Se afișează postările cu eticheta agresivitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta agresivitate. Afișați toate postările

joi, 2 decembrie 2010

Tulburarile afective




Majoritatea cercetarilor care s-au ocupat cu studierea personalitatii dizarmonice a delicventilor minori si tineri, au reliefat insuficienta lor maturizare afectiva si diferite stari de dereglare a afectivitatii acestora.


Insuficienta maturizarii afective se caracterizeaza, printre altele, prin:

lipsa unei autonomii afective, ceea ce duce la cresterea sugestibilitatii;

insuficienta dezvoltarii autocontrolului afectiv, legat de cunoasterea insuficienta si capacitatea de stapanire a reactivitatii emotionale;

slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor, indeosebi a celor morale.

Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa obiectivitatii fata de sine si fata de altii.


Dintre starile de dereglare a afectivitatii intalnite la delicventi amintim:

starile de frustare afectiva si sentimentele de frustare,

conflicte afective, instabilitatea (labilitatea) afectiva,

ambivalenta afectiva,

absenta emotiilor si a inclinatiilor altruiste.


a. Starile si sentimentele de frustare


Frustrarea este o stare afectiva negativa care apare atunci cand individul intalneste in calea sa un obstacol care il impiedica sa-si satisfaca o trebuinta.

Frustrarea este, de fapt, experienta afectiva a esecului, trairea mai mult sau mai putin tensionata si dramatica a nereusitei si a privatiunii.

Ceea ce este caracteristic frustrarii este “constiinta unei stari de privatiune, care va da nastere unei stari emotionale, unei nevoi de descarcare, stare explicata uneori prin reaua intentie a altuia, alteori prin propriile incompetente, sau in unele cazuri este nedeterminata, subiectul frustrat neputand-o lega de o cauza adevarata, reala.


Starea de frustrare se manifesta, deci, printr-o tensiune afectiva marita si in functie de echilibrul emotional, de structura afectiva, de caracteristicile si trasaturile caracteriale – individul poate ajunge la un comportament dezorganizat, care sa se desfasoare intr-un mod anarhic sau deviant.

Frustrarile pot determina pe planul personalitatii caderea franelor normative, scaderea valorii normelor socio-morale, ceea ce duce adesea la optarea pentru folosirea unor mijloace “mai eficiente” pentru satisfacerea trebuintelor, indiferent de valoarea lor normativa, individul apeland la mijloace nelegale si ajungand, deci, la infractiuni.


Numeroase cercetari au relevat faptul ca, alaturi de alti factori, toleranta redusa la frustrare, aparuta ca urmare a acumularii unor multiple situatii si stari de frustrare, sta la originea multor defecte de adaptare, inclusiv la originea delicventei.

De asemenea, cercetarile efectuate la delicventii minori cu ajutorul Testului de aperceptie tematica releva proiectarea in istorioarele intocmite de subiectii delicventi a starilor si sentimentelor de frustrare afectiva, de privare materiala etc., in mult mai mare masura.


Acumularea frecventelor starii de frustratie pe parcursul anilor au ca efect scaderea tolerantei frustrarii.

Din aceasta cauza, in situatii tensionate, minorii si tinerii vor apela adesea la reactii agresive. Acest lucru a fost pus in evidenta si de cercetarile in care delicventilor minori li s-a aplicat Testul de frustrare Rosenzweig.


Testul a relevat faptul ca delicventii minori nu au capacitatea de a minimaliza importanta obstacolelor, de a le considera ca fiind nonfrustrante, avand deci, o toleranta redusa la frustrare.

Tocmai de aceea ei prezinta o puternica trebuinta de aparare a eului, manifestata prin reactii agresive fata de persoanele frustrante.

La delicventii minori, cresterea tensiunii psihice datorate frustratiei necesita o descarcare rapida, care adesea se manifesta prin reactii si acte agresive.


b. Instabilitatea emotionala (labilitatea afectiva).

Dupa cum spune Vasile Pavelcu, “conflictele afective pot duce la sciziunea si dezintegrarea personalitatii.

Unitatea gandirii si actiunii are la baza unitatea si sensibilitatea echilibrului afectiv”.



c. Agresivitatea

Instabilitatea emotionala se asociaza adesea cu agresivitatea, ducand la scaderea pragului delicvential si la savarsirea unor infractiuni prin acte de violenta.

Tiberiu Bogdan arata ca agresivitatea rezida in acele forme de comportament ofensiv consumat pe plan verbal care obisnuit dar nu in mod necesar, constitue o reactie disproportionata la o opozitie reala sau imaginara.


Rezultatele unor investigatii arata ca multi delicventi minori care au savarsit furturi prezinta agresivitate si instabilitate emotionala, declansate si exacerbate de imprejurarile de viata familiala si extrafamiliala disfunctionale.

Pe langa tinerii infractori proveniti din familii fara garantii morale, sunt si cei care “au fost scapati din mana”, ca urmare a lipsei de supraveghere si de indrumare.

Parintii minorilor care au ajuns infractori nu au acordat deloc, pe parcursul copilariei si adolescentei, sau au acordat insuficient timp educarii lor adecvate.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Agresivitatea in cuplu

Nu exista iubire acolo unde exista teama.

Nu exista dragoste daca nu exista echilibru emotional si capacitatea de a comunica despre ceea ce simtim, ceea ce vrem.

Exista in aceste cazuri numai un atasament disperat de partenerul de cuplu, care creaza relatii distructive.

Se consuma atatea cuvinte pentru a explica – deci a face inteleasa – agresivitatea in familie, in cuplu.

Ca este din pricina alimentatiei plina de E-uri, din pricina poluarii, aglomeratiei, stresului, frustrarilor de la serviciu, greselilor de educatie facute de parintii nostri, ca este o trasatura derivata a temperamentului nostru, foarte multe explicatii care par ca scuza intr-un fel modul de comportament agresiv si ii evidentiaza originile fie undeva in afara noastra, fie in afara controlului nostru.

Indiferent care este motivul pentru care un comportament agresiv a aparut, nu inseamna ca el nu este controlabil, ca nu poate fi si nu trebuie schimbat.

Ba mai mult – nu inseamna ca trebuie tolerat.

Sub nici un pretext – totusi il/o iubesc, avem multe impreuna (bunuri materiale si/sau amintiri), de dragul copiilor, ce va spune lumea daca ma despart etc.

Nu trebuie tolerat indiferent care este forma de manifestare a agresivitatii – verbala sau fizica.

Prima persoana care trebuie sa se ingrijoreze de comportamentul agresiv nu este victima, ci agresorul.

Dar el de obicei isi gaseste scuze, explicatii, circumstante atenuante. Dar de obiecei i se gasesc justificari chiar de catre victima/victime, pentru ca un comportament agresiv (fie el indreptat asupra partenerului de viata sau si asupra copiilor) se bazeaza pe teama.


Tonul ridicat, cuvintele jignitoare, imbrancelile, palmele educative sau bataia sunt forme ale manifestarii agresivitatii in familie.

Odata tolerata in formele ei usoare, nu este decat o chestiune de timp pentru a evolua in formele ei mai grave.

Interventia in modificarea comportamentului agresiv este eficienta daca se face imediat dupa primele manifestari ale acestuia.

Pentru ca tolerat, acest comportament tinde sa ia locul normalitatii.

Agresorul gandeste, si pe buna dreptate, ca este ok cand se comporta asa, pentru ca nu i se riposteaza si in plus obtine ceea ce doreste, ceea ce urmareste, prin comportamentul sau.

Nu intelege de ce, daca a fost tolerat, si este si „eficient”, de ce ar trebui sa il schimbe.

Chiar se simte nedreptatit ca este acuzat de a fi avut un comportament agresiv, pentru ca nu a facut mare lucru.

Oricine tipa, urla, injura, mai da cate o palma din cand in cand, nu? Ce mare lucru.

Normal ca nu este mare lucru, doar victima agresivitatii sale nu a facut mare caz cand i s-au aplicat asemnea „forme de comunicare”.

Chiar am intalnit cupluri care escaladeaza conflictul manifestandu-se agresiv (initial verbal) in tandem.

Se simt chiar bine, spun „asa suntem noi, mai temperamentali, ne certam, ne injuram, dar ne trece si ne impacam”.

Pacat ca acesti oameni nu au avut parte niciodata in viata lor de comunicare eficienta si de dragoste adevarata.

Altfel nu ar mai putea considera agreabila o asemenea forma de manifestare a „iubirii patimase”.

Ei isi impart vinovatia de a se fi comportant agresiv si traiesc multumiti cu ea.

Pana cand agresivitatea verbala se transforma in agresivitate fizica, si nu mai este la fel de amuzant.

Unul din ei va trebui sa aleaga postura de victima, de obicei cel care are mai putina forta fizica.



Cuprins articol

1.Generalitati
2.Cum incepe totul?
3.Cum sa nu se ajunga aici?
4.Se mai poate face ceva?
5.E vina ta!

Cum incepe totul?

Cu un ton ridicat.

Urmeaza o jignire, apoi mai multe si spectacolul verbal are ca apogeu injuraturile.

Dupa care apare o imbranceala.

Aici, la schimbarea registrului, de obicei se riposteaza.

Agresivul este uimit de tupeul agresatului si acum sau data viitoare pluseaza fata de simpla imbranceala si cu o palmuta.

Creste frecventa si intensitatea agresiunii pana la limita la care se opreste riposta, deci obtine „victoria”, celalalt tace sau renunta la disputa.

Concluzia lui – deci de acum asa trebuie sa fac sa imi impun punctul de vedere.



Cum sa nu se ajunga aici?


Poate suna caraghios, dar la multe cupluri functioneaza.

Discutati acest aspect inainte de casatorie.

„Nu tolerez agresivitatea fizica, deci daca ridici un deget asupra mea in secunda 2 am plecat si ai actele de divort la posta.
Ne-am inteles?”
de fiecare data aceasta afirmatie a starnit un zambet pe fata partenerului si a declansat dorinta de a imbratisa de a fi tandru si asigurator, spunand „in nici un caz, normal ca nu voi face asa ceva.
Dar nici tu!”

Putini logodnici discuta acest aspect inainte de casatorie pentru ca fie il considera subinteles, fie il considera absurd.

Sau poate obisnuiti fiind cu violenta in familiile lor de origine nici nu concep sa se comporte altfel in casnicia lor.
Sa aplice sau sa tolereze violenta.

Daca s-a discutat sau nu acest aspect inainte de casatorie nu inseamna ca la un moment dat, intr-un anumit context nu se va manifesta agresivitatea verbala.

Daca ea este tolerata la primele aparitii, garantat va mai aparea si se va intensifica in frecventa si intensitate.


Deci „starpirea” ei se face prin a nu o accepta. Dar nu ripostand asemanator, ci cu calm.

Este imposibil ca agresivitatea sa apara pentru prima data in viata unui individ, abia dupa ce s-a casatorit.

Ea a existat si inainte.

Ca urmare, daca ne stim cu probleme de autocontrol este bine sa anuntam partenerul pentru a fi ajutati de acesta sa ne controlam.

Spunandu-i – „daca ma vezi ca vin nervos si pus pe harta evita-ma sau taci, nu riposta” nu este o forma de a fi ajutat sa ma controlez ci de a tolera comportamentul meu.

Este mult mai eficient sa incerc eu sa monitorizez starea de furie si sa fac ceva pentru a o diminua – sa tac, sa plec sa ma plimb, sa stau singur inchis intr-o camera pana imi trece.

Sau sa rog pe ceilalti sa imi spuna ca am devenit furios, ca am inceput sa tip.

Pentru ca un furios nu isi da seama intotdeauna, imediat, de starea sa.

Simte ca se infurie dar crede ca inca se mai poate controla si nu intotdeauna sesizeaza ca a trecut de limita autocontrolului.

Ca sa controlezi aceste exprimari ale agresivitatii prima si cea mai importanta conditie este sa vrei.

Sa constientizezi ca este in primul rand spre binele tau sa vrei sa schimbi ceva la tine pentru a nu mai elibera agresivitatea astfel.

Pentru ca din pacate nici o relatie bazata pe teama nu poate functiona.

Si a continua acest comportament inseamna a ucide relatia cu buna stiinta. Cu premeditare.

Indiferent ca este vorba de relatia ta cu sotul, cu sotia, cu copilul.



Se mai poate face ceva?


In cele mai multe cazuri se mai poate.

Cand nu a aparut agresiunea fizica si cand nu exista si asocierea cu alcoolismul, sau drogurile.

Sigur ca persoana agresiva nu va fi cea care va avea dintr-o data revelatia ca are o problema.

De la primele semne de agresivitate in cuplu partenerul trebuie sa semnalizeze ca nu se simte ok in relatie din pricina comportamentului agresiv.

Si sa ii atraga atentia asupra schimbarii comportamentului de la primele semne, care semne nu trebuie sa le trecem cu vederea.

Pentru ca initial persoana care agreseaza isi va cere scuze, va aduce „ofrande” pe altarul iertarii, poate remuscarea va fi sincera, dar daca cere doar iertarea si nu si ajutorul partenerului de cuplu pentru a schimbarea comportamentului inseamna ca de fapt nu simte nevoia sa schimbe acel comportament.

Ajutorul poate fi unul specializat – sa mearga la psiholog sau nespecializat – acordat de familie, poate chiar de partenerul insusi.

Prin a conveni o semnalizare (orice fel de semn convenit de cei doi, un gest, orice) cand se sesizeaza debutul comportamentului agresiv, de exemplu.



E vina ta!


Este unul din cele mai stupide pretexte, dar unul din cele mai frecvent folosite de „agresor” – e vina ta – sa acuzi victima comportamentului tau ca este responsabila de purtarea ta.

Poate ca victima declanseaza impulsul agresivitatii prin comportamentul sau, dar impulsul nu trebuie sa dicteze o reactie automata. Daca reactia cuiva este automata, tipica si devine un reflex atunci acea reactie este o manifestare a caracterului propriu, nu a provocarii celuilalt.


"Am divortat dupa 11 ani de casnicie in care am fost agresata, si dupa ce am spus psihologului meu ca nu pot tolera ca sotul meu sa ma bata. Cand a auzit ca de 11 ani suport asta el a zis „vad ca tolerati destul de bine asta, totusi”. Mi-am dat seama ca decizia imi apartine".

"Am suportat 6 ani de violenta in familie de dragul copilului nostru. Cand copilul mi-a spus ca atunci cand va fi mare o sa o bata si el pe sotia lui daca nu e cuminte, am luat decizia sa divortez. Trebuia sa rup acest lant al perpetuarii agresivitatii".

"Mama mea a suportat si suporta in continuare agresivitatea tatalui meu, iar eu am ales fara sa vreau tot un sot agresiv. Dar noi facem terapie de cuplu acum si lucrurile par sa intre in normal".

"Sotia mea este foarte impulsiva si am ajuns de multe ori la spital de pe urma ranilor provocate de ea. Nu voi divorta, totusi, pentru ca e jenant sa admiti ca esti agresat de nevasta, ca barbat".

In ultimul timp modelul barbatului agresor, care domina prin aceasta trasatura partenera si copiii este echilibrat de modelul femeii agresor, care incepe sa preia nu numai anumite atribute de statut si de rol ale barbatului (asa cum erau ele vazute in familia traditionala) ci si comportamente specific masculine.

Agresivitatea este de multe ori cultivata de sexul feminin in comportament pentru a putea face fata mai bine provocarilor carierei.

De acolo este transferata cu foarte mare usurinta in relatiile familie.

Sotul si copiii ajung sa fie abordati ca niste subalterni ai doamnei care la serviciu conduce cu o mana de fier si sa suporte consecintele frustrarilor profesionale ale domniei sale.

Acum femeile castiga aproape la fel de mult ca barbatii lor, au acelasi timp de lucru, si in plus si gospodaria, eventual copiii de ingrijit.

Nemultumirile se aduna, ele cer tot mai mult sprijin din partea sotilor si cand nu primesc acel sprijin se revolta.

Cuvintele care constituie trigger pentru comportamentul agresiv sunt clasicele si plictisitoarele – tu mereu, tu niciodata nu faci, intotdeauna numai eu etc.generalizari nepermise ale unor comportamente punctuale si care reusesc sa declanseze revolta celui acuzat. Si de aici conflictul este gata.

Nu exista justificare acceptabila a agresivitatii in cuplu, in familie. Cu toate acestea foarte multe persoane accepta si in felul acesta „promoveaza” violenta in familie. Intotdeauna avem o optiune - de a accepta sau nu agresivitatea partenerului de viata.

Fiecare om este responsabil pentru actiunile pe care alege sa le faca, nu va lasati niciodata convinsi ca lucrurile ar putea sta altfel.

Daca ti-ai luat angajamentul sa accepti in continuare persoana care te-a ranit si esti hotarat sa faci tot posibilul ca relatia sa mearga, razbunarea si pedepsele trebuie lasate deoparte.

Psiholog Cristiana Haica
Sursa: Revista TerapiaM

miercuri, 12 mai 2010

Ce SIMT oamenii in spatele VORBELOR

noi oamenii ne-am pus la un moment dat in dezvoltarea speciei noastre urechi de sacal. Auzim agresiv, vorbim agresiv si actionam in mare masura agresiv.

Ce ar fi daca pentru un moment, atunci cand cineva urla la tine te-ai gandi ca

omul acela urla pentru ca:

1) are o nevoie;

2) simte ceva.

Mai stii care e diferenta intre un sentiment si un gand? Sa facem un scurt test: ce simti in acest moment? Ia-ti un moment si raspunde-ti. Este acesta un sentiment? Daca raspunsul este “da”, deschide dictionarul la “sentiment” si citeste explicatia.

Crezi ca merita sa iti schimbi modul in care vorbesti cu oamenii?

Merita sa auzi ceea ce vor oamenii in spatele vorbelor?

Fara sa pot promite ca viata ta se va schimba radical, iti spun totusi ca ideile de mai jos ar putea sa te ajute sa impartasesti cu ceilalti acele informatii relevante si necesare pentru a rezolva conflictele sau divergentele intr-un mod pasnic.

Este greu de judecat daca vei fi un om mai bun dupa ce ai exersat cele de mai jos. Daca vei fi mai linistit cu tine insuti si in relatie cu ceilalti? E o certitudine.

Hai sa ne uitam impreuna la modelul lui Marshall Rosenberg in care vorbeste despre limbajul compasiunii.

Cand dam din inima, facem asta din bucuria de a face viata cuiva mai frumoasa.

Acest fel de a darui este un beneficiu atat pentru cel care primeste cat si pentru cel care daruieste.

Cel care primeste se bucura de dar fara sa se gandeasca la consecintele care vin atunci cand primesti daruri din frica, vina, dorinta sau pentru un castig.

Cel care daruieste beneficiaza de o stima de sine buna care rezulta atunci cand vedem ca eforturile noastre fac bine cuiva.

Sa luam un exemplu: gandeste-te ca lucrezi in fiecare zi de la 8:00 la 17:00, de obicei stai si peste program si chiar ieri ai stat pana la 20:00 in firma ca sa termini un raport pe care altcineva trebuia sa-l faca.

Azi ai ajuns la serviciu la 8:15 pentru ca ai fost foarte obosit dupa ziua de ieri si nu te-ai trezit la timp. Seful tau te vede cand intri in firma si iti spune: “As vrea sa nu mai intarzii la serviciu.” Ce auzi din partea lui? Cum te simti in acest moment? Foloseste exemplul acesta ca sa completezi propozitiile de mai jos.

Daca vrei sa lucrezi la atitudinea ta atunci cand esti intr-un conflict, poti sa incepi prin modul in care te exprimi: sa exprim sincer cum sunt EU fara a invinovati sau critica (in 4 pasi):

  1. Incep prin a face o observatie.
  2. Observ care sunt actiunile concrete (vad, aud, amintesc, imaginez) care contribuie (sau nu contribuie) la starea mea: “Atunci cand eu (vad, aud)
  1. Apoi imi exprim sentimentele. Cum ma simt eu in relatie cu aceste actiuni: “Eu simt…”

    Revenim la diferenta intre un sentiment si un gand. Sentimente si ganduri

  2. Dupa ce mi-am exprimat sentimentele e vital sa spun ce imi doresc de la celalalt. Este vorba de nevoile, valorile, dorintele, asteptarile sau gandurile care imi creeaza sentimentele: “pentru ca eu am (nevoie de)…”
  3. In fine, cer (rog) clar acel ceva care imi va imbogati viata fara a solicita. Actiunile concrete care mi-ar placea sa fie luate: “si mi-ar placea ca tu sa…”

Asadar, iata replica non-violenta pentru sef:


“Atunci cand aud ca mi se atrage atentia ca am intarziat la job, eu simt ca nu sunt apreciat la valoarea mea reala pentru ca am nevoie de recunoasterea meritelor si mi-ar placea ca tu sa tii cont de munca mea suplimentara si de efortul depus de mine la job.”

Am vorbit despre modul in care ne putem exprima atunci cand incepem noi “escaladarea problemei”. Stim cu totii ca, de prea multe ori cand incercam sa formulam cat mai asertiv (adica sa ne tratam valorile, propria persoana si pe ceilalti cu respect) o problema, ne putem trezi cu un raspuns agresiv din partea celuilalt!

Iar acesta declanseaza bineinteles un raspuns automat negativ din partea noastra.

Asadar, haide sa vedem cum putem sa auzim raspunsul celuilalt cu urechile de girafa (cu compasiune si intelegere fata de sentimentele lui si nevoile din spatele vorbelor acestuia).

Gandeste-te ca partenera/partenerul tau tocmai ti-a spus ca

“faci mereu aceleasi lucruri care ma enerveaza la tine”. Completeaza propozitiile incepute mai jos cu raspunsurile tale. Incepe sa exersezi…

Ideea e sa primesc empatic cum esti TU fara sa aud critica sau fara sa ma simt invinovatit:

  1. In primul rand vreau sa ma asigur ca am inteles clar ce ti-a declansat reactia negativa. Exprim actiunile concrete pe care tu le observi (vezi, auzi, amintesti, imaginezi) care contribuie (sau nu contribuie) la starea ta de bine: “Atunci cand tu (vezi, auzi)…”
  2. Apoi caut sa identific cum te simti tu in relatie cu aceste actiuni: “simti… ”
  3. Incerc sa identific si nevoile, valorile, dorintele, asteptarile sau gandurile care iti creeaza sentimentele: “pentru ca tu ai (nevoie de)…”
  4. In fine, folosind aceleasi urechi de girafa caut sa vad ce as putea sa fac pentru a ajunge la un compromis. Actiunile concrete care ti-ar placea sa fie luate: “si ti-ar placea ca eu sa…?”

Iata cum ar putea fi formulata replica non-violenta:
“Cand tu vezi ca fac aceleasi lucruri care te enerveaza la mine, simti repede ca eu nu te apreciez pentru ca ai nevoie ca eu sa te ascult si sa fiu atent cu tine. Bine, ti-ar placea atunci ca eu sa fiu mai atent la ce spun cand suntem [context] si tu sa imi spui mai des si clar cum vrei sa actionez?”

Ce m-a determinat sa scriu despre acest model? Ei bine, pentru mine acest model a adus multe schimbari. In special in modul in care ma raportez la cei din jurul meu. Sunt mult mai relaxat si mult mai asertiv – deoarece stiu ca

in spatele oricarui mesaj, oricarei vorbe, exista un om care SIMTE ceva si ARE NEVOIE de la mine de ceva. Provocarea e sa aflu ce anume… simte si vrea.

Comunicarea non-violenta poate fi aplicata in orice fel de context: la job, in relatia cu persoana iubita, cu prietenii… oriunde. Este un element important de personal branding:

atitudinea si felul in care comunicam pot face diferenta dintre SUCCES si RESPINGERE.


sursa: http://club.empower.ro/clubul/focus/tu-ai-urechi-de-sacal-sau-de-girafa/