Ce ar fi daca pentru un moment, atunci cand cineva urla la tine te-ai gandi ca
omul acela urla pentru ca:
1) are o nevoie;
2) simte ceva.
Mai stii care e diferenta intre un sentiment si un gand? Sa facem un scurt test: ce simti in acest moment? Ia-ti un moment si raspunde-ti. Este acesta un sentiment? Daca raspunsul este “da”, deschide dictionarul la “sentiment” si citeste explicatia.
Crezi ca merita sa iti schimbi modul in care vorbesti cu oamenii?
Merita sa auzi ceea ce vor oamenii in spatele vorbelor?
Fara sa pot promite ca viata ta se va schimba radical, iti spun totusi ca ideile de mai jos ar putea sa te ajute sa impartasesti cu ceilalti acele informatii relevante si necesare pentru a rezolva conflictele sau divergentele intr-un mod pasnic.
Este greu de judecat daca vei fi un om mai bun dupa ce ai exersat cele de mai jos. Daca vei fi mai linistit cu tine insuti si in relatie cu ceilalti? E o certitudine.
Hai sa ne uitam impreuna la modelul lui Marshall Rosenberg in care vorbeste despre limbajul compasiunii.
Cand dam din inima, facem asta din bucuria de a face viata cuiva mai frumoasa.
Acest fel de a darui este un beneficiu atat pentru cel care primeste cat si pentru cel care daruieste.
Cel care primeste se bucura de dar fara sa se gandeasca la consecintele care vin atunci cand primesti daruri din frica, vina, dorinta sau pentru un castig.
Cel care daruieste beneficiaza de o stima de sine buna care rezulta atunci cand vedem ca eforturile noastre fac bine cuiva.
Sa luam un exemplu: gandeste-te ca lucrezi in fiecare zi de la 8:00 la 17:00, de obicei stai si peste program si chiar ieri ai stat pana la 20:00 in firma ca sa termini un raport pe care altcineva trebuia sa-l faca.
Azi ai ajuns la serviciu la 8:15 pentru ca ai fost foarte obosit dupa ziua de ieri si nu te-ai trezit la timp. Seful tau te vede cand intri in firma si iti spune: “As vrea sa nu mai intarzii la serviciu.” Ce auzi din partea lui? Cum te simti in acest moment? Foloseste exemplul acesta ca sa completezi propozitiile de mai jos.
Daca vrei sa lucrezi la atitudinea ta atunci cand esti intr-un conflict, poti sa incepi prin modul in care te exprimi: sa exprim sincer cum sunt EU fara a invinovati sau critica (in 4 pasi):
- Incep prin a face o observatie.
- Observ care sunt actiunile concrete (vad, aud, amintesc, imaginez) care contribuie (sau nu contribuie) la starea mea: “Atunci cand eu (vad, aud)
- Apoi imi exprim sentimentele. Cum ma simt eu in relatie cu aceste actiuni: “Eu simt…”
- Dupa ce mi-am exprimat sentimentele e vital sa spun ce imi doresc de la celalalt. Este vorba de nevoile, valorile, dorintele, asteptarile sau gandurile care imi creeaza sentimentele: “pentru ca eu am (nevoie de)…”
- In fine, cer (rog) clar acel ceva care imi va imbogati viata fara a solicita. Actiunile concrete care mi-ar placea sa fie luate: “si mi-ar placea ca tu sa…”
Asadar, iata replica non-violenta pentru sef:
“Atunci cand aud ca mi se atrage atentia ca am intarziat la job, eu simt ca nu sunt apreciat la valoarea mea reala pentru ca am nevoie de recunoasterea meritelor si mi-ar placea ca tu sa tii cont de munca mea suplimentara si de efortul depus de mine la job.”
Am vorbit despre modul in care ne putem exprima atunci cand incepem noi “escaladarea problemei”. Stim cu totii ca, de prea multe ori cand incercam sa formulam cat mai asertiv (adica sa ne tratam valorile, propria persoana si pe ceilalti cu respect) o problema, ne putem trezi cu un raspuns agresiv din partea celuilalt!
Iar acesta declanseaza bineinteles un raspuns automat negativ din partea noastra.
Asadar, haide sa vedem cum putem sa auzim raspunsul celuilalt cu urechile de girafa (cu compasiune si intelegere fata de sentimentele lui si nevoile din spatele vorbelor acestuia).
Gandeste-te ca partenera/partenerul tau tocmai ti-a spus ca
“faci mereu aceleasi lucruri care ma enerveaza la tine”. Completeaza propozitiile incepute mai jos cu raspunsurile tale. Incepe sa exersezi…
Ideea e sa primesc empatic cum esti TU fara sa aud critica sau fara sa ma simt invinovatit:
- In primul rand vreau sa ma asigur ca am inteles clar ce ti-a declansat reactia negativa. Exprim actiunile concrete pe care tu le observi (vezi, auzi, amintesti, imaginezi) care contribuie (sau nu contribuie) la starea ta de bine: “Atunci cand tu (vezi, auzi)…”
- Apoi caut sa identific cum te simti tu in relatie cu aceste actiuni: “simti… ”
- Incerc sa identific si nevoile, valorile, dorintele, asteptarile sau gandurile care iti creeaza sentimentele: “pentru ca tu ai (nevoie de)…”
- In fine, folosind aceleasi urechi de girafa caut sa vad ce as putea sa fac pentru a ajunge la un compromis. Actiunile concrete care ti-ar placea sa fie luate: “si ti-ar placea ca eu sa…?”
Iata cum ar putea fi formulata replica non-violenta:
“Cand tu vezi ca fac aceleasi lucruri care te enerveaza la mine, simti repede ca eu nu te apreciez pentru ca ai nevoie ca eu sa te ascult si sa fiu atent cu tine. Bine, ti-ar placea atunci ca eu sa fiu mai atent la ce spun cand suntem [context] si tu sa imi spui mai des si clar cum vrei sa actionez?”
Ce m-a determinat sa scriu despre acest model? Ei bine, pentru mine acest model a adus multe schimbari. In special in modul in care ma raportez la cei din jurul meu. Sunt mult mai relaxat si mult mai asertiv – deoarece stiu ca
in spatele oricarui mesaj, oricarei vorbe, exista un om care SIMTE ceva si ARE NEVOIE de la mine de ceva. Provocarea e sa aflu ce anume… simte si vrea.
Comunicarea non-violenta poate fi aplicata in orice fel de context: la job, in relatia cu persoana iubita, cu prietenii… oriunde. Este un element important de personal branding:
atitudinea si felul in care comunicam pot face diferenta dintre SUCCES si RESPINGERE.
sursa: http://club.empower.ro/clubul/focus/tu-ai-urechi-de-sacal-sau-de-girafa/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu