Ascultand mesajele corpului


De multe ori, in cabinet, inainte de a avea acces la povestea pe care pacientul o aduce cu sine, putem avea acces la ceea ce corpul sau spune:
felul in care intra, in care merge, in care se aseaza, in care isi cauta locul pe canapea,
felul in care priveste terapeut, in jur, primele sale cuvinte,
ceea ce lasa sa se auda, un oftat, un chicotit, tacerea,
toate acestea sunt primele mesaje pe care pacientul le trimite catre terapeut, inainte de a se exprima prin cuvinte despre motivul pentru care a venit.

Este bine ca aceste informatii sa fie retinute fara a le interpreta, fara a le analiza, pentru ca ulterior devin inteligibile prin plasarea lor in contextul povestii careia pacientul ii cauta sensul si rezolvarea in cabinetul de psihoterapie.

In timp, observi ca povestea din cuvinte este purtata in corp, depozitata si tinuta in corp.

Nu doar in ceea ce se vede la suprafata corpului (ex: postura, gest, mimica) ci si in ceea ce constituie starea interioara a corpului, afectiuni de care pacientul sufera si pe care nu le vede ca fiind in legatura cu problema pentru care a venit.

Abia pe masura ce are ocazia in cabinet sa vorbeasca despre sine, sa lege lucrurile unele de altele, sa le asocieze,
pe masura ce isi permite exprimarea a ceea ce in viata de pana atunci a tinut in tainitele sufletului, pe masura ce isi descopera si isi da voie sa impartaseasca din camera secretelor,
realizeaza ca a intemnitat in corp o cantitate mare de energie, de forta vitala, realizeaza ca dorinte neimplinite, refuzuri nerecunoscute, dureri neexprimate au luat forma unor afectiuni ale corpului, nu doar forma tristetii, a anxietatii, a lipsei chefului de viata, a nelinistii permanente, a iritabilitatii...

Tot ce se intampla in viata noastra afecteaza unitatea corp-suflet.

Noi reactionam cu totul, reactionam ca totalitate.

Emotiile negative au un impact puternic atat asupra psihicului, cat si asupra corpului.

In totalitatea noastra anumite zone sunt “paralizate”.

Pentru o perioada de timp, mai lunga sau mai scurta, dorintele dispar, cheful de viata (forta vitala) scade si se instaleaza o dispozitie depresiva.

Fizic, actiunea este inhibata si corpul intra in stare de alerta.
Pentru ca actiunea nu e dusa la bun sfarsit.
E ca si cum am ramane in pozitia “pe locuri”, startul nu se mai da...
Daca alerta dureaza mai mult timp, vitalitatea corporala slabeste si scade rezistenta imunitara.
Este momentul in care incep sa se instaleze diferite boli, afectiuni, simptome.

De multe ori in spatele unor boli/afectiuni cronice gasim manie reprimata, in spatele maniei gasim frustrare, durere, frica, nevoie.

Oare ce nevoie fundamentala a ramas nehranita, a fost neglijata astfel incat a saracit totalitatea fiintei de forta de a lupta, de capacitatea de a gasi o solutie optima?

Oare ce nevoie fundamentala striga acum prin boala, care in sfarsit incepe sa arate ca se gaseste in legatura cu emotiile negative, ce ies la suprafata in spatiul protejat al relatiei terapeutice?
Aici au loc descarcari emotionale care ii dau pacientului posibilitatea de a utiliza in serviciul vindecarii furia incapsulata in corp.

Acolo unde nu s-au pus la timp cuvinte, s-au nascut peste timp simptome.

Dar in cursul primilor ani de viata invatam sa nu exprimam chiar tot ce simtim si cel mai adesea nu facem o selectie constienta a ceea ce va ajunge sau nu la suprafata.
De cele mai multe ori preluam din mediul familial ce se spune si ce nu, ce se arata si ce nu.
Nu le gandim, le preluam.

Una din sapte persoane dezvolta imposibilitatea de a identifica emotiile pe care le simte si de a le exprima in cuvinte.

Astfel raman cu trairea despre care nu pot spune decat “nu ma simt bine, ma simt rau, ma simt intr-un fel...nedefinit, ma simt de parca nu as fi eu...”.

De aceea grupurile terapeutice, de dezvoltare, de oPtimizare, de explorare sunt utile, pentru ca permit recuperarea legaturilor blocate in acei primi ani.
Astfel prin schimburile sociale si emotionale pe care grupul le ocazioneaza, se reface legatura intre emotie si numele ei, intre emotie si expresia ei.
Se construieste puntea intre corp si suflet prin repunerea in legatura a situatiei neplacute cu emotiile, a suferintei cu cuvantul.
Senzatiile se traduc in sentimente si acestea deblocheaza memoria.
Persoana are acces la evenimentul initial si la trairea fara nume.

Experienta se poate acum organiza.

Ascultand mesajele corpului avem sansa sa identificam situatiile nefavorabile integritatii noastre si sa luam deciziile cele mai ecologice in raport cu noi insine si cu cei din jur.

Astfel instinctul nostru de supravietuire atinge stadiul de intuitie si actioneaza cu o forta si cu o eficienta mai mare decat un sir intreg de rationamente.

Ceea ce omul traieste prin sine insusi e mai puternic decat orice explicatie logica.

Nu este vorba de a exclude din demersul terapeutic gandirea, forta ei organizatoare. Este vorba de a realiza ca inainte ca gandul sa se formeze in legatura cu o situatie, deja emotia a fost produsa.

Si inainte ca emotia sa existe, deja corpul a avut o reactie. Aceste reactii primare in raport cu o situatie sunt ceea ce putem numi memorie corporala.

In cursul demersului de explorare si autocunoastere, corpul isi aminteste, memoria traumatica se trezeste si reactiile psihocorporale curg.

Este retrairea preverbala. In urma ei se aseaza calmul si linistea, pentru ca descarcarea a avut loc.

In urma descarcarii experienta poate fi identificata, numita, organizata, integrata.

Sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/comunicare-f40/ascultand-mesajele-corpului-t1756.html

Articol realizat de Daniela Neagu, psiholog