luni, 20 septembrie 2010

Programare mentala pozitiva - tehnici succinte

Folosiţi paginile următoare ca pe un scurt ghid de referinţă, cu ajutorul căruia să retineti cele 50 de tehnici ale limbajului pozitiv.

1. CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...
PROIECTEAZĂ AŞTEPTĂRI POZITIVE

1. Mi-ar face plăcere să...
De fiecare dată cînd începeţi să spuneţi „Va trebui să", înlocuiţi aceste cuvinte cu o expresie care arată că „vă va face plăcere să". Observaţi schimbarea pe care o produce în dispoziţia dumneavoastră şi în atitudinea celorlalţi faţă de dumneavoastră.

În loc să spuneţi:

„Va trebui să fac aceasta",

spuneţi:

„Voi face aceasta cu plăcere."

2. Veţi încerca sau veţi FACE?

Spuneţi-vă dumneavoastră înşivă şi tuturor celorlalţi ceea ce veţi face, NU ceea ce veţi încerca să faceţi.

În loc să spuneţi:

„Voi încerca să fac acest lucru",

spuneţi:

„Voi face acest lucru."

3. Spuneţi ce anume vreţi să faceţi

Folosiţi „Vreau să" pentru a descrie rezultatele pozitive pe care vi le imaginaţi, în loc să spuneţi ceea ce „n-aţi vrea" să se întîmple.

In loc să spuneţi:

„N-aş vrea să-ţi dau informaţii greşite",

spuneţi:

„Vreau să te ajut să obţii informaţiile corecte."

4. N-am mai făcut asta şi POT să...

Cand vă descrieţi abilităţile faţă de dumneavoastră înşivă sau faţă de altcineva, eliminaţi „Nu pot" din vocabular, în loc să spuneţi:

„Nu pot face asta"

spuneţi:

„Încă n-am făcut asta şi pot să o fac."


5. Refuzaţi să fiţi neajutorat

Dacă simţiţi că sunteţi bolnav, combinaţi îngrijirea medicală cu acţiunea personală.

Folosiţi-vă limbajul pentru a promova o atitudine pozitivă şi pentru a vă întări capacitatea naturală a trupului de a combate maladia.

În loc să spuneţi:

„Starea mea este fără speranţă; nu o pot schimba",

spuneţi:

„Îmi pot îmbunătăţi calitatea vieţii."

6. „Cand", nu „dacă"

Cand vă auziţi începand o întrebare cu „dacă...", reformulaţi-o astfel încît să reflecte o aşteptare pozitivă.

În loc să spuneţi:

„Mă întrebam dacă puteţi să...?",

spuneţi:

„Cand veţi...?" ( de foarte mare ajutor in vanzari)

7. Nu-i nici o problemă!

Înlocuiţi cuvantul „problemă" cu „provocare" sau „oca¬zie" şi concentraţi-vă pe găsirea unor soluţii.

În loc să spuneţi: „Mi-e teamă că va fi o problemă",

spuneţi:

„Pare să fie o provocare interesantă."

8. Profeţiile cu privire la propria persoană se împlinesc .( self fulfilling prophecy : http://en.wikipedia.org/wiki/Self-fulfilling_prophecy)

Înlocuiţi obişnuitele expresii care vă limitează cu afirmaţii care vă dau putere.

În loc să spuneţi:

„Nu mă pricep la asta",

spuneţi:

„Devin mai bun la asta."


9. Faceţi-vă investiţiile profitabile!

Înlocuiţi cuvantul „cheltuială" cu „investiţie" atunci cand vorbiţi despre cum vă veţi folosi timpul, banii şi alte resurse.

În loc să spuneţi:
„Voi cheltui bani şi timp pe nişte cursuri serale",
spuneţi:

„Voi investi bani şi timp în cursuri serale, ca să fiu pregătit să avansez în cariera mea."

10. Nimic nu este imposibil

Înlăturaţi cuvantul „imposibil" din vocabularul dumneavoastră. Folosiţi o expresie pozitivă şi mai corectă pentru a descrie ceea ce, în aparenţă, nu puteţi realiza.

În loc să spuneţi:

„Este imposibil",

spuneţi:

„Va fi nevoie de eforturi deosebite, dar e posibil."



11. Copiii sunt numai urechi

Fiţi deosebit de atent să folosiţi un limbaj pozitiv ori de cate ori vă aflaţi în preajma copiilor. Daţi-le un exemplu bun şi ajutaţi-i să-şi modeleze viitorul, vorbind pozitiv cu şi despre ei.


În loc să spuneţi:
„Eşti un copil rău si dai mereu de bucluc",

spuneţi:

„Eşti un copil bun şi purtarea asta nu este aceptabilă."

2. CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...

ÎI APRECIAZĂ PE CEI CARE MERITĂ

12. Ce scuză aveţi?
Încetaţi să mai găsiţi
justificări si să vă cereţi scuze pentru cusururi imaginare.

Schimbaţi-vă sau uitaţi de „problema" dumneavoastră.

În loc să spuneţi:

„îmi cer scuze pentru maşina mea/părul meu/casa mea"
,
nu spuneţi nimic!

13. E doar părerea mea

Nu sînteţi o persoană neglijabilă din nici un punct de vedere. Vorbiţi cu încredere şi mandrie despre dumneavoastră, despre convingerile şi realizările dumneavoastră.

În loc să spuneţi: „Eu sunt doar...",
spuneţi: „Eu sunt..."

14. E vorba de „noroc" sau de eforturile dumneavoastră?

Cand vă bucuraţi de succes, recunoaşteţi cu modestie rolul pe care 1-aţi jucat în obţinerea acelor realizări, atat faţă de dumneavoastră înşivă, cat şi faţă de ceilalţi.

„În loc să spuneţi:

„Am avut noroc",

spuneţi:

„Am făcut planuri bune şi am muncit din greu."

15. Ceea ce ei nu ştiu n-are cum să-i afecteze

Probabil că sunteţi cel mai aspru critic al dumneavoastră.

Mai bine bucuraţi-vă de tot ceea ce ştiţi să faceţi.

În loc să spuneţi: „Nu mă prea pricep la asta",

apucaţi-vă de treabă fără să vă cereţi scuze întruna.

16. Ken şi Spencer aveau dreptate!

Acordaţi-vă răgazul să faceţi complimente oamenilor şi să-i apreciaţi pentru realizările lor, mai ales cand nu se aşteaptă la asta.

In loc să spuneţi:

„Fiica mea mă ajută foarte mult prin casă",

spuneţi:

„Draga mea, îmi eşti de mare ajutor prin casă si apreciez asta."

17. Ai varsta pe care ţi-o dai

Folosiţi expresii neutre sau pozitive cu referire la înaintarea în varsta.

Nu vă erodaţi vitalitatea vorbind negativ despre îmbătranire.

In loc să spuneţi:

„Mă simţ din ce în ce mai rău. Îmbătranesc",

spuneţi:

„Mă simt bine."

3. CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...

ÎŞI REVIN RAPID

18. Oare istoria se repetă?

Atunci cand vă confruntaţi cu un „eşec", vedeţi ce lecţii puteţi învăţa din experienţa respectivă.

În loc să spuneţi:

„Am dat greş",

spuneţi:

„Iată ce am învăţat..."


19. Pe jumătate gol sau pe jumătate plin?

Reformulaţi reacţiile negative faţă de evenimentele neaşteptate şi spuneţi: „Asta-i o veste grozavă, înseamnă că...", apoi căutaţi posibilele consecinţe pozitive.

În loc să spuneţi:

„Prevăd că această întorsătură a evenimentelor va avea consecinţe cat se poate de negative",

spuneţi:

„Prevăd că această întorsătură a evenimentelor va avea consecinţe cat se poate de pozitive."

20. Numai de-aş fi...

Concentraţi-vă atenţia — şi limbajul — asupra a ceea ce veţi face pentru a vă modela viitorul într-o manieră pozitivă. Nu vă ataşaţi de trecutul care nu mai poate fi schimbat, vorbind despre ceea ce ar fi putut să fie.

în loc să spuneţi:


„Numai de-aş fi...",

spuneţi:

începand de acum, voi..."

21. Să o iei de la început

Cand treceţi printr-o perioadă dificilă, transpuneţi-vă afirmaţiile într-un limbaj pozitiv şi rostiţi-le cu voce tare. Nu vă mulţumiţi să gandiţi; treceţi la fapte.
În loc să vă gîndiţi:

„Sunt un ratat",

spuneţi:

„Sunt un învingător."

22. Ne vom reveni

Cand vă daţi seama că descrieţi o situaţie dificilă ca pe un dezastru final, reformulaţi-vă descrierea într-un mod care sugerează că vă veţi reveni si veţi merge mai departe.

În loc să spuneţi:

„Mă scufund",

spuneţi:

„Îmi voi reveni."



23. S-a terminat!

Cand lucrurile par să se precipite către un final dezastruos, opriţi-vă si întrebaţi-vă:
„Care e cel mai rău lucru ce se poate întîmpla?"
Acceptaţi această eventualitate ca şi cum deja s-ar fi fi adeverit şi spuneţi-vă: „Asta este, s-a terminat."

Apoi treceţi la treabă şi folosiţi-vă energia ca să creaţi un rezultat pozitiv.

În loc să spuneţi:

„E îngrozitor şi s-ar putea să fie şi mai rău",

spuneţi:

„Chiar dacă s-ar întîmpla tot ce poate fi mai rău, o să supravieţuiesc.

Aşa că n-are nici un rost să-mi fac griji.
Asta este; s-a terminat.
Acum mă voi strădui să îmbunătăţesc situaţia actuala."

4.CEI CARE FOLOSESC UN LIMBAJ POZITIV...

ÎŞI ASUMĂ RESPONSABILITATEA

24. Aveţi grijă pe cine arătaţi cu degetul!

Atenţie la degetul arătător!

Ori de cîte ori vă auziţi (sau vă vedeţi) dînd vina pe altcineva sau susţinînd că un lucru este responsabilitatea altcuiva, concentraţi-vă asupra celor trei degete care arată spre dumneavoastră.

În loc să spuneţi:

„Mă superi atunci cînd...",

spuneţi:

„Mă simt supărat cînd..."

25. Folosiţi timpul pe care-l aveţi la dispoziţie

Renunţaţi la expresiile care sugerează că nu aveţi nici un control asupra timpului dumneavoastră — că nu aveţi destul timp.

Asumaţi-vă responsabilitatea prin limbajul dumneavoastră.
În loc să spuneţi:

„Pur şi simplu nu pot să fac faţă; n-am destul timp",

spuneţi:

„Mă voi descurca, dacă-mi gestionez timpul si renunţ la proiectele mai puţin urgente."

26. Nu contează ce vi se întîmpla, ci cum reacţionaţi la aceasta

Asumaţi-vă responsabilitatea faţă de situaţia dumneavoastră din prezent şi luaţi decizia să mergeţi înainte, în loc să vă risipiţi energia dand vina pe situaţia curentă sau pe împrejurările din trecut.
În loc să spuneţi:

„N-am ce să fac; nu e vina mea",

spuneţi:

„Este reponsabilitatea mea să schimb lucrurile."

27. Poţi conta pe mine

Chiar dacă s-ar putea să nu fiţi persoana care se va ocupa personal de o anumită sarcină, asumaţi-vă responsabi¬litatea atunci cînd vă oferiţi să ajutaţi pe cineva.

În loc să spuneţi:

„Nu este domeniul meu. Va trebui să găsiţi pe altci¬neva care să vă ajute”,

spuneţi:

„Ca să vă ajut, voi transmite mesajul dumneavoastră la departamentul potrivit.”

28. Alegeţi să pierdeţi sau sa castigati?

Evitaţi limbajul „victimei”; recunoaşteţi că sînteţi responsabil, folosind cuvantul „aleg”. Cand nu sunteţi mulţumit de felul cum stau lucrurile, alegeţi să le schimbaţi.

In loc să spuneţi:

„Nu pot schimba lucrurile. Nu e vina mea că am ajuns aici”,

spuneţi:

„Aleg să fac tot ce pot în această situaţie.”


5.CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...

ÎNCURAJEAZĂ COOPERAREA ŞI APLANEAZĂ CONFLICTELE

29. Gata cu „dar"!

Luaţi decizia conştientă de a înlocui cuvîntul „dar" cu „şi" atunci cand vorbiţi cu dumneavoastră înşivă şi cu alţii. Observaţi că atunci cand le permiteţi ideilor să coexiste, în loc să le consideraţi în conflict, gandirea dumneavoastră „se deschide".

În loc să spuneţi:

„înţeleg că e un produs bun, dar e scump",

spuneţi:

„Înţeleg că e un produs bun şi este scump."

30. Haideţi să realizăm acest lucru!

Ori de cate ori vreţi să aflaţi părerile şi sugestiile celorlalţi, stimulaţi curgerea liberă a ideilor, indiferent cat de nebuneşti ar părea unele dintre ele.

În loc să spuneţi:


„Nu e practic, n-o să meargă niciodată",

spuneţi:

„E o abordare neobişnuită, haideţi să încercăm si să vedem unde ne duce."

31.EVITA formularea: Fă-mi o favoare, te rog, spunand " iata avantajele:"

Cand aveţi nevoie de cooperarea altcuiva, gîndiţi-vă cu ce 1-ar ajuta aceasta pe celălalt, nu pe dumneavoastră.

Puneţi accentul pe avantajele de care se va bucura acea persoană dacă urmează sugestia dumneavoastră.

În loc să spuneţi:

„Vrei să-mi faci o favoare?",

spuneţi:

„Uite de ce ar fi bine pentru tine să faci asta."

32. Primeşti ceea ce ceri

Faceţi-vă obiceiul de a pune în fiecare zi cel puţin o întrebare referitoare la îmbunătăţirea relaţiilor, în loc să spuneţi:

„E totul bine?",

spuneţi:

„Ce pot face ca să fiţi mai mulţumit?"

33. Prin urmare, ce PUTEŢI face?

Ori de cîte ori începeţi să-i spuneţi cuiva ce nu puteţi face, schimbaţi perspectiva şi folosiţi o frază care indică ce anume puteţi face.
În loc să spuneţi:

„Iată ce nu pot face",

spuneţi:

„Iată ce pot face."

34. Rupeţi bariera limbajului

Cand sînteţi implicat într-un conflict, folosiţi-vă limbajul pentru a arăta că aveţi intenţia să colaboraţi cu celălalt şi nu să vă luptaţi cu el; arătaţi-i că sunteţi de aceeaşi parte a baricadei şi că lucraţi ca o echipă.
În loc să spuneţi:

„Înţeleg ce vrei. Dar trebuie să-mi respect politica",

spuneţi:

„Avem nişte scopuri comune importante. Hai să vedem cum putem colabora

35. Sunteţi invitat!

Cand vreţi ca alţii să coopereze cu dumneavoastră, „invitaţi-i" să facă asta şi daţi-le posibilitatea să aleagă ce anume vor face.

În loc să spuneţi:

„Iată ce va trebui să faci",

spuneţi:

„Te invit să alegi abordarea cea mai potrivită pentru tine."


36. Eu vă recomand

Ori de cate ori vreţi să „vindeţi" o idee, un serviciu sau un produs, concentraţi-vă asupra avantajelor pe care le va aduce celuilalt şi folosiţi cuvantul „recomand" pentru a încheia vanzarea.
În loc să spuneţi:

„Un lucru pe care aţi putea să-1 luaţi în considerare este...",

spuneţi:

„Vă recomand să..."

37. Cum vi se pare corect?

Ori de cate ori aveţi impresia că alţii se poartă nedrept cu dumneavoastră, apelaţi la simţul lor de corectitudine, în puţinele cazuri în care vor proceda incorect, lăsaţi-o baltă.

În loc să spuneţi:

„Îmi cunosc drepturile şi îţi cer să le respecţi aşa cum consider eu de cuviinţă",
spuneţi:

„Avand în vedere faptele, care ar fi modul cel mai corect de a rezolva acest lucru?"

38. Să privim altfel această problemă

În loc să sugeraţi că punctul de vedere al altcuiva este mai puţin corect decat al dumneavoastră, acceptaţi ideile noi alături de ale dumneavoastră.

Apoi apreciaţi meritele ambelor abordări şi sugeraţi o alternativă şi mai bună.
În loc să spuneţi:
„Nu sînt de acord cu tine",
spuneţi:
„Înţeleg; aş vrea să luăm în considerare şi alte puncte de vedere."



6. CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...
VORBESC HOTĂRÎT
39. Ar trebui să se întîmple sau se va întîmpla?
Luaţi-vă angajamentul să respectaţi anumite date, ore şi cantităţi. Expresia „ar trebui" evită angajamentul şi sună neclar.
În loc să spuneţi:
„Ar trebui să facem asta pînă...",
spuneţi:
„Vom face asta pînă..."

40. Faceţi promisiuni si îndepliniţi-le înainte de termen!
Ori de cîte ori faceţi un angajament, luaţi-vă o „marjă de siguranţă". Apoi faceţi-i celuilalt o surpriză plăcută, străduindu-vă să-i depăşiţi aşteptările.
În loc să spuneţi:
„Cred că pot să termin pînă pe la 2 sau 3”
spuneţi:
„Voi termina înainte de 5."

41. Cred că înţeleg ce-ai vrut să spui
Acordaţi-vă răgazul de a verifica dacă aţi înţeles corect. Arătaţi că este responsabilitatea dumneavoastră să înţele¬geţi corect ceea ce vi s-a spus.
În loc să spuneţi:
„Bănuiesc că asta e. Cred că ne-am înţeles",
spuneţi:
„Hai să verificăm dacă ne-am înţeles bine; să fa¬cem o recapitulare."

42. Nu acceptaţi ca răspuns un „nu" — sau un „da"
Ori de cîte ori puneţi cuiva o întrebare, mai întîi între-baţi-vă pe dumneavoastră înşivă: „Oare este o întrebare de tipul da/nu?" În caz afirmativ, transformaţi-o într-o între¬bare deschisă sau cu mai multe opţiuni.
În loc să spuneţi:
„Aveţi întrebări?",
spuneţi:
„Ce întrebări aveţi?"

43. Spuneţi lucrurilor pe nume!
Trebuie să ştiţi ce vreţi să spuneţi — şi să spuneţi!
În loc să spuneţi:
„Păi... vorbind la modul general... un lucru la care mă gîndesc este acela că...",
spuneţi:
„Eu cred că..."

7. CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...
SPUN ADEVĂRUL
44. Ca să fiu sincer...
Cînd tot ceea ce spuneţi este complet sincer, nu e nevo¬ie să avertizaţi pe nimeni că sînteţi pe cale să spuneţi ade¬vărul. Eliminaţi „declaraţiile de integritate", care sugerea¬ză de fapt că nu sînteţi întotdeauna sincer si deschis.
În loc să spuneţi:
„Ca să-ţi spun adevărul...",
spuneţi ÎNTOTDEAUNA adevărul.

45. Spuneţi nu!
Înainte de a accepta să faceţi un lucru de care nu sînteţi sigur că vreţi să-1 faceţi, acorda ţi-vă un răgaz de gîndire. Decideţi dacă puteţi să-1 faceţi aşa cum se cuvine, dacă vă va face plăcere şi dacă puteţi termina fără să vă întrerupeţi sarcinile mai importante. Dacă luaţi decizia că nu vreţi cu adevărat să faceţi acel lucru, spuneţi nu.
În loc să spuneţi:
„Nu prea vreau, dar cred că voi accepta",
spuneţi:
„Nu. Apreciez că m-ai întrebat."

46. Nu spuneţi niciodată „întotdeauna"
Fiţi atent la termenii cu caracter universal, cum sînt „în¬totdeauna", „niciodată", „totul" şi „nimic" şi înlăturaţi-i din vocabularul dumneavoastră, mai ales cînd îi folosiţi pentru a critica realizările dumneavoastră sau ale altcuiva.
În loc să spuneţi:
„De fiecare dată cînd încerc să negociez cu el, totul merge prost, întotdeauna ajung într-o situaţie proastă şi niciodată nu sînt tratat corect",
spuneţi:
„Uneori, tehnicile mele de negociere nu duc la un rezultat pozitiv. Data viitoare voi folosi o altă abor¬dare."

8. CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...
. REVIN LA LUCRURILE DE BAZĂ
47. Jocul de-a numele
Folosiţi numele oamenilor, în mod conştient, de trei ori în cursul unei conversaţii. Cînd faceţi cunoştinţă cu cine¬va, folosiţi-i numele imediat si reţineţi-1. Cînd vă întîlniţi cu cineva care e posibil să vă fi uitat numele, aduceţi-i aminte cum vă cheamă. Dacă dumneavoastră i-aţi uitat numele, rugaţi-1 să vi-1 reamintească.
În loc să spuneţi:
„Îmi pare rău, dar nu pot să-mi aduc aminte cum te cheamă",
spuneţi:
„Bună, din nou. Eu sînt... Te rog, spune-mi din nou cum te cheamă."
48. Care este cuvîntuî magic?
Amintiţi-vă să folosiţi amabilităţile obişnuite în relaţii¬le cu ceilalţi, mai ales atunci cînd consideraţi că nu este ca¬zul. Nu faceţi economie de „te rog" si „mulţumesc".
În loc să spuneţi:
„Ei ştiu că îi apreciez",
spuneţi:
„Mulţumesc."
49. Spuneţi că vă pare rău
Ori de cîte ori faceţi o greşeală, recunoaşteţi-o imediat si spuneţi că vă pare rău. Dezamorsaţi potenţialele izbucniri emoţionale, evitaţi confruntările şi întăriţi respectul celorlalţi fată de caracterul dumneavoastră; priviţi adevă¬rul jin faţă, recunoasteţi-vă faptele si cereţi-vă scuze.
În loc să spuneţi:
„Uite, ştii că e foarte greu. Nu da vina pe mine. N-am avut ce să fac",
spuneţi:
„îmi pare rău; era responsabilitatea mea."

9. CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIV...
. ÎŞI ÎMPĂRTĂŞESC MÎNDRIA

50. Sunetul făcut de un om care bătea din palme
Dati-le de ştire celorlalţi că sînteţi mîndru de ei.
În loc să spuneţi:
„Sînt sigur că el ştie că sînt mîndru de el",
spuneţi:
„Sînt mîndru de tine."

Un comentariu:

  1. Imi place. Si noi in programul Negociatorul recomandam folosirea unui limbaj pozitiv, mai ales in negociere. E o tehnica anume.

    RăspundețiȘtergere