Agresivitatea

Psihologie si agresivitate

(material preluat din Wikipedia, a free encyclopedia)


In psihologie agresivitatea se refera la comportamentul directionat spre a rani.

Agresivitatea poate fi fizica sau verbala, iar comportamentul este clasificat ca si agresivitate daca nu produce efectiv durere sau leziuni.

Comportamentul care produce accidental durere sau leziuni nu este agresivitate, conform psihologiei.

Distrugerea proprietatii sau alte comportamente distructive se pot incadra in categoria de agresivitate.

Agresivitatea este un comportament paradoxal.

De ce sunt oamenii motivati psihologic pentru a se rani unul pe celalalt? Cum ne ajuta violenta sa supravietuim si sa ne reproducem? Dupa doua secole de teorii si progres tehnologic, psihologii au investigat componentele biologice si evolutioniste ale agresivitatii, precum si consecintele sale pentru societate.


Tipuri de agresivitate

Agresivitatea este un fenomen complex compus dintr-un numar de alte comportamente specifice.

Moyer prezenta o clasificare a agresivitatii in sapte categorii, din punct de vedere psihologic, biologic si evolutionist.

1.agresivitatea de pradator: atacul pradatorului

2.agresivitatea inter-masculina: competitia intre masculii din aceeasi specie pentru accesul la resurse, femele, dominanta, statut, etc.

3.agresivitatea indusa de frica: agresivitatea asociata cu incercarea de a fugi din fata unui pericol

4.agresivitatea de iritabilitate: agresivitatea indusa de frustrare si directionata inspre tinta disponibila

5.agresivitatea teritoriala: apararea unei anumite zone impotriva intrusilor, in mod tipic co-specifici

6.agresivitatea materna: agresivitatea femelei cu scopul de protectie a puiului. Exista de asemenea si agresivitate paterna

7.agresivitate instrumentala: agresivitatea directionata inspre obtinerea unui scop, considerat a fi un raspuns invatat la o anumita situatie.


Biologia agresivitatii


Agresivitatea este directionata inspre si isi are originea in stimuli exteriori.

Zona din care isi au originea emotiile este creierul si in creier au fost gasite doua zone principale care coordoneaza agresivitatea, respectiv amigdala si hipotalamusul.

Agresivitatea este legata si de hormoni, din care cel mai important este testosteronul; multe experimente arata ca exista o legatura directa intre nivelul de testosteron si agresivitate la om.

Un alt neurotransmitator implicat in biologia agresivitatii este serotonina.

Vasopresina duce si ea la cresterea agresivitatii atunci cand este prezenta in cantitati mari in hipotalamusul anterior.
Efectele norepinefrinei, cortizolului si altor substante chimice se afla inca in studiu.


Genetica si agresivitatea

Studiile pe animale arata ca inclinatia spre agresivitate este cel putin partial mostenita genetic.


Psihologia agresivitatii


Agresivitatea ajuta animalul sa se reproduca si sa supravietuiasca.

Animalele folosesc agresivitatea pentru a dobandi si a-si asigura teritoriul, si pentru a gasi si a-si asigura resurse cum este mancarea, apa, oportunitatea de a se imperechea.

Se presupune ca din punct de vedere psihologic agresivitatea si capacitatea de a omori sunt produse ale trecutului nostru evolutionist.

Cel mai evident tip de agresivitate este cel intre pradator si prada sa.

Animalul care se apara de pradator devine agresiv pentru a supravietui si a asigura supravietuirea puilor sai.
Necesitatea de a asigura continuitatea genetica a condus la fenomenul numit altruism.
Un exemplu de act altruist este acela al animalului care da alarma atunci cand se apropie un pradator.
Animalul care a dat alarma este depistat de pradator, dar restul animalelor din aceeasi specie au o sansa mai mare de supravietuire.

In conformitate cu multi cercetatori pradatorul nu este un agresor.

Pisicile nu scuipa si nu isi incoarda spatele cand cauta un sobolan, si zonele activate din hipotalamusul lor sunt cele ale foamei, si nu ale agresivitatii.
Agresivitatea in cadrul speciei are drept scop principal stabilirea ierarhiei dominante. Atunci cand animalele ajung pentru prima oara intr-un teritoriu nou, primul lucru pe care il fac este sa stabileasca ierarhia.

In general animalul dominant este cel cu agresivitatea cea mai mare.

Pentru cele mai multe animale a fi dominant inseamna de asemenea a avea o atractivitate mai mare pentru sexul opus, fiindca un rang social mai mare inseamna ca este mai sanatos.

Odata ce femela a dat nastere puiului apare agresivitatea materna, cu scopul de asigurare a protectiei puiului.

Agresivitatea materna este una din cele mai puternice tipuri de agresivitate si femela poate alunga chiar si masculi foarte puternici.


Psihologia agresivitatii la om


Omul difera de animal in complexitatea agresivitatii sale datorita factorilor culturali, morali si sociali.

Alcoolul, drogurile, medicamentele, durerea si disconfortul, frustrarea si violenta sunt cativa din factorii care influenteaza agresivitatea la om.

Cultura joaca un rol dominant in agresivitate.

Studiile antropologice arata ca unele culturi au agresivitate scazuta, iar altele inalta.

De exemplu barbatii americani sunt in medie mai agresivi decat japonezii sau spaniolii.

In cadrul culturii americane sudistii sunt in general mai agresivi decat nordistii, pentru ca sudistii apartin unei “culturi a onoarei”, care cere adoptarea violentei in fata insultelor.

Agresivitatea poate fi invatata prin urmarirea si imitarea comportamentului altora.

Multe dovezi sugereaza ca urmarirea violentei la televizor creste probabilitatea comportamentului violent la copii.

Jocurile video au un efect similar.

Totusi, adoptarea unui anumit comportament depinde de inclinatiile individuale.

Alcoolul afecteaza ratiunea si oamenii devin mai putin prudenti decat in mod obisnuit; de asemenea alcoolul modifica felul in care este procesata informatia. O persoana beata vede un eveniment accidental ca pe unul rau intentionat, si astfel actioneaza in maniera mai agresiva.

Durerea si disconfortul contribuie si ele la cresterea agresivitatii. Chiar si plasarea mainilor in apa rece duce la cresterea agresivitatii.

Se pare ca temperaturile cerscute din mediu duc la cresterea agresivitatii.

Teoria frustrare- agresivitate spune ca agresivitatea creste daca persoana nu isi poate atinge scopurile.

Cu cat persoana se afla mai aproape de indeplinirea scopului sau, cu atat agresivitatea in caz de neindeplinire a scopului este mai mare.

Expectatiile au si ele un rol important. Cu cat expectatiile sunt mai mari, si agresivitatea este mai mare.

Exista si dovezi care arata ca prezenta obiectelor asociate cu violenta, cum este un pistol de exemplu, duc la cresterea agresivitatii.

Apartenenta de gen are un rol important in agresivitate atat la om, cat si la animal.

Masculii sunt in general mai agresivi decat femelele, si barbatii comit cele mai multe crime. Barbatii isi exprima mai frecvent agresivitatea din punct de vedere fizic. De fapt, cercetarile arata ca femeile nu sunt mai putin agresive, dar isi exprima agresivitatea in alte moduri, si nu fizic.

De exemplu femeile au o agresivitate verbala si relationala mult mai mare, cum ar fi rejectia sociala.
Agresivitate fizica la om apare in general in jurul varstei de 2-3 ani.

Agresivitatea fizica nu este invatata, ci apartine de abilitatile de auto- reglare.

Unii copii au dificultati de auto-reglare, cu comportament agresiv fizic la nivele atipic crescute, ceea ce este un factor de risc pentru comportamentul violent pe parcursul vietii.

Agresivitatea apare la copil ca urmare a fricii, dificultatilor in cadrul familiei, disfunctiilor comportamentale, de invatare sau neurologice, traumelor emotionale si expunerii la violenta in mass- media.