Te-ai gândit de ce eşti nervos când ţi-e foame? Sau de ce eşti agitat atunci când te îndrăgosteşti? Responsabili de toate aceste stări sunt neuro-transmiţătorii, substanţe ce se găsesc în organism şi care fac posibilă transmiterea informaţiei între neuroni.
Dopamină, serotonină, adrenalină... Neurotransmiţătorii nu au denumiri comune, aşa cum, de altfel, nici acţiunea lor în organism nu este una simplă. Modul în care aceste substanţe produse în sistemul nervos central acţionează nu este încă pe deplin desluşit, realizându-se în continuare studii asupra lor. Însă ceea ce se ştie cu siguranţă este că aceste substanţe sunt responsabile pentru o mare parte din atitudinea noastră şi din modul în care reacţionăm ori ne simţim.
Responsabili cu voia-bună
Cei mai importanţi neurotransmiţători ce ne influenţează starea de spirit sunt dopamina şi serotonina. Primul este implicat în controlul emoţiilor, mişcării şi în apariţia plăcerii. Serotonina are un rol important în reglarea dispoziţiei. S-a descoperit că aceasta este implicată şi în controlul agresivităţii. De exemplu, când nu mâncăm, ne lipseşte un aminoacid (substanţă din alimente), esenţial în secreţia de serotonină. Drept urmare, nivelul serotoninei scade, iar starea de nervozitate creşte.
Oxitocina, implicată în apariţia iubirii materne
Neurotransmiţătorii nu influenţează numai modul în care ne simţim, ci şi reacţiile de natură fizică. Un exemplu este oxitocina, o proteină produsă în creier, dar şi în ovare şi în testicule. Această substanţă stimulează secreţia de lapte în cazul femeilor care alăptează, dar şi contracţiile din timpul naşterii, ducând în acelaşi timp la apariţia sentimentului matern.
Adrenalina ne face să acţionăm instinctiv
Ai o stare permanentă de oboseală? Este posibil să ai un nivel scăzut de adrenalină, un neurotransmiţător esenţial în reglarea atenţiei. Dacă un nivel scăzut duce la oboseală, secreţia în exces poate cauza tulburări de somn şi stări de anxietate. În situaţii riscante, creierul nostru produce adrenalină în exces, ceea ce ne face să acţionăm instinctiv.
În combinaţie cu un nivel ridicat de dopamină şi de norepinefrină, adrenalina „se face vinovată” de stările prin care trecem atunci când iubim. Mai exact, dopamina creează starea de euforie, în timp ce ultimele două sunt responsabile de ritmul alert al inimii.
Cum se formează
Neurotransmiţătorii sunt produşi în sistemul nervos central, ca răspuns la o acţiune potenţială. Se cunoaşte faptul că neuronii comunică între ei sau cu ţesuturile din organism (cum sunt cele musculare) mult mai bine prin intermediul neurotransmiţătorilor decât prin semnale electrice directe. Se cunosc trei grupe de substanţe cu rol de neurotransmiţători: aminoacizii (acidul glutamic), peptidele (vasopresina - responsabilă de apariţia afecţiunii) şi monoaminele (dopamina, serotonina).
Mecanism
Perioadele prelungite de stres pot produce dezechilibre la nivelul neurotransmi-ţătorilor.
Dr. Oana Camelia Neagu medic specialist neurologie:
Neurotransmiţătorii sunt substanţe produse de organism, ce realizează şi amplifică transmiterea impulsului nervos la nivelul sinapsei neuronilor. Anomaliile în sinteza neurotransmiţătorilor generează un număr mare de boli.
Neurotransmiţătorii naturali pot fi însă înlocuiţi cu unii artificiali. În boala Parkinson (unde are loc o pierdere a neuronilor care secretă dopamină) există clase întregi de medicamente ce încearcă să normalizeze nivelul dopaminei. Depresia este tratată cu substanţe care acţionează asupra nivelului serotoninei, iar boala Alzheimer, cu substanţe care cresc nivelul de acetilcolină.
Sursa:
http://www.adevarul.ro/Totul-influenteaza-substantele-actiunile-despre_0_64793525.html
joi, 29 iulie 2010
miercuri, 21 iulie 2010
Descoperirea sinelui
Cateodata, din dorinta de a fi pe placul celor din jur uitam cum este sa ne fim pe plac noua insine.
Ne acceptam doar daca ceilalti sunt de acord cu noi si devenim masti ale rolurilor pe care le jucam in fiecare zi.
In general, raspundem dorintelor de a ne intruchipa in ceea ce vor ei: profesionistul de top, parintele bun, partenerul de viata model, prietenul de incredere etc, si rareori se intampla sa spunem "imi doresc sa fiu eu, cu bune si cu rele!".
Bineinteles ca efortul de a ne potrivi in aceste roluri este imens si duce spre renuntarea la sine.
In drumul nostru de a raspunde solicitarilor celor din jur: familie, prieteni, societate, ajungem sa ne insusim credintele, convingerile si valorile altora ca si cum ar fi ale noastre.
Astfel, cand renuntam la descoperirea sinelui si nu mai consideram importanta realizarea propriilor dorinte, incepem sa murim incetul cu incetul.
Pentru unii oameni aceasta moarte incepe inca din copilarie.
Sunt parintii care au tendinta de a proiecta asupra copiilor propriile planuri si-i canalizeaza pe acestia pe drumul pe care ei ar fi vrut sa-l urmeze.
Cei mai multi argumenteaza acest comportament prin "lasa, sa nu faca aceleasi greseli pe care le-am facut si eu".
Daca le ceri insa un exemplu prin care sa demonstreze ca ei au invatat din greselile altora, va fi foarte greu sa gaseasca unul.
Cand acesti copii devin adulti, realizeaza ca ceea ce fac nu le produce nicio satisfactie si ca ar fi dorit ca viata lor sa arate altfel.
Unii au curajul pentru un alt inceput, pe cand altii merg mai departe pe un drum care nu le apartine, cu daune imense pentru linistea lor sufletesca.
Ca partener de viata, de asemenea, te straduiesti sa corespunzi atat normelor societatii cat si solicitarilor persoanei de langa tine.
Cati dintre noi nu adopta un stil de imbracaminte, un anumit parfum doar pentru ca au primit aprobarea celuilalt?
Poate ca s-ar simti mai bine altfel, dar le e prea frica sa nu piarda iubirea sau aprecierea jumatatii de langa ei, asa ca uita ca sunt de fapt un intreg care poate exista de sine statator, prin propriile alegeri.
Da, societatea ne invata ca suntem mai puternici cand avem sustinerea familiei si ca fiecare persoana are jumatatea ei, aceasta nu exclude insa si existenta acelor persoane care isi sunt indeajuns si se simt bine si puternice in singuratatea lor.
Regulile pe care le impune societate nu sunt rele si au fost create “de oameni pentru oameni” pentru a fi posibila convietuirea, dar fiecare norma trebuie modelata si internalizata atat dupa propriile necesitati cat si pentru a exista un echilibru intre individ si societate.
Prin acceptarea de sine, cu defecte si calitati, cu rele si bune, putem sa mergem mai departe si sa ne permitem sa mai si gresim.
Poate ca astazi nu au iesit toate cum am vrut, dar in mod sigur sunt si lucruri care au fost duse la bun sfarsit conform asteptarilor.
Acestea sunt cele care conteaza cel mai mult, datorita faptului ca ne ofera posibilitatea de a le folosi ca temelie in realizarea a ceea ce ne-am propus.
Prin identificarea reusitelor, mai ales cand avem impresia ca totul a fost un esec, evitam formarea unor convingeri irationale care au ca punct de plecare generalizarea unui fapt singular.
Daca actiunile noastre se structureaza doar in jurul feedback-ul din exterior, ajungem sa traim o realitate care nu ne apartine si cream astfel o dependenta in care ne vom simti bine doar cand ceilalti vor binevoi sa ne acorde putina atentie, ceea ce se va intampla destul de rar.
Reusitele oricarei persoane au savoare daca vin cu iubirea de sine, chiar si atunci cand aceasta inseamna si acceptarea greselilor si imperfectiunilor.
sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/uitarea-de-sine-moarte-lenta-t1617.html by Gabriela
Ne acceptam doar daca ceilalti sunt de acord cu noi si devenim masti ale rolurilor pe care le jucam in fiecare zi.
In general, raspundem dorintelor de a ne intruchipa in ceea ce vor ei: profesionistul de top, parintele bun, partenerul de viata model, prietenul de incredere etc, si rareori se intampla sa spunem "imi doresc sa fiu eu, cu bune si cu rele!".
Bineinteles ca efortul de a ne potrivi in aceste roluri este imens si duce spre renuntarea la sine.
In drumul nostru de a raspunde solicitarilor celor din jur: familie, prieteni, societate, ajungem sa ne insusim credintele, convingerile si valorile altora ca si cum ar fi ale noastre.
Astfel, cand renuntam la descoperirea sinelui si nu mai consideram importanta realizarea propriilor dorinte, incepem sa murim incetul cu incetul.
Pentru unii oameni aceasta moarte incepe inca din copilarie.
Sunt parintii care au tendinta de a proiecta asupra copiilor propriile planuri si-i canalizeaza pe acestia pe drumul pe care ei ar fi vrut sa-l urmeze.
Cei mai multi argumenteaza acest comportament prin "lasa, sa nu faca aceleasi greseli pe care le-am facut si eu".
Daca le ceri insa un exemplu prin care sa demonstreze ca ei au invatat din greselile altora, va fi foarte greu sa gaseasca unul.
Cand acesti copii devin adulti, realizeaza ca ceea ce fac nu le produce nicio satisfactie si ca ar fi dorit ca viata lor sa arate altfel.
Unii au curajul pentru un alt inceput, pe cand altii merg mai departe pe un drum care nu le apartine, cu daune imense pentru linistea lor sufletesca.
Ca partener de viata, de asemenea, te straduiesti sa corespunzi atat normelor societatii cat si solicitarilor persoanei de langa tine.
Cati dintre noi nu adopta un stil de imbracaminte, un anumit parfum doar pentru ca au primit aprobarea celuilalt?
Poate ca s-ar simti mai bine altfel, dar le e prea frica sa nu piarda iubirea sau aprecierea jumatatii de langa ei, asa ca uita ca sunt de fapt un intreg care poate exista de sine statator, prin propriile alegeri.
Da, societatea ne invata ca suntem mai puternici cand avem sustinerea familiei si ca fiecare persoana are jumatatea ei, aceasta nu exclude insa si existenta acelor persoane care isi sunt indeajuns si se simt bine si puternice in singuratatea lor.
Regulile pe care le impune societate nu sunt rele si au fost create “de oameni pentru oameni” pentru a fi posibila convietuirea, dar fiecare norma trebuie modelata si internalizata atat dupa propriile necesitati cat si pentru a exista un echilibru intre individ si societate.
Prin acceptarea de sine, cu defecte si calitati, cu rele si bune, putem sa mergem mai departe si sa ne permitem sa mai si gresim.
Poate ca astazi nu au iesit toate cum am vrut, dar in mod sigur sunt si lucruri care au fost duse la bun sfarsit conform asteptarilor.
Acestea sunt cele care conteaza cel mai mult, datorita faptului ca ne ofera posibilitatea de a le folosi ca temelie in realizarea a ceea ce ne-am propus.
Prin identificarea reusitelor, mai ales cand avem impresia ca totul a fost un esec, evitam formarea unor convingeri irationale care au ca punct de plecare generalizarea unui fapt singular.
Daca actiunile noastre se structureaza doar in jurul feedback-ul din exterior, ajungem sa traim o realitate care nu ne apartine si cream astfel o dependenta in care ne vom simti bine doar cand ceilalti vor binevoi sa ne acorde putina atentie, ceea ce se va intampla destul de rar.
Reusitele oricarei persoane au savoare daca vin cu iubirea de sine, chiar si atunci cand aceasta inseamna si acceptarea greselilor si imperfectiunilor.
sursa: http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/uitarea-de-sine-moarte-lenta-t1617.html by Gabriela
vineri, 16 iulie 2010
Cautare
"Am auzit o anecdota despre o mare mistica sufista, Rabia al - Adawia.
Intr-o zi pe inserate, oamenii au gasit-o in strada, cautand ceva.
Era batrana, avea vederea slaba, asa ca vecinii au venit sa o ajute. Au intrebat-o ce cauta si a a raspuns:
" Imi caut acul, l-am pierdut"
Vecinii au dat sa-l caute, dar si-au dat seama imediat ca drumul era foarte mare iar acul era ceva foarte mic, imposibil de gasit. Asa ca au intrebat-o pe batrana: " te rugam sa ne spui unde l-ai pierdut, locul exact, caci altfel e greu sa-l gasim. Drumul e mare si putem sa cautam mult si bine pana sa-l gasim , daca o sa-l gasim. Unde anume l-ai pierdut?"
" In casa" a raspuns batrana
"Atunci de ce-l cauti aici ?"
" Fiindca aici e lumina, inauntru nu e ."
Aceasta anecdota e foarte semnificativa.
Tu te-ai intrebat vreodata ce cauti? Ai considerat vreodata ca e important sa meditezi asupra a ceea ce cauti? Nu. Chiar daca in unele momente de visare ai avut o idee vaga despre ceea ce cauti, nu ai stiut niciodata precis ce anume este. Nu l-ai definit inca.
Daca incerci sa-l definesti, cu cat capata mai mult contur, cu atat mai mult iti dai seama ca nu e nevoie sa-l cauti. Cautarea poate continua numai intr-o stare de imprecizie, de lipsa de claritate, de visare; cand lucrurile nu sunt clare, continui sa cauti, impins de un indemn launtric, tras de un imbold insistent. Stii una si buna: trebuie sa cauti. E o necesitate launtrica. Dar nu stii ce cauti. Si daca nu stii ce cauti, cum sa gasesti?
Cauti ceva vag - crezi ca e inb bani, putere, prestigiu, in respectabilitate. Dar apoi vezi oameni respectabili, oameni puternici care si ei cauta. Si mai vezi si oameni extraordinar de bogati care cauta si ei ; cauta pana la sfarsitul vietii.
Prin urmare bogatia nu ajuta la nimic, puterea nu ajuta la NIMIC.
osho
miercuri, 14 iulie 2010
Vorba lui Marin Preda
Daca dragoste nu e, nimic nu e ...
Suna atat de romantic ... Si totusi nu este. Pe langa faptul ca acestea sunt cuvintele care incheie un roman de un dramatism rar („Cel mai iubit dintre pamanteni”), nici dragostea in sine, „disecata” in termeni psihologici si biologici, nu mai pare chiar asa romantica.
Suntem cu totii guvernati de acelasi instinct sexual ( Eros ) bazat pe dorinta sau apetitul sexual care se manifesta ca placere. In fiecare dintre noi exista, in stare latenta, o dispozitie erotica. Aceasta dispozitie erotica se exteriorizeaza brusc in anumite circumstante. Orice om este, potential, predispus la erotism. „Indragostirea” echivaleaza cu transpunerea in act a potentialului erotic personal aflat in stare latenta si se intampla atunci cand anumite „elemente erogene” (privirea, timbrul vocii, mirosul, mersul, felul de a se imbraca etc.) pe care le observam la o persoana corespund „idealului erotic” pe care il avem.
„Dragostea la prima vedere” este o fascinatie reciproca, o situatie de atractie – supunere reciproca si perfecta intre doua persoane, datorata unor sentimente erotice si care se intampla pentru ca fiecare dintre cei doi se recunoaste pe sine si propriul sau ideal in celalalt. S-ar putea spune despre „dragostea la prima vedere” ca este o stare asemanatoare cu hipnoza, generata de un element simbolic, de un fetis: ochii, gura, forma nasului, culoarea parului etc. care declanseaza atractia erotica latenta din individ. Asta este partea frumoasa.
Dar haideti sa ne uitam si la reversul medaliei, caci relatiile dintre cele doua sexe au un permanent caracter bipolar, de atragere si de respingere, chiar si atunci cand suntem „indragostiti pana peste urechi”. Partenerul sexual nu este numai obiectul placerii, ci si obiectul dominantei. „Lupta intre sexe”, vointa de putere si vointa de supunere, se manifesta, inconstient si permanent, in orice cuplu. Inevitabil, barbatul isi va deprecia femeia si invers, dar asta numai la adapostul cuplului. In exterior, in public, atat femeile, cat si barbatii, incearca sa-si ascunda cat mai bine tendintele de depreciere scotand pe tapet calitatile, meritele si succesele consoartei. Aceasta bipolaritate poate fi explicata de faptul ca in viata omului nu exista nici o afectiune si nici o impulsiune care sa nu fie echilibrata de o contraafectiune sau de o contraimpulsiune. Totul in viata noastra are un caracter bipolar: nu exista iubire fara ura si nici ura fara iubire. Opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta, iar opusul sentimentului este insensibilitatea.
Si ca sa abandonam complet sfera romanticului si sa fim absolut pragmatici, haideti sa vedem care este de fapt scopul final al ïndragostirii” al intrarii in functiune a instinctului sexual de care vorbeam la inceput ? Scopul este alegerea partenerului, stabilirea unor „legaturi” intre sexe care sa asigure supravietuirea speciei. Ca sa asiguram aceasta supravietuire a speciei ne indragostim. Si cand ne indragostim nebuneste ne comportam ca si cum am fi drogati caci iubirea este strans legata, la om, de interactiunea catorva substante chimice (dopamina, feniletilamina, noradrenalina si serotonina) a caror actiune si efecte sunt foarte asemanatoare cu cele ale consumului anumitor droguri si care, pe deasupra, mai induc si dependenta caci, nu-i asa, cand ceva iti produce placere este absolut normal sa-ti doresti sa se repete. Si, pentru ca paradoxul sa fie complet, haideti sa spunem si ca dragostea si drogurile folosesc aceiasi receptori ai creierului! Deci creierul are aproximativ aceleasi reactii la dragoste si droguri !!!
Cam atat despre dragoste in termeni „neromantici” !
Bani vs Iubire
Banii au luat locul iubirii" -Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog
Ruxandra Constantinescu "De ce moare dragostea?"
"Oamenii se casatoresc imaturi si nepregatiti" - Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog
-
Va antrenam si pe dvs., in calitate de "doctor de suflete", in ancheta
noastra dedicata iubirii. Mai precis, riscului ca iubirea sa fie
amenintata de inghet. Exista acest pericol cu adevarat? E adevarat ce
spun psihologii americani, ca in ultimi 30 de ani sentimentele noastre
au intrat la apa?
-
Sentimentele noastre nu au intrat la apa, dar - intr-un fel, s-a
schimbat lumea. Iubirea nu are cum sa dispara, ea este insusi Dumnezeu
in actiune. Deci, iubirea exista in continuare. Problema e ca si aici
si acolo, in Occident, si acum si altadata, evitarea unui esec in
cupluri, in casatorie, nu se poate face decat inainte de casatorie, si
nu dupa. Problema e, mai intai, ca oamenii se casatoresc prea repede,
imaturi, mici, needucati, nepregatiti pentru asta, dupa care incep
problemele. Si toata lumea crede ca un copil, de exemplu, leaga mai
bine o casnicie, ca el le rezolva toate problemele. In realitate, un
copil mareste intr-o familie problemele, pentru simplul motiv ca el
insusi are niste nevoi, in schimb parintii nu si le-au rezolvat pe-ale
lor. Parintii sunt cei care, de cele mai multe ori, au o carenta de
afect. Parintilor le lipseste ceva ce nu pot sa mai dea copiilor, si
atunci toata societatea o ia intr-o directie in care lipseste iubirea.
Dar asta e o aparenta, pentru ca iubirea nu poate sa lipseasca de
nicaieri, si de-acolo de unde sunt copii - cu atat mai putin, pentru ca
ei sunt niste profesori in a transmite iubirea, ei sunt veniti din
iubire, sunt de curand veniti din iubire. N-are importanta ca tata si
mama se poarta urat unul cu altul, n-are importanta ca mama si tata au
fost parasiti de propriii parinti, n-are importanta nimic: copilul
manifesta substanta din care este facut, adica Lumina, adica Iubirea,
adica pe Dumnezeu. Doar ca parintii de astazi nu mai au timp de copii
si incearca sa inlocuiasca iubirea cu o valoare falsa, care sunt banii.
Problema secolului XXI este in mod exceptional problema banilor,
intrucat oamenii (in cazul nostru - parintii) confunda manifestarile de
iubire cu oferirea unor lucruri care pot insemna multi bani. Un
Mitsubishi, un Lamborghini, un Land Rover sau un yacht, in capul lor
pot inlocui iubirea si asta e fals! Aici se strica lucrurile, pentru ca
iubirea nu poate fi cumparata, nu poate fi inselata - ea exista sau nu!
Dar acum este o perioada cand carenta afectiva este mai mare decat
altadata, pentru ca banii au luat locul iubirii. Azi oamenii vor sa
construiasca cu bani ce nu se construieste decat cu iubire. Si iese un
fiasco total.
-
Chiar si Romania se confrunta, in ultima vreme, cu o rata exploziva a
divorturilor si cu mariaje care se consuma inainte de vreme. De ce nu
mai putem atinge, si noi, recordul parintilor nostri, care ramaneau
impreuna pana la adanci batraneti?
- Asta e o idee falsa,
pentru ca parintii nostri - chiar daca ramaneau pana la adanci
batraneti impreuna - nu intotdeauna o faceau ca le placea, ci pentru
multe motive batute-n cuie, ca de exemplu "ce se fac copiii"? sau "este
rusine daca se afla" sau, pur si simplu, din cauza saraciei materiale,
care nu le permitea sa fie independenti. Multe casnicii aparent
fericite ascundeau in ele drame adanci, asa cum si astazi, cu tot
mercantilismul sentimental, exista casnicii fericite si durabile. E
periculos sa ne luam dupa aparente.
"Nu inlocuiti iubirea cu simulacre!"
-
Credeti ca drepturile egale castigate de femei cu barbatii si activarea
lor sociala le face vinovate de esecul marital? Au devenit prea
independente? Si-au pierdut rabdarea si dispozitia pentru compromisuri?
-
Eu nu cred ca este vorba despre asa ceva, in primul rand pentru ca
egalitatea dintre femei si barbati este o aberatie, este ceva fals.
Este ireala ideea ca femeia poate fi vreodata egala cu barbatul sau ca
barbatul ar putea fi egal cu femeia, pentru ca barbatul este de
la-nceput nascut sa joace un rol, si femeia harazita sa joace alt rol.
Nu se poate face o inlocuire a ceea ce are de facut un barbat - de cand
e baietel de trei ani. Iar o femeie, mai ales acum, in ultimul timp, de
cand s-a emancipat si a preluat functii de-ale barbatului (de manager,
de exemplu), nu face - si ea si barbatul - decat sa se frustreze unul
de prezenta celuilalt, sa nu mai aiba timp de ei insisi - unul pentru
altul. Se pleaca din start de la ideea gresita ca femeia poate sa fie
vreodata in viata ei egala barbatului. Aici s-a facut o confuzie
uriasa: intotdeauna mama era cea care suplinea locul tatalui care, sa
zicem, alerga dupa bani, adica el era mai mult plecat si ea - mai mult
prezenta. Amandoi, si mama, si tatal, sunt fiinte de la Dumnezeu, si
cea mai importanta problema e daca sunt puternici in iubirea lor si,
mai ales, sa nu inlocuiasca iubirea cu simulacre.
-
Studii occidentale recente afirma ca marele foc al iubirii se stinge
dupa 4-5 ani, din motive stiintifice, legate de chimia organismului
nostru. Ce urmeaza este doar o relatie afectuoasa, de prietenie,
motivata material si prin prezenta copiilor. Este adevarat?
-
Nu, parerea mea este ca nu-i adevarat. Iubirea nu poate fi explicata
stiintific. Iubirea este ca vantul, ca ploaia, vine-pleaca. .. Iubire
inseamna libertate, iubire inseamna sa-ti iubesti barbatul oriunde-ar
fi, nu numai cu corpul fizic. A iubi cu corpul fizic este o manifestare
pe care o au si animalele. Il iubesti cu iubirea, il iubesti cu
existenta ta, neinteresandu- te unde este el; sentimentul meu este
acelasi, chiar daca barbatul meu este in Papua Noua Guinee sau este
langa mine. Iubirea e un sentiment urias si nu poate fi redusa la o
relatie fizica trecatoare.
- Si, totusi, mariajele lungi incep sa fie, azi, o exceptie...
-
Pai tocmai asta e: exceptia intareste regula. Mariajele lungi arata ca
exista si situatii fericite, in care parintii s-au iubit in mod real,
au ramas impreuna pentru ca s-au iubit (nu pentru c-au avut bani sau
n-au avut) si lucrurile au decurs bine, iar ei au avut acest noroc.
"Tu de ce n-o pupi pe mama?"
- Care sunt cele mai grave greseli care prejudiciaza iubirea?
-
Iubirea nu poate fi prejudiciata de nimic. Ea este sau nu este. Iubirea
este un sentiment care exista si-n afara oamenilor. Ea este Dumnezeu in
actiune! Este miscarea luminii si-a energiei de la Dumnezeu. Greselile
apar doar atunci cand nu exista iubire. Cand ea e inlocuita prin
simulacre. Poti sa te prefaci, dar asta se simte, si unul si celalalt
simt ca celalalt nu-l iubeste si ca este un simulacru. Se simte.
Iubirea nu poate fi inselata, nu poate fi inlocuita, jucata ca un rol.
Iubirea este sau nu este. Daca este - trec amandoi prin viata, prin
saracie, prin orice. Imi este drag sa ma uit la mainile lui cand are 80
de ani, sau mi-e drag sa-i vad ochii, chiar daca-s plini de cute, dar
lumina din ei e aceeasi ca atunci cand aveam amandoi 20 de ani. Dar
asta e o situatie cu adevarat exceptionala, caci in zilele noastre,
viata de cuplu e cu-adevarat malformata de contextele sociale. Cel mai
grav lucru e ca banii inlocuiesc iubirea. De fapt, n-o inlocuiesc,
Doamne-fereste! Dar oamenii cred ca pot inlocui iubirea cu bani, adica
un barbat poate cuceri o femeie cumparandu-i o masina de lux. Un mare
fals! Iar copiii isi dau seama imediat ca parintii lor nu se iubesc, de
exemplu. El va spune imediat: "Tu de ce n-o pupi pe mama?", "Tu de ce
n-o tii de gat?", "Tu de ce n-o tii de mana?", "De ce-o lasi pe mama sa
planga si pleci de-acasa?".. . Copiii sesizeaza adevaratele situatii
dintre parinti. Cateodata, parintii incearca sa inlocuiasca iubirea cu
un cadou scump, spunandu-i copilului: "Uite ce mult te iubeste
tata/mama pe tine, ti-a cumparat ceva bun, frumos etc". Copiii simt
insa imediat ca mama nu-i iubeste, pentru ca s-ar juca ea insasi cu
copilul daca l-ar iubi, nu i-ar da in loc o jucarie, spunandu-i: "Ia
jucaria si du-te de-aici, ca eu am treaba, sau eu plec de-acasa si tu
stai cu bona". Efortul sa inlocuiesti iubirea cu o suta de bone, cu o
suta de lei, cu palate si orice altceva este inutil.
"Nici un remediu nu poate sa repare
o casnicie in care nu exista iubire"
-
In cazul cand cineva e hotarat sa lupte pentru a-si salva cuplul de la
naufragiu, pentru a tine focul pe mai departe aprins, beneficiaza de
ajutor psihologic? Exista remedii care pot ajuta?
- Daca
iubire exista - da! Daca iubire nu exista, nu se poate folosi nici un
fel de remediu. Nici un remediu nu poate sa repare o casnicie in care
nu exista iubire. Poti, in schimb, sa apelezi la o alta sansa lasata de
la Dumnezeu, numita iertare. Daca noi invatam de la parinti, de la
Dumnezeu, sa-l iertam pe celalalt de saptezeci de ori cate sapte,
atunci in mod sigur invatam sa iubim, si-atunci casnicia poate fi
salvata. Dar din experienta mea de 30 de ani de psihologie, oamenii nu
iarta nici macar de doua ori cate sapte, si se enerveaza si tipa. Spun:
"Daca eu fac pentru tine lucrul asta, tu de ce nu faci pentru mine la
fel?". Ca si cum ar exista intre ei un targ, o posibilitate de tocmire,
or nu se poate acest lucru. Vorba lui Marin Preda: "Daca iubire nu e,
nimic nu e".
-
Romania pare sa-si schimbe firea, de la o tara eminamente sentimentala,
la una pragmatica. Daca tot romanul visa, pe timpul lui Eminescu, sa
ajunga poet, azi viseaza sa ajunga manager. Visurile de procopseala
materiala le alunga pe cele de daruit trandafiri?
- Nici nu
intra in discutie! Procopseala materiala, cum spuneti, este ucigatoare,
jenanta, daca vrei ca sa-i ia locul iubirii, sa inlocuiesti iubirea cu
banul. Cred ca si Dumnezeu se supara pe noi daca vrem sa punem in
practica o astfel de idee proasta. Mai ales in cazul femeilor,
emanciparea materiala este periculoasa. Vor fi mari greutati pe pamant,
mari cumpene, Dumnezeu ne va da suferinte mai multe, ca sa vedem ca
nimic nu are pret cat iubirea.
- Ca psiholog cu mare experienta, simtiti si dvs. ca peste sufletul
nostru se lasa frigul?Avem a ne teme, la fel ca lumea occidentala, de
insingurare si de neputinta de-a comunica?
-
Da, daca si noi facem cum fac ei - bineinteles! Daca mamele isi lasa
copiii pe mana oricui, bone ori dascali care asteapta doar sa fie
platiti, desigur ca ne ameninta acelasi pericol de inghet sufletesc.
Mama intretine focul iubirii. Daca mama prefera sa stea acasa cu
copilul, in loc sa se duca la cules de capsuni, ca sa castige mai mult,
atunci situatia e salvata. Daca ea considera, insa, ca-s mai importante
capsunile-acelea decat baietelul ei, care-o priveste in ochi si-i
spune: "Mami, nu pleca si tu!" - atunci totul e pierdut. In experienta
mea de psiholog am intalnit de nenumarate ori situatii in care un copil
a intrat in camera, iar mama - in loc sa-l observe - statea
ingandurata, ca nu stia cum sa faca sa-si mai ia o a treia masina...
Copilul a taxat-o imediat: "Mami, de ce nu-mi zambesti, de ce nu razi
spre mine? Uite, am intrat in camera...". Copilul observa imediat lipsa
iubirii. O mama care-si iubeste copilul renunta la totul pentru el. O
mama care-si iubeste barbatul cu care a facut acel copil (caci copilul
il reprezinta pe acela pentru care ea a oftat in tinerete) nu poate
trisa, nu poate insela iubirea.
- Ce putem face pentru ca focul iubirii sa nu coboare la flacara mica?
Sa nu fim tot mai singuri in... doi?
-
Sa nu ne inselam pe noi insine! Sa nu schimbam valorile, sa nu punem
banii pe primul plan si statul cu copiii sau cu sotul (care vine
flamand de la serviciu) - pe planul doi. Mai bine cu bani mai putini,
dar sa ne tinem de mana strans unul pe altul si sa ne incurajam cand
unul are un esec. Acolo unde exista posibilitati materiale mai mari,
apare si riscul de a insela mai tare, de a considera ca banii pot sa
ajute o casnicie pierduta. Dupa cum v-am mai spus, iubirea nu poate fi
cumparata cu bani.
Ruxandra Constantinescu "De ce moare dragostea?"
"Oamenii se casatoresc imaturi si nepregatiti" - Interviu cu DANIELA PREDA, psiholog
-
Va antrenam si pe dvs., in calitate de "doctor de suflete", in ancheta
noastra dedicata iubirii. Mai precis, riscului ca iubirea sa fie
amenintata de inghet. Exista acest pericol cu adevarat? E adevarat ce
spun psihologii americani, ca in ultimi 30 de ani sentimentele noastre
au intrat la apa?
-
Sentimentele noastre nu au intrat la apa, dar - intr-un fel, s-a
schimbat lumea. Iubirea nu are cum sa dispara, ea este insusi Dumnezeu
in actiune. Deci, iubirea exista in continuare. Problema e ca si aici
si acolo, in Occident, si acum si altadata, evitarea unui esec in
cupluri, in casatorie, nu se poate face decat inainte de casatorie, si
nu dupa. Problema e, mai intai, ca oamenii se casatoresc prea repede,
imaturi, mici, needucati, nepregatiti pentru asta, dupa care incep
problemele. Si toata lumea crede ca un copil, de exemplu, leaga mai
bine o casnicie, ca el le rezolva toate problemele. In realitate, un
copil mareste intr-o familie problemele, pentru simplul motiv ca el
insusi are niste nevoi, in schimb parintii nu si le-au rezolvat pe-ale
lor. Parintii sunt cei care, de cele mai multe ori, au o carenta de
afect. Parintilor le lipseste ceva ce nu pot sa mai dea copiilor, si
atunci toata societatea o ia intr-o directie in care lipseste iubirea.
Dar asta e o aparenta, pentru ca iubirea nu poate sa lipseasca de
nicaieri, si de-acolo de unde sunt copii - cu atat mai putin, pentru ca
ei sunt niste profesori in a transmite iubirea, ei sunt veniti din
iubire, sunt de curand veniti din iubire. N-are importanta ca tata si
mama se poarta urat unul cu altul, n-are importanta ca mama si tata au
fost parasiti de propriii parinti, n-are importanta nimic: copilul
manifesta substanta din care este facut, adica Lumina, adica Iubirea,
adica pe Dumnezeu. Doar ca parintii de astazi nu mai au timp de copii
si incearca sa inlocuiasca iubirea cu o valoare falsa, care sunt banii.
Problema secolului XXI este in mod exceptional problema banilor,
intrucat oamenii (in cazul nostru - parintii) confunda manifestarile de
iubire cu oferirea unor lucruri care pot insemna multi bani. Un
Mitsubishi, un Lamborghini, un Land Rover sau un yacht, in capul lor
pot inlocui iubirea si asta e fals! Aici se strica lucrurile, pentru ca
iubirea nu poate fi cumparata, nu poate fi inselata - ea exista sau nu!
Dar acum este o perioada cand carenta afectiva este mai mare decat
altadata, pentru ca banii au luat locul iubirii. Azi oamenii vor sa
construiasca cu bani ce nu se construieste decat cu iubire. Si iese un
fiasco total.
-
Chiar si Romania se confrunta, in ultima vreme, cu o rata exploziva a
divorturilor si cu mariaje care se consuma inainte de vreme. De ce nu
mai putem atinge, si noi, recordul parintilor nostri, care ramaneau
impreuna pana la adanci batraneti?
- Asta e o idee falsa,
pentru ca parintii nostri - chiar daca ramaneau pana la adanci
batraneti impreuna - nu intotdeauna o faceau ca le placea, ci pentru
multe motive batute-n cuie, ca de exemplu "ce se fac copiii"? sau "este
rusine daca se afla" sau, pur si simplu, din cauza saraciei materiale,
care nu le permitea sa fie independenti. Multe casnicii aparent
fericite ascundeau in ele drame adanci, asa cum si astazi, cu tot
mercantilismul sentimental, exista casnicii fericite si durabile. E
periculos sa ne luam dupa aparente.
"Nu inlocuiti iubirea cu simulacre!"
-
Credeti ca drepturile egale castigate de femei cu barbatii si activarea
lor sociala le face vinovate de esecul marital? Au devenit prea
independente? Si-au pierdut rabdarea si dispozitia pentru compromisuri?
-
Eu nu cred ca este vorba despre asa ceva, in primul rand pentru ca
egalitatea dintre femei si barbati este o aberatie, este ceva fals.
Este ireala ideea ca femeia poate fi vreodata egala cu barbatul sau ca
barbatul ar putea fi egal cu femeia, pentru ca barbatul este de
la-nceput nascut sa joace un rol, si femeia harazita sa joace alt rol.
Nu se poate face o inlocuire a ceea ce are de facut un barbat - de cand
e baietel de trei ani. Iar o femeie, mai ales acum, in ultimul timp, de
cand s-a emancipat si a preluat functii de-ale barbatului (de manager,
de exemplu), nu face - si ea si barbatul - decat sa se frustreze unul
de prezenta celuilalt, sa nu mai aiba timp de ei insisi - unul pentru
altul. Se pleaca din start de la ideea gresita ca femeia poate sa fie
vreodata in viata ei egala barbatului. Aici s-a facut o confuzie
uriasa: intotdeauna mama era cea care suplinea locul tatalui care, sa
zicem, alerga dupa bani, adica el era mai mult plecat si ea - mai mult
prezenta. Amandoi, si mama, si tatal, sunt fiinte de la Dumnezeu, si
cea mai importanta problema e daca sunt puternici in iubirea lor si,
mai ales, sa nu inlocuiasca iubirea cu simulacre.
-
Studii occidentale recente afirma ca marele foc al iubirii se stinge
dupa 4-5 ani, din motive stiintifice, legate de chimia organismului
nostru. Ce urmeaza este doar o relatie afectuoasa, de prietenie,
motivata material si prin prezenta copiilor. Este adevarat?
-
Nu, parerea mea este ca nu-i adevarat. Iubirea nu poate fi explicata
stiintific. Iubirea este ca vantul, ca ploaia, vine-pleaca. .. Iubire
inseamna libertate, iubire inseamna sa-ti iubesti barbatul oriunde-ar
fi, nu numai cu corpul fizic. A iubi cu corpul fizic este o manifestare
pe care o au si animalele. Il iubesti cu iubirea, il iubesti cu
existenta ta, neinteresandu- te unde este el; sentimentul meu este
acelasi, chiar daca barbatul meu este in Papua Noua Guinee sau este
langa mine. Iubirea e un sentiment urias si nu poate fi redusa la o
relatie fizica trecatoare.
- Si, totusi, mariajele lungi incep sa fie, azi, o exceptie...
-
Pai tocmai asta e: exceptia intareste regula. Mariajele lungi arata ca
exista si situatii fericite, in care parintii s-au iubit in mod real,
au ramas impreuna pentru ca s-au iubit (nu pentru c-au avut bani sau
n-au avut) si lucrurile au decurs bine, iar ei au avut acest noroc.
"Tu de ce n-o pupi pe mama?"
- Care sunt cele mai grave greseli care prejudiciaza iubirea?
-
Iubirea nu poate fi prejudiciata de nimic. Ea este sau nu este. Iubirea
este un sentiment care exista si-n afara oamenilor. Ea este Dumnezeu in
actiune! Este miscarea luminii si-a energiei de la Dumnezeu. Greselile
apar doar atunci cand nu exista iubire. Cand ea e inlocuita prin
simulacre. Poti sa te prefaci, dar asta se simte, si unul si celalalt
simt ca celalalt nu-l iubeste si ca este un simulacru. Se simte.
Iubirea nu poate fi inselata, nu poate fi inlocuita, jucata ca un rol.
Iubirea este sau nu este. Daca este - trec amandoi prin viata, prin
saracie, prin orice. Imi este drag sa ma uit la mainile lui cand are 80
de ani, sau mi-e drag sa-i vad ochii, chiar daca-s plini de cute, dar
lumina din ei e aceeasi ca atunci cand aveam amandoi 20 de ani. Dar
asta e o situatie cu adevarat exceptionala, caci in zilele noastre,
viata de cuplu e cu-adevarat malformata de contextele sociale. Cel mai
grav lucru e ca banii inlocuiesc iubirea. De fapt, n-o inlocuiesc,
Doamne-fereste! Dar oamenii cred ca pot inlocui iubirea cu bani, adica
un barbat poate cuceri o femeie cumparandu-i o masina de lux. Un mare
fals! Iar copiii isi dau seama imediat ca parintii lor nu se iubesc, de
exemplu. El va spune imediat: "Tu de ce n-o pupi pe mama?", "Tu de ce
n-o tii de gat?", "Tu de ce n-o tii de mana?", "De ce-o lasi pe mama sa
planga si pleci de-acasa?".. . Copiii sesizeaza adevaratele situatii
dintre parinti. Cateodata, parintii incearca sa inlocuiasca iubirea cu
un cadou scump, spunandu-i copilului: "Uite ce mult te iubeste
tata/mama pe tine, ti-a cumparat ceva bun, frumos etc". Copiii simt
insa imediat ca mama nu-i iubeste, pentru ca s-ar juca ea insasi cu
copilul daca l-ar iubi, nu i-ar da in loc o jucarie, spunandu-i: "Ia
jucaria si du-te de-aici, ca eu am treaba, sau eu plec de-acasa si tu
stai cu bona". Efortul sa inlocuiesti iubirea cu o suta de bone, cu o
suta de lei, cu palate si orice altceva este inutil.
"Nici un remediu nu poate sa repare
o casnicie in care nu exista iubire"
-
In cazul cand cineva e hotarat sa lupte pentru a-si salva cuplul de la
naufragiu, pentru a tine focul pe mai departe aprins, beneficiaza de
ajutor psihologic? Exista remedii care pot ajuta?
- Daca
iubire exista - da! Daca iubire nu exista, nu se poate folosi nici un
fel de remediu. Nici un remediu nu poate sa repare o casnicie in care
nu exista iubire. Poti, in schimb, sa apelezi la o alta sansa lasata de
la Dumnezeu, numita iertare. Daca noi invatam de la parinti, de la
Dumnezeu, sa-l iertam pe celalalt de saptezeci de ori cate sapte,
atunci in mod sigur invatam sa iubim, si-atunci casnicia poate fi
salvata. Dar din experienta mea de 30 de ani de psihologie, oamenii nu
iarta nici macar de doua ori cate sapte, si se enerveaza si tipa. Spun:
"Daca eu fac pentru tine lucrul asta, tu de ce nu faci pentru mine la
fel?". Ca si cum ar exista intre ei un targ, o posibilitate de tocmire,
or nu se poate acest lucru. Vorba lui Marin Preda: "Daca iubire nu e,
nimic nu e".
-
Romania pare sa-si schimbe firea, de la o tara eminamente sentimentala,
la una pragmatica. Daca tot romanul visa, pe timpul lui Eminescu, sa
ajunga poet, azi viseaza sa ajunga manager. Visurile de procopseala
materiala le alunga pe cele de daruit trandafiri?
- Nici nu
intra in discutie! Procopseala materiala, cum spuneti, este ucigatoare,
jenanta, daca vrei ca sa-i ia locul iubirii, sa inlocuiesti iubirea cu
banul. Cred ca si Dumnezeu se supara pe noi daca vrem sa punem in
practica o astfel de idee proasta. Mai ales in cazul femeilor,
emanciparea materiala este periculoasa. Vor fi mari greutati pe pamant,
mari cumpene, Dumnezeu ne va da suferinte mai multe, ca sa vedem ca
nimic nu are pret cat iubirea.
- Ca psiholog cu mare experienta, simtiti si dvs. ca peste sufletul
nostru se lasa frigul?Avem a ne teme, la fel ca lumea occidentala, de
insingurare si de neputinta de-a comunica?
-
Da, daca si noi facem cum fac ei - bineinteles! Daca mamele isi lasa
copiii pe mana oricui, bone ori dascali care asteapta doar sa fie
platiti, desigur ca ne ameninta acelasi pericol de inghet sufletesc.
Mama intretine focul iubirii. Daca mama prefera sa stea acasa cu
copilul, in loc sa se duca la cules de capsuni, ca sa castige mai mult,
atunci situatia e salvata. Daca ea considera, insa, ca-s mai importante
capsunile-acelea decat baietelul ei, care-o priveste in ochi si-i
spune: "Mami, nu pleca si tu!" - atunci totul e pierdut. In experienta
mea de psiholog am intalnit de nenumarate ori situatii in care un copil
a intrat in camera, iar mama - in loc sa-l observe - statea
ingandurata, ca nu stia cum sa faca sa-si mai ia o a treia masina...
Copilul a taxat-o imediat: "Mami, de ce nu-mi zambesti, de ce nu razi
spre mine? Uite, am intrat in camera...". Copilul observa imediat lipsa
iubirii. O mama care-si iubeste copilul renunta la totul pentru el. O
mama care-si iubeste barbatul cu care a facut acel copil (caci copilul
il reprezinta pe acela pentru care ea a oftat in tinerete) nu poate
trisa, nu poate insela iubirea.
- Ce putem face pentru ca focul iubirii sa nu coboare la flacara mica?
Sa nu fim tot mai singuri in... doi?
-
Sa nu ne inselam pe noi insine! Sa nu schimbam valorile, sa nu punem
banii pe primul plan si statul cu copiii sau cu sotul (care vine
flamand de la serviciu) - pe planul doi. Mai bine cu bani mai putini,
dar sa ne tinem de mana strans unul pe altul si sa ne incurajam cand
unul are un esec. Acolo unde exista posibilitati materiale mai mari,
apare si riscul de a insela mai tare, de a considera ca banii pot sa
ajute o casnicie pierduta. Dupa cum v-am mai spus, iubirea nu poate fi
cumparata cu bani.
luni, 12 iulie 2010
OSHO
Facem cu toţii parte din aceeaşi existenţă.
Indiferent pe cine răneşti, în cele din urmă te răneşti pe tine însuţi.
Poate că acum nu îţi dai seama de acest lucru, însă într-o bună zi vei înţelege şi îţi vei spune: "Dumnezeule! Acest lucru mi l-am făcut cu mâna mea." Ai rănit pe cineva, crezând că este vorba de un altul. Nu este altcineva.
Existenţa este una singură, este o unitate cosmică.
Indiferent pe cine răneşti, în cele din urmă te răneşti pe tine însuţi.
Poate că acum nu îţi dai seama de acest lucru, însă într-o bună zi vei înţelege şi îţi vei spune: "Dumnezeule! Acest lucru mi l-am făcut cu mâna mea." Ai rănit pe cineva, crezând că este vorba de un altul. Nu este altcineva.
Existenţa este una singură, este o unitate cosmică.
Restructurare
- Ok, felicitari, inca o licenta teoretica si una practica. Ambele grele, stresante dar pline de invataminte.
- Ce placut este sa faci o schimbare in viata ta si sa o iei de la capat cu inca o lectie invatata. Un nou inceput este intotdeauna un motiv de bucurie, adio monotonie, bun venit noutate!
- Intotdeauna am fost impotriva compromisurilor.. dar la un moment dat am spus ca toleranta ar fi un motiv intemeiat pentru un mic compromis.. Gresit, niciodata nu e bine sa faci compromisuri cu tine insuti, fie-ti tie fidel si nu te indeparta de sinele tau pentru nimic in lume. Si daca simti ca este ceva care nu e in regula opreste-te, asculta-te, schimba traiectoria. RESTRUCTURARE
- Iubeste-te intotdeauna si nu pleca la drum cu indoieli, pentru ca pe masura ce timpul trece indoielile se vor transforma in niste pietre care vor face din drumul tau o calatorie sisifica.
- Nu te intoarce inapoi decat cu gandul, poate doar pentru a-ti reaminti lectia pe care o ai de invatat ( pentru a nu o mai face si a doua oara - doar asta inseamna maturitate, nu-i asa?).
- Totul trece prin stomac..nu am vrut sa accept ideea asta si nu o sa mi-o insusesc, dar ce te faci cand stomacul e bolnav? cred ca aici se aplica . OSHO are o teroei cu privire la bolile de stomac, merita trecuta in revista.
- Apreciaza valoarea prieteniei, niciodata nu neglija aspectul asta important al vietii.
In concluzie ai grija de tine si de "stomacul" tau.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
