Din nou Nuta - despre cuplu

Un criteriu bun pentru a-ţi verifica maturitatea este acela de a urmări în propriul limbaj frecvenţa cuvintelor “niciodată” şi “întotdeauna”.

Acestea sunt cuvintele copilăriei.
Sunt cuvinte radicale, definitive.
Însă lumea adultă este nuanţată: nu are doar alb şi negru, are zone de gri şi multe culori. “uneori” este un descriptor mai bun al realităţii.
“Nu vreau să te mai văd vreodată. Vreau să dispari din viaţa mea” sunt propoziţiile prin care, paradoxal, relaţiile nu se încheie ci devin mai strânse, alunecând sub planul conştiinţei.
Dacă te-ai despărţit de cineva şi îl ocoleşti în mod deliberat află că nu te-ai despărţit deloc. Îl porţi în inconştientul tău.
De acolo îţi controlează alegerile.
Consumi inutil energie. Probabil o parte din tine încă îl mai doreşte şi tu cu această parte lupţi proiectând-o asupra lui sau a ei.
Îl respingi pentru că te respingi. Nu te aştepta ca viaţa ta să fie curgătoare şi fericită.
Înăuntrul tău ar putea fi un război violent.

Eul copil solicită gratificaţii imediate (este caracteristic pentru copii să nu poată tolera frustrarea aşa cum reuşesc adulţii).

Relaţia părinte-adult este o relaţie specială deoarece în centrul ei se află viaţa şi moartea (fără un adult un copil mic nu poate supravieţui).

Relaţia adult-adult nu este o relaţie specială. “E frumos să fiu cu tine dar e la fel de frumos să fiu şi cu altcineva. Tu nu eşti vital pentru mine”. Doar un adult poate simţi asta. “Tu nu eşti răspunsul ideal la nevoile mele. Dacă tu pleci voi căuta pe altcineva.”. Da, celălalt are “ceva” al lui, însă relaţia cu el nu este nici indispensabilă nici de importanţă cosmică. Te poţi descurca şi fără el. Acest sentiment este minunat. Este încrederea în forţele tale reflectată în conştiinţă.

În relaţia cu tine devin conştient de dependenţele mele, de Eul meu copil.

Frustrări vechi revin ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. E bine că apar.
Am şansa să le cunosc şi să le rezolv, folosind acum resursele Eului adult.
Şansa este doar teoretică.

În practică se întâmplă aşa: el îşi proiectează durerea asupra ei şi invers. “Eu sufăr din cauza ta. Tu mă faci să sufăr”. De câte ori ai auzit sau ai repetat asta?

Lumea este o grădiniţă imensă. Doar ici şi colo cineva mai spune: “Tu nu ai nicio obligaţie să ai grijă de mine. Ai propriile tale nevoi şi dorinţe. Eu trebuie să-mi port singur de grijă. Dacă vrei să-mi oferi ceva prefer să o faci din toată inima. Dacă ai ezitări sau îndoieli mai bine abţine-te!”.

Nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. Dacă eşti aici doar cu jumătate de inimă ne pierdem amândoi timpul. E fără sens.
Dacă inima ta aparţine altcuiva atunci du-te acolo!

Îmi vei lipsi o vreme după care te voi uita.

Însă îmi va fi greu să te uit dacă te chinui să simţi ceea ce de fapt nu simţi şi să te comporţi ca şi cum m-ai iubi.

Prefer o despărţire directă şi sinceră unei relaţii falsificate de datorii.

Cui aparţine inima ta? (adică pe cine investeşti, în limbaj psihanalitic). Mergi la el sau la ea! Este inutil să stai aici. Fii acolo unde este inima ta. Riscă respingerea, refuzul, amânarea.

Acceptă această suferinţă posibilă, aşa te vei maturiza.

Eşecul în dragoste este un câştig secret în conştiinţă. Dă-I celui pe care îl iubeşti inima ta şi Sinele îţi va da inima Lui. Nu ai nimic de pierdut în afară de câteva spaime copilăreşti.

Pentru un om conştient nicio suferinţă nu este inutilă.

El are o baghetă magică prin care o transformă în cunoaştere.

Pentru cel inconştient, pe de altă parte, nicio satisfacţie nu are vreun sens.

El respiră aerul greu al risipei şi moare intoxicat.

Într-o viaţă de om suferinţa emoţională este inevitabilă.

Dacă încerci să o eviţi nu faci decât să o amplifici. ( what you resist, persists ;))

Ajungi dependent pentru că ai încercat să fugi de durere.

Însă durerea face parte din tine şi o aduci cu tine în orice relaţie nouă.Dacă durerea este violentă conflictul cu partenerul (ecranul favorit de proiecţie) este practic insuportabil. Poţi încerca să-l eviţi (să mergi pe vârfuri) dar asta îl face cu atât mai intens când izbucneşte. Partenerul este perceput în mod eronat drept cauza frustrărilor tale actuale (evident că nu eşti capabil să înţelegi caracterul disproporţionat al reacţiei tale. Acum eşti în regresie şi nu ai mai mult de 4 ani).


Durerea şi frica din trecut (din foste relaţii şi mai ales din copilărie) sunt aduse în orice relaţie nouă, la pachet cu clitorisul sensibil, penisul de 20, veniturile cu multe cifre şi iubirea romantică, bineînţeles. Tot ce a fost negat, reprimat, ascuns, ignorant sau minimalizat iese la suprafaţă. Te miri? S-au săturat să trăiască în întuneric (inconştientul seamănă cu beciurile de la Guantanamo unde agenţii C.I.A şi fundamentaliştii arabi discută chestiuni culturale de mare actualitate). Se strecoară în relaţie, o tulbură şi îi ameninţă stabilitatea. Spune-le “bun venit” şi acceptă că “luna de miere” s-a terminat. Începe “luna de fiere”!

Relaţia actuală are zonele ei de tensiune, desigur, însă multă nefericire vine din trecutul tău. Ea iese la suprafaţă în această relaţie de unde şi înclinaţia de a crede că e produsă de ea. Nu este. Este zestrea ta emoţională, ceea ce nu ai încheiat cu părinţii tăi, în primul rând.

Ceea ce nu ţi-ai permis să trăieşti, ceea ce ai refuzat să simţi, ceea ce ai ascuns chiar de tine însuţi-totul este acolo, un pic prăfuit, un pic demodat însă la fel de viu.

......

Ce poţi face cu această durere?
Cum ţi se pare ideea de a-ţi da voie să o simţi?
Crezi că te va ucide, că te va copleşi, că nu-I vei putea face faţă?
Acesta este copilul din tine.
Cheamă adultul, acolo este puterea ta de a tolera. Nu dispui încă de un adult atât de puternic? Ok, atunci asumă-ţi responsabilitatea şi construieşte acest pol interior. Ai mare nevoie de el şi nu se poate cumpăra online.


sursa: http://www.adrian-nuta.ro