, relatia: barbat cu barbat, femeie cu femeie sau barbat cu femeie. Un subiect tabu, ar spune unii, relatia dintre persoanele de acelasi sex si persoanele de sex opus a fost trecuta cu vederea, iar cineva trebuia sa clasifice si acest subiect.

Prietenia intre persoane de acelasi sex

Ok, barbat - barbat si femeie - femeie! Involuntar, imi aduc aminte de un banc celebru care circula foarte des pe messenger si pe mail:

Prietenia dintre femei: O femeie nu vine acasa intr-o noapte, spunandu-i sotului ca a dormit la o prietena. Barbatul suna cele 20 de prietene ale sotiei sale, dar toate spun ca nu stiu nimic despre asta.

Prietenia dintre barbati: Un barbat lipseste de acasa intr-o noapte, spunandu-i sotiei ca a dormit la un prieten. Femeia suna cei 10 prieteni ai barbatului - 8 dintre ei confirma faptul ca a ramas peste noapte la ei, iar 2 pretind ca sotul este inca acolo.

Ok! Se spune ca prietenia dintre barbati este o prietenie adevarata, sincera si fara cusur.

Cele mai stranse prietenii din istorie au fost legate intre barbati, fiind caracterizate de curaj, sacrificiu fizic si financiar, barbatii ajutandu-si semenii la ananghie.
Dar sa nu uitam ca doi barbati nu vor fi niciodata prieteni foarte foarte apropiati, impartasindu-si sentimente de compasiune sau plangandu-si pe umar unul altuia. Aceste iesiri sentimentale fiind caracteristici nemasculine si cum ar spune unii: "Putin cam gay!".
Oricum, din ce am observat, cele mai adevarate prietenii sunt cele intre barbati. Cel mai bun prieten nu-ti va fura prietena ( in majoritatea cazurilor, desigur, ca exista si exceptii, aviz amatorilor ), nu te vorbeste pe la spate, iti acopera spatele la nevoie ( a se vedea exemplul de mai sus ), nu e invidios pe hainele tale de firma si mai presus de toate, se bucura pentru succesele tale. Motivele nu le stiu, poate sa fie o legatura genetica mai speciala intre barbati sau poate pur si simplu asa sunt ei .

Barbatii parca au si mai multe lucruri pe care pot sa le faca impreuna, merg la meciuri, fie ele la TV sau pe stadion, merg si sa joace fotbal, baschet sau orice sport impreuna, merg seara la o bere, la biliard si nu in ultimul rand, la celebrele ture de Magheru. Nu vei vedea niciodata un barbat sa mearga la un magazin sa isi cumpere o pereche de jeans doar pentru ca prietenul lui are acelasi model, dar cum tu sa nu ai? Dar de cate ori un barbat s-a dus sa planga pe umarul altui barbat ca l-a inselat prietena/nevasta? Va spun eu, niciodata.


O alta teorie este ca femeile sunt mai sensibile, si astfel pot deveni ( oare chiar pot? ) mai prietenoase. Asta le face sa fie mai apropiate intre ele, nu ca barbatii, din punct de vedere sentimental. Pot fi capabile si de o empatie mai mare presupun.

Nu este rezultatul unui studiu de piata, dar femeile pot vorbi ore in sir despre pantofi si rochii, discutie care pe unii i-arduce la disperare.


Prietenia intre persoane de sex opus

Aici avem prietenia intre barbat - femeie. Un subiect ceva mai dificil si mai tabu, dar din multe observatii, pot spune ca este foarte greu sa realizezi asa ceva, posibil, dar foarte greu. Acest lucru se datoreaza faptului ca, de mai sus reiese, o femeie cu un barbat nu pot discuta 7 ore despre rochii sau papuci si nici ca nu pot merge sa joace fotbal impreuna.

Prietenia dintre o femeie si un barbat poate fi mai " colorata " pentru simplu fapt ca, atunci cand iti faci un prieten mai apropiat de sex opus, incerci sa cauti raspunsuri la ceea ce te framanta pe tine.

O prietenie de genul acesta poate fi mai interesanta si, trebuie sa recunosc, mai sincera. Este o prietenie… complementara. Are si minusurile ei, dar si plusurile ei. Amandoi au multe de invatat, despre celalalt sex, dintr-o astfel de relatie, asa ca domnilor puneti-va mintea la contributie si incercati sa gasiti o fata care sa va fie un bun confindet, daca pot spune asa!

Oricum ar fi, trebuie sa vedem relatia de prietenie dintre doi oameni asa cum este si cu ceea ce presupune ea: incredere, sustinere reciproca, ajutor, comunicare, loialitate. Si la urma urmei, o prietenie, fie ea intre persoane de acelasi sex sau sex opus, depinde in primul rand de calitatea indivizilor care o creeaza, de capacitatea lor de a trece peste barierele impuse de sex sau de stereotipurile care apar mereu.



sursa: Men's Health

articol Andrei Bulau

luni, 8 februarie 2010

Invite, don't demand- SECRETS OF A HEALTHY RELATIONSHIP

Invite Love, Don't Demand It

Have you felt hurt or angry at your man and found yourself saying a whole bunch of things that started with: "I need. I want. I deserve.
You should. You need to. You'd better"?

If those phrases sound familiar to you, that's because you were talking from the space of ENTITLEMENT.

Meaning, you felt like you were "entitled" or deserved to have your man do or say something to make you feel better about yourself or the
relationship.

You can have very good reasons for feeling this way.

Maybe you feel like you've been doing all the WORK in the relationship, and all the sharing, while all he's done is get distant or confuse you with what he says and does.

Maybe you've been doing your best to make him happy and you've been withholding how you REALLY feel because you don't want to hurt him or start a fight.

So you feel stifled and powerless in the relationship.

After doing that sort of thing long enough,it's no wonder you feel like you DESERVE and NEEDto get the love, respect and consideration back that you've put in.

And yeah, you do deserve all those things.
It doesn't make much sense to you that he doesn't see or realize how hard you've been working to make things right between you.

But in a man's mind, when he sees you shutting down, pushing him away, and then he hears you telling him how he needs to be doing this, or how
he'd better do that, it doesn't make much sense to him, either.

When you're feeling hurt and start telling him,"You should" or "You really need to", you'll likely not get the kind of reaction you're expecting.

Instead of seeing how you feel, a man will simply SHUT DOWN and back even further away from you.

A man has to have HIS OWN REASONS for wanting to do all the things that make you happy and keep your relationship strong.

You can NEVER, ever, ever tell someone how to feel or act - just as noone should ever do this with you.

But you can INSPIRE a man, and you can share what it is that you like, love and want.

And therein lies the secret of having a relationship where the man in your life is
irresistibly attracted and devoted to you.


Fortunately, there's a way to ask for what you need that will have him WANTING to give you more.

This way is not about ENTITLEMENT, blaming ordemands...

But by INVITING him, by opening up and making it very easy for him to give you want you want.
(Men love nothing more than feeling like it's easy
for them to make you happy as a woman- but only
when they feel like it's THEIR CHOICE.)


Wow. Sounds complicated and like it's too much work.

Wrong.

It's dumb-easy once you know how.

You can start to create these powerful shifts in the way your man responds to you simply bychanging the way you phrase things.

Instead of saying, "I need you to..."
You can say, "It would really make me feel
loved if you were to..."

I can't tell you how much most women resist doing this because they think it's silly. but whenthey finally speak the words they work like MAGIC.

Try it.

Here's another.

Instead of telling him, "You should really needto (do this or that)"...

You can invite him by saying, "It would really make me happy if you would (doing this or that)."

It doesn't take much to shift your energy and become more inviting and therefore INSPIRE your man to want to give you more of what you want and need.

If you're not convinced, think back to a time when you felt hurt or angry and you closed off to your man. You blamed him. You didn't talk to him for hours or days. You criticized and demanded.

How did he respond?

Did he become more generous and tender withyou?

Or did he become defensive or distant?

I think you'll realize that the energy you bring to your relationship has a HUGE effect on what you get out of it.

Shifting From Blaming & Criticism to GOOD Vulnerability

Noone wants someone by themselves who's upset, irritable, and hard to be close to.

In fact, that's the last thing most men and women want,and the first reason most men start thinking aboutleaving a relationship with a woman they used to love.

But most women don't become hard-edged, annoyed and worn down by their man and relationship on purpose.

They stop getting what they want, and so they start to build WALLS and shut down the part of them that was VULNERABLE and that a man could love in the first place.Does any of this sound familiar?

Think back to the last time you were in a fight with your man or he did or said something that really got under your skin?

How did you react?

Did you feel yourself tighten and become disconnected from him emotionally?

Was it difficult to open up and really LISTEN to what he had to say because all you could think about was how wrong he was?

I get it.

When you're feeling resentful or disconnected from a man because he's hurt you, the LAST thing you want to do is to become softer, more vulnerable or accepting of the love and attention he wants to give you.

That's because when your man has let you down in some way, your normal reaction is to PUSH HIM AWAY.

You do that because you want him to know and to FEEL how much you're hurting, and you want him to see you and love you.

But instead of loving him to get you to love you back, you do things like:

-Criticize him
-Pretend like nothing is wrong and withdraw
-Get angry at little things he says
-Withhold your love, affection, and sex
-Give him the "silent treatment"

But if it's MORE that you want, why is it so often that you find yourself giving LESS?For most women, this happens because they already feel like they are giving too much of themselves.

And that they're the only one giving, or they're just not getting much if anything back for all that they do for their guy.

Sound familiar?

You start to think that everything you're doing for the relationship is a chore, or just plain hard work, and you let him know in obvious (and not so obvious) ways.

You start to see not just the thing he didthat upset you--but ALL the ways he upsets youor irritates you.

So all the little things he does that were just little annoying "quirks" before become one of the many major reasons why things just aren't "working."

One thing sets it off, but now he can't do ANYTHING right in your eyes.

But here's the result of going down those paths- they never get you the solution you're REALLY looking for, or get you what you really want andneed from your man.

Which is - more love and affection. More understanding. More connection.

There's a better way.

What if, instead of shutting down and becoming blaming and critical of him, you OPENED UP and shifted out of and away from the things that weren't working?

What if instead of intellectually thinking about how wrong he is, and how justified YOU are in what you did or said, you could just stop and get in touch with what you're feeling, and what you really want?

Do you think your guy would respond differently?

Do you think it would have an impact on your relationship?

You bet it would.

But of course all this is easier said than done IN THE MOMENT.

In fact, being able to open and love MORE in the tough times when you feel like your
relationship is giving you LESS is hard.

When someone hurts or upsets you, and you feel unappreciated or unloved, the last thing you wantto do is sit around and figure out why you're feeling the way you do, and look at what else you can do to make things better.

Instead, you want HIM to get with it and start giving to you the way you've been giving to him.

But with this feeling you often want to try and fix things right away, you RESIST the hard feelings that come up inside you and, instead, push them OUTWARDS at him.

This is when you get into "blaming", "criticizing" or "needy" mode, which sometimes
makes you feel a tiny bit better...but only for a little while until you see that your guy only pulls farther away afterwards.

It doesn't take a psychologist to see that this is NOT a great strategy for inspiring your guy, for finding more love and happiness, and for building a lasting long-term relationship.

So how do you get out of a destructive and dead-end pattern?

It's often the things we don't think to try that, when we finally give them a chance, createamazing results in our lives.

And that means trying something that feels very COUNTERINTUITIVE.( being unpredictable, spontanous, open)

That means stepping out of your comfort zone and doing something different than what feels "normal" and "obvious" in order to change the outcome.

Here's what I'm getting at.

When you find yourself in that place where you begin to tighten up and resist because your emotions and frustrations are welling up inside you, instead of trying to quickly feel better and ignore or hiding those feelings, give yourself some
space.

Try feeling it MORE.

That's right - really get deep into what you're feeling and find the words to describe it.

Take a minute to let yourself become aware of WHERE these feelings are really coming from.

Then, once you've had a tiny bit of time to feel it and understand it a little bit for yourself, you can share what you're feeling with your man.

Not only will you start to learn and grow by leaps and bounds in your own heart and mind with this simple exercise...

But your relationship will suddenly start to look and feel differently to you, as your man will react differently to you and stay closer and more open to you and what you're going through.

In other words, by giving yourself space to feel what you feel, you also make space for your real feelings in your relationship and to be felt and more understood by your man.

And it's these moments that create that intense, deep CONNECTION and love that is what a relationship is all about.



When was the last time you had the experience of a really intense pain or emotion you felt being taken in and understood and talked through with you by your man?

When was the last time your man said, "Wow, I didn't know you felt that way. I'm sorry. Is there anything I can do"? ( sounds like a fairytale isn't it? :))



Instead, they seem to react with withdrawal, irritation, anger or frustration each time you tell them how you're feeling.

And it's only making you more frustrated.

It's time you feel more supported, and your man starts being this way with you on a regular basis.

Which leads you to something important here - a CHOICE.

You have a choice about how you're going to keep on handling your own feelings and emotions in your relationship.

And you have a choice in how your feelings are going to shape your experience and your relationship.

You can keep doing what you've been doing and hope that it starts to work once a man finally figures it out and gets with it.

Or...

You can try something you might not have thought to try before -

Which is actually opening and sharing more of
your deeper FEELINGS, instead of your busy
THOUGHTS.


If you try the new way I'm going to show you, then get ready to watch as you get a different outcome and response from your man that you
might have not thought possible from around your
feelings.

Here are some examples of what I'm talking about:

Let's say you notice that your guy has a wandering eye, and it upsets you.

Should you say something?

Should you stay quiet and try to not let it bother you because "men are men"?

The key here is respecting yourself, your true emotions, and sharing what you're feeling, not what you're THINKING.

Otherwise, you'll not only put more distance between you and your man...

But he probably won't know why you're upset and he'll eventually feel irritated that you're unhappy for some unknown reason.

So if it's your true feelings that are important, what do you say?

THINKING Statement:

"You must not be attracted to me anymore since you obviously want other women."

Wrong. This is sure to only create a new problem that probably isn't about what's really going on in the first place.

FEELING Statement:
"I feel really scared and gross when you look at or flirt with other women in front of me."

What's going on here, and what's the difference?

You're talking about the same thing, but being open and honest enough to stick to your FEELINGS about what's happening, instead of moving to judgment, is what makes all the difference with a man and making sure he listens and opens up to you
in return.

Let's try another example.

Let's say your guy doesn't call and he's 30 minutes late to meet you or pick you up.

How could he do that and not call?

If he had just called, it wouldn't have been a big deal.

Why didn't he?

THINKING Statement:
"You're either dumb or insane if you think you can show up here 30 minutes late and not call and I won't be angry at you. What's your problem?"

FEELING Statement:

"I feel upset and confused because I don't understand why you didn't call."

Do you see how the two feel very different?

One feels very offensive, blaming, and antagonistic. It actually raises the level of
conflict, and creates tension and distance.

The other one is an "opening" kind of question that actually allows for truth, honesty and promotes answers and understanding.

Oh, and which one do you think a man will respond better to?

Your thinking statements, or your feeling ones?

I can practically guarantee you that a man will either shut down and feel annoyed or withdraw from you, or escalate things and get into an argument
with you and not give you any understanding if you used the thinking statements in the above situation.

But if you used the FEELING statements above, and you left space after them for your guy to say something...

Very quickly he'd start to listen, explain himself, and either apologize or give you the understanding and respect you just wanted in the first place.

But here's a catch, and where most women mess this up even though they start out with their FEELINGS:

Once you open up and admit your true feelings,you can't keep going on and on about it.


You have to allow time for a man to PROCESS what you just said, and not "rush" things just because you feel uncomfortable and want him to Hear you and say something immediately.

Most men - about 99.9% of them - do NOT move this fast from one emotion to the next.

So when you try and take them with you on that ride, things will just turn ugly.

This is just a small part of some of the secrets to inspiring a man to be an open and endlessly understanding partner to you.

Good luck

source: C. Carter

Bărbaţii care spală vasele au o viaţă sexuală mai satisfăcătoare

Bărbaţii care participă la îndeplinirea sarcinilor menajere ameliorează viaţa lor de cuplu, şi prin urmare, au o viaţă sexuală mai satisfăcătoare, potrivit unui studiu american.

"În mare, cu cât bărbaţii ajută mai mult în casă, cu atât femeile sunt mai fericite", a explicat Scott Coltrane, sociolog la universitatea Riverside din California, şi co-autor al studiului, ce a fost publicat pe site-ul organizaţiei Council of Contemporary Families (CCF).

Un psiholog, membru al CCF, Joshua Coleman, confirmă că faptul de a împărţi sarcinile menajere "este asociat cu un nivel mai mare de satisfacţie matrimonială", şi de multe ori "şi de satisfacţie sexuală".

"Femeile se simt mai atrase şi au mai multă afecţiune pentru soţii lor dacă aceştia participă la treaba în casă", a mai precizat Coleman.

Dar, acesta a atras atenţia că a petrece mai mult timp ocupându-se de copii poate în schimb să fie nociv pentru relaţia de cuplu, întrucât "foarte multe cupluri şi-au ocupat timpul cu creşterea copiilor şi au uitat să petreacă împreună momente romantice".

sursa: http://www.realitatea.net/barbatii-care-spala-vasele-au-o-viata-sexuala-mai-satisfacatoare_156157.html

Secretele tineretii fara batranete .. Vinul rosu

Medicii au găsit secretul îmbătrânirii lente şi frumoase. Acesta se bazează pe controale de prevenţie la medic, o alimentaţie recomandată de nutriţionist şi un creier liniştit.

Totul pleacă de la creier şi de la stomac. Vinul roşu, ceaiul verde şi condimentul curry sunt trei ingrediente ale unei alimentaţii, care ne va face să arătăm trăznet şi la 45 de ani. Am specificat această vârstă căci de la ea, spun specialiştii, trebuie să începem să ne facem griji că organismul ne îmbătrâneşte. Cele trei ingrediente nu trebuie consumate în exces, dar un pahar de vin roşu, patru căni de ceai verde şi o cantitate normală de curry în mâncare, în fiecare zi, sunt antioxidanţi care menţin tinere celulele corpului nostru.

Specialiştii spun însă că o alimentaţie sănătoasă trebuie corelată cu un somn bun - şase-opt ore de repaos într-o cameră fără telefon mobil, fără conexiune wireless la internet, fără radio-deşteptător şi fără televizor.

În plus, nu trebuie să ne stresăm, să ne enervăm sau să ne supărăm. Toate acestea omoară neuronii. Trebuia să mai adăugăm şi faptul că fumatul este extrem de nociv? Îmbătrâneşte pielea, consumă vitaminele E şi C din organism şi intoxică celulele.

Potrivit unui studiu al Fundaţiei Ana Aslan, toţi tinerii intervievaţi, dar şi 87% dintre femeile mature consideră că asigurarea sănătăţii costă mulţi bani. Peste 70% dintre subiecţi consideră şi că o stare de sănătate mulţumitoare este determinată de un nivel mai scăzut al stresului, 60% că secretul stă în controale periodice la medic şi 47%, în a face ceea ce-ţi place. Totuşi, 30% dintre repondenţi nu au fost decât o dată la medic în ultimul an şi 9% nu au fost deloc.

sursa: http://www.realitatea.net/vinul-rosu--ceaiul-verde-si-condimentul-curry---secretele-tineretii-fara-batranete_146296.html

Ecstasy

Droguri sintetice (designer drugs) - Ecstasy
Ce este Ecstasy?
Datorită acţiunilor şi efectelor lor diferite, drogurile sintetige sunt greu clasificabile în grupe distincte. XTC (prescurtarea pt. Ecstasy) este atribuit frecvent grupei entactogenelor (droguri care permit contactul, "atingerea interiorului", de ex. prin producerea sentimentului de fericire). Grupul ecstasy are însă şi acţiuni din grupa drogurilor stimulatoare şi halucinogene. Iniţial, numele de Ecstasy a fost atribuit drogului MDMA (3,4-metilen-dioxid-metilamfetamina), o substanţă sintetică pură.

Azi, Ecstasy este un termen generic pentru diverse substanţe cu spectru de acţiune similar. Grupul include MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamina) şi MDE/MDEA (metilen-dioxi-etilamfetamina), precum şi alte substanţe din clasa fenoletilaminelor. Sunt comercializate, sub acelaşi nume de "Ecstasy", şi amestecuri ce conţin adaosuri de cafeină, amfetamină sau LSD.

Consum:
La începutul anilor 90, Ecstasy a apărut pe piaţă în diverse formulări: fie în capsule de diferite mărimi, fie - în cele mai multe cazuri - sub forma unor tablete (comprimate) rotunde şi plate, cu variate semne ştanţate. Tabletele de Ecstasy purtau (şi mai poartă) nume precum trifoi, proumbel, dolar, iepuraş, cămilă, delfin, Road Runner, Smiley, ciupercă, Olympics, coroana etc. (denumiri de stradă care reflectă, de regulă, simboluri întipărite în suprafaţa tabletelor. Numele sunt preluate din lb. germ. şi nu corespund neapărat denumirilor de stradă din România - n. tr.) Majoritatea tabletelor comercializate sub numele de Ecstasy conţin o substanţă activă derivată din MDMA în concentraţie de 20 - 120 mg care costă în jur de 20 DM (10 €).
Între timp este evident că variatele motive şi simboluri ştanţate - la fel ca şi dimensiunea şi forma - nu spun nimic, sau numai puţin despre provenienţa şi calitatea produsului. În multe cazuri sunt comercializate substanţe înrudite sau chiar plagiate (amestecuri greu identificabile ce conţin ketamină, benzodiazepine şi barbiturice).
De mai multă vreme se observă o tendinţă de renunţare la semnele distincive (simboluri ştanţate ş. a.). Chiar şi frecvenţa şantului median e în prezent în scădere. Astfel, devine din ce în ce mai dificilă diferenţierea tabletelor şi efectelor lor, ceea ce produce un risc suplimentar pentru consumatori.

Cum acţionează Ecstasy?
Din punct de vedere biochimic, XTC acţionează asupra eliberării aşa-numiţilor neurotransmiţători. MDMA pură are efect mai ales asupra neurotransmiţătorului serotonină. Acesta influenţează emoţiile, activitatea noastră, impresiile senzoriale, activităţile motorii, asocierile (de la nivel cerebral - n.tr.), precum şi senzaţiile acustice şi optice.
"Cu cât mai înviorat este omul, cu atât mai activ este sistemul său serotoninergic. Cu cât mai activat e sistemul serotoninergic, cu atât mai activ este omul."

Alţi neurotransmiţători influenţaţi de Ecstasy sunt: dopamina (emoţii, motricitate, funcţii cognitive) şi noradrenalina (stres, stimulează circulaţia sanguină şi respiraţia omului).

Reacţii biologice ce pot fi observate după administrarea de Ecstasy:
- dilatarea pupilelor
- creşterea frecvenţei cardicae/tensiunii arteriale
- bronhodilataţia
- încordarea muşchilor mandibulari (trismus) / tremurături
- greaţă
- uscăciunea gurii
- transpiraţii
- creşterea temepraturii corpului
- nevoia de a urina
- bruxism (scrâşnirea dinţilor)
- dureri de cap

Pericol în caz de consum susţinut:
- Sistemul natural de alarmă al omului este abolit.
- Deces prin hipertermie şi deshidratarea organismului, modificări evidente neînregistrate de către persoanele în cauză.

Manifestări ce apar după trecerea efectului:
- epuizare
- oboseală
- greaţă
- înţepenire

Reacţii toxice acute:
- hipertermie
- slăbiciune musculară
- trombembolie
- insuficienţă renală acută
- insuficienţă hepatică toxică
- tulburări de respiraţie
- tulburări cardiace până la colaps

Reacţii toxice cronice în urma consumului susţinut în doze mari:
- posibila afectare a sistemului serotoninergic
- posibile leziuni cerebrale ireversibile

Reacţii psihice:
Acestea nu pot fi descrise în mod unitar, deoarece mare parte din efecte sunt dependente de atitudine şi de mediul înconjurător.

"set" = atitudine individuală ce priveşte intenţia de consum, aşteptările faţă de efectul dorit, starea de spirit şi personalitatea consumatorului. O stare de fond negativă poate fi amplificată de MDMA, iar sentimentele pozitive pot fi trăite cu intensitate mai mare.

"setting" = Complex ce cuprinde mediul înconjurător, suma contactelor sociale, a influenţelor externe. Efectul se resimte cu totul diferit la petreceri Rave ca acasă, într-o atmosferă calmă.

Efectele principale pozitive descrise în condiţii de set şi setting optime, sunt:

capacitate de comunicare sporită
empatie crescută
stare de beatitudine/euforie
percepţii senzoriale mai intense
disponibilitate crescută de a stabili contacte
recunoaştere, înţelegere clară a sentimentelor proprii
modificarea perceperii timpului
dezinhibare relativă
stimulare/sentiment de "prospeţime"

În caz de set şi setting necorespunzător pot apărea efecte descrise ca profund negative:

tulburări de concentrare
putere de discernământ limitată
pierderea apetitului
halucinaţii
anxietate
nelinişte/nervozitate
stare depresivă/stări confuzionale
lipsă de motivaţie
libido redus
întârzierea orgasmului
Consumul de durată a unor doze mari (toxice) poate duce la psihoză.

În combinaţie cu alte substanţe de abuz, pot apărea complicaţii.
În combinaţie cu alcoolul:

risc crescut, deoarece alcoolul stimulează deshidratarea = pericol de hipertermie şi deshidratare
determină rapid un curaj exagerat (germ. Übermut) şi supraaprecierea proprilor capacităţi = reprezintă pericol mai ales în traficul rutier
amplifică efectele biologice negative şi urmările acestora = mahmureala

În combinaţie cu cannabis:
Tensiunea psihică poate fi redusă, dar şi amplificată, după caz = nelinişte/nervozitate
În combinaţie cu cafeina:
- stimulează în plus = nervozitate
În combinaţie cu amfetamina:
- toxicitate mai mare
- efect cumulativ = risc de supradozare
În combinaţie cu LSD:
- amplifică efectul halucinogen
- prelungeşte starea de stupoare
În combinaţie cu cocaina:
- în acest caz sunt relatate reacţii de panică

Consumatorii trebuie avertizaţi, de principiu, asupra riscurilor administrării concomitente de MDMA şi alte substanţe! Caracterul ilegal al drogului şi amestecurile necontrolate în care se comercializează sporesc în mod apreciabil riscul efectelor adverse!

Durata de acţiune:
La o doză medie de 100 mg efectul se instalează după ca. 20 min. - 1 oră.
Efectul durează 4 - 6 ore după care dispare treptat. Circa 2/3 din MDMA ingerată se digeră în stomac şi se elimină, nemodificat, pe cale renală. Aproximativ 7% se metabolizează la MDA la nivelul ficatului, iar restul ajunge, prin circulaţia sanguină, la creier.

Timpul de înjumătăţire este de 6 ore. Dacă aportul depăşeşte capacitate de epurare a organismului, apar efecte cumulative ce duc la supradozare.

Alţi factori de risc ai consumului de XTC:
Diabet, epilespie, glaucom, boli cardiace, hipertiroidism, hipertensiune, hipoglicemie, anemie, astm, hepatita C.

sursa: http://www.ana.gov.ro/rom/sintetice.htm