Vorba lui Marin Preda

Daca dragoste nu e, nimic nu e ...

Suna atat de romantic ... Si totusi nu este. Pe langa faptul ca acestea sunt cuvintele care incheie un roman de un dramatism rar („Cel mai iubit dintre pamanteni”), nici dragostea in sine, „disecata” in termeni psihologici si biologici, nu mai pare chiar asa romantica.

Suntem cu totii guvernati de acelasi instinct sexual ( Eros ) bazat pe dorinta sau apetitul sexual care se manifesta ca placere. In fiecare dintre noi exista, in stare latenta, o dispozitie erotica. Aceasta dispozitie erotica se exteriorizeaza brusc in anumite circumstante. Orice om este, potential, predispus la erotism. „Indragostirea” echivaleaza cu transpunerea in act a potentialului erotic personal aflat in stare latenta si se intampla atunci cand anumite „elemente erogene” (privirea, timbrul vocii, mirosul, mersul, felul de a se imbraca etc.) pe care le observam la o persoana corespund „idealului erotic” pe care il avem.

„Dragostea la prima vedere” este o fascinatie reciproca, o situatie de atractie – supunere reciproca si perfecta intre doua persoane, datorata unor sentimente erotice si care se intampla pentru ca fiecare dintre cei doi se recunoaste pe sine si propriul sau ideal in celalalt. S-ar putea spune despre „dragostea la prima vedere” ca este o stare asemanatoare cu hipnoza, generata de un element simbolic, de un fetis: ochii, gura, forma nasului, culoarea parului etc. care declanseaza atractia erotica latenta din individ. Asta este partea frumoasa.

Dar haideti sa ne uitam si la reversul medaliei, caci relatiile dintre cele doua sexe au un permanent caracter bipolar, de atragere si de respingere, chiar si atunci cand suntem „indragostiti pana peste urechi”. Partenerul sexual nu este numai obiectul placerii, ci si obiectul dominantei. „Lupta intre sexe”, vointa de putere si vointa de supunere, se manifesta, inconstient si permanent, in orice cuplu. Inevitabil, barbatul isi va deprecia femeia si invers, dar asta numai la adapostul cuplului. In exterior, in public, atat femeile, cat si barbatii, incearca sa-si ascunda cat mai bine tendintele de depreciere scotand pe tapet calitatile, meritele si succesele consoartei. Aceasta bipolaritate poate fi explicata de faptul ca in viata omului nu exista nici o afectiune si nici o impulsiune care sa nu fie echilibrata de o contraafectiune sau de o contraimpulsiune. Totul in viata noastra are un caracter bipolar: nu exista iubire fara ura si nici ura fara iubire. Opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta, iar opusul sentimentului este insensibilitatea.

Si ca sa abandonam complet sfera romanticului si sa fim absolut pragmatici, haideti sa vedem care este de fapt scopul final al ïndragostirii” al intrarii in functiune a instinctului sexual de care vorbeam la inceput ? Scopul este alegerea partenerului, stabilirea unor „legaturi” intre sexe care sa asigure supravietuirea speciei. Ca sa asiguram aceasta supravietuire a speciei ne indragostim. Si cand ne indragostim nebuneste ne comportam ca si cum am fi drogati caci iubirea este strans legata, la om, de interactiunea catorva substante chimice (dopamina, feniletilamina, noradrenalina si serotonina) a caror actiune si efecte sunt foarte asemanatoare cu cele ale consumului anumitor droguri si care, pe deasupra, mai induc si dependenta caci, nu-i asa, cand ceva iti produce placere este absolut normal sa-ti doresti sa se repete. Si, pentru ca paradoxul sa fie complet, haideti sa spunem si ca dragostea si drogurile folosesc aceiasi receptori ai creierului! Deci creierul are aproximativ aceleasi reactii la dragoste si droguri !!!

Cam atat despre dragoste in termeni „neromantici” !