Se afișează postările cu eticheta the secret. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta the secret. Afișați toate postările

luni, 11 ianuarie 2010

SECRETUL RELATIEI PERFECTE

Secretul relatiei perfecte

Nevoile afective


Cele mai multe dintre complexele noastre necesitati afective pot fi rezumate ca o nevoie de dragoste.

Barbatii si femeile au, fiecare, sase necesitati afective diferite, toate la fel de importante.

Barbatii au nevoie de:

1. INCREDERE ( cel mai important!)

2. ACCEPTARE

3. APRECIERE

4. ADMIRATIE

5. APROBARE

6. INCURAJARE


FEMEILE in schimb, au nevoie de :

1. GRIJA ( cel mai important)

2. INTELEGERE

3. RESPECT

4. DEVOTAMENT

5. RECUNOSTINTA

6. ASIGURARE

Toti avem nevoie de afectiune intr-o forma sau alta, fara ea am fi niste animale cu instinct, dar care si ele au nevoie de dragoste pana la urma. Afectiunea ne transforma in fiinta cu suflet si cu un grad de motivare pentru a trai.

Nevoia de afectiune ne impinge sa mergem mai departe, ne alimenteaza sa rezistam greutatilor vietii, cu alte cuvinte, dragostea ne face vii, ne anima. Fiecare dintre noi, simte la un moment dat nevoia de a oferi afectiune si de a primi afectiune.

Relatia dintre doi oameni se poate caracteriza si printr-un simplu schimb de sentimente, dar pe langa acest schimb, noi simtim nevoia de apropiere fizica fata de partener, dar de fapt, aceasta apropiere este nevoia de a-l "avea", sau "detine" pe celalalt.

Dr. John Gray, autorul celebrului ghid “Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” este de parere ca: “ intelegerea tipurilor fundamentale de afectiune de care are nevoie partenerul constituie un secret important pentru imbunatirea relatiilor”.

Grija versus incredere


Cand barbatul dovedeste interes fata de sentimentele femeii si preocupare sincera pentru bunastarea ei, ea simte grija si iubirea lui. Avand incredere, ea devine mai deschisa si mai receptiva.

Cand atitudinea femeii este deschisa si receptiva fata de barbat, acesta simte increderea ei.

A avea incredere intr-un barbat inseamna a crede ca el face tot ce poate si vrea numai binele partenerei sale.

Cand reactiile femeii dezvaluie o incredere categorica in capacitatea si intentiile barbatului, prima lui necessitate fundamentala de iubire este satisfacuta.

Intelegere versus acceptare

Daca barbatul o asculta pe femeie cand isi exprima sentimentele fara sa o condamne, ci cu compasiune si participare, ea se simte ascultata si inteleasa.

Cu cat nevoia unei femei de a fi ascultata si inteleasa este satisfacuta, cu atat ii este mai usor sa-I ofere barbatului acceptarea de care are nevoie.
Cand o femeie il ia asa cum este, fara a incerca sa-l schimbe, barbatul se simte acc
eptat si ii vine mult mai usor sa-si asculte partenera si sa-I ofere intelegerea de care ea are nevoie.

Respect versus apreciere

Daca barbatul reactioneaza intr-un mod prin care recunoaste si acorda prioritate drepturilor, dorintelor si nevoilor ei, femeia simte ca este respectata.

Cand se simte respectata, ei ii este mult mai usor sa acorde barbatului aprecierea pe care acesta o merita.

Aprecierea este reactia ei naturala la sprijinul pe care l-a primit. Aprecierea ii ofera automat barbatului motivatia de a-si respecta si mai mult partenera.

Devotament versus admiratie


Femeia prospera cand se simte adorata si unica. Barbatul ii satisface aceasta nevoie de dragoste daca pune sentimentele si nevoile ei mai presus de alte interese.

Daca femeia simte ca detine primul loc in viata lui, atunci ii vine usor sa-l admire.
A admira un barbat inseamna a-l privi cu uimire, incantare si aprobare satisfacuta. Daca barbatul simte ca este admirat, se considera destul de sigur pe sine pentru a se dedica femeii si a o adora.

Recunoastere versus aprobare

Daca barbatul nu obiecteaza si nu contrazice sentimentele si dorintele femeii, ci le accepta si le confirma, femeia se simte iubita cu adevarat, fiindca necesitatea de recunoastereii este satisfacuta. Daca barbatul invata sa-i dovedeasca femeii aceasta atitudine de recunoastere, poate fi sigur ca va avea parte de aprobarea care ii este necesara. Atitudinea aprobatoare a femeii atesta calitatile barbatului si satisfactia generala fata de el.

Asigurari versus incurajari


O atitudine protectoare ii indica femeii ca este iubita mereu.

Femeia are nevoie permanenta de asigurari, in timp ce barbatul are nevoie sa fie incurajat de femeie. Simtindu-se incurajat, are motivatia pentru a-I da partenerei asigurarile de afectiune de care are ea nevoie.



sursa: http://www.mayra.ro/relatii/in-doi/nevoile-afective-secretul-relatiei-perfecte.html

duminică, 13 decembrie 2009

Legea atractiei.. continuare

Esti ceea ce gandesti
Asadar, ce este Legea atractiei? Exista multe definitii si chiar expresii populare care descriu Legea atractiei. Iata doar cateva:

1. cele care se aseamana se atrag (”like attracts like”);
2. ceea ce gandesti atragi (”whatever you think about, you attract”);
3. lucrurile pe care te focalizezi se extind (”whatever you focus on, expands”);
4. cine se aseamana se-aduna;
5. ban la ban trage;
6. de ce ti-e frica, de aia nu scapi.

Probabil ai mai auzit si de urmatoarele cuvinte/sintagme care descriu Legea atractiei: sincronicitate, magnetism (nu magnetismul din fizica), camp morfogenetic.

Legea atractiei este peste tot, in orice aspect al vietii. De fapt, este la baza a tot ceea ce se manifesta. Este crucial sa intelegi Legea atractiei daca doresti sa ai o viata asa cum o visezi, plina de bucurie. In esenta, Legea atractiei este foarte simpla, insa poate fi extrem de greu de inteles si de acceptat.

Legea atractiei spune ca toate cele care se aseamana se atrag. Gandurile pozitive atrag lucruri pozitive, iar lucrurile pozitive atrag alte lucruri pozitive. Este valabil si pentru cele negative.

Esti ceea ce gandesti. Fara exceptie, lucrul la care te gandesti acum este cel pe care-l atragi in viata ta, indiferent ca este dorit de tine sau nu. Mai mult, cu cat te gandesti mai mult la un lucru, cu cat te focalizezi mai mult pe el, cu cat ii acorzi mai multa atentie si emotie, cu atat forta ta de atractie este mai mare si il aduci in viata ta, indiferent ca este ceva ce iti doresti sau nu.

Din experienta mea in piata dezvoltarii personale si profesionale, Legea atractiei este “inghitita usor” de oameni cand vine vorba despre lucrurile pozitive pe care le-au atras in viata lor. Insa aproape instantaneu primesc de la oameni replica: “Nu am atras acest accident. Altii spun “nu eu am atras aceasta boala”.

Totusi, Legea atractiei spune ca, fara exceptie, tot ce avem in viata noastra am atras prin gandurile noastre si prin actiunile repetate. Noi am atras ce este bine si ce este rau, ce este dorit si ce este nedorit.

Mii si mii de ganduri inconstiente
Permite-mi sa-ti explic ceea ce am spus. Interesant este ca Universul nu gandeste in termeni de “bine” sau “rau”. Acestea sunt etichete relative care au valoare doar intr-un anumit context si pentru anumite persoane. “Bine” pentru tine poate fi “rau” pentru cel de langa tine, si invers.

Legea atractiei raspunde la ceea ce gandesti, indiferent ca gandesti ceva “bine” sau ceva “rau”. Legea atractiei nu face distinctie intre bine/rau, util/inutil, eficient/ineficient… dorit sau nedorit. Legea atractiei raspunde mereu, fara exceptie, doar gandurilor tale. Multe din lucrurile nedorite din viata ta au ajuns la tine datorita gandurilor inconstiente pe care le ai. De fapt, peste 90% din gandurile tale sunt inconstiente. Nu stii ca gandesti asa. Habar nu ai. Cum este posibil?!

“Programare”. Cu totii suntem “programati” de parinti, prieteni, colegi, sefi, subalterni, mass-media… intr-un cuvant “societate”. De-a lungul intregii noastre vieti ne formam tot felul de credinte limitative pe baza acestei programari. Iar aceste credinte limitative produc ganduri inconstiente care, prin Legea atractiei, ne aduc multe belele (fara sa constientizam).

Legea atractiei functioneaza fie ca o cunoastem sau nu, fie ca suntem constienti sau nu de ea, fie ca o acceptam sau nu. Legea atractiei raspunde, fara exceptie, gandurilor (constiente si inconstiente) pe care le emitem. Deci, ar trebui sa inveti sa-ti controlezi gandurile, tiparele inconstiente, nu?

Sistemul Automat de Ghidare Emotionala
Nu.

De fapt, ai putea incerca. Insa nu-ti recomand. De ce? Sunt mai multe motive pentru care nu-ti sugerez sa incerci sa-ti controlezi gandurile inconstiente. Motivul principal este energia: ai consuma o cantitate uriasa de energie (fizica, psihica) si de timp (si de bani) ca sa controlezi mii si mii de ganduri inconstiente.

In schimb, iti recomand sa intelegi si sa folosesti Sistemul Automat de Ghidare Emotionala, SAGE. (In limba engleza “sage” inseamna “intelept”). Acest sistem este cu adevarat intelept si, culmea, este foarte usor de folosit.

Pur si simplu fii atent la ce simti. Acum. Sistemul acesta este automat, adica functioneaza fie ca tu vrei sau nu, fie ca il bagi in seama sau nu. Orice gand, orice actiune, orice faci are un efect emotional.

Vei sti ca esti “aliniat” cu dorintele tale, cu ceea ce vrei sa obtii, cand te simti bine gandindu-te la acele dorinte. Iar acest lucru se intampla permanent. In fiecare secunda sistemul acesta iti spune daca gandurile tale iti aduc ceea ce doresti (te simti bine) sau ceea ce nu doresti (te simti rau). Cum te simti ACUM? Iti sugerez ca zilnic, din ora in ora (sau chiar mai des), sa te opresti din ce faci si sa “intri in contact” cu acest sistem: te simti bine sau rau? Daca te simti bine, continua ceea ce faci! Daca te simti rau, opreste-te din ceea ce faci!

Cred ca indemnul cel mai bun pe care ti-l pot da este acesta: “Simte-te bine.” Fa orice iti sta in putinta ca sa te simti bine. Cand te simti bine, Sistemul tau Automat de Ghidare Emotionala iti spune ca esti aliniat cu ceea ce vrei sa obtii. Cand te simti bine, Legea atractiei raspunde si iti aduce mai mult din acest “bine”, oricare ar fi el.

Ar fi practic imposibil pentru noi, trainerii sau expertii in dezvoltare personala si profesionala, sa va spunem voua cititorilor nostri ce este bine si ce rau, ce este de dorit si ce este nedorit. Noi lucram cu “materialul clientului”. Voi stiti ce doriti si aveti fiecare un Sistem Automat de Ghidare Emotionala care va spune daca va apropiati de ce doriti (va simtiti bine) sau va apropiati de ce nu doriti (va simtiti rau).

Cum sa accelerez atractia?
Parca te si aud… “Da, da, sigur! Dar trebuie sa-mi platesc facturile! Trebuie sa scriu emailul asta pentru ca ma omoara seful! Trebuie sa… trebuie sa…”

Cum te simti?

Este punctul critic. Legea atractiei raspunde la ceea ce gandesti. De fapt, raspunde mai puternic gandurilor care au atasate emotii puternice. Cu cat te simti mai rau, cu atat atragi mai repede si mai puternic mai mult rau. Cu cat te simti mai bine, cu atat atragi mai repede mai mult bine.

Nu spun ca nu trebuie sa dai acel email. Spun doar sa-l dai naibii odata si sa te concentrezi pe ceea ce vrei sa obtii! Fa ceea ce trebuie sa faci si gandeste-te la ceea ce vrei sa obtii. Ce vrei? Opreste-te un pic si focalizeaza-te pe ceva ce vrei cu adevarat. Este imposibil sa simti emotie negativa cand te concentrezi pe ceva ce vrei sa obtii.

Decat daca… “Ah, vreau asta, dar nu cred ca pot sa obtin.” Gandul tau este ca ai dori asta, insa ai atat de multe credinte limitative incat nu crezi ca vei obtine. Ai dreptate. Legea atractiei va aduce in viata ta mai multe frustrari, mai multe probleme care sa-ti demonstreze ca nu poti sa obtii asta. Este uneori o lupta permanenta in capul nostru intre dorinte si credinte limitative… si Legea atractiei raspunde ambelor. Astfel ca Legea atractiei iti va aduce in viata atat lucruri dorite, cat si nedorite.

Asadar, cum procedezi ca sa accelerezi succesul? Este cam ca la sofat. Ai acceleratia (gandurile pozitive date de ceea ce vrei sa obtii) si frana (gandurile negative date de credintele limitative si alte mecanisme). Daca vrei sa ajungi repede din punctul A in punctul B, apasa acceleratia si ia piciorul de pe frana.

Exercitiu simplu de apasat acceleratia. Rezerva-ti zilnic 15-20 de minute, intr-un loc unde nu vei fi intrerupt, fara mobil, email si altele de acest fel. Focalizeaza-te pe ce vrei sa obtii. Vizualizeaza. SIMTE cum este sa obtii ceea ce vrei sa obtii. Cheia este sa simti cu adevarat emotii puternice, foarte placute, in timp ce te gandesti la ceea ce vrei sa obtii.

Exista numeroase tehnici de stabilire a obiectivelor si de vizualizare (din NLP) care te ajuta in acest proces. Iti sugerez sa le cauti si sa le aplici. Doar sa stii ca iti este suficient atat: sa te focalizezi pe ce vrei sa obtii, sa gandesti clar (ce vezi, ce auzi, ce SIMTI) cand OBTII ceea ce vrei sa obtii. Gandeste-te ca deja ai obtinut ceea ce vrei. Deja ai succes. Voi crea un articol special pentru acest proces mental pentru a fi si mai clar.

Pentru ca sa iei piciorul de pe frana va trebui sa lucrezi cu credintele tale limitative. Acest lucru este foarte greu de obicei. Insa este foarte usor sa apesi acceleratia. Iti voi spune ulterior ce iti recomand pentru a lua piciorul de pe frana. Mometan apasa acceleratia! Te vei simti atat de bine incat vei uita de credintele limitative.

Apasa acceleratia zilnic, chiar de mai multe ori pe zi. Sistemul tau Automat de Ghidare Emotionala iti spune in fiecare secunda daca gandurile tale sunt aliniate cu dorintele tale sau nu.

Ce este spirala negativa?
Sa fim seriosi: cei mai multi dintre noi apasa frana din cand in cand, poate chiar zilnic. Insa nu apasa pana la fund pedala de frana… ci doar un pic. Bineinteles ca este posibil sa nu apesi frana deloc. Daca apesi din cand in cand frana te poti educa sa te focalizezi pe ceea doresti cu multa emotie, iar Legea atractiei va raspunde. Astfel franele ocazionale nu-ti vor pune bete-n roate.

Problema serioasa este cand esti prins intr-o “spirala negativa”. Sa-ti ofer un scenariu. Te trezesti dimineata putin obosit pentru ca ai avut o zi anterioara grea. Nu ai dormit suficient si mai mult, ai dormit stramb si te doare gatul. Te duci la toaleta sa te speli pe dinti. Nu este apa rece. Te speli cu apa calda. Iti faci nervos cafeaua si te gandesti la toate lucrurile pe care trebuie sa le faci la birou. Versi cafeaua pe tine.

Intri in trafic. Sa continui? Ajungi la birou cu draci. Te suna imediat un client si tipa la tine. Intra seful. Iti mai da 2-3 sarcini de facut si-ti spune ca are o zi proasta de tot. Parca e ceva in aer, nu?

Hei, cum te simti? Ce-ti spune Sistemul Automat de Ghidare Emotionala?

Se face 6 seara. Pleci acasa, din nou prin trafic. Ajungi acasa rupt de oboseala, cu nervii praf. Nu este apa calda, nu poti sa faci dus. Te speli cu apa rece. Esti norocos daca nu te certi cu sotia. Te culci disperat si te intrebi: “De ce naiba m-am dat jos din pat azi?”

Acelasi scenariu se intampla zilnic, pentru femei si barbati, pentru tineri, batrani, romani, englezi, francezi, americani… nu conteaza omul. Pentru toti Legea atractiei raspunde la fel… atragi ceea ce gandesti, atragi lucrurile carora le acorzi ATENTIE.

Cum rup lantul negativ?
In primul rand, trebuie sa intelegi ca NU trebuie sa te opui lucrurilor pe care nu le vrei. Acest principiu este atat de important incat il repet: evita cu toate puterile sa te opui lucrurilor nedorite. De ce? Pentru ca daca te opui lor, le acorzi atentie… iar Legea atractiei raspunde si iti aduce mai multe.

Te-ai trezit prost dispus dimineata? Perfect. Gandeste-te la ceea ce vrei sa obtii din ziua respectiva. Ai varsat cafeaua pe tine? Gandeste-te la ceea ce vrei sa obtii din ziua respectiva. Ignora lucrurile pe care nu le doresti.

Denis Healey are un citat celebru: “Prima lege a gropilor: cand esti intr-o groapa, opreste-te din sapat!” Aplicat la Legea atractiei, acest principiu spune sa te opresti a te mai focaliza pe ceea ce nu vrei. In schimb, focalizeaza-te pe ceea ce vrei, gandeste-te la toate lucrurile pozitive pe care le doresti in viata ta.

In cele mai multe cazuri, doar aceasta actiune este suficienta pentru a intrerupe lantul negativ si a te indrepta spre ceea ce doresti. Insa in unele cazuri extreme (depresii periodice, dezamagiri constante, probleme de sanatate care se tot aduna si asa mai departe) este nevoie de o actiune brusca, puternica, intensa.

In astfel de cazuri iti sugerez sa iti distragi gandurile decat sa le schimbi. Pur si simplu opreste-te si culca-te. Serios. Asculta muzica, iesi afara cu prietenii. Opreste-te din ce faci si fa cu totul altceva care sa-ti distraga ATENTIA. De fiecare data cand ai un gand negativ, distrage-ti atentia. Iar cand te simti OK cu tine, atunci focalizeaza-te pe ce vrei.

Sa moara si capra vecinului
Una dintre cele mai mari minciuni si tehnici de manipulare in masa este credinta conform careia resursele sunt limitate, cum sa nu exista suficient pentru toti, cum ca noi toti trebuie sa ne scoatem ochii unii altora ca sa obtinem aceste resurse limitate.

Este o minciuna. Exista suficient pentru toti. Cei care au, au pentru ca se focalizeaza pe ceea ce vor si Legea atractiei le ofera ce vor. Cei care nu au, nu au pentru ca se focalizeaza pe ceea ce nu vor si Legea atractiei le ofera ce nu vor. Simplu, nu?

Si daca ceilalti nu vor ca eu sa reusesc si ma trag mereu inapoi? Pai…. nu te pot trage inapoi decat daca tu ii lasi….. decat daca le oferi atentie si te gandesti, te focalizezi pe comportamentele lor, pe atitudinea lor negativa.

Nu este nevoie sa fugi din fata opozitiei, doar sa eviti sa te focalizezi asupra ei. Ofera atentia ta NUMAI lucrurilor pe care le doresti. Poti astfel crea orice doresti, indiferent de conditii, indiferent de opozitie. Mai mult: atragi exact ceea ce gandesti, deci nu toti trebuie sa fie la fel…. dar mai multe despre aceasta in articolul urmator, continuare a acestuia.

Cum pot influenta pe altii?
Asteptarile/gandurile mele ii pot influenta pe altii? Pe scurt: NU.

… decat daca ceilalti iti permit.

Pentru ca nu poti gandi in locul altora (poti gandi doar pentru tine), nu poti atrage in locul altora. Totusi, cei mai multi oameni emit vibratii (gandesc) pe baza a ceea ce ei observa. Daca te observa pe tine negativ, atunci isi pot schimba gandurile si pot emite vibratii negative, indreptandu-si atentia spre ceea ce nu este dorit.

Daca vrei sa schimbi lumea, schimba-te pe tine. Devino tu, mai intai de toate, un om asa cum ai vrea sa fie toti in lume. Devino tu un exemplu de gandire pozitiva, de succes, de ce vrei tu.

Si, in plus, poti fi cel mai mare ajutor pentru cei din jurul tau cand ii vezi asa cum isi doresc EI sa fie. Aceasta este influenta reala, adevarata. Este singurul fel de influenta pe care-l poti exercita, de altfel. Am scris acest articol cu intentia ca tu sa scoti ce are mai bun in el si sa te ajute sa devii ceea ce tu vrei sa devii. SuccesE!

sursa: http://www.ionut-ciurea.com/blog/articole/articole-dezvoltare-personala/legea-atractiei-acasa-si-la-birou/

vineri, 4 decembrie 2009

Despre Legea Atractiei - Ionut Ciurea

Acest post se refera strict la legea atractiei si la filmul-documentar The Secret, mai precis la ceea ce nu se spune in acest material (revolutionar pentru foarte multi oameni).

Aceasta nu va fi o critica acida a filmului. Legea atractiei este foarte utila, chiar esentiala in atingerea succesului (asa cum il defineste fiecare), insa nu suficienta.

Iata asadar cele 3 mari subiecte despre care nu se vorbeste in film, sau despre care se vorbeste foarte putin:

1. Informatie incompleta referitoare la stabilirea obiectivelor.
The Secret spune esentialul in stabilirea de obiective: ai nevoie sa stii ce vrei si sa te focalizezi pe acel lucru. Vizualizarea este foarte utila, implicarea emotionala este cheia. Creatorii The Secret au facut o treaba exceptionala in descrierea clara si simpla a acestor concepte. In NLP exista si alte elemente foarte importante cand iti stabilesti un obiectiv: sa te asiguri ca este ecologic, ca ai resursele necesare, ca esti aliniat cu acel obiectiv ca si nivele neurologice. Toate aceste verificari suplimentare te motiveaza puternic si te asigura ca pui scara pe zidul care trebuie.

2. Cum sa-ti controlezi gandurile inconstiente. The Secret spune ca tot ceea ce atragem in viata este rezultatul gandurilor noastre. Atragem lucruri bune sau rele, in functie de gandurile pe care le avem zi de zi, in mod consecvent. Trainerii si speakerii invitati in film vorbesc si despre gandurile inconstiente… care de fapt sunt responsabile in proportie de peste 90% de ceea ce atragem. De ce? Peste 90% din gandurile noastre sunt inconstiente. Nu stim ca gandim ceea ce gandim. Toate aceste ganduri inconstiente ne pot pune bete in roate. In The Secret nu se spune practic nimic despre controlul gandurilor inconstiente. Pentru acest lucru este nevoie de un control foarte, foarte bun asupra dialogului interior. Cum controlezi dialogul interior si gandurile inconstiente? Raspunsul, intr-un episod urmator.

3. Se spune prea putin despre actiune. Nu poti crea ceva fara actiune. Este pasul 3 din The Secret: “act”. Actioneaza dupa ce te-ai gandit la ceva. Actioneaza consecvent si cu o strategie clara in spate. Actiunea haotica iti iroseste energia si timpul. Se inseala amarnic cei care cred ca este suficient sa vizualizezi si sa-ti stabilesti obiective. Legea atractiei si legea detasarii spun ca primesti oportunitati, sanse, ocazii… actiunea clara, imediata si consecventa este cea care transforma aceste oportunitati in obiective indeplinite. Gandurile nu se manifesta pur si simplu. Edison a incercat de mii de ori pana cand a descoperit becul. Aceste incercari inseamna actiune, munca. Fara actiune toata pregatirea initiala este egala cu zero.
"
sursa:http://www.ionut-ciurea.com/blog/2007/04/04/the-secret-legea-atractiei-si-ceea-ce-nu-se-spune/

vineri, 27 noiembrie 2009

Puterea Subconstientului

Probabil ai vazut The Secret. Daca nu ai vazut filmul, este obligatoriu sa-l vezi, ca sa zic asa. Asta daca te intereseaza cu adevarat sa-ti dezvolti abilitatile personale pentru a-ti putea atinge potentialul.

Ideea fundamentala din The Secret este Legea atractiei. Ce spune ea? Ca vei dobandi acele lucruri la care te gandesti. Si ca mai trebuie sa te gandesti mult la ceva, pentru ca dorintele nu ti se vor implini ca prin magie – e nevoie de putin timp pentru asta.

Ce vreau sa-ti dezvalui in acest articol este motivul pentru care Legea atractiei functioneaza. Este, daca vrei, secretul secretului. Acest lucru tainic salasuieste in mintea ta si poarta numele de subconstient.

Dar, mai intai, ce este subconstientul?
Daca ar fi sa comparam cu un calculator, imagineaza-ti un al doilea procesor care opereaza autonom. Are acces la harddisk si la toate informatiile inmagazinate acolo si, mai ales, este capabil sa faca de unul singur conexiuni intre diferite fisiere si directoare. In fapt, subconstientul lucreaza in permanenta, pe mai multe fronturi. Tot ce are nevoie este de o directie, de un scop. Mai departe face treaba singur.

Cum se manifesta subconstientul?
Daca gandirea activa, constienta, se manifesta prin ganduri, idei, expresii verbale – aspectele superioritatii intelectuale ale omului, subconstientul este mult mai primitiv in exprimare. Output-ul subconstientului este reprezentat de stari emotionale (frica, manie, tristete si bucurie) si sentimente (iubire, ura, placere, simpatie, antipatie, etc.).

Asta inseamna ca daca ceva din jurul tau declanseaza o reactie a subconstientului, ceea ce vei percepe este un sentiment sau o emotie.

Ce nu stie subconstientul
Desi este un procesor foarte performant, subconstientul are o hiba. Si anume, nu prea face diferenta intre intamplari reale si intamplari imaginate. Hmmm… Hai sa vedem ce inseamna asta si de ce e important pentru tine.

Creierul primeste informatii din exterior prin simturi (vaz si auz in special), si prin idei auto-generate, adica lucrurile pe care tu le gandesti. Daca vezi o friptura si ti se face foame, e natural si firesc. Dar, daca vezi o friptura, te gandesti la vitelul care a fost inainte de a deveni “carne”, apoi iti aduci aminte de o vacanta din copilarie la tara si apoi te gandesti ca ar fi cazul sa cumperi niste teren la munte, asta reprezinta o serie de ganduri auto-generate. Este posibil deci ca pe viitor o friptura sa-ti declanseze ideea de a investi intr-un teren la munte, ceea ce e cu totul altceva.

Toate aceste lucruri – care sunt percepute de creier, fie prin sfera constienta (adica lucruri pe care stim ca le-am gandit), fie direct in subconstient (de exemplu zgomote sau imagini pe care creierul constient le-a filtrat deja, cum ar fi zumzetul ventilatorului de la calculator pe care acum ca ai citit aceste randuri l-ai “constientizat”, sau l-ai fi constientizat daca si-ar fi schimbat tonalitatea) – ajung deci in subconstient unde reprezinta hrana pentru emotii si sentimente pe viitor.

Ce este cel mai interesant este ca subconstientul nu face diferenta intre un eveniment real si unul imaginat. Nu e chiar prost, dar poate fi pacalit. Un eveniment care a avut loc cu adevarat vine impreuna cu un cortegiu de senzatii reale si emotii traite, ceea ce lasa “o amprenta” foarte adanca. Un eveniment imaginat lasa o astfel de amprenta mult mai slab.

Ca urmare, daca vrem ca subconstientul sa creada ca evenimentul a fost real, trebuie sa ni-l imaginam cu senzatii (Daca ai locui in casa visurilor tale, din ce parte ar veni lumina? Daca ai conduce masina visata, ce textura ar avea volanul? Si tot asa… ai prins unde bat.) si cu emotii pe masura (Daca ai locui in casa visata, cum te-ai simti cand vii de la servici? Daca ai conduce masina dorita, ce ar zice vecinii? Vezi, exista un tipar aici!).

Daca faci asta atunci cand creierul este cel mai susceptibil, respectiv in starea “alfa” – dimineata la trezire si seara imediat inainte de culcare, cand esti in pat, si nu o data, ci repetat, zi de zi, saptamani in sir, uneori, vei reusi sa pacalesti subconstientul ca intr-adevar, acel lucru este real.

Cum il folosim?
Aici vine partea cea mai interesanta si cheia intregului The Secret. Imagineaza-ti cum vrei sa fie un anumit aspect al vietii tale. Cu toate detaliile si emotiile si sentimentele. De mai multe ori, dimineata si seara, zi de zi, saptamani sau luni la rand.

Pentru ca exista o diferenta intre starea reala, perceputa de mintea constienta si starea indusa in subconstient, acesta din urma va incepe sa lucreze intens pentru a crea congruenta intre cele doua stari. Si, oricat de paradoxal ar parea, subconstientul este mai tare decat constientul.

Si astfel, intr-un final vei face acele lucruri care te vor duce la ceea ce-ti doreai, ghidat de emotii si sentimente. Daca va trebui sa-ti schimbi jobul pentru asta, vei incepe sa cauti noi oferte de lucru, desi nu ai fi recunoscut ca te interesaza un alt job. Lucruri marunte, dar care te ghideaza pas cu pas spre casa, masina, partenerul ideal, etc.

Atentie!
Subconstientul are doua capcane pe care trebuie sa le eviti.

Una este ca nu pricepe negatii. Adica daca vrei sa te muti intr-o casa mai mare, trebuie sa-i dai ca indicatie “vreau o casa de 100 mp” si in nici un caz “nu mai vreau o casa de 50 mp” – pentru ca asta ceri (50 mp), asta vei primi.

A doua este ca subconstientul este foarte orgolios si nu primeste indicatii. Asta inseamna ca trebuie sa ii spui ce vrei si sa fii foarte specific, si sa nu vrei o anumita cale sau metoda pentru a obtine acel lucru.

Adica, daca vrei un salariu mai mare cere-i “vreau un salariu de 1000 EUR” si nu “vreau pozitia sefului”. Daca vrei o casa mai mare cere “o casa de 100 mp” si nu “am nevoie de 100.000 EUR”. Stiu ca e putin mai dificil acest aspect, dar daca analizezi atent nevoile tale, vei sti ce sa ceri si ce sa-ti doresti.

In rest, actioneaza bazandu-te pe subconstient si bucura-te de viata.


PS: Legea atracţiei universale, descoperită şi enunţată de Sir Isaac Newton, este o lege a mecanicii clasice. Enunţul său este următorul:

Două corpuri punctiforme se atrag reciproc printr-o forţă direct proporţională cu produsul maselor corpurilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, orientată pe direcţia dreptei ce uneşte centrele de greutate ale celor două corpuri.

(Corpurile sunt considerate punctiforme faţă de distanţa dintre ele).



sursa:http://www.empower.ro/legea-atractiei/the-secret-puterea-secreta-a-subconstientului/