"Societatea noastra propovaduieste avutul si aparenta.
Ceea ce conteaza in zilele noastre este sa "ai": o sotie frumoasa, o situatie buna, bani, bunuri, gadgeturi, pe scurt sa consumi, chit ca arunci dupa folosire.
Aceasta mentalitate se aplica si relatiei femeie- barbat si astfel consumam fiinte, asa cum folosim in exces gadgeturi.
A avea un partener, o partenera, nu ajunge ci este bine sa mai ai si amanti, amante.
De fapt, vrem sa avem tot felul de parteneri si de obiecte, nu atat pentru a ne bucura de ele, cat pentru a da impresia ca suntem dintre aceia care sunt capabili sa le dobandeasca.
Caci ceea ce conteaza, de altfel, este aparenta, adica sa dai impresia ca esti: frumos, tanar, bogat; ca ai : lookul, silueta, forma, mijloacele...
Partenerul insusi este ales aproape exclusiv in functie de aparentele sale sau, mai rau, de asemanarea sa cu top-modele, trasaturile sau silueta lor.
O faci numai pentru a-ti cultiva narcisismul, afisandu-te cu cucerirea ta, falindu-te cu ea.
A avea si a parea nu sunt atitudini autentice.
Pot fi multumitoare pentru un anumit timp, dar intr-o zi persoana respectiva va constientiza ca succesul social si posesia de bunuri nu aduc o fericire profunda si durabila, ca aceasta cautare a reusitei traduce o INSUFICIENTA A PERSONALITATII si ca vointa de PUTERE nu este decat o compensare a VIDULUI INTERIOR.
Fericira autentica se gaseste in "A FI" si nu "a avea".
A FI inseamna a fi bine in corpul tau, in strans contact cu viata care-l strabate, a fi atent si a te bucura de toate minunatele senzatii pe care acesta le procura.
A FI inseamna a primi toate componentele psihismului: sensibilitate, afectivitate, intuitie, instinct, intelect, fara a o hipertrofia pe niciuna.
A FI inseamna a dezvolta talentul pe care fiecare din noi il are, pana aproape de perfectiune.
A FI inseamna a pune in acord ceea ce esti, ceea ce vrei si ceea ce faci, inseamna A DA UN SENS propriei existente.
A FI in fine, inseamna mai degraba a fi demn de iubire, decat demn de a avea un/o iubit/ a."
Gerard Leleu
Se afișează postările cu eticheta IUBIRE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta IUBIRE. Afișați toate postările
marți, 22 mai 2012
joi, 7 aprilie 2011
Despre dragoste si intretinerea ei
Orice persoana are doua nevoi fundamentale si anume aceea de a avea o identitate si de a fi legat emotional de alte fiinte umane.
Pentru unii dintre noi, mai ales de sex feminin, relatia emotionala cu partenerul era echivalenta cu negarea propriei identitati.
Intimitatea este traita ca o fuziune cu celalalt, ceea ce conduce la pierderea propriei personalitati.
Aceasta determina ca fiecare clipa, fiecare zi sa fie traita cu anxietate. T
eama de a nu pierde parteneruli nsemna autoanihilare, pierderea sensului existentei.
Dragostea la prima vedere este un mit....
De fapt, vorbim fie despre atractie fizica, fie de situatia in care EU investesc o anumita persoana ca fiind potrivita pentru a ocupa locul central in scenariul meu de viata.
Atentie, EU fac acest lucru, eu am anumite asteptari fata de aceasta persoana, fara sa o cunosc, fara sa ii cunosc nevoile si dorintele intr-o relatie de cuplu.
Este ca si cum as fi un regizor care ii da un rol in piesa sa unei persoane care nici macar nu este actor si ma astept ca acesta sa aiba prestatia profesionala a lui “Robert de Niro”.
Care ar fi raspunsul partenerului?
La inceput poate fi sau nu surprins, in functie de Ego-ul sau, se poate simti onorat pentru ca i s-a acordat o astfel de oportunitate , dar la un moment dat, asteptarile “regizorului” il vor coplesi.
Partenerul este ca o oglinda in fata careia ne construim identitatea.
In momentul in care oglinda nu mai exista, este ca si cum ne-am fi pierde pe sine, nu ne mai regasim.
Identitatea de sine se dezvolta, se modeleaza, se renegociaza in urma intalnirilor fundamentale din viata noastra, dar ea este conturata de primele raspunsuri pe care le primim in viata noastra.
Atunci cand parintii nu acorda atentia de care fiecare copil are nevoie pentru a se “construi”, copilul nu se vede prin ochii parintelui, nu afla mai nimic despre sine si atunci nu prea are cu ce sa isi dezvolte o identitate solida.
Daca atentia este inconstanta, imaginea despre sine a copilului si viitorului adult este neclara, ajungand sa “cerseasca”in privirile, cuvintele, gesturile celorlalti ceva care sa ii vorbeasca despre sine, sa se regaseasca.
Astfel, la maturitate, de cele mai multe ori partenerul este cel mai la indemana, investit cel mai puternic cu aceasta misiune existentiala.
La celalalt pol se afla parintii sufocanti, hiperprotectivi, care anuleaza din start orice incercare de independenta a copilului.
Totul se raporteaza la parinti, ca si cum copilul ar fi o particica din acestia pentru totdeauna si nu ar putea sa existe fara ei.
Astfel, viitorul adult va ajunge sa nu poata trai fara alta persoana, s-ar simti inutil si incomplet, singur fara “jumatatea sa”.
Nici o relatie din viata noastra nu este intamplatoare, fiecare intalnire este plina de sens pentru existenta noastra.
Din aceasta cauza, nici o relatie de cuplu nu se poate incheia fara pierderi, dar si castiguri, care sunt mult mai importante.
Tristetea si durerea sunt normale.
Dupa fiecare relatie, urmeaza o perioada “ de doliu”, in care este bine sa ne dam voie sa plangem, pentru a putea intelege ce s-a intamplat cu noi in acea etapa a vietii noastre, pentru a putea incheia acel capitol.
Daca insa, ne reprimam emotiile si sentimentele, este ca si cum ascundem o rana sangeranda sub un pansament.
O “rana” nu trebui doar “pansata”, ea trebuie tratata si curatata.
Amanarea acestui lucru va determina nu numai nevindecarea ranii, dar si cronicizarea ei.
Ce inseamna asta?
Inseamna ca vom repeta din nou si din nou acea experienta in alte relatii,
pana cand vom fi disponibili emotional sa intelegem
de ce am ales acel tip de partener si
de abia atunci vom invata ceva din acea experienta pe care am trait-o.
In cazul in care aceasta nu se intampla, riscam sa transmitem acel pattern comportamental si emotional urmasilor nostrii, care vor prelua “datoria” noastra.
Fiecare fiinta umana, chiar in urma unei relatii de cuplu finalizate, poate sa “cresca” emotional, sa se construiasca, sa se regaseasca, sa isi constientizaze nevoile si asteptarile fata de ea si ceilalti.
Si toate acestea datorita relatiei pe care a incheiat-o.
O relatie de cuplu bazata pe iubire implica dezvoltarea ambilor parteneri, atat din punct de vedere afectiv, emotional, cat si social.
Atunci cand unul dintre parteneri stagneaza, sau chiar mai rau, regreseaza, acea relatie este distructiva si nici nu poate fi vorba de iubire.
Sursa: http://www.psihologie-online.ro/index.php?articol=4
luni, 28 martie 2011
vineri, 14 ianuarie 2011
Iluminarea prin iubire, starea fara dorinte
"Uneori, daca esti relaxat pot exista momente scurte de revelare a sinelui.
Exista astfel de momente in care esti relaxat.
Cand esti indragostit, cand iubesti: pentru cateva momente iubitul sau iubita se afla cu tine.
Ai dorit foarte mult asta, ai luptat mult si acum, in sfarsit, iubita este cu tine.
Pentru o clipa mintea dispare.
Ai depus mult efort pentru a fi cu el sau cu ea. Mintea a luptat mult, a cautat, s-a gandit enorm de mult la acel lucru, iar acum iubita este langa tine si brusc mintea nu mai poate gandi.
Vechiul process nu mai poate continua.
Pana acum cautai persoana iubita: acum aceasta se afla langa tine si mintea pur si simplu se opreste. In acel moment nu mai exista dorinte.
Esti relaxat, esti “aruncat” in tine insuti.
Pana cand iubita sau iubitul nu iti poate provoca aceasta stare de patrundere in tine insuti, aceea nu este iubire.
Pana cand nu devii tu insuti in prezenta iubitei, aceea nu este iubire.
Pana cand mintea nu inceteaza sa mai functioneze in prezenta iubitei, aceea nu este iubire.
Uneori se intampla acest lucru, iar mintea si dorintele dispar.
Iubirea este fara dorinte.
Incearca sa intelegi: poti dori iubirea, dar aceasta este o stare fara dorinte.
Cand apare, acolo nu mai poate exista nici un fel de dorinta: mintea este calma, linistita, relaxata.
Nici o devenire, nici un fel de imprastiere.
Insa acest lucru se intampla doar pentru cateva momente, daca se intampla vreodata.
Daca iubesti sau ai iubit, stii ca aceste cateva clipe vor aparea.
Este un soc. Atunci mintea nu mai poate functiona, deoarece intregul ei mecanism a devenit nefolositor, absurd.
Cel sau cea pe care ai dorit-o se afla langa tine si mintea nu mai poate gandi ce sa faca.
Pentru cateva momente intregul mecanism se opreste.
Esti relaxat in tine insuti.
Ai atins centrul, fiinta ta si simti ca esti sursa acestei bunastari si fericiri.
Te umple o mare fericire, te inconjoara un parfum sublim.
Brusc nu mai esti acelasi om ca mai inainte.
De aceea, iubirea transforma atat de mult.
Daca iubesti, nu poti ascunde asta. Este imposibil! Daca iubesti, se va vedea. Ochii, fata, mersul, felul de a sedea, totul arata ca oiubesti, ca nu mai esti acelasi om.
Mintea doritoare nu mai este acolo. Pentru cateva momente esti precum un Buddha.
Dar acest lucru nu poate tine mult. Imediat mintea va incerca sa isi revina dupa acest soc si va incerca sa gaseasca scuze si metode pentru a gandi din nou.
De exemplu, mintea va spune ca ti-ai atins scopul, dar dupa aceea? Ce vei face?
Acum vor incepe argumentarile.
Vei gandi: “Astazi sunt cu iubita mea, dar oare voi fi si maine?” Mintea deja a inceput sa gandeasca.
Iar in momentul in care ea lucreaza, deja ai cazut in devenire.
Acest lucru se intampla oricui.
Cand ai iubit pe cineva au existat momente in care mintea disparea.
Dar apoi te-ai casatorit. De ce? Pentru a avea mereu acele momente.
Insa ele au disparut atunci cand nu erai casatorit si nu mai pot reveni acum, deoarece situatia este diferita.
Cand doi oameni se intalnesc pentru prima data, acolo este o situatie noua. Atunci mintile lor nu mai pot functiona.
Ei sunt coplesiti de situatie – sunt umpluti de aceasta noua experienta, de aceasta noua viata, de aceasta noua inflorire!
Apoi mintea incepe sa functioneze si ei vor gandi: “Ce moment sublim! Hai sa ne casatorim pentru a putea repeta aceste clipe minunate!”
Mintea va distruge totul.
Casatoria inseamna minte.
Iubirea este spontana; casatoria este ceva calculat.
Casatoria este un lucru matematic.
Atunci vei astepta acele momente beatifice, dar ele nu vor mai reveni.
De aceea, fiecare femeie sau fiecare barbat casatorit este frustrat – deoarece ei asteapta reaparitia acelor momente frumoase, care au existat in trecut.
De ce nu mai apar?
Pentru ca intreaga situatie s-a schimbat: acum tu nu mai esti nou, nu mai exista spontaneitate, acum iubirea este doar o rutina.
Totul a ajuns sa se limiteze doar la obligatii si datorii.
Iubirea a devenit o datorie, nu o bucurie.
La inceput era o bucurie, acum este o obligatie.
Si aceasta obligatie nu iti poate darui aceeasi fericire pe care ti-o da amuzamentul, bucuria.
Este imposibil!! Mintea ta a creat totul.
Acum astepti producerea acelor momente si cu cat astepti mai mult, cu atat mai mica este posibilitatea lor de aparitie. […] Acum nu mai poate aparea nimic.
Asa ceva nu apare decat atunci cand esti deschis: se intampla intotdeauna intr-o situatie noua.
Asta nu inseamna sa schimbi coordonatele vietii tale zilnic, ci inseamna sa nu perimiti mintii sa creeze un sablon.
Atunci sotia sau sotul tau te va incanta in fiecare zi. Nu permite mintii sa astepte, nu-i permite sa se miste in viitor.
Astfel maestrul sau prietenul tau va fi mereu nou. Si totul este nou in lume, cu exceptia mintii.
Mintea este singurul lucru care este vesnic vechi.
Soarele este altul in fiecare zi.
Astazi pe cer nu este acelasi soare care a fost si ieri.
Luna este noua, ziua, noapte, florile, copacii… totul este nou, doar mintea nu este.
Ea este vesnic veche - tine minte, vesnic - deoarece pentru a exista are nevoie de trecut, de experiente acumulate, de experiente proiectate.
Mintea are nevoie de trecut, iar viata numai de prezent. Viata este vesnic fericita - mintea niciodata.
Ori de cate ori permiti mintii sa te controleze pe tine, atunci odata cu ea apare acolo si nefericirea."
Osho
vineri, 10 decembrie 2010
Maturitate
Asculta-ti fiinta.
Ea iti da in permanenta indicii cu un glas firav.
Nu striga la tine, asta e drept, insa daca stai si asculti putin, in liniste, ai sa incepi sa-ti dai seama cum esti.
Fii persoana care esti.
Nu inceraca niciodata sa fii altul, si vei deveni matur.
Maturitatea inseamna asumarea responsabilitatii de a fi tu insuti, indiferent de pret. Maturitatea inseamna sa risti totul.” Osho
Iti traiesti viata in libertate deplina fara sa iei seama ce spun altii.
Oamenii care tin seama de altii si de parerile lor sunt imaturi.
Ei depind de parerile celorlalti. Nu pot sa faca nimic autentic, nu pot sa spuna ce vor sa spuna, spun ce vor ceilalti sa auda.
Se gandesc mereu mai mult la ceilalti decat la propria lor persoana pretinzand ca sunt altruisti.
Defapt e vorba doar de o lipsa de asumare a raspunderii mascata sub un fals altruism.
Acesti oameni isi insusesc ideile altora de frica esecului.
Daca ajung la esec, ei pot da vina pe altii pentru ca le-au imprumutat gandirea si au actionat ca ei, deci ei sunt vinovati si de esecuri.
Realitatea e alta: fiecare e responsabil de esecurile lui si, cu cat actioneaza intr-un mod mai autentic, cu atat esecul are sanse mai mici sa apara.
Omului imatur ii lipseste partea aceea a psihicului care ne impinge la actiune si traieste intr-o stare latenta.
Principiul lui este: daca nu actionez, nu ma pot lovi de esec deci, sunt la adapost.
El uita ca daca nu actioneaza nu poate trai nici experienta succesului.
E adevarat ca actiunea ne duce si la esec dar, ne aduce si o doza mare de succes.
Daca e sa punem totul in balanta, ca oameni de actiune, balanta inclina in partea succesului, aceste trairi fiind mai dese decat cele ale esecului.
Daca traiesti in prezent, felul in care traiesti hotaraste cum va fi ziua de maine.
De ce oamenii nu constientizeaza? Daca sunt constienti, sufera. Aceasta somnolenta actioneaza ca un mijloc de protectie impotriva durerii.
Exista si un mare neajuns: daca esti somnolent ca sa nu simti durerea, nu o sa simti nici placerea.
Trebuie sa fim constienti atat de durere cat si de placere deoarece acestea nu sunt fenomene separate.
Maturitatea inseamna constientizare.
Constientizarea trebuie aplicata in toate domeniile vietii tale, in toate starile in care te afli, experientele pe care le traiesti.
Sa fii constient de toate, sa le traiesti la maxim indiferent de valenta lor pozitiva sau negativa.
Fiecare experienta care ni se ofera trebuie traita si merita toata atentia noastra.
Oamenii fug de experientele dureroase si atunci cand li se intampla prefera sa nu se gandeasca la ele, sa le arunce acolo undeva in speranta ca acestea se vor pierde in neant si vor disparea total din viata lor.
In realitate lucrurile nu stau asa.
Inconstientul nostru nu e un sac fara fund in care poti impinge la nesfarsit toate suferintele.
Acestea vor iesi odata si-odata la suprafata si ne vor izbi in cel mai dureros mod posibil.
E bine sa le traim pe toate la randul lor, una cate una.
Atunci cand avem momente de fericire, ne bucuram de ele, le traim de cele mai multe lor la intensitate maxima, profitam din plin de existenta lor in viata noastra.
De ce nu am actiona in acelasi mod cand viata ne cadoriseste cu experiente neplacute? Sa le traim si sa fim constienti de existenta lor, fara a ne scufunda in depresia produsa de ele.
Un om matur se bucura atunci cand are momente pozitive, se intristeaza cand are momente negative, e constient de existenta ambelor si stie ca toate aceste evenimente sunt parte din el, din existenta lui, rezultat al alegerilor facute de el de-a lungul timpului.
Ceea ce traieste azi e rezultatul actiunilor de ieri.
Prezentul e partea cea mai importanta a vietii noastre si multi dintre noi alegem sa traim intr-o stare de amorteala continua, sa nu fim constienti de clipa prezenta, ancorandu-ne in faptele din trecut sau in scenariile de viitor.
Uitam sa luam parte la propria viata, sa fim constienti de ceea ce traim.
De azi ma maturizez si sunt constienta de toate trairile mele, sunt parte activa in viata mea, iau parte la sentimentele mele, la relatiile mele, la actiunile mele, la comportamentele mele.
Tot ceea ce fac, fac intr-un mod constient, ochii mereu deschisi pentru a putea privi tot ce ma inconjoara, gandirea neadormita pentru a putea procesa evenimentele din viata mea, sufletul deschis la orice fel de simtiri, de sentimente profunde, indiferent de natura lor.
Pana la urma, acesta capacitate a noastra incomensurabila de a simti ne face oameni maturi.
Un om matur daruieste iubirea fara a pretinde nimic in schimb.
Iubirea poate avea trei dimensiuni: dependenta, independenta si interdependenta.
Dependenta si independenta sunt forme ale iubirii imature, gasindu-se fiecare intr-o extrema.
In primul caz, dependenta, cele doua parti ale cuplului, sau numai una, se afla intr-o relatie de dependenta cu cealalta.
Partenerii se poseda unul pe celelalt, fiecare il reduce pe celelalt la un bun de consum.
Nu pot avea o viata separata, intimitatea dispare si tot ce au este o viata comuna lipsita de bucurii sau cu mult prea putine bucurii, decat ar avea nevoie spiritul uman.
Cel de-al doilea caz, independenta, se afla in extrema cealalta: partenerii nu au decat o viata personala, in general viata in doi se rezuma la un raport pur fiziologic si la prezenta, unul la bratul celuilalt la diverse evenimente sociale, dar foarte rar.
Viata de cuplu nu mai are loc datorita vietii personale, nevoia de iubire nu este hranita deoarece partenerii par de obicei indiferenti.
Interdependenta este paradisul.
Aici se poate vorbi despre iubirea matura.
Cele doua parti ale cuplului sunt intr-o sincronizare perfecta.
Viata de cuplu nu o inabusa pe cea personala a fiecaruia.
Aici libertatea este la ea acasa, partenerii se accepta reciproc, nu-si ingradesc unul altuia personalitatea.
Fiecare este lasat sa se exprime liber.
Cei doi ofera iubire fara sa ceara nimic in schimb.
Dragostea nu e o moneda de schimb: iti dau dragoste, imi dai stabilitate. Nu! Aceasta nu e iubirea matura.
Omul matur iubeste pentru ca are iubire de daruit, el nu pretinde nimic in schimb si tocmai de aceea primeste.
In ceea ce priveste iubirea, dictonul “cere si ti se va da”, nu functioneaza. Iubirea nu e ceva ce se cerseste.
Omul matur o daruieste si o va primi de la un om la fel de matur.
Omul devine matur in clipa in care inceteaza sa mai aiba nevoie de iubire si incepe sa daruiasca.
Iubirea lui nu e dependenta, el iubeste indiferent daca este sau nu iubit de celalalt.
Atunci iubirea nu e o relatie, e o stare.
Cand depinzi de celalalt exista intotdeauna nefericire, pentru ca dependenta inseamna sclavie. Atunci incepi sa te razbuni in moduri subtile pentru ca cel de care depinzi are putere asupra ta si asta te intriga.
Cand esti dependent celelalt incepe sa te infometeze, sa-ti ofere tot mai putin astfel incat sa devi tot mai dependent. Intr-o relatie de dependenta se da o lupta continua pentru putere.
“Iubirea nu poate inflori in dependenta, iubirea este o floare a libertatii.” Osho
Atunci cand doi oameni imaturi intra intr-o relatie isi cersesc unul altuia iubire si aceasta relatie se termina intr-o dramatica suferinta deoarece nici unul nu are de oferit, amandoi cersesc.
Faptul ca celalalt are iubire, a fost doar o idee de-a ta. Ce vina are el?
Celalalt nu are nicio obligatie sa corespunda asteptarilor tale. Si tu l-ai inselat.
El spera ca iubirea sa vina de la tine.
Cand amandoi sunteti imaturi, de unde sa vina? Amandoi sunteti nefericiti.
“Maturitatea inseamna ca ai ajuns acasa.” Osho
Cu cat omul patrunde mai adanc in sine, cu atat e mai matur.
Coboara adanc in tine fara teama de ce ai sa gasesti acolo. Vei accepta tot ce vei gasi acolo si astfel vei atinge maturitatea.
“Oamenii cred ca a imbatrani inseamna a deveni matur, ceea ce nu e adevarat. Batranetea apartine corpului.” Osho
Daca treci printr-o experienta constientizand-o, acea exprienta devine maturitate.
Omul matur nu comite niciodata aceasi greseala de doua ori. Cu fiecare experienta intelegerea ta evolueaza.
sutsa:
http://www.casasufletului.ro/25/ma-maturizez/
joi, 28 octombrie 2010
Cele 5 limbaje - Gary Chapman
Cele 5 limbaje ale iubirii
Acum cativa ani l-am auzit pe un tanar spunand "Daca as fi aflat un pic mai devreme despre ele poate ca iubita mea nu m-ar fi parasit, si am fi fost fericiti impreuna. N-am stiut sa o inteleg si n-a stiut sa ma inteleaga"
Cred ca fiecare persoana care isi doreste sa intre intr-o relatie ar trebui mai intai sa invete despre ele.
Atunci am auzit pentru prima data despre cele 5 limbaje ale iubirii.
Gary Chapman are o experienta in consiliere matrimoniala de peste 20 de ani.
Cat de important este sa vorbim acceasi limba cu cei pe care ii iubim?
Legat de copii, am auzit de multe ori:
Desi am doi copii si ii iubesc la fel de mult, de unul ma simt mai apropiata;
Fiica mea nu vrea sa faca nimic din ce o rog decat daca primeste o rasplata pentru asta;
Desi ii iubim la fel de copiii nostri, unul dintre ei sustine ca pe el nu il iubim;
Fetita mea se intelege foarte bine cu ceilalti membri ai familiei, insa cu mine nu se intelege absolut deloc.
Legat de relatiile de cuplu, fiecare am experimentat cel putin o data ce inseamna sa simta ca celalalt nu observa dovezile noastre de iubire sau ne ofera in schimb ceva ce noi nu pretuim.
Cum ajungem sa avem limbaje ale iubirii diferite?
Cand suntem mici invatam fiecare dintre noi limba pe care o vorbesc parintii, fie ca este romana, chineza, spaniola samd. Ea este limba noastra materna, in care comunicam cel mai usor, cu care ne simtim cel mai confortabil.
Mai tarziu este posibil sa invatam si alte limbi. Acest lucru necesita efort, insa ne deschide posibilitatea de a putea comunica si cu oameni care au o limba materna diferita de a noastra.
Daca romana este singura limba pe care o cunostem si ne dorim sa comunicam cu cineva care stie doar chineza putem folosi semnele? insa nu poate fi vorba despre o comunicare profunda, autentica - in plus este incomod si, pe termen lung, obositor.
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca poate da nastere la multe neintelegeri care ne pot aduce deservicii grave.
La fel se poate intampla si in iubire: limbajul partenerului poate fi complet diferit de al nostru, pentru ca el a crescut intr-o familie in care iubirea se exprima intr-un alt mod.
Uneori ne intelegem foarte bine cu partenerul la inceput, iar problemele apar abia mai tarziu.
De ce?
Pentru ca la inceput, atunci cand incercam sa cucerim pe cineva sau cat timp suntem indragostiti pana peste cap, ii declaram iubirea noastra folosind toate cele cinci limbaje. Cu cat timpul trece si sentimentul scade in intensitate, ajungem sa o exprimam doar in limbajul care ne este noua cel mai familiar.
Daca celalalt are acelasi limbaj, relatia inceputa armonios ramane la fel de-a lungul anilor. Daca nu, dr. Gary Chapman recomanda sa depunem efortul de a invata si folosi limbajul celuilalt.
Care sunt cele 5 limbaje ale iubirii?
1.Cuvintele de incurajare.
Cu ajutorul declaratiilor simple, directe iubirea se poate exprima foarte bine. Daca partenerul vorbeste in principal acest limbaj, efectul va fi cu atat mai mare. Daca nu, cu siguranta complimentele si sustinrea nu vor supara pe nimeni: "Ce bine arati astazi!, Sunt incantata ca am un sot atent ca tine!, Multumesc ca ai avut grija sa ma anunti ca lipsesti!, Iti raman dator pentru ca m-ai ajutat!, ?Daca vrei sa-ti cauti un serviciu care sa-ti aduca mai multe satisfactii, sa stii ca ai toata sustinerea din partea mea." etc
2.Timpul acordat.
Chiar daca doi oameni petrec timp fiind fizic unul langa celalalt, uneori ii desparte un intreg univers - asadar este vorba despre timpul in care atentia ii este acordata partenerului si nu televizorului (daca este vorba despre o seara petrecuta acasa), partenerului si nu peisajului (daca este vorba despre o plimbare prin parc), partenerului si nu celorlalti oameni (daca este vorba despre o cina la restaurant). Activitatile la care ia parte si partenerul sunt privite ca fiind foarte importante pentru cei care au ca principal limbaj de iubire timpul acordat.
3. Darurile primite.
Darul este un simbol al faptului ca cineva s-a gandit la noi cu iubire, indiferent daca valoarea lui materiala este insemnata sau nu.
Darurile pot fi cumparate, facute chiar de cel care le ofera sau gasite (in natura, de exemplu).
Cel mai interesant este ca aproape orice poate fi prezentat ca un dar de efect atunci cand constientizati ca aveti de construit sau mentinut o relatie cu cineva care are ca principal limbaj darurile: o floare inseamna uneori la fel de mult ca un cadou care a costat cat salariul pe cateva luni de zile.
Mai exista inca un dar pretios pe care si-l doreste oricine, desi nu este unul material: darul prezentei de sine. Si este de dorit sa-l oferim mai ales in situatiile de criza, cand celalalt are cea mai mare nevoie de noi.
4.Serviciile.
Oricat ar parea de ciudat, unii oameni masoara iubirea dupa ceea ce facem pentru ei. Lucruri banale precum spalatul vaselor, calcatul camasilor, dusul gunoiului, arajatul pantofilor in dulap sau plimbatul cainelui ii fac sa se simta pretuiti, importanti pentru partener, iubiti.
Multe probleme de cuplu provin din clasicele "asta nu e treaba de barbat" si "asta nu e treaba de femeie", lucru usor de inteles daca ne gandim ca astazi rolul femeii si al barbatului s-au schimbat radical fata de familiile in care am crescut fiecare dintre noi.
Rigiditatea in privinta rolului pe care ne gandim ca ar trebui sa-l avem intr-o relatie ne poate aduce mari probleme.
5.Mangaierile fizice.
Deoarece acesta este limbajul meu principal de iubire, pentru mine o imbratisare nu poate fi inlocuita niciodata de un cuvant de incurajare, timp, daruri sau servicii. "Tinutul de mana, sarutarile, imbratisarile si contactul sexual sunt, toate, o modalitate de a-i comunica partenerului emotia iubirii", spune dr. Gary Chapman in cartea sa.
Cum aflam care este limbajul de iubire - al nostru sau al partenerului ?
Unii isi pot da seama imediat ce citesc aceste randuri care este limbajul lor principal de iubire. Cei care aveti nevoie de mai mult pentru a-l descoperi va puteti gandi la acel moment din viata in care v-ati simtit cel mai mult iubiti si va puteti raspunde la intrebarea: "Ce a fost deosebit atunci, ce anume din ceea ce a facut partenerul m-a facut sa ma simt atat de bine??
O alta metoda este sa va amintiti ce anume din ceea ce nu primiti in mod obisnuit de la partener va supara cel mai tare.
Pentru a afla limbajul de iubire al celuilalt puteti folosi aceleasi intrebari.
sursa:
CORINA MARIN http://www.imaginelife.ro
luni, 18 octombrie 2010
Tony Robbins - cele 6 nevoi de baza
Iti tesi tapiseria vietii folosind cate un fir de pasiune. Alan Cohen
Cultura occidentala pare obsedata de conceptul de iubire. Oriunde te-ai indrepta, spre muzica pop, TV, filme si magazine esti bombardat cu cantece de iubire, povesti de iubire si sfaturi in dragoste. Unde poti gasi persoana potrivita, cum poti fi sigur ca este persoana potrivita si cum il/o poti face sa te iubeasca.
Dar este aceasta iubire sau este vorba despre implinirea nevoilor? Beatles-ii au recunoscut in timpul unui interviu: “Cantam mult despre iubire, dar toata lumea stie ca ne referim la sex.” Si sexul este numai una dintre nevoile pe care oamenii spera sa si le implineasca intr-o relatie.
Din nefericire aceasta confuzie dintre iubire si satisfacerea nevoilor poate cauza multe probleme.
Chiar si atunci cand iubirea este prezenta intr-o relatie, dilema daca nevoile au fost sau nu implinite poate sa acopere complet adevaratele sentimente. Uneori nu esti constient care sunt nevoile tale, dar pur si simplu nu te simti satisfacut/a. Cu totii avem nevoi si nu este nimic in neregula sa avem nevoi. Dupa Tony Robbins, oamenii au 6 nevoi de baza:
- Certitudinea (siguranta, protectia),
- Incertitudinea (spiritul de aventura),
- Pretuirea (a fi important),
- Relatii si Iubire,
- Dezvoltare (crestere),
- Participare (contributie).
Multe dintre aceste nevoi pot fi tratate din respect fata de sine. Problema incepe cand iubirea este confundata cu alte nevoi. Cat de des ai auzit oameni plangandu-se in legatura cu partenerul/partenera care nu ii fac sa se simta potejati, care nu ii fac sa se simta pretuiti, ii impiedica sa fie liberi si aventurosi, le inhiba cresterea si ii impiedica sa-si traiasca viata pe care au visat-o?
O tanara femeie de cariera se simtea foarte nefericita dupa incheierea a ceea ce isi promisese ca va fi o relatie foarte buna. A fost devotata barbatului ei care datorita educatiei formale primita in scoala, era atat de rezervat incat pur si simplu nu stia cum sa faca unele lucruri. Prin urmare ea a incercat cu rabdare sa-l invete ce sa faca, cum sa vorbeasca, sa simta etc.
Cu toate acestea el nu ar fi folosit niciodata cuvantul care incepe cu I, nu-si asuma obligatii si era atat de disociat de propriile sentimente incat ea se simtea de-a dreptul frustrata si nesatisfacuta. Stima de sine si increderea in sine i s-au micsorat.
Deloc surprinzator, si in relatiile anterioare a avut un model de comportament asemanator, intrand in aceste relatii motivata de a-si implini anumite nevoi, in special nevoia de protectie si de a se simti iubita.
Probabil ca acest model de comportament a fost initiat cand era copila. Familia ei s-a mutat prin intreaga lume, astfel incat a inceput sa simta nesiguranta. Cu toate ca era “fetita taticului’”, el niciodata nu i-a spus ca o iubeste. In schimb a fost impinsa sa aiba o cariera de succes pentru a-si merita acceptarea.
Asa ca in prezent iubirea ei se confunda in foarte mare masura cu aceste nevoi mai vechi si neimplinite de protectie si pretuire. Desi credea ca-i daruise iubire barbatului ei, adevarul era ca incercase sa-l “repare” cu scopul de a primi in final iubirea pe care o dorea.
Prin incercarea de a primi acceptarea si iubirea, ea era de fapt incredibil de pretentioasa si in realitate nu daruia iubire deloc. Frustrarea si mania traite in urma neimplinirii nevoilor au devenit mult mai importante decat iubirea fundamentala care ar fi trebuit sa fie si ea pe acolo.
Iubirea neconditionata este singura Iubire adevarata
Iubirea este o stare de a fi din care provine in mod natural capacitatea de a darui, impreuna cu lipsa oricarei inlantuiri. Iubirea este de asemenea alegerea pe care o faci pentru a fi in starea daruirii autentice. Atunci cand spui “Te iubesc si nu sunt nelinistit/a in legatura cu iubirea ta” si in mod sincer nu iti faci griji despre ceea ce vei primi inapoi - atunci daruiesti Iubirea.
Acest tip de Iubire nu se gaseste in cantitati mici, dar este rara. Cu cat daruiesti mai multa iubire, cu atat ai mai multa de daruit, ca si cum ai deveni un releu pentru aceasta substanta invizibila care curge prin tine. Iubirea este adevarata ta natura interioara si nu poate curge cand alegi sa ti-o daruiesti mai intai tie. Cand vei realiza aceasta vei putea darui liber celorlalti din preaplinul inimii tale.
Tanara femeie uitase de Iubire in dorinta ei nestapanita de a-si satisface aceste vechi nevoi ascunse si inconstiente. Adevarul era ca probabil putea sa isi satisfaca nevoia de protectie si acceptare in afara relatiei. Si atunci cand va fi daruind Iubire si fiind Iubire, va simti atat de multa Iubire incat nu va mai conta ce va primi inapoi de la altcineva.
Atunci cand doresti numai iubirea nu vei mai observa altceva. A Course in Miracles
Cat de multumit/a esti de implinirea celor sase nevoi de baza ?
1. Certitudinea
Cat de bine te ingrijesti de propriul tau sentiment de protectie si te preocupi de propriul confort?
Cat de multa credinta si incredere ai atunci cand stii ca nu exista protectie?
Cat de adaptabil/a esti cand te afli in mijlocul haosului si schimbarii?
Cum poti sa te implici mai eficient pentru a-ti crea propriul sentiment de certitudine?
2. Incertitudinea
Cat de multa aventura exista in viata ta?
Unde sunt surprizele, provocarile?
Cum poti adauga vietii tale mai multa varietate?
3. Pretuirea
Cat de mult te simti necesar, important, unic si diferit?
Ai un scop mobilizator?
Ce ai putea sa dobandesti sau sa faci care te-ar ajuta sa simti valoarea propriei identitati?
4. Relatii si Iubire
Cat de mult te afli in legatura cu A fi Iubire?
Cat de multa Iubire daruiesti cu adevarat?
Ce impartasesti? Ce apreciezi?
In ce feluri poti sa te integrezi si sa ai o legatura mai buna cu natura, cu ceilalti oameni, cu o Putere mai Inalta?
5. Dezvoltare
Cat de mult cresti, te dezvolti si inveti?
Pe ce cai poti sa aprofundezi felul in care tu existi?
Cum ai putea sa iti servesti mai bine scopul vietii tale?
6. Participare
Cat de des iti extinzi campul de manifestare pentru a servi Scopul mai Inalt, pentru a savarsi actiunile juste?
Cand vei trece dincolo de eu-l limitat, dincolo de a-ti implini doar propriile nevoi?
Gandeste-te la posibilitatea de a savarsi unele acte de bunatate dezinteresata. Doar a darui, fara nici un scop.
Tradus si adaptat dupa
Arielle Essex, NLP Trainer
Practical Miracles
+44 207 622 4670 begin_of_the_skype_highlighting +44 207 622 4670 end_of_the_skype_highlighting
www.practicalmiracles.com
Preluat de pe
www.nlpartgrup.ro
Cultura occidentala pare obsedata de conceptul de iubire. Oriunde te-ai indrepta, spre muzica pop, TV, filme si magazine esti bombardat cu cantece de iubire, povesti de iubire si sfaturi in dragoste. Unde poti gasi persoana potrivita, cum poti fi sigur ca este persoana potrivita si cum il/o poti face sa te iubeasca.
Dar este aceasta iubire sau este vorba despre implinirea nevoilor? Beatles-ii au recunoscut in timpul unui interviu: “Cantam mult despre iubire, dar toata lumea stie ca ne referim la sex.” Si sexul este numai una dintre nevoile pe care oamenii spera sa si le implineasca intr-o relatie.
Din nefericire aceasta confuzie dintre iubire si satisfacerea nevoilor poate cauza multe probleme.
Chiar si atunci cand iubirea este prezenta intr-o relatie, dilema daca nevoile au fost sau nu implinite poate sa acopere complet adevaratele sentimente. Uneori nu esti constient care sunt nevoile tale, dar pur si simplu nu te simti satisfacut/a. Cu totii avem nevoi si nu este nimic in neregula sa avem nevoi. Dupa Tony Robbins, oamenii au 6 nevoi de baza:
- Certitudinea (siguranta, protectia),
- Incertitudinea (spiritul de aventura),
- Pretuirea (a fi important),
- Relatii si Iubire,
- Dezvoltare (crestere),
- Participare (contributie).
Multe dintre aceste nevoi pot fi tratate din respect fata de sine. Problema incepe cand iubirea este confundata cu alte nevoi. Cat de des ai auzit oameni plangandu-se in legatura cu partenerul/partenera care nu ii fac sa se simta potejati, care nu ii fac sa se simta pretuiti, ii impiedica sa fie liberi si aventurosi, le inhiba cresterea si ii impiedica sa-si traiasca viata pe care au visat-o?
O tanara femeie de cariera se simtea foarte nefericita dupa incheierea a ceea ce isi promisese ca va fi o relatie foarte buna. A fost devotata barbatului ei care datorita educatiei formale primita in scoala, era atat de rezervat incat pur si simplu nu stia cum sa faca unele lucruri. Prin urmare ea a incercat cu rabdare sa-l invete ce sa faca, cum sa vorbeasca, sa simta etc.
Cu toate acestea el nu ar fi folosit niciodata cuvantul care incepe cu I, nu-si asuma obligatii si era atat de disociat de propriile sentimente incat ea se simtea de-a dreptul frustrata si nesatisfacuta. Stima de sine si increderea in sine i s-au micsorat.
Deloc surprinzator, si in relatiile anterioare a avut un model de comportament asemanator, intrand in aceste relatii motivata de a-si implini anumite nevoi, in special nevoia de protectie si de a se simti iubita.
Probabil ca acest model de comportament a fost initiat cand era copila. Familia ei s-a mutat prin intreaga lume, astfel incat a inceput sa simta nesiguranta. Cu toate ca era “fetita taticului’”, el niciodata nu i-a spus ca o iubeste. In schimb a fost impinsa sa aiba o cariera de succes pentru a-si merita acceptarea.
Asa ca in prezent iubirea ei se confunda in foarte mare masura cu aceste nevoi mai vechi si neimplinite de protectie si pretuire. Desi credea ca-i daruise iubire barbatului ei, adevarul era ca incercase sa-l “repare” cu scopul de a primi in final iubirea pe care o dorea.
Prin incercarea de a primi acceptarea si iubirea, ea era de fapt incredibil de pretentioasa si in realitate nu daruia iubire deloc. Frustrarea si mania traite in urma neimplinirii nevoilor au devenit mult mai importante decat iubirea fundamentala care ar fi trebuit sa fie si ea pe acolo.
Iubirea neconditionata este singura Iubire adevarata
Iubirea este o stare de a fi din care provine in mod natural capacitatea de a darui, impreuna cu lipsa oricarei inlantuiri. Iubirea este de asemenea alegerea pe care o faci pentru a fi in starea daruirii autentice. Atunci cand spui “Te iubesc si nu sunt nelinistit/a in legatura cu iubirea ta” si in mod sincer nu iti faci griji despre ceea ce vei primi inapoi - atunci daruiesti Iubirea.
Acest tip de Iubire nu se gaseste in cantitati mici, dar este rara. Cu cat daruiesti mai multa iubire, cu atat ai mai multa de daruit, ca si cum ai deveni un releu pentru aceasta substanta invizibila care curge prin tine. Iubirea este adevarata ta natura interioara si nu poate curge cand alegi sa ti-o daruiesti mai intai tie. Cand vei realiza aceasta vei putea darui liber celorlalti din preaplinul inimii tale.
Tanara femeie uitase de Iubire in dorinta ei nestapanita de a-si satisface aceste vechi nevoi ascunse si inconstiente. Adevarul era ca probabil putea sa isi satisfaca nevoia de protectie si acceptare in afara relatiei. Si atunci cand va fi daruind Iubire si fiind Iubire, va simti atat de multa Iubire incat nu va mai conta ce va primi inapoi de la altcineva.
Atunci cand doresti numai iubirea nu vei mai observa altceva. A Course in Miracles
Cat de multumit/a esti de implinirea celor sase nevoi de baza ?
1. Certitudinea
Cat de bine te ingrijesti de propriul tau sentiment de protectie si te preocupi de propriul confort?
Cat de multa credinta si incredere ai atunci cand stii ca nu exista protectie?
Cat de adaptabil/a esti cand te afli in mijlocul haosului si schimbarii?
Cum poti sa te implici mai eficient pentru a-ti crea propriul sentiment de certitudine?
2. Incertitudinea
Cat de multa aventura exista in viata ta?
Unde sunt surprizele, provocarile?
Cum poti adauga vietii tale mai multa varietate?
3. Pretuirea
Cat de mult te simti necesar, important, unic si diferit?
Ai un scop mobilizator?
Ce ai putea sa dobandesti sau sa faci care te-ar ajuta sa simti valoarea propriei identitati?
4. Relatii si Iubire
Cat de mult te afli in legatura cu A fi Iubire?
Cat de multa Iubire daruiesti cu adevarat?
Ce impartasesti? Ce apreciezi?
In ce feluri poti sa te integrezi si sa ai o legatura mai buna cu natura, cu ceilalti oameni, cu o Putere mai Inalta?
5. Dezvoltare
Cat de mult cresti, te dezvolti si inveti?
Pe ce cai poti sa aprofundezi felul in care tu existi?
Cum ai putea sa iti servesti mai bine scopul vietii tale?
6. Participare
Cat de des iti extinzi campul de manifestare pentru a servi Scopul mai Inalt, pentru a savarsi actiunile juste?
Cand vei trece dincolo de eu-l limitat, dincolo de a-ti implini doar propriile nevoi?
Gandeste-te la posibilitatea de a savarsi unele acte de bunatate dezinteresata. Doar a darui, fara nici un scop.
Tradus si adaptat dupa
Arielle Essex, NLP Trainer
Practical Miracles
+44 207 622 4670 begin_of_the_skype_highlighting +44 207 622 4670 end_of_the_skype_highlighting
www.practicalmiracles.com
Preluat de pe
www.nlpartgrup.ro
luni, 4 octombrie 2010
Suflet
Dumnezeu, ca TATĂ, este ÎNŢELEPCIUNE. Dumnezeu, ca MAMĂ, este IUBIRE. Dumnezeu, ca Tată, rezidă în Ochiul Înţelepciunii. Ochiul Înţelepciunii se află situat în spaţiul dintre sprâncene. Dumnezeu, ca Iubire, se află în Templul-Inimă.
Doar sufletele mari pot şi ştiu Să Iubească. Iubirea este tandreţe infinită… Iubirea este viaţa ce palpită în fiecare atom aşa cum palpită în fiecare soare.
Iubirea nu poate fi definită, ea este ceea ce vine la noi când într-adevăr suntem îndrăgostiţi.
Iubirea se simte în străfundul inimii; este o trăire încântătoare, este un foc ce mistuie, este un vin divin, un delir al celui care-l bea.
O simplă batistă parfumată, o scrisoare, o floare, stârnesc în adâncul sufletului teribile nelinişti intime, extaze exotice, voluptuozitate inefabilă.
Nimeni n-a putut defini vreodată Iubirea; trebuie s-o trăieşti, trebuie s-o simţi. Doar marii îndrăgostiţi ştiu, realmente, ce este ceea ce se numeşte Iubire.
Ca să existe cu adevărat Iubire, e nevoie ca bărbatul şi femeia să se adore în toate cele şapte mari Planuri Cosmice.
Ca să existe Iubire e nevoie să fie o adevărată comuniune sufletească în cele trei sfere ale Gândirii, Simţirii şi Voinţei.
Când cele două fiinţe vibrează în comun în gândurile, sentimentele şi voliţiunile lor, atunci Uniunea Perfectă se realizează în cele Şapte Planuri de Conştiinţă Cosmică.
Există persoane care sunt unite în planurile Fizic şi Eteric, dar în cel Astral nu sunt. Altele sunt compatibile în planurile Fizic, Eteric şi Astral, dar în planul Mental nu sunt; fiecare gândeşte în felul său; femeia are o religie şi bărbatul alta; nu sunt de acord în ceea ce gândesc etc. etc. etc.
Există cupluri care au afinităţi în lumea gândirii şi a simţirii, dar sunt absolut contrare în lumea voinţei. Aceste cupluri se ceartă în mod constant, nu sunt fericite.
Uniunea Perfectă trebuie să se efectueze în cele Şapte Planuri de Conştiinţă Cosmică. Există cupluri care nu ajung nici măcar până la planul Astral; atunci nu există, nici măcar, atracţia sexuală; acelea sunt adevărate eşecuri. Acest tip de legaturi se bazează, exclusiv, pe contractul de căsătorie.
Unele persoane duc o viaţă matrimonială în planul Fizic cu un anumit consort, iar în planul Mental duc o viaţă conjugală cu un consort diferit. Rar întâlnim în viaţă o Relatie Perfectă.
Ca să existe Iubire, e nevoie să existe afinitate de gânduri, afinitate de sentimente şi de voinţe.
Când Iubirea pleacă din inimă, cu greu se mai întoarce. Iubirea este un copil foarte morocănos.
Îndrăgostiţii, adeseori confundă Dorinţa cu Iubirea, şi partea cea mai proastă este că se căsătoresc crezându-se îndrăgostiţi.
O dată înfăptuit actul sexual, o dată satisfăcută pasiunea carnală, urmează atunci dezamăgirea, rămâne teribila realitate.
Îndrăgostiţii trebuie să se autoanalizeze pe ei înşişi înainte de a se căsători, pentru a şti dacă realmente sunt îndrăgostiţi.
Pasiunea se confundă lesne cu Iubirea. Iubirea şi Dorinţa sunt absolut opuse.
Cel care într-adevăr este îndrăgostit este în stare să-şi dea până şi ultima picătură de sânge pentru fiinţa adorată.
Te simţi capabil să-ţi dai până şi ultima picătură de sânge pentru fiinţa pe care o adori? Ai fi capabil să-ţi dai viaţa pentru ca fiinţa adorată să trăiască? Reflectează şi meditează.
Există o adevărată afinitate de gânduri, sentimente şi voinţe cu fiinţa pe care tu o adori?
Aminteşte-ţi că dacă acea afinitate completă nu există, atunci relatia ta în loc de rai, va fi un adevărat iad. Nu te lăsa dus de dorinţă. „Omorâţi nu numai dorinţa, ci chiar şi umbra însăşi a arborelui ispititor al dorinţei.”
Iubirea începe printr-un fulger de simpatie încântătoare, se substanţializează cu tandreţe infinită, şi se sintetizează în supremă adoraţie.
O Relatie Perfectă este unirea a două fiinţe care se adoră absolut.
În iubire nu există planuri nici conturi bancare.
Dacă tu îţi faci planuri şi calcule, înseamnă că nu eşti îndrăgostit.
Reflectează înainte de a face marele pas. Într-adevăr eşti îndrăgostit? Fereşte-te de iluzia dorinţei.
Aminteşte-ţi că flacăra dorinţei devorează viaţa şi rămâne, atunci, teribila realitate a morţii.
Contemplă ochii fiinţei pe care o adori, pierde-te în fericirea din lumina ochilor săi, dar dacă vrei să fii fericit, nu te lăsa dus de dorinţă.
Nu confunda Iubirea cu pasiunea. Autoanalizează-te profund.
Este urgent să ştii dacă ea îţi aparţine în spirit. Este necesar să ştii dacă eşti pe de-a-ntregul în afinitate cu ea în cele trei lumi ale Gândirii, Simţirii şi Voinţei.
Adulterul este crudul rezultat al lipsei de Iubire. Femeia cu adevărat îndrăgostită ar prefera să moară decât să adultereze. Bărbatul care adulterează nu e îndrăgostit
Iubirea este teribil de divină.
Cu focul teribil al Iubirii putem să ne transformăm în Zei pentru a pătrunde, plini de maiestate, în amfiteatrul Ştiinţei Cosmice.
sursa: Samael aun Weor
http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/alchimie.html
O intrebare la care nu se va gasi niciodata un raspuns cert
Ce este iubirea?
In mod sigur poate fi definita prin prisma gandurilor pe care le avem despre o persoana si prin ceea ce facem cand ne aflam in prezenta acesteia.
Cand gandurile ni se indreapta constant spre cineva anume, cand ii simtim lipsa (desi suntem preocupati cu diverse activitati), cand dorim sa petrecem cat mai mult timp impreuna, cand suntem atrasi de calitati si nu observam defectele (pe care orice persoana le are, de altfel), cand trecem usor peste anumite comportamente care in alt context ne-ar fi iritat, inseamna ca iubim.
Iubirea ne ofera o persectiva diferita a persoanei respective si a vietii in general.
Tindem sa fim mai generosi, dar in acelasi timp mai posesivi in relatie.
Chiar daca, de obicei, ne place sa socializam, cand iubim, dorim sa nu fim perturbati de prieteni, cunostinte, ci lasati sa ne satisfacem in tihna dorinta de explorare a persoanei iubite.
Iubirea este un sentiment puternic care se hraneste cu emotii intense: bucurie, tristete, furie.
De asemenea, iubirea arata o combinatie a trei componente, fiecare mai mult sau mai putin prezenta, care dau vitalitate relatiei de cuplu: pasiune, intimitate si atasament.
In fiecare relatie, una dintre componente predomina, fapt ce o incadreaza intr-un anumit tip de iubire.
Astfel, cand pasiunea este structura de baza, iubirea celor doi parteneri reflecta de fapt atractia sexuala;
daca dorinta de intimitate este trasatura care predomina, cei doi se bucura sa impartaseasca atat experientele fericite cat si pe cele nefericite si le face placere sa petreaca cat mai mult timp impreuna;
angajamentul reprezinta decizia de a merge mai departe in ciuda unor crize care apar in decursul timpului.
Iubirea pasionala implica dorinta de a fi impreuna combinata cu atractia sexuala.
Un astfel de cuplu nu trece neobservat.
Cei doi parteneri nu pot rezista tentatiei de a se atinge, de a se cauta din priviri cand se afla intr-un grup mai mare, iti dau impresia ca fac abstractie de toti ceilalti, practic se afla sub lumina unui reflector, dar publicul nu exista pentru ei. Traiesc intr-un mic univers care le apartine doar lor.
Nu-si fac planuri de viitor, nu au asteptari unul de la celalalt, ci doar se bucura de ce le ofera prezentul.
Este tipul de iubire pe care-l intalnim intre amanti.
De cealalta parte gasim iubirea prieteneasca, aceasta implica angajament si intimitate. Cei doi parteneri au asteptari unul de la celalat, isi construiesc viitorul pas cu pas, se bucura de momentele pe care le petrec impreuna, exista atractie sexuala (la inceputul relatiei mai puternica, dar treptat scade in intensitate).
Impartasirea acelorasi idealuri este ceea ce-i aduce pe cei doi impreuna si ceea ce-i face sa-si doreasca intarirea angajamentului prin casatorie.
Desi ambele tipuri par bine implementate, fiecare se potriveste unui anumit context si in oricare dintre ele poate aparea la un moment dat aspiratia de a dobandi/intari si componenta lipsa/slaba.
Aceasta nazuinta conduce, de obicei, la deteriorarea relatiei si mutarea partenerilor in alte aranjamente care corespund mai bine nevoilor lor din acel moment.
Probabil ca asa se explica si numarul mare de relatii de cuplu, legalizate sau nu, esuate.
Cum ar arata o relatie de cuplu in care se regasesc toate cele trei componente?
Acest cuplu ar impartasi cu siguranta o iubire ideala, care inseamna o combinatie a urmatoarelor ingrediente:
- incredere reciproca,
- atractie puternica (fizica si sexuala),
- dorinta ca nevoile celuilalt sa fie satisfacute (prezenta la ambii parteneri),
- lipsa posesivitatii, impartasirea acelorasi idealuri, bucurie pentru timpul petrecut atat impreuna cat si separat,
- angajament in indeplinirea obiectivelor comune si personale.
Spre oricare dintre tipurile de iubire am tinde este bine sa ne amintim ca, in general, cautam tipul cu care suntem cel mai bine familiarizati.
Identificarea acestuia ne poate ajuta in construirea unei relatii de cuplu functionale.
“Pasiunea se dezvolta cel mai repede si dispare cel mai repede. Intimitatea se dezvolta mult mai lent iar angajamentul chiar si mai greu” (Robert Sternberg)
sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/cuplu-f19/iubirea-pasionala-prieteneasca-sau-ideala-t1418.html
In mod sigur poate fi definita prin prisma gandurilor pe care le avem despre o persoana si prin ceea ce facem cand ne aflam in prezenta acesteia.
Cand gandurile ni se indreapta constant spre cineva anume, cand ii simtim lipsa (desi suntem preocupati cu diverse activitati), cand dorim sa petrecem cat mai mult timp impreuna, cand suntem atrasi de calitati si nu observam defectele (pe care orice persoana le are, de altfel), cand trecem usor peste anumite comportamente care in alt context ne-ar fi iritat, inseamna ca iubim.
Iubirea ne ofera o persectiva diferita a persoanei respective si a vietii in general.
Tindem sa fim mai generosi, dar in acelasi timp mai posesivi in relatie.
Chiar daca, de obicei, ne place sa socializam, cand iubim, dorim sa nu fim perturbati de prieteni, cunostinte, ci lasati sa ne satisfacem in tihna dorinta de explorare a persoanei iubite.
Iubirea este un sentiment puternic care se hraneste cu emotii intense: bucurie, tristete, furie.
De asemenea, iubirea arata o combinatie a trei componente, fiecare mai mult sau mai putin prezenta, care dau vitalitate relatiei de cuplu: pasiune, intimitate si atasament.
In fiecare relatie, una dintre componente predomina, fapt ce o incadreaza intr-un anumit tip de iubire.
Astfel, cand pasiunea este structura de baza, iubirea celor doi parteneri reflecta de fapt atractia sexuala;
daca dorinta de intimitate este trasatura care predomina, cei doi se bucura sa impartaseasca atat experientele fericite cat si pe cele nefericite si le face placere sa petreaca cat mai mult timp impreuna;
angajamentul reprezinta decizia de a merge mai departe in ciuda unor crize care apar in decursul timpului.
Iubirea pasionala implica dorinta de a fi impreuna combinata cu atractia sexuala.
Un astfel de cuplu nu trece neobservat.
Cei doi parteneri nu pot rezista tentatiei de a se atinge, de a se cauta din priviri cand se afla intr-un grup mai mare, iti dau impresia ca fac abstractie de toti ceilalti, practic se afla sub lumina unui reflector, dar publicul nu exista pentru ei. Traiesc intr-un mic univers care le apartine doar lor.
Nu-si fac planuri de viitor, nu au asteptari unul de la celalalt, ci doar se bucura de ce le ofera prezentul.
Este tipul de iubire pe care-l intalnim intre amanti.
De cealalta parte gasim iubirea prieteneasca, aceasta implica angajament si intimitate. Cei doi parteneri au asteptari unul de la celalat, isi construiesc viitorul pas cu pas, se bucura de momentele pe care le petrec impreuna, exista atractie sexuala (la inceputul relatiei mai puternica, dar treptat scade in intensitate).
Impartasirea acelorasi idealuri este ceea ce-i aduce pe cei doi impreuna si ceea ce-i face sa-si doreasca intarirea angajamentului prin casatorie.
Desi ambele tipuri par bine implementate, fiecare se potriveste unui anumit context si in oricare dintre ele poate aparea la un moment dat aspiratia de a dobandi/intari si componenta lipsa/slaba.
Aceasta nazuinta conduce, de obicei, la deteriorarea relatiei si mutarea partenerilor in alte aranjamente care corespund mai bine nevoilor lor din acel moment.
Probabil ca asa se explica si numarul mare de relatii de cuplu, legalizate sau nu, esuate.
Cum ar arata o relatie de cuplu in care se regasesc toate cele trei componente?
Acest cuplu ar impartasi cu siguranta o iubire ideala, care inseamna o combinatie a urmatoarelor ingrediente:
- incredere reciproca,
- atractie puternica (fizica si sexuala),
- dorinta ca nevoile celuilalt sa fie satisfacute (prezenta la ambii parteneri),
- lipsa posesivitatii, impartasirea acelorasi idealuri, bucurie pentru timpul petrecut atat impreuna cat si separat,
- angajament in indeplinirea obiectivelor comune si personale.
Spre oricare dintre tipurile de iubire am tinde este bine sa ne amintim ca, in general, cautam tipul cu care suntem cel mai bine familiarizati.
Identificarea acestuia ne poate ajuta in construirea unei relatii de cuplu functionale.
“Pasiunea se dezvolta cel mai repede si dispare cel mai repede. Intimitatea se dezvolta mult mai lent iar angajamentul chiar si mai greu” (Robert Sternberg)
sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/cuplu-f19/iubirea-pasionala-prieteneasca-sau-ideala-t1418.html
Implinirea in relatia de cuplu
Iubire, romantism, tandrete, implinire prin dragoste, iata o tema ce pare ca niciodata nu a fost epuizata, care ne preocupa si ne face sa ne punem in permanenta intrebari.
Ce este romantismul? Este suficienta o dragoste romantica pentru ca o relatie de cuplu sa reziste in timp?
Ce este iubirea matura, realista? De ce anume au nevoie cei doi parteneri pentru a putea dezvolta o relatie solida si implinita?
Compromisurile au si ele rost in relatia de cuplu, sau dimpotriva, o pot denatura?
Ce inseamna oare sa iubim neconditionat?
Iubirea e suficienta pentru a ne simti impliniti, fericiti, sau e nevoie sa avem grija si de propria dezvoltare personala?
In literatura de specialitate s-a incercat chiar o clasificare a iubirii, prin conceptualizari precum: iubirea romantica, pasionala, iubirea bazata pe prietenie, etc,...
Personal, consider insa ca iubirea este unica pentru fiecare cuplu in parte si este dificil ca aceasta sa fie etichetata. Iubirea dintre doi oameni este un sentiment puternic si viu, si, tocmai pentru ca este vie, se transforma, putand sa se adanceasca si sa se imbogateasca, in timp, sau, dimpotriva, sa dispara. Iubirea romantica, pasionala sau bazata pe prietenie sunt doar niste concepte si nu pot cuprinde tot ceea ce traiesc, in mod real si autentic, doi oameni care se iubesc sau s-au iubit candva.
Iubirea poate suferi transformari de-a lungul timpului: de la dragostea de inceput, cand cei doi plutesc, sunt fericiti si indragostiti si isi idealizeaza partenerul sau partenera, la o dragoste matura, bazata pe iubirea partenerului, asa cum este el, de fapt, si nu asa cum ni-l dorim sau imaginam noi.
Aceasta confruntare dintre imaginea idealizata a partenerului si imaginea sa reala produce, de obicei, multa suferinta si unele cupluri chiar ajung sa se desparta in urma acestei confruntari.
Cuplurile armonioase sunt cele in care cei doi au reusit sa se accepte si sa se iubeasca neconditionat, asa cum sunt ei, si in care fiecare reuseste sa isi pastreze atat identitatea proprie (fara a fi inghitit sau sufocat de partener), cat si relatia.
In privinta compromisurilor in relatia de cuplu, daca sunt sau nu utile, cred ca aceasta depinde de cum le definim.
Daca le definim drept o cale de mijloc, care implineste nevoile ambilor parteneri, in care fiecare renunta la ceva, dar si castiga ceva, atunci sunt acceptabile in relatia de cuplu.
Nu este in regula insa si relatia se poate deteriora semnificativ, atunci cand unul dintre parteneri renunta in mod constant la el, la ceea ce isi doreste, spera, la valorile si nevoile sale profunde, doar de dragul celuilalt sau pentru a ramane in relatie.
Fiecare dintre parteneri trebuie sa aiba grija atat de relatia de cuplu, cat si de propria personalitate si propriile nevoi. Este vital ca fiecare sa isi dezvolte armonios personalitatea, facand lucrurile care il implinesc, sa caute satisfactia si fericirea atat prin fortele proprii, cat si in cuplu.
O persoana nemultumita de sine si de ceea ce a facut pe plan profesional, de exemplu, va aduce o mare parte din aceste nemultumiri si frustrari si in relatia de cuplu.
Pentru a avea o relatie de cuplu implinita, comunicarea si intelegerea reciproca sunt vitale. Iubirea are nevoie de grija si ocrotire, de asumare constienta a implicatiilor sale si de lupta.
Daca privim iubirea ca pe un foc, este important ca ambii parteneri sa mentina focul viu, altminteri exista riscul stingerii acestuia si transformarii sale in cenusa.
Iata si cateva aspecte care pot ajuta la mentinerea iubirii in relatia de cuplu, pe termen lung:
- comunicarea si intelegerea reciproca: exprimarea starilor si a sentimentelor pozitive, dar si mai putin placute sau comode ce intervin intre cei doi;
- intelegerea si toleranta fata de nevoile partenerului de cuplu;
- bucuria de a fi impreuna, partenerii sa se poata privi cu uimire, ca si cum s-ar descoperi unul pe celalalt in fiecare zi;
- exprimarea tandretii, atat la nivel corporal, cat si verbal;
- micile gesturi zilnice, frumoase;
- respectul reciproc, libertatea;
- o atitudine sanatoasa in relatie, fara a proiecta problemele proprii sau supararile asupra partenerului;
- fara reprosuri si invinuiri reciproce, atunci cand cuplul intampina dificultati;
- capacitatea de a ierta si de a transforma conflictele in ceva pozitiv din care ambii parteneri invata cate ceva.
sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/cuplu-f19/implinirea-in-relatia-de-cuplu-t1693.html
vineri, 24 septembrie 2010
Libertatea de a fi tu insuti
Fac o diferenta intre oamenii foarte sanatosi din punct de vedere psihologic (numiti de Maslow „in proces de autoactualizare”, cei relativ sanatosi si cei nevrotici.
Experienta de a fi iubit despre care scriu in continuare este vazuta din perspectiva sanatatii.
O persoana nevrotica (dar nediagnosticata ca atare) nu se va simti iubita oricat de armonioasa este, de fapt, iubirea ta.
De asemenea, mai fac o diferenta intre nevoia de a fi iubit si trebuintele de siguranta, de afectiune si de stima. Ele reprezinta conditii necesare pentru a trai experienta de a fi iubit insa nu reprezinta centrul ei.
In viziunea mea, centrul experientei de a fi iubit este libertatea de a fi eu insumi. Vreau sa operationalizez acest concept. Inseamna asa:
•Nu incerc sa fiu altcineva cu tine•Nu ma astept sa fii agresiv, ostil, razbunator sau resentimentar
•Ma arat in aspectele mele vulnerabile, imperfecte, fragile, nevrotice
•Imi dau voie sa fiu copilaros, sa spun si sa fac lucruri prostesti (din perspectiva unui adult)
•Nu incerc sa te manipulez sau sa te impresionez
•Sunt spontan in relatia cu tine
•Nu-mi supraveghez critic gesturile sau cuvintele
•Nu am rezerve sau suspiciuni
•Nu-mi ascund sentimentele fata de tine, indiferent de polaritatea lor (tandrete, atractie, furie, dezamagire)
•Nu sunt incordat, vigilent sau defensiv
•Ma exprim fara cenzuri sau masti sociale•Nu simt frica fata de tine (nu ma tem de pedeapsa)
Relatiile de cuplu si, prin extensie, cele de prietenie in care aceasta experienta poate fi traita pe o baza constanta sunt in cel mai inalt grad terapeutice.
Oamenii se deblocheaza si isi reiau procesul natural de crestere atunci cand pot functiona fara teama intr-o relatie, adica primesc permisiunea de a fi ceea ce sunt.
Si astfel, cumva miraculos, se schimba, adica devin ceea ce pot deveni (mecanism psihologic cunoscut mai ales in gestalt-terapie ca „paradoxul schimbarii”).
La prima vedere, a-i permite unui om sa fie ceea ce este pare simplu si multa lume isi imagineaza in mod naiv ca face asta .
In realitate este un proces anevoios si indelungat, un proces ce presupune gratificarea prealabila a trebuintelor fundamentale (excelent enumerate de Maslow dar nu neaparat in ordinea preconizata de el-vezi „piramida”).
In acest proces de durata iubirea primita in copilarie de la mama si de la tata este cruciala (iar absenta ei nu poate fi vreodata inlocuita desi poate fi compensata in alte relatii inevitabil regresive).
Pentru a da un exemplu un pic grotesc, ma gandesc acum la faptul ca nu poti iubi pe un altul daca nu ai fost tu insuti pretuit si respectat de parintii tai in acelasi fel in care nu poti iubi pe cineva daca iti ghioraie matele de foame si te gandesti doar la mancare.
Iubirea eliberatoare, in serviciul dezvoltarii, survine natural pe acest fond interior de implinire, expresia satisfacerii trebuintelor „primare” (in sensul lui Maslow).
Nevoile ascunse in inconstient, reprimate sau respinse, in felul lor secret si neasteptat, se vor opune mereu, vor contamina sau perturba dragostea pe care o poti oferi (izvorata din Sinele tau).
Observa, te rog, ca nu spun ca unii oameni sunt incapabili de iubire , ci ca acest potential minunat este blocat de factori ce tin de istoria de viata (deci personali si developmentali), de factori sociali si culturali.
A iubi intr-un sens care nu este egoist, posesiv, dominator sau infantil mi se pare un fel de calatorie pe Everest si ma astept ca intr-o societate mai echilibrata pregatirea pentru aceasta calatorie de o viata sa fie sprijinita si de scoala, in locul unor materii fara nicio relevanta pentru viata buna si sanatoasa. Stiu, asta este o utopie. Insa nu asa s-a crezut si despre zbor?
SURSA:
http://www.adrian-nuta.ro/a-fi-iubit/
Din nou Nuta - despre cuplu
Un criteriu bun pentru a-ţi verifica maturitatea este acela de a urmări în propriul limbaj frecvenţa cuvintelor “niciodată” şi “întotdeauna”.
Acestea sunt cuvintele copilăriei.
Sunt cuvinte radicale, definitive.
Însă lumea adultă este nuanţată: nu are doar alb şi negru, are zone de gri şi multe culori. “uneori” este un descriptor mai bun al realităţii.
“Nu vreau să te mai văd vreodată. Vreau să dispari din viaţa mea” sunt propoziţiile prin care, paradoxal, relaţiile nu se încheie ci devin mai strânse, alunecând sub planul conştiinţei.
Dacă te-ai despărţit de cineva şi îl ocoleşti în mod deliberat află că nu te-ai despărţit deloc. Îl porţi în inconştientul tău.
De acolo îţi controlează alegerile.
Consumi inutil energie. Probabil o parte din tine încă îl mai doreşte şi tu cu această parte lupţi proiectând-o asupra lui sau a ei.
Îl respingi pentru că te respingi. Nu te aştepta ca viaţa ta să fie curgătoare şi fericită.
Înăuntrul tău ar putea fi un război violent.
Eul copil solicită gratificaţii imediate (este caracteristic pentru copii să nu poată tolera frustrarea aşa cum reuşesc adulţii).
Relaţia părinte-adult este o relaţie specială deoarece în centrul ei se află viaţa şi moartea (fără un adult un copil mic nu poate supravieţui).
Relaţia adult-adult nu este o relaţie specială. “E frumos să fiu cu tine dar e la fel de frumos să fiu şi cu altcineva. Tu nu eşti vital pentru mine”. Doar un adult poate simţi asta. “Tu nu eşti răspunsul ideal la nevoile mele. Dacă tu pleci voi căuta pe altcineva.”. Da, celălalt are “ceva” al lui, însă relaţia cu el nu este nici indispensabilă nici de importanţă cosmică. Te poţi descurca şi fără el. Acest sentiment este minunat. Este încrederea în forţele tale reflectată în conştiinţă.
În relaţia cu tine devin conştient de dependenţele mele, de Eul meu copil.
Frustrări vechi revin ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. E bine că apar.
Am şansa să le cunosc şi să le rezolv, folosind acum resursele Eului adult.
Şansa este doar teoretică.
În practică se întâmplă aşa: el îşi proiectează durerea asupra ei şi invers. “Eu sufăr din cauza ta. Tu mă faci să sufăr”. De câte ori ai auzit sau ai repetat asta?
Lumea este o grădiniţă imensă. Doar ici şi colo cineva mai spune: “Tu nu ai nicio obligaţie să ai grijă de mine. Ai propriile tale nevoi şi dorinţe. Eu trebuie să-mi port singur de grijă. Dacă vrei să-mi oferi ceva prefer să o faci din toată inima. Dacă ai ezitări sau îndoieli mai bine abţine-te!”.
Nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. Dacă eşti aici doar cu jumătate de inimă ne pierdem amândoi timpul. E fără sens.
Dacă inima ta aparţine altcuiva atunci du-te acolo!
Îmi vei lipsi o vreme după care te voi uita.
Însă îmi va fi greu să te uit dacă te chinui să simţi ceea ce de fapt nu simţi şi să te comporţi ca şi cum m-ai iubi.
Prefer o despărţire directă şi sinceră unei relaţii falsificate de datorii.
Cui aparţine inima ta? (adică pe cine investeşti, în limbaj psihanalitic). Mergi la el sau la ea! Este inutil să stai aici. Fii acolo unde este inima ta. Riscă respingerea, refuzul, amânarea.
Acceptă această suferinţă posibilă, aşa te vei maturiza.
Eşecul în dragoste este un câştig secret în conştiinţă. Dă-I celui pe care îl iubeşti inima ta şi Sinele îţi va da inima Lui. Nu ai nimic de pierdut în afară de câteva spaime copilăreşti.
Pentru un om conştient nicio suferinţă nu este inutilă.
El are o baghetă magică prin care o transformă în cunoaştere.
Pentru cel inconştient, pe de altă parte, nicio satisfacţie nu are vreun sens.
El respiră aerul greu al risipei şi moare intoxicat.
Într-o viaţă de om suferinţa emoţională este inevitabilă.
Dacă încerci să o eviţi nu faci decât să o amplifici. ( what you resist, persists ;))
Ajungi dependent pentru că ai încercat să fugi de durere.
Însă durerea face parte din tine şi o aduci cu tine în orice relaţie nouă.Dacă durerea este violentă conflictul cu partenerul (ecranul favorit de proiecţie) este practic insuportabil. Poţi încerca să-l eviţi (să mergi pe vârfuri) dar asta îl face cu atât mai intens când izbucneşte. Partenerul este perceput în mod eronat drept cauza frustrărilor tale actuale (evident că nu eşti capabil să înţelegi caracterul disproporţionat al reacţiei tale. Acum eşti în regresie şi nu ai mai mult de 4 ani).
Durerea şi frica din trecut (din foste relaţii şi mai ales din copilărie) sunt aduse în orice relaţie nouă, la pachet cu clitorisul sensibil, penisul de 20, veniturile cu multe cifre şi iubirea romantică, bineînţeles. Tot ce a fost negat, reprimat, ascuns, ignorant sau minimalizat iese la suprafaţă. Te miri? S-au săturat să trăiască în întuneric (inconştientul seamănă cu beciurile de la Guantanamo unde agenţii C.I.A şi fundamentaliştii arabi discută chestiuni culturale de mare actualitate). Se strecoară în relaţie, o tulbură şi îi ameninţă stabilitatea. Spune-le “bun venit” şi acceptă că “luna de miere” s-a terminat. Începe “luna de fiere”!
Relaţia actuală are zonele ei de tensiune, desigur, însă multă nefericire vine din trecutul tău. Ea iese la suprafaţă în această relaţie de unde şi înclinaţia de a crede că e produsă de ea. Nu este. Este zestrea ta emoţională, ceea ce nu ai încheiat cu părinţii tăi, în primul rând.
Ceea ce nu ţi-ai permis să trăieşti, ceea ce ai refuzat să simţi, ceea ce ai ascuns chiar de tine însuţi-totul este acolo, un pic prăfuit, un pic demodat însă la fel de viu.
......
Ce poţi face cu această durere?
Cum ţi se pare ideea de a-ţi da voie să o simţi?
Crezi că te va ucide, că te va copleşi, că nu-I vei putea face faţă?
Acesta este copilul din tine.
Cheamă adultul, acolo este puterea ta de a tolera. Nu dispui încă de un adult atât de puternic? Ok, atunci asumă-ţi responsabilitatea şi construieşte acest pol interior. Ai mare nevoie de el şi nu se poate cumpăra online.
sursa: http://www.adrian-nuta.ro
Acestea sunt cuvintele copilăriei.
Sunt cuvinte radicale, definitive.
Însă lumea adultă este nuanţată: nu are doar alb şi negru, are zone de gri şi multe culori. “uneori” este un descriptor mai bun al realităţii.
“Nu vreau să te mai văd vreodată. Vreau să dispari din viaţa mea” sunt propoziţiile prin care, paradoxal, relaţiile nu se încheie ci devin mai strânse, alunecând sub planul conştiinţei.
Dacă te-ai despărţit de cineva şi îl ocoleşti în mod deliberat află că nu te-ai despărţit deloc. Îl porţi în inconştientul tău.
De acolo îţi controlează alegerile.
Consumi inutil energie. Probabil o parte din tine încă îl mai doreşte şi tu cu această parte lupţi proiectând-o asupra lui sau a ei.
Îl respingi pentru că te respingi. Nu te aştepta ca viaţa ta să fie curgătoare şi fericită.
Înăuntrul tău ar putea fi un război violent.
Eul copil solicită gratificaţii imediate (este caracteristic pentru copii să nu poată tolera frustrarea aşa cum reuşesc adulţii).
Relaţia părinte-adult este o relaţie specială deoarece în centrul ei se află viaţa şi moartea (fără un adult un copil mic nu poate supravieţui).
Relaţia adult-adult nu este o relaţie specială. “E frumos să fiu cu tine dar e la fel de frumos să fiu şi cu altcineva. Tu nu eşti vital pentru mine”. Doar un adult poate simţi asta. “Tu nu eşti răspunsul ideal la nevoile mele. Dacă tu pleci voi căuta pe altcineva.”. Da, celălalt are “ceva” al lui, însă relaţia cu el nu este nici indispensabilă nici de importanţă cosmică. Te poţi descurca şi fără el. Acest sentiment este minunat. Este încrederea în forţele tale reflectată în conştiinţă.
În relaţia cu tine devin conştient de dependenţele mele, de Eul meu copil.
Frustrări vechi revin ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. E bine că apar.
Am şansa să le cunosc şi să le rezolv, folosind acum resursele Eului adult.
Şansa este doar teoretică.
În practică se întâmplă aşa: el îşi proiectează durerea asupra ei şi invers. “Eu sufăr din cauza ta. Tu mă faci să sufăr”. De câte ori ai auzit sau ai repetat asta?
Lumea este o grădiniţă imensă. Doar ici şi colo cineva mai spune: “Tu nu ai nicio obligaţie să ai grijă de mine. Ai propriile tale nevoi şi dorinţe. Eu trebuie să-mi port singur de grijă. Dacă vrei să-mi oferi ceva prefer să o faci din toată inima. Dacă ai ezitări sau îndoieli mai bine abţine-te!”.
Nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. Dacă eşti aici doar cu jumătate de inimă ne pierdem amândoi timpul. E fără sens.
Dacă inima ta aparţine altcuiva atunci du-te acolo!
Îmi vei lipsi o vreme după care te voi uita.
Însă îmi va fi greu să te uit dacă te chinui să simţi ceea ce de fapt nu simţi şi să te comporţi ca şi cum m-ai iubi.
Prefer o despărţire directă şi sinceră unei relaţii falsificate de datorii.
Cui aparţine inima ta? (adică pe cine investeşti, în limbaj psihanalitic). Mergi la el sau la ea! Este inutil să stai aici. Fii acolo unde este inima ta. Riscă respingerea, refuzul, amânarea.
Acceptă această suferinţă posibilă, aşa te vei maturiza.
Eşecul în dragoste este un câştig secret în conştiinţă. Dă-I celui pe care îl iubeşti inima ta şi Sinele îţi va da inima Lui. Nu ai nimic de pierdut în afară de câteva spaime copilăreşti.
Pentru un om conştient nicio suferinţă nu este inutilă.
El are o baghetă magică prin care o transformă în cunoaştere.
Pentru cel inconştient, pe de altă parte, nicio satisfacţie nu are vreun sens.
El respiră aerul greu al risipei şi moare intoxicat.
Într-o viaţă de om suferinţa emoţională este inevitabilă.
Dacă încerci să o eviţi nu faci decât să o amplifici. ( what you resist, persists ;))
Ajungi dependent pentru că ai încercat să fugi de durere.
Însă durerea face parte din tine şi o aduci cu tine în orice relaţie nouă.Dacă durerea este violentă conflictul cu partenerul (ecranul favorit de proiecţie) este practic insuportabil. Poţi încerca să-l eviţi (să mergi pe vârfuri) dar asta îl face cu atât mai intens când izbucneşte. Partenerul este perceput în mod eronat drept cauza frustrărilor tale actuale (evident că nu eşti capabil să înţelegi caracterul disproporţionat al reacţiei tale. Acum eşti în regresie şi nu ai mai mult de 4 ani).
Durerea şi frica din trecut (din foste relaţii şi mai ales din copilărie) sunt aduse în orice relaţie nouă, la pachet cu clitorisul sensibil, penisul de 20, veniturile cu multe cifre şi iubirea romantică, bineînţeles. Tot ce a fost negat, reprimat, ascuns, ignorant sau minimalizat iese la suprafaţă. Te miri? S-au săturat să trăiască în întuneric (inconştientul seamănă cu beciurile de la Guantanamo unde agenţii C.I.A şi fundamentaliştii arabi discută chestiuni culturale de mare actualitate). Se strecoară în relaţie, o tulbură şi îi ameninţă stabilitatea. Spune-le “bun venit” şi acceptă că “luna de miere” s-a terminat. Începe “luna de fiere”!
Relaţia actuală are zonele ei de tensiune, desigur, însă multă nefericire vine din trecutul tău. Ea iese la suprafaţă în această relaţie de unde şi înclinaţia de a crede că e produsă de ea. Nu este. Este zestrea ta emoţională, ceea ce nu ai încheiat cu părinţii tăi, în primul rând.
Ceea ce nu ţi-ai permis să trăieşti, ceea ce ai refuzat să simţi, ceea ce ai ascuns chiar de tine însuţi-totul este acolo, un pic prăfuit, un pic demodat însă la fel de viu.
......
Ce poţi face cu această durere?
Cum ţi se pare ideea de a-ţi da voie să o simţi?
Crezi că te va ucide, că te va copleşi, că nu-I vei putea face faţă?
Acesta este copilul din tine.
Cheamă adultul, acolo este puterea ta de a tolera. Nu dispui încă de un adult atât de puternic? Ok, atunci asumă-ţi responsabilitatea şi construieşte acest pol interior. Ai mare nevoie de el şi nu se poate cumpăra online.
sursa: http://www.adrian-nuta.ro
miercuri, 14 iulie 2010
Bani vs Iubire
Banii au luat locul iubirii" -Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog
Ruxandra Constantinescu "De ce moare dragostea?"
"Oamenii se casatoresc imaturi si nepregatiti" - Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog
-
Va antrenam si pe dvs., in calitate de "doctor de suflete", in ancheta
noastra dedicata iubirii. Mai precis, riscului ca iubirea sa fie
amenintata de inghet. Exista acest pericol cu adevarat? E adevarat ce
spun psihologii americani, ca in ultimi 30 de ani sentimentele noastre
au intrat la apa?
-
Sentimentele noastre nu au intrat la apa, dar - intr-un fel, s-a
schimbat lumea. Iubirea nu are cum sa dispara, ea este insusi Dumnezeu
in actiune. Deci, iubirea exista in continuare. Problema e ca si aici
si acolo, in Occident, si acum si altadata, evitarea unui esec in
cupluri, in casatorie, nu se poate face decat inainte de casatorie, si
nu dupa. Problema e, mai intai, ca oamenii se casatoresc prea repede,
imaturi, mici, needucati, nepregatiti pentru asta, dupa care incep
problemele. Si toata lumea crede ca un copil, de exemplu, leaga mai
bine o casnicie, ca el le rezolva toate problemele. In realitate, un
copil mareste intr-o familie problemele, pentru simplul motiv ca el
insusi are niste nevoi, in schimb parintii nu si le-au rezolvat pe-ale
lor. Parintii sunt cei care, de cele mai multe ori, au o carenta de
afect. Parintilor le lipseste ceva ce nu pot sa mai dea copiilor, si
atunci toata societatea o ia intr-o directie in care lipseste iubirea.
Dar asta e o aparenta, pentru ca iubirea nu poate sa lipseasca de
nicaieri, si de-acolo de unde sunt copii - cu atat mai putin, pentru ca
ei sunt niste profesori in a transmite iubirea, ei sunt veniti din
iubire, sunt de curand veniti din iubire. N-are importanta ca tata si
mama se poarta urat unul cu altul, n-are importanta ca mama si tata au
fost parasiti de propriii parinti, n-are importanta nimic: copilul
manifesta substanta din care este facut, adica Lumina, adica Iubirea,
adica pe Dumnezeu. Doar ca parintii de astazi nu mai au timp de copii
si incearca sa inlocuiasca iubirea cu o valoare falsa, care sunt banii.
Problema secolului XXI este in mod exceptional problema banilor,
intrucat oamenii (in cazul nostru - parintii) confunda manifestarile de
iubire cu oferirea unor lucruri care pot insemna multi bani. Un
Mitsubishi, un Lamborghini, un Land Rover sau un yacht, in capul lor
pot inlocui iubirea si asta e fals! Aici se strica lucrurile, pentru ca
iubirea nu poate fi cumparata, nu poate fi inselata - ea exista sau nu!
Dar acum este o perioada cand carenta afectiva este mai mare decat
altadata, pentru ca banii au luat locul iubirii. Azi oamenii vor sa
construiasca cu bani ce nu se construieste decat cu iubire. Si iese un
fiasco total.
-
Chiar si Romania se confrunta, in ultima vreme, cu o rata exploziva a
divorturilor si cu mariaje care se consuma inainte de vreme. De ce nu
mai putem atinge, si noi, recordul parintilor nostri, care ramaneau
impreuna pana la adanci batraneti?
- Asta e o idee falsa,
pentru ca parintii nostri - chiar daca ramaneau pana la adanci
batraneti impreuna - nu intotdeauna o faceau ca le placea, ci pentru
multe motive batute-n cuie, ca de exemplu "ce se fac copiii"? sau "este
rusine daca se afla" sau, pur si simplu, din cauza saraciei materiale,
care nu le permitea sa fie independenti. Multe casnicii aparent
fericite ascundeau in ele drame adanci, asa cum si astazi, cu tot
mercantilismul sentimental, exista casnicii fericite si durabile. E
periculos sa ne luam dupa aparente.
"Nu inlocuiti iubirea cu simulacre!"
-
Credeti ca drepturile egale castigate de femei cu barbatii si activarea
lor sociala le face vinovate de esecul marital? Au devenit prea
independente? Si-au pierdut rabdarea si dispozitia pentru compromisuri?
-
Eu nu cred ca este vorba despre asa ceva, in primul rand pentru ca
egalitatea dintre femei si barbati este o aberatie, este ceva fals.
Este ireala ideea ca femeia poate fi vreodata egala cu barbatul sau ca
barbatul ar putea fi egal cu femeia, pentru ca barbatul este de
la-nceput nascut sa joace un rol, si femeia harazita sa joace alt rol.
Nu se poate face o inlocuire a ceea ce are de facut un barbat - de cand
e baietel de trei ani. Iar o femeie, mai ales acum, in ultimul timp, de
cand s-a emancipat si a preluat functii de-ale barbatului (de manager,
de exemplu), nu face - si ea si barbatul - decat sa se frustreze unul
de prezenta celuilalt, sa nu mai aiba timp de ei insisi - unul pentru
altul. Se pleaca din start de la ideea gresita ca femeia poate sa fie
vreodata in viata ei egala barbatului. Aici s-a facut o confuzie
uriasa: intotdeauna mama era cea care suplinea locul tatalui care, sa
zicem, alerga dupa bani, adica el era mai mult plecat si ea - mai mult
prezenta. Amandoi, si mama, si tatal, sunt fiinte de la Dumnezeu, si
cea mai importanta problema e daca sunt puternici in iubirea lor si,
mai ales, sa nu inlocuiasca iubirea cu simulacre.
-
Studii occidentale recente afirma ca marele foc al iubirii se stinge
dupa 4-5 ani, din motive stiintifice, legate de chimia organismului
nostru. Ce urmeaza este doar o relatie afectuoasa, de prietenie,
motivata material si prin prezenta copiilor. Este adevarat?
-
Nu, parerea mea este ca nu-i adevarat. Iubirea nu poate fi explicata
stiintific. Iubirea este ca vantul, ca ploaia, vine-pleaca. .. Iubire
inseamna libertate, iubire inseamna sa-ti iubesti barbatul oriunde-ar
fi, nu numai cu corpul fizic. A iubi cu corpul fizic este o manifestare
pe care o au si animalele. Il iubesti cu iubirea, il iubesti cu
existenta ta, neinteresandu- te unde este el; sentimentul meu este
acelasi, chiar daca barbatul meu este in Papua Noua Guinee sau este
langa mine. Iubirea e un sentiment urias si nu poate fi redusa la o
relatie fizica trecatoare.
- Si, totusi, mariajele lungi incep sa fie, azi, o exceptie...
-
Pai tocmai asta e: exceptia intareste regula. Mariajele lungi arata ca
exista si situatii fericite, in care parintii s-au iubit in mod real,
au ramas impreuna pentru ca s-au iubit (nu pentru c-au avut bani sau
n-au avut) si lucrurile au decurs bine, iar ei au avut acest noroc.
"Tu de ce n-o pupi pe mama?"
- Care sunt cele mai grave greseli care prejudiciaza iubirea?
-
Iubirea nu poate fi prejudiciata de nimic. Ea este sau nu este. Iubirea
este un sentiment care exista si-n afara oamenilor. Ea este Dumnezeu in
actiune! Este miscarea luminii si-a energiei de la Dumnezeu. Greselile
apar doar atunci cand nu exista iubire. Cand ea e inlocuita prin
simulacre. Poti sa te prefaci, dar asta se simte, si unul si celalalt
simt ca celalalt nu-l iubeste si ca este un simulacru. Se simte.
Iubirea nu poate fi inselata, nu poate fi inlocuita, jucata ca un rol.
Iubirea este sau nu este. Daca este - trec amandoi prin viata, prin
saracie, prin orice. Imi este drag sa ma uit la mainile lui cand are 80
de ani, sau mi-e drag sa-i vad ochii, chiar daca-s plini de cute, dar
lumina din ei e aceeasi ca atunci cand aveam amandoi 20 de ani. Dar
asta e o situatie cu adevarat exceptionala, caci in zilele noastre,
viata de cuplu e cu-adevarat malformata de contextele sociale. Cel mai
grav lucru e ca banii inlocuiesc iubirea. De fapt, n-o inlocuiesc,
Doamne-fereste! Dar oamenii cred ca pot inlocui iubirea cu bani, adica
un barbat poate cuceri o femeie cumparandu-i o masina de lux. Un mare
fals! Iar copiii isi dau seama imediat ca parintii lor nu se iubesc, de
exemplu. El va spune imediat: "Tu de ce n-o pupi pe mama?", "Tu de ce
n-o tii de gat?", "Tu de ce n-o tii de mana?", "De ce-o lasi pe mama sa
planga si pleci de-acasa?".. . Copiii sesizeaza adevaratele situatii
dintre parinti. Cateodata, parintii incearca sa inlocuiasca iubirea cu
un cadou scump, spunandu-i copilului: "Uite ce mult te iubeste
tata/mama pe tine, ti-a cumparat ceva bun, frumos etc". Copiii simt
insa imediat ca mama nu-i iubeste, pentru ca s-ar juca ea insasi cu
copilul daca l-ar iubi, nu i-ar da in loc o jucarie, spunandu-i: "Ia
jucaria si du-te de-aici, ca eu am treaba, sau eu plec de-acasa si tu
stai cu bona". Efortul sa inlocuiesti iubirea cu o suta de bone, cu o
suta de lei, cu palate si orice altceva este inutil.
"Nici un remediu nu poate sa repare
o casnicie in care nu exista iubire"
-
In cazul cand cineva e hotarat sa lupte pentru a-si salva cuplul de la
naufragiu, pentru a tine focul pe mai departe aprins, beneficiaza de
ajutor psihologic? Exista remedii care pot ajuta?
- Daca
iubire exista - da! Daca iubire nu exista, nu se poate folosi nici un
fel de remediu. Nici un remediu nu poate sa repare o casnicie in care
nu exista iubire. Poti, in schimb, sa apelezi la o alta sansa lasata de
la Dumnezeu, numita iertare. Daca noi invatam de la parinti, de la
Dumnezeu, sa-l iertam pe celalalt de saptezeci de ori cate sapte,
atunci in mod sigur invatam sa iubim, si-atunci casnicia poate fi
salvata. Dar din experienta mea de 30 de ani de psihologie, oamenii nu
iarta nici macar de doua ori cate sapte, si se enerveaza si tipa. Spun:
"Daca eu fac pentru tine lucrul asta, tu de ce nu faci pentru mine la
fel?". Ca si cum ar exista intre ei un targ, o posibilitate de tocmire,
or nu se poate acest lucru. Vorba lui Marin Preda: "Daca iubire nu e,
nimic nu e".
-
Romania pare sa-si schimbe firea, de la o tara eminamente sentimentala,
la una pragmatica. Daca tot romanul visa, pe timpul lui Eminescu, sa
ajunga poet, azi viseaza sa ajunga manager. Visurile de procopseala
materiala le alunga pe cele de daruit trandafiri?
- Nici nu
intra in discutie! Procopseala materiala, cum spuneti, este ucigatoare,
jenanta, daca vrei ca sa-i ia locul iubirii, sa inlocuiesti iubirea cu
banul. Cred ca si Dumnezeu se supara pe noi daca vrem sa punem in
practica o astfel de idee proasta. Mai ales in cazul femeilor,
emanciparea materiala este periculoasa. Vor fi mari greutati pe pamant,
mari cumpene, Dumnezeu ne va da suferinte mai multe, ca sa vedem ca
nimic nu are pret cat iubirea.
- Ca psiholog cu mare experienta, simtiti si dvs. ca peste sufletul
nostru se lasa frigul?Avem a ne teme, la fel ca lumea occidentala, de
insingurare si de neputinta de-a comunica?
-
Da, daca si noi facem cum fac ei - bineinteles! Daca mamele isi lasa
copiii pe mana oricui, bone ori dascali care asteapta doar sa fie
platiti, desigur ca ne ameninta acelasi pericol de inghet sufletesc.
Mama intretine focul iubirii. Daca mama prefera sa stea acasa cu
copilul, in loc sa se duca la cules de capsuni, ca sa castige mai mult,
atunci situatia e salvata. Daca ea considera, insa, ca-s mai importante
capsunile-acelea decat baietelul ei, care-o priveste in ochi si-i
spune: "Mami, nu pleca si tu!" - atunci totul e pierdut. In experienta
mea de psiholog am intalnit de nenumarate ori situatii in care un copil
a intrat in camera, iar mama - in loc sa-l observe - statea
ingandurata, ca nu stia cum sa faca sa-si mai ia o a treia masina...
Copilul a taxat-o imediat: "Mami, de ce nu-mi zambesti, de ce nu razi
spre mine? Uite, am intrat in camera...". Copilul observa imediat lipsa
iubirii. O mama care-si iubeste copilul renunta la totul pentru el. O
mama care-si iubeste barbatul cu care a facut acel copil (caci copilul
il reprezinta pe acela pentru care ea a oftat in tinerete) nu poate
trisa, nu poate insela iubirea.
- Ce putem face pentru ca focul iubirii sa nu coboare la flacara mica?
Sa nu fim tot mai singuri in... doi?
-
Sa nu ne inselam pe noi insine! Sa nu schimbam valorile, sa nu punem
banii pe primul plan si statul cu copiii sau cu sotul (care vine
flamand de la serviciu) - pe planul doi. Mai bine cu bani mai putini,
dar sa ne tinem de mana strans unul pe altul si sa ne incurajam cand
unul are un esec. Acolo unde exista posibilitati materiale mai mari,
apare si riscul de a insela mai tare, de a considera ca banii pot sa
ajute o casnicie pierduta. Dupa cum v-am mai spus, iubirea nu poate fi
cumparata cu bani.
Ruxandra Constantinescu "De ce moare dragostea?"
"Oamenii se casatoresc imaturi si nepregatiti" - Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog
-
Va antrenam si pe dvs., in calitate de "doctor de suflete", in ancheta
noastra dedicata iubirii. Mai precis, riscului ca iubirea sa fie
amenintata de inghet. Exista acest pericol cu adevarat? E adevarat ce
spun psihologii americani, ca in ultimi 30 de ani sentimentele noastre
au intrat la apa?
-
Sentimentele noastre nu au intrat la apa, dar - intr-un fel, s-a
schimbat lumea. Iubirea nu are cum sa dispara, ea este insusi Dumnezeu
in actiune. Deci, iubirea exista in continuare. Problema e ca si aici
si acolo, in Occident, si acum si altadata, evitarea unui esec in
cupluri, in casatorie, nu se poate face decat inainte de casatorie, si
nu dupa. Problema e, mai intai, ca oamenii se casatoresc prea repede,
imaturi, mici, needucati, nepregatiti pentru asta, dupa care incep
problemele. Si toata lumea crede ca un copil, de exemplu, leaga mai
bine o casnicie, ca el le rezolva toate problemele. In realitate, un
copil mareste intr-o familie problemele, pentru simplul motiv ca el
insusi are niste nevoi, in schimb parintii nu si le-au rezolvat pe-ale
lor. Parintii sunt cei care, de cele mai multe ori, au o carenta de
afect. Parintilor le lipseste ceva ce nu pot sa mai dea copiilor, si
atunci toata societatea o ia intr-o directie in care lipseste iubirea.
Dar asta e o aparenta, pentru ca iubirea nu poate sa lipseasca de
nicaieri, si de-acolo de unde sunt copii - cu atat mai putin, pentru ca
ei sunt niste profesori in a transmite iubirea, ei sunt veniti din
iubire, sunt de curand veniti din iubire. N-are importanta ca tata si
mama se poarta urat unul cu altul, n-are importanta ca mama si tata au
fost parasiti de propriii parinti, n-are importanta nimic: copilul
manifesta substanta din care este facut, adica Lumina, adica Iubirea,
adica pe Dumnezeu. Doar ca parintii de astazi nu mai au timp de copii
si incearca sa inlocuiasca iubirea cu o valoare falsa, care sunt banii.
Problema secolului XXI este in mod exceptional problema banilor,
intrucat oamenii (in cazul nostru - parintii) confunda manifestarile de
iubire cu oferirea unor lucruri care pot insemna multi bani. Un
Mitsubishi, un Lamborghini, un Land Rover sau un yacht, in capul lor
pot inlocui iubirea si asta e fals! Aici se strica lucrurile, pentru ca
iubirea nu poate fi cumparata, nu poate fi inselata - ea exista sau nu!
Dar acum este o perioada cand carenta afectiva este mai mare decat
altadata, pentru ca banii au luat locul iubirii. Azi oamenii vor sa
construiasca cu bani ce nu se construieste decat cu iubire. Si iese un
fiasco total.
-
Chiar si Romania se confrunta, in ultima vreme, cu o rata exploziva a
divorturilor si cu mariaje care se consuma inainte de vreme. De ce nu
mai putem atinge, si noi, recordul parintilor nostri, care ramaneau
impreuna pana la adanci batraneti?
- Asta e o idee falsa,
pentru ca parintii nostri - chiar daca ramaneau pana la adanci
batraneti impreuna - nu intotdeauna o faceau ca le placea, ci pentru
multe motive batute-n cuie, ca de exemplu "ce se fac copiii"? sau "este
rusine daca se afla" sau, pur si simplu, din cauza saraciei materiale,
care nu le permitea sa fie independenti. Multe casnicii aparent
fericite ascundeau in ele drame adanci, asa cum si astazi, cu tot
mercantilismul sentimental, exista casnicii fericite si durabile. E
periculos sa ne luam dupa aparente.
"Nu inlocuiti iubirea cu simulacre!"
-
Credeti ca drepturile egale castigate de femei cu barbatii si activarea
lor sociala le face vinovate de esecul marital? Au devenit prea
independente? Si-au pierdut rabdarea si dispozitia pentru compromisuri?
-
Eu nu cred ca este vorba despre asa ceva, in primul rand pentru ca
egalitatea dintre femei si barbati este o aberatie, este ceva fals.
Este ireala ideea ca femeia poate fi vreodata egala cu barbatul sau ca
barbatul ar putea fi egal cu femeia, pentru ca barbatul este de
la-nceput nascut sa joace un rol, si femeia harazita sa joace alt rol.
Nu se poate face o inlocuire a ceea ce are de facut un barbat - de cand
e baietel de trei ani. Iar o femeie, mai ales acum, in ultimul timp, de
cand s-a emancipat si a preluat functii de-ale barbatului (de manager,
de exemplu), nu face - si ea si barbatul - decat sa se frustreze unul
de prezenta celuilalt, sa nu mai aiba timp de ei insisi - unul pentru
altul. Se pleaca din start de la ideea gresita ca femeia poate sa fie
vreodata in viata ei egala barbatului. Aici s-a facut o confuzie
uriasa: intotdeauna mama era cea care suplinea locul tatalui care, sa
zicem, alerga dupa bani, adica el era mai mult plecat si ea - mai mult
prezenta. Amandoi, si mama, si tatal, sunt fiinte de la Dumnezeu, si
cea mai importanta problema e daca sunt puternici in iubirea lor si,
mai ales, sa nu inlocuiasca iubirea cu simulacre.
-
Studii occidentale recente afirma ca marele foc al iubirii se stinge
dupa 4-5 ani, din motive stiintifice, legate de chimia organismului
nostru. Ce urmeaza este doar o relatie afectuoasa, de prietenie,
motivata material si prin prezenta copiilor. Este adevarat?
-
Nu, parerea mea este ca nu-i adevarat. Iubirea nu poate fi explicata
stiintific. Iubirea este ca vantul, ca ploaia, vine-pleaca. .. Iubire
inseamna libertate, iubire inseamna sa-ti iubesti barbatul oriunde-ar
fi, nu numai cu corpul fizic. A iubi cu corpul fizic este o manifestare
pe care o au si animalele. Il iubesti cu iubirea, il iubesti cu
existenta ta, neinteresandu- te unde este el; sentimentul meu este
acelasi, chiar daca barbatul meu este in Papua Noua Guinee sau este
langa mine. Iubirea e un sentiment urias si nu poate fi redusa la o
relatie fizica trecatoare.
- Si, totusi, mariajele lungi incep sa fie, azi, o exceptie...
-
Pai tocmai asta e: exceptia intareste regula. Mariajele lungi arata ca
exista si situatii fericite, in care parintii s-au iubit in mod real,
au ramas impreuna pentru ca s-au iubit (nu pentru c-au avut bani sau
n-au avut) si lucrurile au decurs bine, iar ei au avut acest noroc.
"Tu de ce n-o pupi pe mama?"
- Care sunt cele mai grave greseli care prejudiciaza iubirea?
-
Iubirea nu poate fi prejudiciata de nimic. Ea este sau nu este. Iubirea
este un sentiment care exista si-n afara oamenilor. Ea este Dumnezeu in
actiune! Este miscarea luminii si-a energiei de la Dumnezeu. Greselile
apar doar atunci cand nu exista iubire. Cand ea e inlocuita prin
simulacre. Poti sa te prefaci, dar asta se simte, si unul si celalalt
simt ca celalalt nu-l iubeste si ca este un simulacru. Se simte.
Iubirea nu poate fi inselata, nu poate fi inlocuita, jucata ca un rol.
Iubirea este sau nu este. Daca este - trec amandoi prin viata, prin
saracie, prin orice. Imi este drag sa ma uit la mainile lui cand are 80
de ani, sau mi-e drag sa-i vad ochii, chiar daca-s plini de cute, dar
lumina din ei e aceeasi ca atunci cand aveam amandoi 20 de ani. Dar
asta e o situatie cu adevarat exceptionala, caci in zilele noastre,
viata de cuplu e cu-adevarat malformata de contextele sociale. Cel mai
grav lucru e ca banii inlocuiesc iubirea. De fapt, n-o inlocuiesc,
Doamne-fereste! Dar oamenii cred ca pot inlocui iubirea cu bani, adica
un barbat poate cuceri o femeie cumparandu-i o masina de lux. Un mare
fals! Iar copiii isi dau seama imediat ca parintii lor nu se iubesc, de
exemplu. El va spune imediat: "Tu de ce n-o pupi pe mama?", "Tu de ce
n-o tii de gat?", "Tu de ce n-o tii de mana?", "De ce-o lasi pe mama sa
planga si pleci de-acasa?".. . Copiii sesizeaza adevaratele situatii
dintre parinti. Cateodata, parintii incearca sa inlocuiasca iubirea cu
un cadou scump, spunandu-i copilului: "Uite ce mult te iubeste
tata/mama pe tine, ti-a cumparat ceva bun, frumos etc". Copiii simt
insa imediat ca mama nu-i iubeste, pentru ca s-ar juca ea insasi cu
copilul daca l-ar iubi, nu i-ar da in loc o jucarie, spunandu-i: "Ia
jucaria si du-te de-aici, ca eu am treaba, sau eu plec de-acasa si tu
stai cu bona". Efortul sa inlocuiesti iubirea cu o suta de bone, cu o
suta de lei, cu palate si orice altceva este inutil.
"Nici un remediu nu poate sa repare
o casnicie in care nu exista iubire"
-
In cazul cand cineva e hotarat sa lupte pentru a-si salva cuplul de la
naufragiu, pentru a tine focul pe mai departe aprins, beneficiaza de
ajutor psihologic? Exista remedii care pot ajuta?
- Daca
iubire exista - da! Daca iubire nu exista, nu se poate folosi nici un
fel de remediu. Nici un remediu nu poate sa repare o casnicie in care
nu exista iubire. Poti, in schimb, sa apelezi la o alta sansa lasata de
la Dumnezeu, numita iertare. Daca noi invatam de la parinti, de la
Dumnezeu, sa-l iertam pe celalalt de saptezeci de ori cate sapte,
atunci in mod sigur invatam sa iubim, si-atunci casnicia poate fi
salvata. Dar din experienta mea de 30 de ani de psihologie, oamenii nu
iarta nici macar de doua ori cate sapte, si se enerveaza si tipa. Spun:
"Daca eu fac pentru tine lucrul asta, tu de ce nu faci pentru mine la
fel?". Ca si cum ar exista intre ei un targ, o posibilitate de tocmire,
or nu se poate acest lucru. Vorba lui Marin Preda: "Daca iubire nu e,
nimic nu e".
-
Romania pare sa-si schimbe firea, de la o tara eminamente sentimentala,
la una pragmatica. Daca tot romanul visa, pe timpul lui Eminescu, sa
ajunga poet, azi viseaza sa ajunga manager. Visurile de procopseala
materiala le alunga pe cele de daruit trandafiri?
- Nici nu
intra in discutie! Procopseala materiala, cum spuneti, este ucigatoare,
jenanta, daca vrei ca sa-i ia locul iubirii, sa inlocuiesti iubirea cu
banul. Cred ca si Dumnezeu se supara pe noi daca vrem sa punem in
practica o astfel de idee proasta. Mai ales in cazul femeilor,
emanciparea materiala este periculoasa. Vor fi mari greutati pe pamant,
mari cumpene, Dumnezeu ne va da suferinte mai multe, ca sa vedem ca
nimic nu are pret cat iubirea.
- Ca psiholog cu mare experienta, simtiti si dvs. ca peste sufletul
nostru se lasa frigul?Avem a ne teme, la fel ca lumea occidentala, de
insingurare si de neputinta de-a comunica?
-
Da, daca si noi facem cum fac ei - bineinteles! Daca mamele isi lasa
copiii pe mana oricui, bone ori dascali care asteapta doar sa fie
platiti, desigur ca ne ameninta acelasi pericol de inghet sufletesc.
Mama intretine focul iubirii. Daca mama prefera sa stea acasa cu
copilul, in loc sa se duca la cules de capsuni, ca sa castige mai mult,
atunci situatia e salvata. Daca ea considera, insa, ca-s mai importante
capsunile-acelea decat baietelul ei, care-o priveste in ochi si-i
spune: "Mami, nu pleca si tu!" - atunci totul e pierdut. In experienta
mea de psiholog am intalnit de nenumarate ori situatii in care un copil
a intrat in camera, iar mama - in loc sa-l observe - statea
ingandurata, ca nu stia cum sa faca sa-si mai ia o a treia masina...
Copilul a taxat-o imediat: "Mami, de ce nu-mi zambesti, de ce nu razi
spre mine? Uite, am intrat in camera...". Copilul observa imediat lipsa
iubirii. O mama care-si iubeste copilul renunta la totul pentru el. O
mama care-si iubeste barbatul cu care a facut acel copil (caci copilul
il reprezinta pe acela pentru care ea a oftat in tinerete) nu poate
trisa, nu poate insela iubirea.
- Ce putem face pentru ca focul iubirii sa nu coboare la flacara mica?
Sa nu fim tot mai singuri in... doi?
-
Sa nu ne inselam pe noi insine! Sa nu schimbam valorile, sa nu punem
banii pe primul plan si statul cu copiii sau cu sotul (care vine
flamand de la serviciu) - pe planul doi. Mai bine cu bani mai putini,
dar sa ne tinem de mana strans unul pe altul si sa ne incurajam cand
unul are un esec. Acolo unde exista posibilitati materiale mai mari,
apare si riscul de a insela mai tare, de a considera ca banii pot sa
ajute o casnicie pierduta. Dupa cum v-am mai spus, iubirea nu poate fi
cumparata cu bani.
luni, 22 martie 2010
DE CE TIPAM UNII LA ALTII?
DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII
Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
" - De ce tipa oamenii cand sunt suparati?"
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand:
" - Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."
Mahatma Ghandi
joi, 4 martie 2010
Astrologie - SUFLETUL PERECHE
Ai impresia ca il stii dintotdeuana, ca stii ce gandeste si simte, telepatia este foarte bine reprezentata, prietenia sau iubirea se leaga de la sine, comunicarea e usoara, placerea de a fi impreuna este maxima.
Exista un sentiment aparte care iti poate indica faptul ca fata de acest om ai o altfel de atractie decat pentru alte persoane. Nu e doar atractie fizica, sexuala, emotionala, ci relatia de acest tip trece dincolo de senzatiile trupesti sau psihice.
Uneori regasirea sufletului pereche e dureroasa: poti simti dureri fizice daca nu esti cu el, dorul poate fi imens, a nu fi cu el poate fi o povara greu de suportat, depui un efort supraomenesc stiindu-l departe.
Intalnirea cu sufletul pereche e un eveniment unic in viata. Unii nici nu au acest noroc!
De regula, intalnirea cu sufletul pereche are un rol decisiv, major, capital in destin: ne schimba viata, viziunea asupra vietii, parerea despre noi insine, modul de a intelege destinul, sau rolul lui este unul cat se poate de concret: ne ajuta sa depasim o mare proba, a venit sa ne arate o cale, sa ne dea un sfat, sa ne atraga atentia asupra unui pericol, sa ne ocroteasca intr-un moment-cheie, sa ne deschida calea spre fericire sau implinire.
Nu e obligatoriu ca sufletul pereche, o data intalnit, sa si ramana pentru toata viata alaturi de noi...
Intalnirile karmice cu sufletul-pereche pot dura de la cateva ore pana la cativa ani, dar, din pacate, extrem de rar toata viata.
Important este ca ni se ofera marea sansa de a invata o lectie de destin extrem de importanta datorita sau prin intermediul lui.
Sufletele pereche se regasesc pentru ca au, in fiecare noua reincarnare, ceva sa-si transmita sau sa-si predea unul altuia pentru o evolutie pozitiva in aceasta viata. Dar rareori se intalnesc pentru a evolua alaturi intr-o viata comuna!
Chiar daca simti ca ti-ai gasit sufletul pereche, nu e obligatoriu sa duca la o casatorie. Mai mult, sufletul pereche nu este neaparat si jumatate predestinata si nu neaparat de sex opus, pentru a ne da sansa de a trai o relatie de iubire. Suflet-pereche poate fi si mama, si fiul, si bunica, si profesorul, orice alt om important din viata noastra, a carui influenta sau interventie o vom resimti ca fiind capitala in evolutia noastra.
Uneori un medic ce ne salveaza de la moarte poate fi sufletul pereche. Alteori un sfatuitor, un functionar care ne rezolva pozitiv o cerere.
Deci nu te astepta ca, daca acum iubesti nebuneste pe cineva, el sa fie si sufletul pereche!
Nu-ti fa iluzii ca, daca te-ai casatorit, ai alaturi sufletul pereche. Poate aparea oricand, in imprejurari neasteptate, in roluri dintre cele mai neobisnuite - mama-fiu, profesor-elev, medic-pacient, prieteni, colaboratori - dar cu siguranta amprenta pe care si-o lasa asupra ta - dar si tu asupra lui, pentru ca aici e vorba de o relatie reciproca - va fi una profunda, intensa, speciala. Intalnirea cu sufletul pereche este un eveniment care iti poate marca viata! Pentru o vreme...
sursa: www.acvaria.ro
Exista un sentiment aparte care iti poate indica faptul ca fata de acest om ai o altfel de atractie decat pentru alte persoane. Nu e doar atractie fizica, sexuala, emotionala, ci relatia de acest tip trece dincolo de senzatiile trupesti sau psihice.
Uneori regasirea sufletului pereche e dureroasa: poti simti dureri fizice daca nu esti cu el, dorul poate fi imens, a nu fi cu el poate fi o povara greu de suportat, depui un efort supraomenesc stiindu-l departe.
Intalnirea cu sufletul pereche e un eveniment unic in viata. Unii nici nu au acest noroc!
De regula, intalnirea cu sufletul pereche are un rol decisiv, major, capital in destin: ne schimba viata, viziunea asupra vietii, parerea despre noi insine, modul de a intelege destinul, sau rolul lui este unul cat se poate de concret: ne ajuta sa depasim o mare proba, a venit sa ne arate o cale, sa ne dea un sfat, sa ne atraga atentia asupra unui pericol, sa ne ocroteasca intr-un moment-cheie, sa ne deschida calea spre fericire sau implinire.
Nu e obligatoriu ca sufletul pereche, o data intalnit, sa si ramana pentru toata viata alaturi de noi...
Intalnirile karmice cu sufletul-pereche pot dura de la cateva ore pana la cativa ani, dar, din pacate, extrem de rar toata viata.
Important este ca ni se ofera marea sansa de a invata o lectie de destin extrem de importanta datorita sau prin intermediul lui.
Sufletele pereche se regasesc pentru ca au, in fiecare noua reincarnare, ceva sa-si transmita sau sa-si predea unul altuia pentru o evolutie pozitiva in aceasta viata. Dar rareori se intalnesc pentru a evolua alaturi intr-o viata comuna!
Chiar daca simti ca ti-ai gasit sufletul pereche, nu e obligatoriu sa duca la o casatorie. Mai mult, sufletul pereche nu este neaparat si jumatate predestinata si nu neaparat de sex opus, pentru a ne da sansa de a trai o relatie de iubire. Suflet-pereche poate fi si mama, si fiul, si bunica, si profesorul, orice alt om important din viata noastra, a carui influenta sau interventie o vom resimti ca fiind capitala in evolutia noastra.
Uneori un medic ce ne salveaza de la moarte poate fi sufletul pereche. Alteori un sfatuitor, un functionar care ne rezolva pozitiv o cerere.
Deci nu te astepta ca, daca acum iubesti nebuneste pe cineva, el sa fie si sufletul pereche!
Nu-ti fa iluzii ca, daca te-ai casatorit, ai alaturi sufletul pereche. Poate aparea oricand, in imprejurari neasteptate, in roluri dintre cele mai neobisnuite - mama-fiu, profesor-elev, medic-pacient, prieteni, colaboratori - dar cu siguranta amprenta pe care si-o lasa asupra ta - dar si tu asupra lui, pentru ca aici e vorba de o relatie reciproca - va fi una profunda, intensa, speciala. Intalnirea cu sufletul pereche este un eveniment care iti poate marca viata! Pentru o vreme...
sursa: www.acvaria.ro
joi, 18 februarie 2010
Programare pozitiva - probleme? Nu exista!
"Se spune la inceput a fost Cuvantul..insa, inainte de cuvant a fost Gandul". Asta este foarte important.
Gandul este energia care creeaza. Cuvantul este manifestare a creatiei.
Creatia incepe prin gand. Si pentru asta exista posibilitatea de a invata sa eliminam negativitatea din cuvintele noastre.
Pe nivel de lumina. Toate manifestarile creatiei se creaza prin gand.
Rai si iad exista numai in gandul nostru. Pe plan fizic, sigur, nu exista.
Atunci cand mor oamenii este o provocare mare. Pentru ca oamenii mor cu increderea ca se gasesc in iad. Si prin modul acesta de gandire ei au creat iadul. Si oamenii stau si sufera in iad... vin ingerii si le spun: Este bine pentru tine sa faci parte din petrecerea noastra? Si ei zic: "Nu! eu stau in iad. Trebuie sa stau in iad. Este al meu iadul!". Si stau, si stau, si stau acolo...
Intr-o situatie normala cand o persoana moare, sufletul continua calatoria, evolutia si se unifica cu divinitatea.
Insa, exista si exceptii, mai ales in cazurile de moarte cu sentimentul de frica, manie, ura si tristete. Atunci partea din suflet care contine energiiile respective va ramane pe pamant. Aceasta este cauza pentru care pamantul este saturat cu energia de frica, manie, ura si tristetea... De ce? Pentru ca sufletul oamenilor asteapta si nu vor sa plece, deoarece au convingerea ca "acolo" ii asteapta tribunalul (pedeapsa)...
Dumnezeu a creat "Totul" cu IUBIRE si LUMINA. Dar, i-a daruit fiintei umane liberul arbitru. Si prin liberul arbitru noi cream ceea ce vrem sa cream, si asta este foarte important.
In Romania, oamenii folosesc cuvantul "problema" foarte des.
Cand am fost, la inceput, aici, secretara mea a venit si mi-a spus ca are o problema. Imediat am primit un val de transpiratie si am simtit cum nivelul adrenalinei creste in mine. Si am intrebat-o "Ce-i?" iar ea imi raspunde "Am terminat un pix." Da!
Ce usor folosesc oamenii, cuvantul "problema".
Ce inseamna problema!? As vrea sa fim atenti la vibratia pe care o creaza cuvantul "problema".
"Problema" inseamna in primul rand renuntare... "Problema" inseamna ca tu ai cazut in "groapa" si te afli acolo neputincios. Uitati-va ce inseamna "Provocare"?. As vrea sa fim atenti la vibratia pe care o creaza cuvantul "Provocare".
"Provocare" inseamna: Intr-adevar situatia este asa!... Hai sa schimbam... Sa transformam. Sa cautam solutia!...
Si in plus, problema a devenit un cuvant multifunctional, il folosesc oamenii in loc de cuvantul: tema, subiect, cauza, chestia, situatia, etc.
Fiinta noastra a fost construita avand ca baza IUBIREA si LUMINA . Si aceasta inseamna ca avem posibilitatea de a crea...
Subconstientul cunoaste doar afirmatia pozitiva care este "DA".
Liberul arbitru inseamna manifestarea maximului potential al experientei. Si pentru asta exista liberul arbitru in viata noastra.
Cuvantul "NU" a fost creat de egoul nostru.
Pentru a dovedi ca subconstientul nostru executa doar afirmatia pozitiva (DA!) facem un exercitiu.
Exercitiu:
Inchide ochii si vezi sau imagineaza-ti, chiar simte, o minge de baschet. Fiecare dintre noi a vazut o data in viata mingea de baschet, asa, portocalie cu dungi negre. Poti sa te joci cu ea, la stanga, la dreapta, in fata...
Afirmatia pozitiva:
Acuma tu vezi mingea de baschet... (lasa timp sa se manifeste afirmatia!)
Afirmatia negativa:
Acuma tu Nu vezi mingea de baschet... (lasa timp sa se manifeste afirmatia!)
Deschide ochii!
Desigur, mingea de baschet a reaparut! Si gandul tau a spus: "Tu nu trebuie sa vezi mingea!. Sterge acea imagine pentru ca nu asta trebuie sa vezi"... Si ai incercat sa o stergi.
Da. Asa este! Sufletul noastru nu stie ce inseamna "Nu". Deci fii atent, cand tu spui: Nu face asta unui copil, el nu face acel lucru, dar peste o secunda cand nu ai observat el, imediat, il face....
sursa: http://www.121.ro/intreaba_specialistul/specialist13-specialist-in-reiki-emf_moshe-zamurovich.html
Gandul este energia care creeaza. Cuvantul este manifestare a creatiei.
Creatia incepe prin gand. Si pentru asta exista posibilitatea de a invata sa eliminam negativitatea din cuvintele noastre.
Pe nivel de lumina. Toate manifestarile creatiei se creaza prin gand.
Rai si iad exista numai in gandul nostru. Pe plan fizic, sigur, nu exista.
Atunci cand mor oamenii este o provocare mare. Pentru ca oamenii mor cu increderea ca se gasesc in iad. Si prin modul acesta de gandire ei au creat iadul. Si oamenii stau si sufera in iad... vin ingerii si le spun: Este bine pentru tine sa faci parte din petrecerea noastra? Si ei zic: "Nu! eu stau in iad. Trebuie sa stau in iad. Este al meu iadul!". Si stau, si stau, si stau acolo...
Intr-o situatie normala cand o persoana moare, sufletul continua calatoria, evolutia si se unifica cu divinitatea.
Insa, exista si exceptii, mai ales in cazurile de moarte cu sentimentul de frica, manie, ura si tristete. Atunci partea din suflet care contine energiiile respective va ramane pe pamant. Aceasta este cauza pentru care pamantul este saturat cu energia de frica, manie, ura si tristetea... De ce? Pentru ca sufletul oamenilor asteapta si nu vor sa plece, deoarece au convingerea ca "acolo" ii asteapta tribunalul (pedeapsa)...
Dumnezeu a creat "Totul" cu IUBIRE si LUMINA. Dar, i-a daruit fiintei umane liberul arbitru. Si prin liberul arbitru noi cream ceea ce vrem sa cream, si asta este foarte important.
In Romania, oamenii folosesc cuvantul "problema" foarte des.
Cand am fost, la inceput, aici, secretara mea a venit si mi-a spus ca are o problema. Imediat am primit un val de transpiratie si am simtit cum nivelul adrenalinei creste in mine. Si am intrebat-o "Ce-i?" iar ea imi raspunde "Am terminat un pix." Da!
Ce usor folosesc oamenii, cuvantul "problema".
Ce inseamna problema!? As vrea sa fim atenti la vibratia pe care o creaza cuvantul "problema".
"Problema" inseamna in primul rand renuntare... "Problema" inseamna ca tu ai cazut in "groapa" si te afli acolo neputincios. Uitati-va ce inseamna "Provocare"?. As vrea sa fim atenti la vibratia pe care o creaza cuvantul "Provocare".
"Provocare" inseamna: Intr-adevar situatia este asa!... Hai sa schimbam... Sa transformam. Sa cautam solutia!...
Si in plus, problema a devenit un cuvant multifunctional, il folosesc oamenii in loc de cuvantul: tema, subiect, cauza, chestia, situatia, etc.
Fiinta noastra a fost construita avand ca baza IUBIREA si LUMINA . Si aceasta inseamna ca avem posibilitatea de a crea...
Subconstientul cunoaste doar afirmatia pozitiva care este "DA".
Liberul arbitru inseamna manifestarea maximului potential al experientei. Si pentru asta exista liberul arbitru in viata noastra.
Cuvantul "NU" a fost creat de egoul nostru.
Pentru a dovedi ca subconstientul nostru executa doar afirmatia pozitiva (DA!) facem un exercitiu.
Exercitiu:
Inchide ochii si vezi sau imagineaza-ti, chiar simte, o minge de baschet. Fiecare dintre noi a vazut o data in viata mingea de baschet, asa, portocalie cu dungi negre. Poti sa te joci cu ea, la stanga, la dreapta, in fata...
Afirmatia pozitiva:
Acuma tu vezi mingea de baschet... (lasa timp sa se manifeste afirmatia!)
Afirmatia negativa:
Acuma tu Nu vezi mingea de baschet... (lasa timp sa se manifeste afirmatia!)
Deschide ochii!
Desigur, mingea de baschet a reaparut! Si gandul tau a spus: "Tu nu trebuie sa vezi mingea!. Sterge acea imagine pentru ca nu asta trebuie sa vezi"... Si ai incercat sa o stergi.
Da. Asa este! Sufletul noastru nu stie ce inseamna "Nu". Deci fii atent, cand tu spui: Nu face asta unui copil, el nu face acel lucru, dar peste o secunda cand nu ai observat el, imediat, il face....
sursa: http://www.121.ro/intreaba_specialistul/specialist13-specialist-in-reiki-emf_moshe-zamurovich.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
