luni, 4 octombrie 2010
Suflet
Dumnezeu, ca TATĂ, este ÎNŢELEPCIUNE. Dumnezeu, ca MAMĂ, este IUBIRE. Dumnezeu, ca Tată, rezidă în Ochiul Înţelepciunii. Ochiul Înţelepciunii se află situat în spaţiul dintre sprâncene. Dumnezeu, ca Iubire, se află în Templul-Inimă.
Doar sufletele mari pot şi ştiu Să Iubească. Iubirea este tandreţe infinită… Iubirea este viaţa ce palpită în fiecare atom aşa cum palpită în fiecare soare.
Iubirea nu poate fi definită, ea este ceea ce vine la noi când într-adevăr suntem îndrăgostiţi.
Iubirea se simte în străfundul inimii; este o trăire încântătoare, este un foc ce mistuie, este un vin divin, un delir al celui care-l bea.
O simplă batistă parfumată, o scrisoare, o floare, stârnesc în adâncul sufletului teribile nelinişti intime, extaze exotice, voluptuozitate inefabilă.
Nimeni n-a putut defini vreodată Iubirea; trebuie s-o trăieşti, trebuie s-o simţi. Doar marii îndrăgostiţi ştiu, realmente, ce este ceea ce se numeşte Iubire.
Ca să existe cu adevărat Iubire, e nevoie ca bărbatul şi femeia să se adore în toate cele şapte mari Planuri Cosmice.
Ca să existe Iubire e nevoie să fie o adevărată comuniune sufletească în cele trei sfere ale Gândirii, Simţirii şi Voinţei.
Când cele două fiinţe vibrează în comun în gândurile, sentimentele şi voliţiunile lor, atunci Uniunea Perfectă se realizează în cele Şapte Planuri de Conştiinţă Cosmică.
Există persoane care sunt unite în planurile Fizic şi Eteric, dar în cel Astral nu sunt. Altele sunt compatibile în planurile Fizic, Eteric şi Astral, dar în planul Mental nu sunt; fiecare gândeşte în felul său; femeia are o religie şi bărbatul alta; nu sunt de acord în ceea ce gândesc etc. etc. etc.
Există cupluri care au afinităţi în lumea gândirii şi a simţirii, dar sunt absolut contrare în lumea voinţei. Aceste cupluri se ceartă în mod constant, nu sunt fericite.
Uniunea Perfectă trebuie să se efectueze în cele Şapte Planuri de Conştiinţă Cosmică. Există cupluri care nu ajung nici măcar până la planul Astral; atunci nu există, nici măcar, atracţia sexuală; acelea sunt adevărate eşecuri. Acest tip de legaturi se bazează, exclusiv, pe contractul de căsătorie.
Unele persoane duc o viaţă matrimonială în planul Fizic cu un anumit consort, iar în planul Mental duc o viaţă conjugală cu un consort diferit. Rar întâlnim în viaţă o Relatie Perfectă.
Ca să existe Iubire, e nevoie să existe afinitate de gânduri, afinitate de sentimente şi de voinţe.
Când Iubirea pleacă din inimă, cu greu se mai întoarce. Iubirea este un copil foarte morocănos.
Îndrăgostiţii, adeseori confundă Dorinţa cu Iubirea, şi partea cea mai proastă este că se căsătoresc crezându-se îndrăgostiţi.
O dată înfăptuit actul sexual, o dată satisfăcută pasiunea carnală, urmează atunci dezamăgirea, rămâne teribila realitate.
Îndrăgostiţii trebuie să se autoanalizeze pe ei înşişi înainte de a se căsători, pentru a şti dacă realmente sunt îndrăgostiţi.
Pasiunea se confundă lesne cu Iubirea. Iubirea şi Dorinţa sunt absolut opuse.
Cel care într-adevăr este îndrăgostit este în stare să-şi dea până şi ultima picătură de sânge pentru fiinţa adorată.
Te simţi capabil să-ţi dai până şi ultima picătură de sânge pentru fiinţa pe care o adori? Ai fi capabil să-ţi dai viaţa pentru ca fiinţa adorată să trăiască? Reflectează şi meditează.
Există o adevărată afinitate de gânduri, sentimente şi voinţe cu fiinţa pe care tu o adori?
Aminteşte-ţi că dacă acea afinitate completă nu există, atunci relatia ta în loc de rai, va fi un adevărat iad. Nu te lăsa dus de dorinţă. „Omorâţi nu numai dorinţa, ci chiar şi umbra însăşi a arborelui ispititor al dorinţei.”
Iubirea începe printr-un fulger de simpatie încântătoare, se substanţializează cu tandreţe infinită, şi se sintetizează în supremă adoraţie.
O Relatie Perfectă este unirea a două fiinţe care se adoră absolut.
În iubire nu există planuri nici conturi bancare.
Dacă tu îţi faci planuri şi calcule, înseamnă că nu eşti îndrăgostit.
Reflectează înainte de a face marele pas. Într-adevăr eşti îndrăgostit? Fereşte-te de iluzia dorinţei.
Aminteşte-ţi că flacăra dorinţei devorează viaţa şi rămâne, atunci, teribila realitate a morţii.
Contemplă ochii fiinţei pe care o adori, pierde-te în fericirea din lumina ochilor săi, dar dacă vrei să fii fericit, nu te lăsa dus de dorinţă.
Nu confunda Iubirea cu pasiunea. Autoanalizează-te profund.
Este urgent să ştii dacă ea îţi aparţine în spirit. Este necesar să ştii dacă eşti pe de-a-ntregul în afinitate cu ea în cele trei lumi ale Gândirii, Simţirii şi Voinţei.
Adulterul este crudul rezultat al lipsei de Iubire. Femeia cu adevărat îndrăgostită ar prefera să moară decât să adultereze. Bărbatul care adulterează nu e îndrăgostit
Iubirea este teribil de divină.
Cu focul teribil al Iubirii putem să ne transformăm în Zei pentru a pătrunde, plini de maiestate, în amfiteatrul Ştiinţei Cosmice.
sursa: Samael aun Weor
http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/alchimie.html
Etichete:
IUBIRE,
spiritualitate,
suflet
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu