Ce este iubirea?
In mod sigur poate fi definita prin prisma gandurilor pe care le avem despre o persoana si prin ceea ce facem cand ne aflam in prezenta acesteia.
Cand gandurile ni se indreapta constant spre cineva anume, cand ii simtim lipsa (desi suntem preocupati cu diverse activitati), cand dorim sa petrecem cat mai mult timp impreuna, cand suntem atrasi de calitati si nu observam defectele (pe care orice persoana le are, de altfel), cand trecem usor peste anumite comportamente care in alt context ne-ar fi iritat, inseamna ca iubim.
Iubirea ne ofera o persectiva diferita a persoanei respective si a vietii in general.
Tindem sa fim mai generosi, dar in acelasi timp mai posesivi in relatie.
Chiar daca, de obicei, ne place sa socializam, cand iubim, dorim sa nu fim perturbati de prieteni, cunostinte, ci lasati sa ne satisfacem in tihna dorinta de explorare a persoanei iubite.
Iubirea este un sentiment puternic care se hraneste cu emotii intense: bucurie, tristete, furie.
De asemenea, iubirea arata o combinatie a trei componente, fiecare mai mult sau mai putin prezenta, care dau vitalitate relatiei de cuplu: pasiune, intimitate si atasament.
In fiecare relatie, una dintre componente predomina, fapt ce o incadreaza intr-un anumit tip de iubire.
Astfel, cand pasiunea este structura de baza, iubirea celor doi parteneri reflecta de fapt atractia sexuala;
daca dorinta de intimitate este trasatura care predomina, cei doi se bucura sa impartaseasca atat experientele fericite cat si pe cele nefericite si le face placere sa petreaca cat mai mult timp impreuna;
angajamentul reprezinta decizia de a merge mai departe in ciuda unor crize care apar in decursul timpului.
Iubirea pasionala implica dorinta de a fi impreuna combinata cu atractia sexuala.
Un astfel de cuplu nu trece neobservat.
Cei doi parteneri nu pot rezista tentatiei de a se atinge, de a se cauta din priviri cand se afla intr-un grup mai mare, iti dau impresia ca fac abstractie de toti ceilalti, practic se afla sub lumina unui reflector, dar publicul nu exista pentru ei. Traiesc intr-un mic univers care le apartine doar lor.
Nu-si fac planuri de viitor, nu au asteptari unul de la celalalt, ci doar se bucura de ce le ofera prezentul.
Este tipul de iubire pe care-l intalnim intre amanti.
De cealalta parte gasim iubirea prieteneasca, aceasta implica angajament si intimitate. Cei doi parteneri au asteptari unul de la celalat, isi construiesc viitorul pas cu pas, se bucura de momentele pe care le petrec impreuna, exista atractie sexuala (la inceputul relatiei mai puternica, dar treptat scade in intensitate).
Impartasirea acelorasi idealuri este ceea ce-i aduce pe cei doi impreuna si ceea ce-i face sa-si doreasca intarirea angajamentului prin casatorie.
Desi ambele tipuri par bine implementate, fiecare se potriveste unui anumit context si in oricare dintre ele poate aparea la un moment dat aspiratia de a dobandi/intari si componenta lipsa/slaba.
Aceasta nazuinta conduce, de obicei, la deteriorarea relatiei si mutarea partenerilor in alte aranjamente care corespund mai bine nevoilor lor din acel moment.
Probabil ca asa se explica si numarul mare de relatii de cuplu, legalizate sau nu, esuate.
Cum ar arata o relatie de cuplu in care se regasesc toate cele trei componente?
Acest cuplu ar impartasi cu siguranta o iubire ideala, care inseamna o combinatie a urmatoarelor ingrediente:
- incredere reciproca,
- atractie puternica (fizica si sexuala),
- dorinta ca nevoile celuilalt sa fie satisfacute (prezenta la ambii parteneri),
- lipsa posesivitatii, impartasirea acelorasi idealuri, bucurie pentru timpul petrecut atat impreuna cat si separat,
- angajament in indeplinirea obiectivelor comune si personale.
Spre oricare dintre tipurile de iubire am tinde este bine sa ne amintim ca, in general, cautam tipul cu care suntem cel mai bine familiarizati.
Identificarea acestuia ne poate ajuta in construirea unei relatii de cuplu functionale.
“Pasiunea se dezvolta cel mai repede si dispare cel mai repede. Intimitatea se dezvolta mult mai lent iar angajamentul chiar si mai greu” (Robert Sternberg)
sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/cuplu-f19/iubirea-pasionala-prieteneasca-sau-ideala-t1418.html
Se afișează postările cu eticheta pasiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pasiune. Afișați toate postările
luni, 4 octombrie 2010
miercuri, 25 august 2010
Anais Nin
Anais Nin: Artista intimitatii
Indragostita pasionata, Anais Nin si-a dezvaluit intimitatea cu indrazneala si profunzime in jurnalul sau. Ea a fost prima care a indraznit sa ridice voalul de pe misterele dorintei erotice feminine.
Indragostita pasionata, Anais Nin si-a dezvaluit intimitatea cu indrazneala si profunzime in jurnalul sau. Ea a fost prima care a indraznit sa ridice voalul de pe misterele dorintei erotice feminine.
In 1966, un editor new-yorkez publica primul tom din jurnalul intim al unei necunoscute in varsta de 63 de ani, cu fata de papusa japoneza. Autoarea cartii se numea Ana?s Nin. Succesul este colosal. Milioane de cititoare sunt cucerite de aceasta viata trista in dragoste si de arta. Exilata din Franta in America in urma divortului parintilor, Ana?s traieste o a doua nastere in anul 1924, cand revine in Franta cu sotul ei si se muta in mijlocul Parisului aristocrat.
Aversiunea pentru viata domestica de femeie maritata si plictisita o determina pe tanara femeie sa se refugieze in scris. Eseul ei despre D. H. Lawrence, autorul romanului „Amantul doamnei Chatterley” celebru pentru scenele „scandaloase“, o determina sa caute sa se intalneasca cu Henry Miller. Cei doi impartasesc o pasiune fecunda, intarita de experienta psihanalizei, foarte la moda in acea epoca. Anais Nin incearca prin psihanaliza sa regaseasca izvoarele inconstiente ale creatiei. Pentru aceasta il alege ca maestru-analist pe Otto Rank. De la intoarcerea in Statele Unite, toate productiile literare si mai ales jurnalele lui Anais Nin vor sta sub semnul erotismului si al inconstientului.
„Acest jurnal este legatura mea, pipa mea de opiu“, scria Anais Nin. „Este drogul si viciul meu.“ Fascinanta nevoie de creatie si de autogenerare a sinelui prin intermediul scrisului.
Eliberarea erotismului feminin
Anais Nin sarbatoreste cei 72 de ani si accepta in final publicarea volumului „Venus Erotica”. „Am decis in sfarsit sa public aceste texte erotice pentru ca ele reprezinta eforturile mele de a vorbi despre un domeniu care a fost pana de curand rezervat barbatilor”, spune ea in prefata nuvelelor scrise cu 35 de ani in urma, cand revenise la New York, in 1939. Fara sa spuna nimic despre sine, proza ei este o kamasutra despre „aventurile prietenilor”. Primita destul de rece de critica, „Venus Erotica” este receptata insa ca o invitatie senzuala si eliberatoare de catre milioane de cititoare. Incepe cucerirea unui nou teritoriu, trupesc, senzual si literar.
Expunerea intimitatii
Pentru a mentine contactul cu tatal ei, un artist boem, Anais Nin decide la 11 ani sa inceapa un jurnal intim. Scrisa in franceza, aceasta lunga scrisoare catre un absent devine un laborator interior al adolescentei exaltate. „Eu vad in scrierea unui jurnal intim comunicarea unui suflet cu el insusi in cea mai mare sinceritate.“ Odata cu „Jurnalul unei tinere casatorite”, inceput in 1930, Anais intra pe terenul confesiunilor. Inclinatii lesbiene, fantasme: ea arata lumii „continentul ei negru”. O escapada periculoasa. „Cum sa nu–i ranesc pe ceilaltii” se intreba ea. Anais Nin se va rafui chiar cu realitatea. O grafomana care marturiseste ca „minte pentru a-si stimula viata proprie”.
„A merge pe luna nu inseamna sa ajungi prea departe. Cea mai indepartata destinatie este in interiorul sufletului.”
A impaca inconstientul si creatia
„Psihanaliza poate avea putere de fatalitate.” Aceasta promisiune Anais Nin a auzit-o la o conferinta la Paris. Culpabilizandu-se pentru dorinta pe care o simtea fata de tatal ei, Anais merge la psihanalist, si nu fara neliniste. Daca isi va descifra inconstientul nu risca oare sa isi sece izvoarele jurnalului ei intimi Analiza se dovedeste scurta. Psihanalistul René Allendy claseaza cazul ei ca un banal complex Oedip, ceea ce ea considera reductionist. Dupa ce il seduce, il paraseste pentru discipolul favorit al lui Freud, Otto Rank, cu speranta de a fi mai bine inteleasa. El ii spune ca nevroza poate fi simptomul unei ambitii artistice neimplinite. De data aceasta, eliberarea se produce. Dupa 6 luni de terapie, in 1934, Anais il anunta ca vrea si ea sa devina psihanalista si il vrea pe el drept maestru. Rank o accepta ca asistenta la New York. Experinta e de scurta durata. Anais Nin se va intoarce repede catre teritorul ei preferat: ea insasi.
Indragostita pasionata, Anais Nin si-a dezvaluit intimitatea cu indrazneala si profunzime in jurnalul sau. Ea a fost prima care a indraznit sa ridice voalul de pe misterele dorintei erotice feminine.
Indragostita pasionata, Anais Nin si-a dezvaluit intimitatea cu indrazneala si profunzime in jurnalul sau. Ea a fost prima care a indraznit sa ridice voalul de pe misterele dorintei erotice feminine.
In 1966, un editor new-yorkez publica primul tom din jurnalul intim al unei necunoscute in varsta de 63 de ani, cu fata de papusa japoneza. Autoarea cartii se numea Ana?s Nin. Succesul este colosal. Milioane de cititoare sunt cucerite de aceasta viata trista in dragoste si de arta. Exilata din Franta in America in urma divortului parintilor, Ana?s traieste o a doua nastere in anul 1924, cand revine in Franta cu sotul ei si se muta in mijlocul Parisului aristocrat.
Aversiunea pentru viata domestica de femeie maritata si plictisita o determina pe tanara femeie sa se refugieze in scris. Eseul ei despre D. H. Lawrence, autorul romanului „Amantul doamnei Chatterley” celebru pentru scenele „scandaloase“, o determina sa caute sa se intalneasca cu Henry Miller. Cei doi impartasesc o pasiune fecunda, intarita de experienta psihanalizei, foarte la moda in acea epoca. Anais Nin incearca prin psihanaliza sa regaseasca izvoarele inconstiente ale creatiei. Pentru aceasta il alege ca maestru-analist pe Otto Rank. De la intoarcerea in Statele Unite, toate productiile literare si mai ales jurnalele lui Anais Nin vor sta sub semnul erotismului si al inconstientului.
„Acest jurnal este legatura mea, pipa mea de opiu“, scria Anais Nin. „Este drogul si viciul meu.“ Fascinanta nevoie de creatie si de autogenerare a sinelui prin intermediul scrisului.
Eliberarea erotismului feminin
Anais Nin sarbatoreste cei 72 de ani si accepta in final publicarea volumului „Venus Erotica”. „Am decis in sfarsit sa public aceste texte erotice pentru ca ele reprezinta eforturile mele de a vorbi despre un domeniu care a fost pana de curand rezervat barbatilor”, spune ea in prefata nuvelelor scrise cu 35 de ani in urma, cand revenise la New York, in 1939. Fara sa spuna nimic despre sine, proza ei este o kamasutra despre „aventurile prietenilor”. Primita destul de rece de critica, „Venus Erotica” este receptata insa ca o invitatie senzuala si eliberatoare de catre milioane de cititoare. Incepe cucerirea unui nou teritoriu, trupesc, senzual si literar.
Expunerea intimitatii
Pentru a mentine contactul cu tatal ei, un artist boem, Anais Nin decide la 11 ani sa inceapa un jurnal intim. Scrisa in franceza, aceasta lunga scrisoare catre un absent devine un laborator interior al adolescentei exaltate. „Eu vad in scrierea unui jurnal intim comunicarea unui suflet cu el insusi in cea mai mare sinceritate.“ Odata cu „Jurnalul unei tinere casatorite”, inceput in 1930, Anais intra pe terenul confesiunilor. Inclinatii lesbiene, fantasme: ea arata lumii „continentul ei negru”. O escapada periculoasa. „Cum sa nu–i ranesc pe ceilaltii” se intreba ea. Anais Nin se va rafui chiar cu realitatea. O grafomana care marturiseste ca „minte pentru a-si stimula viata proprie”.
„A merge pe luna nu inseamna sa ajungi prea departe. Cea mai indepartata destinatie este in interiorul sufletului.”
A impaca inconstientul si creatia
„Psihanaliza poate avea putere de fatalitate.” Aceasta promisiune Anais Nin a auzit-o la o conferinta la Paris. Culpabilizandu-se pentru dorinta pe care o simtea fata de tatal ei, Anais merge la psihanalist, si nu fara neliniste. Daca isi va descifra inconstientul nu risca oare sa isi sece izvoarele jurnalului ei intimi Analiza se dovedeste scurta. Psihanalistul René Allendy claseaza cazul ei ca un banal complex Oedip, ceea ce ea considera reductionist. Dupa ce il seduce, il paraseste pentru discipolul favorit al lui Freud, Otto Rank, cu speranta de a fi mai bine inteleasa. El ii spune ca nevroza poate fi simptomul unei ambitii artistice neimplinite. De data aceasta, eliberarea se produce. Dupa 6 luni de terapie, in 1934, Anais il anunta ca vrea si ea sa devina psihanalista si il vrea pe el drept maestru. Rank o accepta ca asistenta la New York. Experinta e de scurta durata. Anais Nin se va intoarce repede catre teritorul ei preferat: ea insasi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
