Cautare

"Am auzit o anecdota despre o mare mistica sufista, Rabia al - Adawia.

Intr-o zi pe inserate, oamenii au gasit-o in strada, cautand ceva.

Era batrana, avea vederea slaba, asa ca vecinii au venit sa o ajute. Au intrebat-o ce cauta si a a raspuns:

" Imi caut acul, l-am pierdut"

Vecinii au dat sa-l caute, dar si-au dat seama imediat ca drumul era foarte mare iar acul era ceva foarte mic, imposibil de gasit. Asa ca au intrebat-o pe batrana: " te rugam sa ne spui unde l-ai pierdut, locul exact, caci altfel e greu sa-l gasim. Drumul e mare si putem sa cautam mult si bine pana sa-l gasim , daca o sa-l gasim. Unde anume l-ai pierdut?"

" In casa" a raspuns batrana

"Atunci de ce-l cauti aici ?"

" Fiindca aici e lumina, inauntru nu e ."

Aceasta anecdota e foarte semnificativa.

Tu te-ai intrebat vreodata ce cauti? Ai considerat vreodata ca e important sa meditezi asupra a ceea ce cauti? Nu. Chiar daca in unele momente de visare ai avut o idee vaga despre ceea ce cauti, nu ai stiut niciodata precis ce anume este. Nu l-ai definit inca.

Daca incerci sa-l definesti, cu cat capata mai mult contur, cu atat mai mult iti dai seama ca nu e nevoie sa-l cauti. Cautarea poate continua numai intr-o stare de imprecizie, de lipsa de claritate, de visare; cand lucrurile nu sunt clare, continui sa cauti, impins de un indemn launtric, tras de un imbold insistent. Stii una si buna: trebuie sa cauti. E o necesitate launtrica. Dar nu stii ce cauti. Si daca nu stii ce cauti, cum sa gasesti?

Cauti ceva vag - crezi ca e inb bani, putere, prestigiu, in respectabilitate. Dar apoi vezi oameni respectabili, oameni puternici care si ei cauta. Si mai vezi si oameni extraordinar de bogati care cauta si ei ; cauta pana la sfarsitul vietii.

Prin urmare bogatia nu ajuta la nimic, puterea nu ajuta la NIMIC.

osho

Vorba lui Marin Preda

Daca dragoste nu e, nimic nu e ...

Suna atat de romantic ... Si totusi nu este. Pe langa faptul ca acestea sunt cuvintele care incheie un roman de un dramatism rar („Cel mai iubit dintre pamanteni”), nici dragostea in sine, „disecata” in termeni psihologici si biologici, nu mai pare chiar asa romantica.

Suntem cu totii guvernati de acelasi instinct sexual ( Eros ) bazat pe dorinta sau apetitul sexual care se manifesta ca placere. In fiecare dintre noi exista, in stare latenta, o dispozitie erotica. Aceasta dispozitie erotica se exteriorizeaza brusc in anumite circumstante. Orice om este, potential, predispus la erotism. „Indragostirea” echivaleaza cu transpunerea in act a potentialului erotic personal aflat in stare latenta si se intampla atunci cand anumite „elemente erogene” (privirea, timbrul vocii, mirosul, mersul, felul de a se imbraca etc.) pe care le observam la o persoana corespund „idealului erotic” pe care il avem.

„Dragostea la prima vedere” este o fascinatie reciproca, o situatie de atractie – supunere reciproca si perfecta intre doua persoane, datorata unor sentimente erotice si care se intampla pentru ca fiecare dintre cei doi se recunoaste pe sine si propriul sau ideal in celalalt. S-ar putea spune despre „dragostea la prima vedere” ca este o stare asemanatoare cu hipnoza, generata de un element simbolic, de un fetis: ochii, gura, forma nasului, culoarea parului etc. care declanseaza atractia erotica latenta din individ. Asta este partea frumoasa.

Dar haideti sa ne uitam si la reversul medaliei, caci relatiile dintre cele doua sexe au un permanent caracter bipolar, de atragere si de respingere, chiar si atunci cand suntem „indragostiti pana peste urechi”. Partenerul sexual nu este numai obiectul placerii, ci si obiectul dominantei. „Lupta intre sexe”, vointa de putere si vointa de supunere, se manifesta, inconstient si permanent, in orice cuplu. Inevitabil, barbatul isi va deprecia femeia si invers, dar asta numai la adapostul cuplului. In exterior, in public, atat femeile, cat si barbatii, incearca sa-si ascunda cat mai bine tendintele de depreciere scotand pe tapet calitatile, meritele si succesele consoartei. Aceasta bipolaritate poate fi explicata de faptul ca in viata omului nu exista nici o afectiune si nici o impulsiune care sa nu fie echilibrata de o contraafectiune sau de o contraimpulsiune. Totul in viata noastra are un caracter bipolar: nu exista iubire fara ura si nici ura fara iubire. Opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta, iar opusul sentimentului este insensibilitatea.

Si ca sa abandonam complet sfera romanticului si sa fim absolut pragmatici, haideti sa vedem care este de fapt scopul final al ïndragostirii” al intrarii in functiune a instinctului sexual de care vorbeam la inceput ? Scopul este alegerea partenerului, stabilirea unor „legaturi” intre sexe care sa asigure supravietuirea speciei. Ca sa asiguram aceasta supravietuire a speciei ne indragostim. Si cand ne indragostim nebuneste ne comportam ca si cum am fi drogati caci iubirea este strans legata, la om, de interactiunea catorva substante chimice (dopamina, feniletilamina, noradrenalina si serotonina) a caror actiune si efecte sunt foarte asemanatoare cu cele ale consumului anumitor droguri si care, pe deasupra, mai induc si dependenta caci, nu-i asa, cand ceva iti produce placere este absolut normal sa-ti doresti sa se repete. Si, pentru ca paradoxul sa fie complet, haideti sa spunem si ca dragostea si drogurile folosesc aceiasi receptori ai creierului! Deci creierul are aproximativ aceleasi reactii la dragoste si droguri !!!

Cam atat despre dragoste in termeni „neromantici” !

Bani vs Iubire

Banii au luat locul iubirii" -Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog

Ruxandra Constantinescu "De ce moare dragostea?"

"Oamenii se casatoresc imaturi si nepregatiti" - Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog

-
Va antrenam si pe dvs., in calitate de "doctor de suflete", in ancheta
noastra dedicata iubirii. Mai precis, riscului ca iubirea sa fie
amenintata de inghet. Exista acest pericol cu adevarat? E adevarat ce
spun psihologii americani, ca in ultimi 30 de ani sentimentele noastre
au intrat la apa?

-
Sentimentele noastre nu au intrat la apa, dar - intr-un fel, s-a
schimbat lumea. Iubirea nu are cum sa dispara, ea este insusi Dumnezeu
in actiune. Deci, iubirea exista in continuare. Problema e ca si aici
si acolo, in Occident, si acum si altadata, evitarea unui esec in
cupluri, in casatorie, nu se poate face decat inainte de casatorie, si
nu dupa. Problema e, mai intai, ca oamenii se casatoresc prea repede,
imaturi, mici, needucati, nepregatiti pentru asta, dupa care incep
problemele. Si toata lumea crede ca un copil, de exemplu, leaga mai
bine o casnicie, ca el le rezolva toate problemele. In realitate, un
copil mareste intr-o familie problemele, pentru simplul motiv ca el
insusi are niste nevoi, in schimb parintii nu si le-au rezolvat pe-ale
lor. Parintii sunt cei care, de cele mai multe ori, au o carenta de
afect. Parintilor le lipseste ceva ce nu pot sa mai dea copiilor, si
atunci toata societatea o ia intr-o directie in care lipseste iubirea.
Dar asta e o aparenta, pentru ca iubirea nu poate sa lipseasca de
nicaieri, si de-acolo de unde sunt copii - cu atat mai putin, pentru ca
ei sunt niste profesori in a transmite iubirea, ei sunt veniti din
iubire, sunt de curand veniti din iubire. N-are importanta ca tata si
mama se poarta urat unul cu altul, n-are importanta ca mama si tata au
fost parasiti de propriii parinti, n-are importanta nimic: copilul
manifesta substanta din care este facut, adica Lumina, adica Iubirea,
adica pe Dumnezeu. Doar ca parintii de astazi nu mai au timp de copii
si incearca sa inlocuiasca iubirea cu o valoare falsa, care sunt banii.
Problema secolului XXI este in mod exceptional problema banilor,
intrucat oamenii (in cazul nostru - parintii) confunda manifestarile de
iubire cu oferirea unor lucruri care pot insemna multi bani. Un
Mitsubishi, un Lamborghini, un Land Rover sau un yacht, in capul lor
pot inlocui iubirea si asta e fals! Aici se strica lucrurile, pentru ca
iubirea nu poate fi cumparata, nu poate fi inselata - ea exista sau nu!
Dar acum este o perioada cand carenta afectiva este mai mare decat
altadata, pentru ca banii au luat locul iubirii. Azi oamenii vor sa
construiasca cu bani ce nu se construieste decat cu iubire. Si iese un
fiasco total.

-
Chiar si Romania se confrunta, in ultima vreme, cu o rata exploziva a
divorturilor si cu mariaje care se consuma inainte de vreme. De ce nu
mai putem atinge, si noi, recordul parintilor nostri, care ramaneau
impreuna pana la adanci batraneti?

- Asta e o idee falsa,
pentru ca parintii nostri - chiar daca ramaneau pana la adanci
batraneti impreuna - nu intotdeauna o faceau ca le placea, ci pentru
multe motive batute-n cuie, ca de exemplu "ce se fac copiii"? sau "este
rusine daca se afla" sau, pur si simplu, din cauza saraciei materiale,
care nu le permitea sa fie independenti. Multe casnicii aparent
fericite ascundeau in ele drame adanci, asa cum si astazi, cu tot
mercantilismul sentimental, exista casnicii fericite si durabile. E
periculos sa ne luam dupa aparente.

"Nu inlocuiti iubirea cu simulacre!"

-
Credeti ca drepturile egale castigate de femei cu barbatii si activarea
lor sociala le face vinovate de esecul marital? Au devenit prea
independente? Si-au pierdut rabdarea si dispozitia pentru compromisuri?

-
Eu nu cred ca este vorba despre asa ceva, in primul rand pentru ca
egalitatea dintre femei si barbati este o aberatie, este ceva fals.
Este ireala ideea ca femeia poate fi vreodata egala cu barbatul sau ca
barbatul ar putea fi egal cu femeia, pentru ca barbatul este de
la-nceput nascut sa joace un rol, si femeia harazita sa joace alt rol.
Nu se poate face o inlocuire a ceea ce are de facut un barbat - de cand
e baietel de trei ani. Iar o femeie, mai ales acum, in ultimul timp, de
cand s-a emancipat si a preluat functii de-ale barbatului (de manager,
de exemplu), nu face - si ea si barbatul - decat sa se frustreze unul
de prezenta celuilalt, sa nu mai aiba timp de ei insisi - unul pentru
altul. Se pleaca din start de la ideea gresita ca femeia poate sa fie
vreodata in viata ei egala barbatului. Aici s-a facut o confuzie
uriasa: intotdeauna mama era cea care suplinea locul tatalui care, sa
zicem, alerga dupa bani, adica el era mai mult plecat si ea - mai mult
prezenta. Amandoi, si mama, si tatal, sunt fiinte de la Dumnezeu, si
cea mai importanta problema e daca sunt puternici in iubirea lor si,
mai ales, sa nu inlocuiasca iubirea cu simulacre.

-
Studii occidentale recente afirma ca marele foc al iubirii se stinge
dupa 4-5 ani, din motive stiintifice, legate de chimia organismului
nostru. Ce urmeaza este doar o relatie afectuoasa, de prietenie,
motivata material si prin prezenta copiilor. Este adevarat?

-
Nu, parerea mea este ca nu-i adevarat. Iubirea nu poate fi explicata
stiintific. Iubirea este ca vantul, ca ploaia, vine-pleaca. .. Iubire
inseamna libertate, iubire inseamna sa-ti iubesti barbatul oriunde-ar
fi, nu numai cu corpul fizic. A iubi cu corpul fizic este o manifestare
pe care o au si animalele. Il iubesti cu iubirea, il iubesti cu
existenta ta, neinteresandu- te unde este el; sentimentul meu este
acelasi, chiar daca barbatul meu este in Papua Noua Guinee sau este
langa mine. Iubirea e un sentiment urias si nu poate fi redusa la o
relatie fizica trecatoare.

- Si, totusi, mariajele lungi incep sa fie, azi, o exceptie...

-
Pai tocmai asta e: exceptia intareste regula. Mariajele lungi arata ca
exista si situatii fericite, in care parintii s-au iubit in mod real,
au ramas impreuna pentru ca s-au iubit (nu pentru c-au avut bani sau
n-au avut) si lucrurile au decurs bine, iar ei au avut acest noroc.

"Tu de ce n-o pupi pe mama?"

- Care sunt cele mai grave greseli care prejudiciaza iubirea?

-
Iubirea nu poate fi prejudiciata de nimic. Ea este sau nu este. Iubirea
este un sentiment care exista si-n afara oamenilor. Ea este Dumnezeu in
actiune! Este miscarea luminii si-a energiei de la Dumnezeu. Greselile
apar doar atunci cand nu exista iubire. Cand ea e inlocuita prin
simulacre. Poti sa te prefaci, dar asta se simte, si unul si celalalt
simt ca celalalt nu-l iubeste si ca este un simulacru. Se simte.
Iubirea nu poate fi inselata, nu poate fi inlocuita, jucata ca un rol.
Iubirea este sau nu este. Daca este - trec amandoi prin viata, prin
saracie, prin orice. Imi este drag sa ma uit la mainile lui cand are 80
de ani, sau mi-e drag sa-i vad ochii, chiar daca-s plini de cute, dar
lumina din ei e aceeasi ca atunci cand aveam amandoi 20 de ani. Dar
asta e o situatie cu adevarat exceptionala, caci in zilele noastre,
viata de cuplu e cu-adevarat malformata de contextele sociale. Cel mai
grav lucru e ca banii inlocuiesc iubirea. De fapt, n-o inlocuiesc,
Doamne-fereste! Dar oamenii cred ca pot inlocui iubirea cu bani, adica
un barbat poate cuceri o femeie cumparandu-i o masina de lux. Un mare
fals! Iar copiii isi dau seama imediat ca parintii lor nu se iubesc, de
exemplu. El va spune imediat: "Tu de ce n-o pupi pe mama?", "Tu de ce
n-o tii de gat?", "Tu de ce n-o tii de mana?", "De ce-o lasi pe mama sa
planga si pleci de-acasa?".. . Copiii sesizeaza adevaratele situatii
dintre parinti. Cateodata, parintii incearca sa inlocuiasca iubirea cu
un cadou scump, spunandu-i copilului: "Uite ce mult te iubeste
tata/mama pe tine, ti-a cumparat ceva bun, frumos etc". Copiii simt
insa imediat ca mama nu-i iubeste, pentru ca s-ar juca ea insasi cu
copilul daca l-ar iubi, nu i-ar da in loc o jucarie, spunandu-i: "Ia
jucaria si du-te de-aici, ca eu am treaba, sau eu plec de-acasa si tu
stai cu bona". Efortul sa inlocuiesti iubirea cu o suta de bone, cu o
suta de lei, cu palate si orice altceva este inutil.

"Nici un remediu nu poate sa repare
o casnicie in care nu exista iubire"

-
In cazul cand cineva e hotarat sa lupte pentru a-si salva cuplul de la
naufragiu, pentru a tine focul pe mai departe aprins, beneficiaza de
ajutor psihologic? Exista remedii care pot ajuta?

- Daca
iubire exista - da! Daca iubire nu exista, nu se poate folosi nici un
fel de remediu. Nici un remediu nu poate sa repare o casnicie in care
nu exista iubire. Poti, in schimb, sa apelezi la o alta sansa lasata de
la Dumnezeu, numita iertare. Daca noi invatam de la parinti, de la
Dumnezeu, sa-l iertam pe celalalt de saptezeci de ori cate sapte,
atunci in mod sigur invatam sa iubim, si-atunci casnicia poate fi
salvata. Dar din experienta mea de 30 de ani de psihologie, oamenii nu
iarta nici macar de doua ori cate sapte, si se enerveaza si tipa. Spun:
"Daca eu fac pentru tine lucrul asta, tu de ce nu faci pentru mine la
fel?". Ca si cum ar exista intre ei un targ, o posibilitate de tocmire,
or nu se poate acest lucru. Vorba lui Marin Preda: "Daca iubire nu e,
nimic nu e".

-
Romania pare sa-si schimbe firea, de la o tara eminamente sentimentala,
la una pragmatica. Daca tot romanul visa, pe timpul lui Eminescu, sa
ajunga poet, azi viseaza sa ajunga manager. Visurile de procopseala
materiala le alunga pe cele de daruit trandafiri?

- Nici nu
intra in discutie! Procopseala materiala, cum spuneti, este ucigatoare,
jenanta, daca vrei ca sa-i ia locul iubirii, sa inlocuiesti iubirea cu
banul. Cred ca si Dumnezeu se supara pe noi daca vrem sa punem in
practica o astfel de idee proasta. Mai ales in cazul femeilor,
emanciparea materiala este periculoasa. Vor fi mari greutati pe pamant,
mari cumpene, Dumnezeu ne va da suferinte mai multe, ca sa vedem ca
nimic nu are pret cat iubirea.

- Ca psiholog cu mare experienta, simtiti si dvs. ca peste sufletul
nostru se lasa frigul?Avem a ne teme, la fel ca lumea occidentala, de
insingurare si de neputinta de-a comunica?

-
Da, daca si noi facem cum fac ei - bineinteles! Daca mamele isi lasa
copiii pe mana oricui, bone ori dascali care asteapta doar sa fie
platiti, desigur ca ne ameninta acelasi pericol de inghet sufletesc.
Mama intretine focul iubirii. Daca mama prefera sa stea acasa cu
copilul, in loc sa se duca la cules de capsuni, ca sa castige mai mult,
atunci situatia e salvata. Daca ea considera, insa, ca-s mai importante
capsunile-acelea decat baietelul ei, care-o priveste in ochi si-i
spune: "Mami, nu pleca si tu!" - atunci totul e pierdut. In experienta
mea de psiholog am intalnit de nenumarate ori situatii in care un copil
a intrat in camera, iar mama - in loc sa-l observe - statea
ingandurata, ca nu stia cum sa faca sa-si mai ia o a treia masina...
Copilul a taxat-o imediat: "Mami, de ce nu-mi zambesti, de ce nu razi
spre mine? Uite, am intrat in camera...". Copilul observa imediat lipsa
iubirii. O mama care-si iubeste copilul renunta la totul pentru el. O
mama care-si iubeste barbatul cu care a facut acel copil (caci copilul
il reprezinta pe acela pentru care ea a oftat in tinerete) nu poate
trisa, nu poate insela iubirea.

- Ce putem face pentru ca focul iubirii sa nu coboare la flacara mica?
Sa nu fim tot mai singuri in... doi?

-
Sa nu ne inselam pe noi insine! Sa nu schimbam valorile, sa nu punem
banii pe primul plan si statul cu copiii sau cu sotul (care vine
flamand de la serviciu) - pe planul doi. Mai bine cu bani mai putini,
dar sa ne tinem de mana strans unul pe altul si sa ne incurajam cand
unul are un esec. Acolo unde exista posibilitati materiale mai mari,
apare si riscul de a insela mai tare, de a considera ca banii pot sa
ajute o casnicie pierduta. Dupa cum v-am mai spus, iubirea nu poate fi
cumparata cu bani.

OSHO

Facem cu toţii parte din aceeaşi existenţă.
Indiferent pe cine răneşti, în cele din urmă te răneşti pe tine însuţi.
Poate că acum nu îţi dai seama de acest lucru, însă într-o bună zi vei înţelege şi îţi vei spune: "Dumnezeule! Acest lucru mi l-am făcut cu mâna mea." Ai rănit pe cineva, crezând că este vorba de un altul. Nu este altcineva.
Existenţa este una singură, este o unitate cosmică.

Restructurare

• Ok, felicitari, inca o licenta teoretica si una practica. Ambele grele, stresante dar pline de invataminte.
  

• Ce placut este sa faci o schimbare in viata ta si sa o iei de la capat cu inca o lectie invatata. Un nou inceput este intotdeauna un motiv de bucurie, adio monotonie, bun venit noutate!
  

• Intotdeauna am fost impotriva compromisurilor.. dar la un moment dat am spus ca toleranta ar fi un motiv intemeiat pentru un mic compromis.. Gresit, niciodata nu e bine sa faci compromisuri cu tine insuti, fie-ti tie fidel si nu te indeparta de sinele tau pentru nimic in lume. Si daca simti ca este ceva care nu e in regula opreste-te, asculta-te, schimba traiectoria. RESTRUCTURARE
  

• Iubeste-te intotdeauna si nu pleca la drum cu indoieli, pentru ca pe masura ce timpul trece indoielile se vor transforma in niste pietre care vor face din drumul tau o calatorie sisifica.

• Nu te intoarce inapoi decat cu gandul, poate doar pentru a-ti reaminti lectia pe care o ai de invatat ( pentru a nu o mai face si a doua oara - doar asta inseamna maturitate, nu-i asa?).

• Totul trece prin stomac..nu am vrut sa accept ideea asta si nu o sa mi-o insusesc, dar ce te faci cand stomacul e bolnav? cred ca aici se aplica . OSHO are o teroei cu privire la bolile de stomac, merita trecuta in revista.

• Apreciaza valoarea prieteniei, niciodata nu neglija aspectul asta important al vietii.

OK si abtine-te de la critici, criticile aduse celuilalt sunt de fapt proiectia lipsurilor tale in jurul tau, iti doresti sa-l transformi pe celalat intr-un om perfect pentru ca tu te simti imperfect, cand te vei simti implinit nu te vei mai concentra asupra lipsurilor celorlalti, vei fi implinit pe dinauntru, vei vedea oameni ok in jur.( Vezi psih tranz - eu sunt ok tu esti ok - scenariu de viata SANATOS :))

In concluzie ai grija de tine si de "stomacul" tau.

Ce SIMT oamenii in spatele VORBELOR

noi oamenii ne-am pus la un moment dat in dezvoltarea speciei noastre urechi de sacal. Auzim agresiv, vorbim agresiv si actionam in mare masura agresiv.

Ce ar fi daca pentru un moment, atunci cand cineva urla la tine te-ai gandi ca

omul acela urla pentru ca:

1) are o nevoie;

2) simte ceva.

Mai stii care e diferenta intre un sentiment si un gand? Sa facem un scurt test: ce simti in acest moment? Ia-ti un moment si raspunde-ti. Este acesta un sentiment? Daca raspunsul este “da”, deschide dictionarul la “sentiment” si citeste explicatia.

Crezi ca merita sa iti schimbi modul in care vorbesti cu oamenii?

Merita sa auzi ceea ce vor oamenii in spatele vorbelor?

Fara sa pot promite ca viata ta se va schimba radical, iti spun totusi ca ideile de mai jos ar putea sa te ajute sa impartasesti cu ceilalti acele informatii relevante si necesare pentru a rezolva conflictele sau divergentele intr-un mod pasnic.

Este greu de judecat daca vei fi un om mai bun dupa ce ai exersat cele de mai jos. Daca vei fi mai linistit cu tine insuti si in relatie cu ceilalti? E o certitudine.

Hai sa ne uitam impreuna la modelul lui Marshall Rosenberg in care vorbeste despre limbajul compasiunii.

Cand dam din inima, facem asta din bucuria de a face viata cuiva mai frumoasa.

Acest fel de a darui este un beneficiu atat pentru cel care primeste cat si pentru cel care daruieste.

Cel care primeste se bucura de dar fara sa se gandeasca la consecintele care vin atunci cand primesti daruri din frica, vina, dorinta sau pentru un castig.

Cel care daruieste beneficiaza de o stima de sine buna care rezulta atunci cand vedem ca eforturile noastre fac bine cuiva.

Sa luam un exemplu: gandeste-te ca lucrezi in fiecare zi de la 8:00 la 17:00, de obicei stai si peste program si chiar ieri ai stat pana la 20:00 in firma ca sa termini un raport pe care altcineva trebuia sa-l faca.

Azi ai ajuns la serviciu la 8:15 pentru ca ai fost foarte obosit dupa ziua de ieri si nu te-ai trezit la timp. Seful tau te vede cand intri in firma si iti spune: “As vrea sa nu mai intarzii la serviciu.” Ce auzi din partea lui? Cum te simti in acest moment? Foloseste exemplul acesta ca sa completezi propozitiile de mai jos.

Daca vrei sa lucrezi la atitudinea ta atunci cand esti intr-un conflict, poti sa incepi prin modul in care te exprimi: sa exprim sincer cum sunt EU fara a invinovati sau critica (in 4 pasi):

1. Incep prin a face o observatie.
   
2. Observ care sunt actiunile concrete (vad, aud, amintesc, imaginez) care contribuie (sau nu contribuie) la starea mea: “Atunci cand eu (vad, aud)

1. Apoi imi exprim sentimentele. Cum ma simt eu in relatie cu aceste actiuni: “Eu simt…”

   Revenim la diferenta intre un sentiment si un gand.

2. Dupa ce mi-am exprimat sentimentele e vital sa spun ce imi doresc de la celalalt. Este vorba de nevoile, valorile, dorintele, asteptarile sau gandurile care imi creeaza sentimentele: “pentru ca eu am (nevoie de)…”
3. In fine, cer (rog) clar acel ceva care imi va imbogati viata fara a solicita. Actiunile concrete care mi-ar placea sa fie luate: “si mi-ar placea ca tu sa…”

Asadar, iata replica non-violenta pentru sef:

“Atunci cand aud ca mi se atrage atentia ca am intarziat la job, eu simt ca nu sunt apreciat la valoarea mea reala pentru ca am nevoie de recunoasterea meritelor si mi-ar placea ca tu sa tii cont de munca mea suplimentara si de efortul depus de mine la job.”

Am vorbit despre modul in care ne putem exprima atunci cand incepem noi “escaladarea problemei”. Stim cu totii ca, de prea multe ori cand incercam sa formulam cat mai asertiv (adica sa ne tratam valorile, propria persoana si pe ceilalti cu respect) o problema, ne putem trezi cu un raspuns agresiv din partea celuilalt!

Iar acesta declanseaza bineinteles un raspuns automat negativ din partea noastra.

Asadar, haide sa vedem cum putem sa auzim raspunsul celuilalt cu urechile de girafa (cu compasiune si intelegere fata de sentimentele lui si nevoile din spatele vorbelor acestuia).

Gandeste-te ca partenera/partenerul tau tocmai ti-a spus ca

“faci mereu aceleasi lucruri care ma enerveaza la tine”. Completeaza propozitiile incepute mai jos cu raspunsurile tale. Incepe sa exersezi…

Ideea e sa primesc empatic cum esti TU fara sa aud critica sau fara sa ma simt invinovatit:

1. In primul rand vreau sa ma asigur ca am inteles clar ce ti-a declansat reactia negativa. Exprim actiunile concrete pe care tu le observi (vezi, auzi, amintesti, imaginezi) care contribuie (sau nu contribuie) la starea ta de bine: “Atunci cand tu (vezi, auzi)…”
2. Apoi caut sa identific cum te simti tu in relatie cu aceste actiuni: “simti… ”
3. Incerc sa identific si nevoile, valorile, dorintele, asteptarile sau gandurile care iti creeaza sentimentele: “pentru ca tu ai (nevoie de)…”
4. In fine, folosind aceleasi urechi de girafa caut sa vad ce as putea sa fac pentru a ajunge la un compromis. Actiunile concrete care ti-ar placea sa fie luate: “si ti-ar placea ca eu sa…?”

Iata cum ar putea fi formulata replica non-violenta:
“Cand tu vezi ca fac aceleasi lucruri care te enerveaza la mine, simti repede ca eu nu te apreciez pentru ca ai nevoie ca eu sa te ascult si sa fiu atent cu tine. Bine, ti-ar placea atunci ca eu sa fiu mai atent la ce spun cand suntem [context] si tu sa imi spui mai des si clar cum vrei sa actionez?”

Ce m-a determinat sa scriu despre acest model? Ei bine, pentru mine acest model a adus multe schimbari. In special in modul in care ma raportez la cei din jurul meu. Sunt mult mai relaxat si mult mai asertiv – deoarece stiu ca

in spatele oricarui mesaj, oricarei vorbe, exista un om care SIMTE ceva si ARE NEVOIE de la mine de ceva. Provocarea e sa aflu ce anume… simte si vrea.

Comunicarea non-violenta poate fi aplicata in orice fel de context: la job, in relatia cu persoana iubita, cu prietenii… oriunde. Este un element important de personal branding:

atitudinea si felul in care comunicam pot face diferenta dintre SUCCES si RESPINGERE.

sursa: http://club.empower.ro/clubul/focus/tu-ai-urechi-de-sacal-sau-de-girafa/

Despre "Omul Frumos" - Dan Puric

"A vorbi despre Omul Frumos în contextul în care trăim, într-o lume mutilată, a omului urât, într-o lume schilodită, într-o lume confuză, pe care, iată, o gustăm din plin, ce provocare extraordinară!

Lumea de azi se găseşte într-un continuu proces de urâţire. În noul imperiu al urâtului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmură sub marşul triumfal al unei lumi schilodite, aflată în plină ofensivă.

Omul Frumos este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanităţii, în luptă cu oceanul de neomenesc care vine.

Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă.

De fapt, lucrul cel mai important, în epoca pe care o trăim, este să avem capacitatea să recunoaştem Omul Frumos.

Omul Frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient.

Aveam un naş, Dan Gabrielescu. Aparţinea marii familii de boieri Gabrielescu; bunicul lui făcuse parte din „Junimea”, alături de Titu Maiorescu.
Comuniştii îl sărăciseră cu totul, nu-l lăsaseră să-şi profeseze meseria de avocat, şi-atunci, din disperare, se apucase să predea matematică.

Sărăcia îl încolţise din toate părţile şi se transformase în boală. Fusese constrâns să-şi opereze un plămân. Raportul său cu propria-i respiraţie, deci cu viaţa, era gradat în fiecare zi; avea un singur plămân. Boala îi vulnerabilizase şi mai mult fiinţa sensibilă şi, cu toate astea, nu uita să trăiască zilnic frumosul.

Într-o zi, când aveam vreo opt ani, m-a întrebat: „Ai citit Don Quijote?” Nu, am răspuns eu. „Cum, tu nu ştii de Don Quijote? Nu ştii de Dulcineea din Tobozo?” Nu, am răspuns eu, simţindu-mă din ce în ce mai vinovat. „Păi, atunci, ce fel de viaţă o să duci?”, mi-a răspuns naşul. „Cum ai să ştii ce e iubirea?”

Peste câteva zile, primeam cartea Don Quijote, din partea lui.
Am citit-o speriat şi evident că n-am înţeles nimic; de de-atunci a reţinut, din privirea lui, obligaţia fiecărei fiinţe umane de a cunoaşte povestea lui Don Quijote. Naşul meu dădea vieţii un sens către frumos. Mă corectase.
Mai târziu, fiind în liceu şi venind acasă, m-a întrebat:

- Ce-ai învăţat astăzi?
- Despre un poet stupid.
- Cum îl cheamă?, m-a întrebat.
- Lucian Blaga, am răspuns.
- Şi de ce e stupid, mă? m-a întrebat din nou naşul meu.
- Păi, uite, domnule, ce versuri scrie: „Caut,/ nu ştiu ce caut./ Caut lumina de ieri,/ trecutul apus.”

Naşul meu a tăcut, după care s-a uitat la mine şi mi-a spus:
- Şi tu zici că omul acesta este stupid? Păi, hai să vedem ce caută!

Apoi, am primit cea mai frumoasă lecţie despre memorie şi nostalgia amintirii. În trei săptămâni terminam de citit Trilogia valorilor şi Trilogia culturii.

Ţin minte şi acum, nişte cărţi vechi, editate de Fundaţiile Regale.
Începusem să găsesc lumina de ieri, trecutul apus.

De-atunci ştiu că memoria unor lucruri măreţe poate să înfrumuseţeze un prezent meschin. De-atunci am ştiut că memoria frumosului este izbăvitoare şi că este un dar hristic.

Dar să ne întoarcem la începutul poveştii. Aveam doar şapte anişori, când naşul meu îmi deschise într-o dimineaţă uşa şi-mi spune disperat:
- Mă simt rău. Am să mor. Cheamă Salvarea!
Eram singur acasă. Disperat, m-am îmbrăcat la repezeală cu ce-am găsit.
- Ce să fac? l-am întrebat disperat.
- Uite, îţi dau o fisă, să dai un telefon. Du-te şi cheamă Salvarea! Spune-le să vină repede, că mor!

Şi astfel, m-am pomenit alergând cu paşii mei micuţi prin ploaie, încercând să întrec moartea, care ameninţa viaţa naşului meu, şi să ajung Salvarea.

Prin ploaia măruntă am văzut telefonul public prins de un perete.

Era atârnat mult mai sus decât aş fi putut ajunge cu mâna.

Am văzut două sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon şi pe care m-am urcat, cu o dexteritate născută doar de groază. Ţineam strâns între degete fisa de telefon, de parcă ar fi fost ultima picătură de viaţă a naşului meu. Cu mâna tremurândă am format numărul de telefon.

- Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
- Da, mi-a răspuns o voce, rece, indiferentă.
- Da, ce e?…
- Moare bunicul! Moare bunicul! Veniţi de urgenţă! Moare bunicul!
- Câţi ani are bunicul?
- 76, zic, şi telefonul s-a închis.

Abia atunci am auzit picăturile de ploaie. O singurătate cumplită m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormânt a Salvării.

Am alergat înnebunit, i-am spus că mi-au închis telefonul, iar naşul meu, disperat, mi-a zis:

- Nu trebuia să le spui vârsta. La oamenii în vârstă Salvarea nu mai vine.
Mi-a dat o nouă fisă şi, alergând din nou prin ploaie, mă-ntrebam de ce la oamenii în vârstă Salvarea nu mai vine.

Mi-am găsit sticlele şi-am vorbit din nou la telefon.
- Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am început să strig.
- Câţi ani are bunicul tău, mă?
- 18 ani, am răspuns. ( :) )

Şi de data asta am închis eu telefonul.

Acum, paşii meu către casă, prin ploaie, erau rugăciuni.
Am minţit, dar există şi minciuni izbăvitoare. Un paradox. Făcusem, cum se zice, păcatul ăl bun.

(…)

Am minţit, dar am făcut-o ca să-mi salvez năşicul. Lumea corectă tocmai îmi arătase faţa. Iar politica corectă de astăzi ne mutilează cinstea în numele corectitudinii.

Surprinzător, cei de la Salvare au venit. Cred că au venit curioşi să vadă cum arată un bunic de 18 ani. :)

Din Salvare a coborât un doctor, cam la vreo 40 de ani, grăsuţ, uşor răvăşit, târând după el o tristeţe. Năşicul, între timp, când l-a văzut pe doctorul acesta, care era mai răvăşit decât el, l-a întrebat:

- Dar ce vi s-a întâmplat?

Doctorul lua tensiunea şi, cu ochii concentraţi pe tensiometru, spuse în şoaptă:

- M-a părăsit iubita.

Şi eu asistam la schimbul acesta: tensiunea năşicului meu scădea şi creştea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum năşicul meu, din bolnav, se transforma în doctor, iar doctorul se transforma în pacient.

- Doişpe cu cinci, spune doctorului (era tensiunea bună a naşului meu).

- Nu trebuie să suferiţi atâta, îi spune năşicul, luându-i tensiunea sufletească doctorului. Şi năşicul începea să-l ocrotească.

Şi eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celălalt, spre mântuire. Şi astfel, la sfârşitul acestui consult reciproc, năşicul se simţea bine, iar doctorul avea sufletul liniştit. Mai departe, i-am văzut împrietenindu-se.

Doctorul venea o dată pe săptămână, pretextând că trebuie să-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea să-şi ia doza de frumuseţe sufletească.

Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul acela, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă în suflet toată viaţa, ca o icoană."

DAN PURIC - DESPRE OMUL FRUMOS