Cuvantul karma vine de la termenul sanscrit “karman” ce inseamna actiune. Actiune cu gandul, cu fapta si cuvantul. Exista asadar, trei tipuri de karma: a gandirii, a vorbirii si a corpului sau a actiunii.
Tot ceea ce gandim, spunem si facem va avea un efect in istoria noastra personala.
Ceea ce suntem noi acum, este rezultatul a ceea ce am gandit, spus si facut in trecut, in alta viata sau in viata actuala, iar ceea ce gandim, spunem si facem in prezent ne va crea pe noi in viitor.
Doctrina karmei ne invata ca suntem complet responsabili de ceea ce suntem si de ceea ce vom deveni. Nimeni din afara noastra, fie el zeu, om sau orice alta fiinta, nu poate fi tras la raspundere. Meritam tot ceea ce ni se intampla, chiar daca ne este greu sa acceptam asta.
Buddha Shakyamuni a povestit odata o parabola discipolilor sai, numita “Parabola celor patru sotii”.
Era odata un om care avea patru sotii. Acesta a devenit la un moment dat foarte bolnav si tragea sa moara. Simtindu-se singur in apropierea sfarsitului i-a cerut primei sale neveste sa il insoteasca in lumea de dincolo.
“Scumpa mea sotie”, a spus el, “te-am iubit zi si noapte si te-am ingrijit toata viata mea. Acum trebuie sa mor. Vrei te rog sa vii cu mine oriunde m-as duce eu dupa moarte?” La aceste cuvinte se astepta ca ea sa fie de acord, insa raspunsul ei a fost urmatorul:
“Dragul meu sot, stiu ca m-ai iubit intotdeauna si ca acum trebuie sa mori. Din pacate a sosit vremea sa ne despartim, insa eu nu pot sa te urmez. La revedere, dragul meu.”
Atunci el si-a chemat a doua sotie si a rugat-o si pe aceasta sa il urmeze in moarte. I-a spus:
“Draga mea, stii bine cat de mult te-am iubit. Uneori imi era teama ca m-ai putea parasi, dar am tinut de tine cat am putut. Te rog, vino cu mine,”
A doua sotie s-a exprimat fata de el intr-un mod cam rece: “Dragul meu, prima nevasta a refuzat sa mearga cu tine. De ce nu as proceda si eu la fel? La urma urmei nu m-ai iubit decat pentru interesele tale egoiste.”
Zacand in pat, omul a chemat-o pe a treia sotie si i-a adresat aceeasi rugaminte. Aceasta i-a raspuns cu lacrimi in ochi: “Dragul meu, imi pare rau de tine si cand ma gandesc la mine ma intristez si mai tare. De aceea te voi insoti doar pana la cimitir. Aceasta o consider ultima mea datorie fata de tine.” Asadar si a treia sotie a refuzat sa mearga cu el in moarte.
Aducandu-si aminte de a patra nevasta, de care insa nu ii prea pasase niciodata si pe care o tratase intotdeauna ca pe o sclava, aratandu-se mai tot timpul nemultumit de ea, a zis sa incerce din nou. Se indoia ca aceasta i-ar fi putut accepta cererea avand in vedere comportamentul sau fata de ea, insa frica si singuratatea pe care o simtea erau prea puternice. Spre surprinderea lui aceasta a acceptat bucuroasa:
“Voi merge cu tine, dragul meu. Indferent ce s-ar intampla sunt hotarata sa fim impreuna pentru totdeauna. Noi doi nu putem fi despartiti.”
Aceasta este povestea unui om care avea patru neveste. Buddha a incheiat prezentarea ei cu urmatoarea concluzie: “Fiecare barbat sau femeie are patru neveste sau soti.” Ce semnifica asta?
Prima “nevasta” este corpul nostru pe care il iubim zi si noapte. Dimineata il spalam pe fata, il imbracam si il incaltam. Ii oferim mancare. Avem grija de el ca de prima nevasta din poveste, insa din pacate trupul nostru – prima nevasta, nu ne poate insoti dupa moarte.
A doua nevasta reprezinta averea, lucrurile materiale, banii, proprietatile, faima, pozitia sociala si slujba pentru care muncim atat de mult sa le obtinem si sa le pastram. Nici acestea nu au cum sa ne urmeze dupa moarte. Am venit in aceasta lume cu mainile goale. De-a lungul vietii avem iluzia ca am obtinut o avere insa in momentul mortii mainile noastre sunt din nou goale. Nu ne putem pastra bunurile materiale si succesul dupa moarte, asa cum a doua nevasta i-a spus sotului ei: “M-ai tinut aproape datorita egoismului tau. Acum insa trebuie sa ne despartim.”
Ce se intelege prin a treia sotie? Toti oamenii au o a treia sotie. Aceasta reprezinta relatiile pe care le avem cu parintii, fratii si surorile noastre, toate rudele, prietenii si societatea in general. Acestia ne vor insoti cu lacrimi in ochi cel mult pana la cimitir, le va parea rau de noi si vor fi tristi, insa nu ne pot ajuta cu mai mult.
A patra sotie este singura care il va insoti pe om dupa moarte. Aceasta este karma noastra care ne urmeaza oriunde am merge, asemenea sotiei credincioase.
sursa:http://www.5wwwww5.com/forum/viewtopic.php?p=3&sid=68ddf82b7ff3bf87ef8151f58269a00c&mforum=josho
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu