"Societatea noastra propovaduieste avutul si aparenta.
Ceea ce conteaza in zilele noastre este sa "ai": o sotie frumoasa, o situatie buna, bani, bunuri, gadgeturi, pe scurt sa consumi, chit ca arunci dupa folosire.
Aceasta mentalitate se aplica si relatiei femeie- barbat si astfel consumam fiinte, asa cum folosim in exces gadgeturi.
A avea un partener, o partenera, nu ajunge ci este bine sa mai ai si amanti, amante.
De fapt, vrem sa avem tot felul de parteneri si de obiecte, nu atat pentru a ne bucura de ele, cat pentru a da impresia ca suntem dintre aceia care sunt capabili sa le dobandeasca.
Caci ceea ce conteaza, de altfel, este aparenta, adica sa dai impresia ca esti: frumos, tanar, bogat; ca ai : lookul, silueta, forma, mijloacele...
Partenerul insusi este ales aproape exclusiv in functie de aparentele sale sau, mai rau, de asemanarea sa cu top-modele, trasaturile sau silueta lor.
O faci numai pentru a-ti cultiva narcisismul, afisandu-te cu cucerirea ta, falindu-te cu ea.
A avea si a parea nu sunt atitudini autentice.
Pot fi multumitoare pentru un anumit timp, dar intr-o zi persoana respectiva va constientiza ca succesul social si posesia de bunuri nu aduc o fericire profunda si durabila, ca aceasta cautare a reusitei traduce o INSUFICIENTA A PERSONALITATII si ca vointa de PUTERE nu este decat o compensare a VIDULUI INTERIOR.
Fericira autentica se gaseste in "A FI" si nu "a avea".
A FI inseamna a fi bine in corpul tau, in strans contact cu viata care-l strabate, a fi atent si a te bucura de toate minunatele senzatii pe care acesta le procura.
A FI inseamna a primi toate componentele psihismului: sensibilitate, afectivitate, intuitie, instinct, intelect, fara a o hipertrofia pe niciuna.
A FI inseamna a dezvolta talentul pe care fiecare din noi il are, pana aproape de perfectiune.
A FI inseamna a pune in acord ceea ce esti, ceea ce vrei si ceea ce faci, inseamna A DA UN SENS propriei existente.
A FI in fine, inseamna mai degraba a fi demn de iubire, decat demn de a avea un/o iubit/ a."
Gerard Leleu
marți, 22 mai 2012
miercuri, 19 octombrie 2011
Furia
Ce sa ne facem cu persoanele furioase?
Cum sa reactionezi cand te afli in fata unei astfel de persoane?
Intrebarea mea catre voi este: oare persoana respectiva este constienta de felul in care actioneaza si este perceputa?
Cum ar fi daca am incerca sa ajutam persoana furioasa sa constientizeze ce efecte are starea ei asupra noastra?
Puteti incerca intr-unul din cazuri sa va exprimati emotiile intr-un mod asertiv si vedeti rezultatele. Un exemplu ar fi
"Cand tu te comporti asa simt ca mi-e teama de tine si ma gandesc ca ai putea sa ma lovesti.
Mi-ar placea sa te gandesti la felul in care ma faci sa ma simt inainte sa reactionezi asa."
Cum sa reactionezi cand te afli in fata unei astfel de persoane?
Intrebarea mea catre voi este: oare persoana respectiva este constienta de felul in care actioneaza si este perceputa?
Cum ar fi daca am incerca sa ajutam persoana furioasa sa constientizeze ce efecte are starea ei asupra noastra?
Puteti incerca intr-unul din cazuri sa va exprimati emotiile intr-un mod asertiv si vedeti rezultatele. Un exemplu ar fi
"Cand tu te comporti asa simt ca mi-e teama de tine si ma gandesc ca ai putea sa ma lovesti.
Mi-ar placea sa te gandesti la felul in care ma faci sa ma simt inainte sa reactionezi asa."
vineri, 27 mai 2011
Triunghiul Dramatic
Triunghiul dramei, o forma inteligibila pentru publicul larg de intelegere a unor concepte psihanalitice gen: proiectie ostilitate, introiectie ostilitate, identificare, idealizare, deplasare, toate, concepte psihanalitice ale aparatului psihic.
Astfel, Karpman identifica in fiecare persoana la un anumit timp una dintre aceste stari in relatiile cu lumea exterioara, bineinteles, acestea, dupa cum bine stim din psihanaliza se numesc psihoze, mai corect, o imbinare intre o psihoza si o nevroza pe care o numim psihonevroza, de tipul psihonevrozei, de felul in care Idealul Eului si Eul stiu sa se descurce cu lumea exterioara, de modelele invatate in timpul copilariei si perioadei adolescentei, pubertatii, depinde si starea descrisa de Karpman;
Astfel, putem avea in cazul unei psihonevroze obsesionale declansate ca sistem de aparare in urma unei incapacitati de satisfacere a libidoului o stare de Salvator, Victima sau Acuzator.
Karpman a reusit sa realizeze aceste trei stari prin care se poate perinda un tip de personalitate de-a lungul si de-a latul travaliului sau psihotic.
Astfel, avem: 1. Victima 2. Acuzator 3. Salvator, imi permit sa descriu pe scurt aceste trei stari care, dupa cum putem cadea de acord impreuna nu sunt altceva decat modele de relationare fata de lumea exterioara.
1. Victima: de obicei acest tip de persoane sunt extrem de periculoase si extrem de lingusitoare, de ce? Incapabilitatea lor de a satisface lupta pulsionala nu face altceva decat sa caute un Salvator, concept pe care urmeaza sa il discutam in continuare.
Asadar, extrem de multe sunt aceste roluri de Victima jucate in randul sexului slab, asadar, femeile sunt cele care prefera acest rol, un rol care nu necesita energie si nici batai de cap, asta, doar din momentul in care se gaseste un Salvator. Nu pot nega faptul ca nu exista in randul barbatilor astfel de exemplare, asadar, si barbatii pot cadea “Victime” avand nevoie de un Salvator.
2. Salvatori gasim pe toate drumurile- religiile, in mare parte, sunt incubatoare de Salvatori iar Victimele sunt, in general, dupa cum am mai spus, persoanele incapabile sa isi satisfaca libidoul sau, persoanele normale care au dat peste un Acuzator extrem de talentat.
3. Acuzatorul: daca Victima era Scufita Rosie si Bunica, Salvatorul era Vanatorul iar Acuzatorul era Lupul, avem aici un scenariu castigator. Astfel, aplicand triunghiul lui Karpman pe basmul Scufita Rosie putem studia cele trei stari.
Asadar, o Victima este Scufita Rosie si Bunica, cazand Victime talentatului lup care joaca aici rolul de Acuzator sunt salvate de catre vanator sau padurar, astfel, rolul de Salvator este preluat de catre vanator.
Acum, pe scurt, haideti sa studiem recompensele primite de fiecare, si pedepsele, pe de alta parte.
Imaginati-va sa vedeti vanatorul salvat de bunica…? Credeti ca este in carti asa ceva? Nu? De ce nu? Pentru simplul fapt ca, vanatorul trebuie sa salveze, sa isi confirme lui si altora puterea, barbatia etc. astfel, fara Victime si Acuzatori cu care sa isi “masoare” puterile, vanatorul ar fi dispensabil in aceasta piesa. Asadar, bunica si Scufita Rosie, ar cadea bine sa fie in pozitia de Salvator? Nu mai bine ar cadea sa fie salvate de catre o persoana care, dupa cate putem vedea, chiar joaca acest rol de Salvator?
Asadar, in fiecare zi, clipa, basm, film, poveste si situatie sociala putem, cu putina atentie detecta cele trei stari in care se poate afla persoana. Sa nu va ganditi ca o stare poate domina, cele trei stari sunt intersanjabile, astfel, o persoana se poate transfera in functie de anumiti stimuli exteriori si interiori in pielea si scenariul celor trei stari.
sursa: http://www.subtire.com/2010/06/15/triunghiul-dramei-stephen-karpman/
marți, 17 mai 2011
Sanatate - personalitate
Toata lumea stie ca trasaturile de personalitate pot influenta starea de sanatate fizica. Stabilirea adevaratei relatii dintre personalitate si sanatate nu este insa usoara. Trebuie sa poata fi masurata, diferentiata de simptomele subiective si cele obiective ale unei maladii, si este necesara stabilirea legaturii cauzale dintre trasaturile de personalitate si boala.
Mai departe voi prezenta studii si statistici care dovedesc o interactiune intre personalitate si sanatate.
Un studiu, efectuat de Friedman in 1995, descrie longevitatea ca fiind asociata cu niveluri inalte ale constiinciozitatii si niveluri scazute ale optimismului in copilarie. Un nivel scazut al constiinciozitatii atrage o gama larga de comportamente care afecteaza sanatatea, cum ar fi: fumatul, consumul de alcool si stabilitatea sociala si profesionala.
Asadar, rezultatele cercetarii legate de longevitate aratau ca la copiii constiinciosi existau mai multe sanse de a ajunge la varsta de 70 de ani, iar la copiii voiosi erau mai putine sanse. Autorii au sugerat ca in cazul persoanelor constiincioase ar putea exista mai multe sanse de a-si forma obisnuinte benefice pentru sanatate, de a urma recomandarile medicului si ar putea avea mecanisme mai functionale de solutionare a problemelor.
In 1988, un studiu care s-a ocupat de istoricul natural si frecventa bolilor arteriale periferice la populatia normala a descoperit ca nivelul crescut al ostilitatii se raporta la gravitatea bolilor arteriale periferice, iar supunerea apara individul de infarctul miocardic nonfatal. Ostilitatea era strans legata de nivelul trigliceridelor (o forma de grasime) din sange, precum si de fumat si de consumul de alcool.
In legatura cu cancerul, cel mai des au fost investigate depresia si disperarea. Nivelurile moderate de disperare au fost asociate cu incidenta cancerului iar nivelurile inalte sunt asociate cu un risc triplu de deces prin violenta sau ranire si o probabilitate crescuta de infarct miocardic.
O alta cercetare s-a ocupat de legatura dintre depresie si procesul clinic al cancerului dupa diagnosticare. In 1999, Watson si colaboratorii sai au efectuat o investigatie despre impactul factorilor psihologici asupra prognozei cancerului mamar. S-a constatat ca la femeile care aveau un nivel inalt de disperare si neajutorare existau sanse semnificative, din punct de vedere statistic de 1,5 ori mai mari, de recidiva sau deces.
Mai multe studii au implicat nevrozismul (defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizica si psihica fara vreun motiv obiectiv) ca factor de predictie a unor diferite forme de afectiune sau o inclinatie catre maladie.
Studiul de la Heidelberg din 2002 a confirmat ca nivelul inalt de nevrozism este corelat cu frecventa unei game largi de afectiuni printre care bolile cardiace – cardiopatia ischemica, care este o ingustare a arterelor care aduc sangele la inima, ceea ce predispune la infarct miocardic si angina, hipertensiunea si tulburarile gastrice. Nivelul inalt al nevrozismului prezicea gradul de afectare a sanatatii mai ales la subiectii care aveau mai multe boli.
Vulnerabilitatea psihologica la stres a persoanelor cu un nivel inalt al nevrozismului duce la o slabire a functionarii sistemului imunitar. Studiile despre influenta agentilor infectiosi asupra reactiei anticorpilor sugereaza o legatura intre stres si dereglarea sistemului imunitar, sustin Cohen, Miller si Rabin in 2001.
Bosma in 1997 a constatat ca stresul mai mare la serviciu si nivelul mai scazut de control asupra muncii sunt legate de riscul de infarct miocardic si deces, ca urmare a afectiunilor cardiace.
Nivelul scazut de control asupra muncii, in raport cu clasa sociala, parea sa fie cel mai important factor de risc.
Si posturile mai prost platite si cu un statut social mai scazut nu le permit angajatilor decat un grad foarte mic de control asupra propriei activitati. Se pare ca stresul nu este un fenomen izolat; pentru a avea efect, el interactioneaza cu alte trasaturi si emotii. Nivelurile de cortizol sunt cu 22% mai mari la indivizii cu un nivel inalt al tensionarii legate de munca si chiar mai mari la indivizii cu niveluri inalte atat la tensiunea legata de munca, cat si la furie.
Desigur, oamenii sufera atacuri de cord chiar si atunci cand iau medicamente care scad nivelul lipidelor, nu fumeaza, au o greutate normala si tensiunea le este controlata. Dar daca exista aici un factor psihologic asociat cu un risc sporit si el poate fi modificat, atunci practica medicala poate fi imbunatatita.
Stresul a fost implicat si intr-o afectiune mai putin grava, dar raspandita: raceala.
Cobb si Steptoe in 1996 au constatat ca nivelul inalt al stresului produs de evenimentele din viata sporea riscul de a contracta o raceala comuna. S-a mai descoperit ca riscul de aparitie a afectiunilor respiratorii, din cauza nivelului inalt al stresului produs de evenimentele din viata, era redus la persoanele care foloseau strategiile de solutionare de tipul evitarii.
Stresul, personalitatea si stilurile de solutionare a problemelor interactioneaza in influenta lor asupra sanatatii. Dar si optimismul, speranta si robustetea sunt masurate ca trasaturi si pot fi considerate, de asemenea, metode de solutionare a problemelor.
Kubzansky in 2001 constata in urma unui studiu realizat pe un esantion de 1306 barbati, monitorizati timp de 10 ani, ca optimismul ca stil explicativ protejeaza de incidenta infarctului miocardic si de cardiopatia ischemica.
Alte cercetari vorbesc despre solutionarea de tip religios si spiritual a problemelor ca fiind importanta atunci cand oamenii trebuie sa fie ajutati sa faca fata diagnosticului unei maladii, in special in cazul bolilor grave, cum ar fi SIDA. Imi vine in minte o cugetare populara care are un mare grad de adevar daca ne raportam la studiile mentionate aici: Dumnezeu nu da cu parul, da fiecaruia dupa merit, dupa cum isi traieste viata.
Fericirea este o constructie legata de optimism. S-a constatat ca persoanele mai fericite traiesc mai mult, iar dispozitia pozitiva poate avea un efect benefic asupra sistemului imunitar. Dar oare invatam sau stim din nastere sa fim fericiti?!
Multumiri:
Delia Ciobancan - Consilier psihologic, Psihoterapeut de familie si cuplu, Coach
http://www.topexperti.ro/experti/Delia-Ciobancan_396/articole/Trasaturile-de-personalitate-si-sanatatea-din-toate-zilele_303
Mai departe voi prezenta studii si statistici care dovedesc o interactiune intre personalitate si sanatate.
Un studiu, efectuat de Friedman in 1995, descrie longevitatea ca fiind asociata cu niveluri inalte ale constiinciozitatii si niveluri scazute ale optimismului in copilarie. Un nivel scazut al constiinciozitatii atrage o gama larga de comportamente care afecteaza sanatatea, cum ar fi: fumatul, consumul de alcool si stabilitatea sociala si profesionala.
Asadar, rezultatele cercetarii legate de longevitate aratau ca la copiii constiinciosi existau mai multe sanse de a ajunge la varsta de 70 de ani, iar la copiii voiosi erau mai putine sanse. Autorii au sugerat ca in cazul persoanelor constiincioase ar putea exista mai multe sanse de a-si forma obisnuinte benefice pentru sanatate, de a urma recomandarile medicului si ar putea avea mecanisme mai functionale de solutionare a problemelor.
In 1988, un studiu care s-a ocupat de istoricul natural si frecventa bolilor arteriale periferice la populatia normala a descoperit ca nivelul crescut al ostilitatii se raporta la gravitatea bolilor arteriale periferice, iar supunerea apara individul de infarctul miocardic nonfatal. Ostilitatea era strans legata de nivelul trigliceridelor (o forma de grasime) din sange, precum si de fumat si de consumul de alcool.
In legatura cu cancerul, cel mai des au fost investigate depresia si disperarea. Nivelurile moderate de disperare au fost asociate cu incidenta cancerului iar nivelurile inalte sunt asociate cu un risc triplu de deces prin violenta sau ranire si o probabilitate crescuta de infarct miocardic.
O alta cercetare s-a ocupat de legatura dintre depresie si procesul clinic al cancerului dupa diagnosticare. In 1999, Watson si colaboratorii sai au efectuat o investigatie despre impactul factorilor psihologici asupra prognozei cancerului mamar. S-a constatat ca la femeile care aveau un nivel inalt de disperare si neajutorare existau sanse semnificative, din punct de vedere statistic de 1,5 ori mai mari, de recidiva sau deces.
Mai multe studii au implicat nevrozismul (defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizica si psihica fara vreun motiv obiectiv) ca factor de predictie a unor diferite forme de afectiune sau o inclinatie catre maladie.
Studiul de la Heidelberg din 2002 a confirmat ca nivelul inalt de nevrozism este corelat cu frecventa unei game largi de afectiuni printre care bolile cardiace – cardiopatia ischemica, care este o ingustare a arterelor care aduc sangele la inima, ceea ce predispune la infarct miocardic si angina, hipertensiunea si tulburarile gastrice. Nivelul inalt al nevrozismului prezicea gradul de afectare a sanatatii mai ales la subiectii care aveau mai multe boli.
Vulnerabilitatea psihologica la stres a persoanelor cu un nivel inalt al nevrozismului duce la o slabire a functionarii sistemului imunitar. Studiile despre influenta agentilor infectiosi asupra reactiei anticorpilor sugereaza o legatura intre stres si dereglarea sistemului imunitar, sustin Cohen, Miller si Rabin in 2001.
Bosma in 1997 a constatat ca stresul mai mare la serviciu si nivelul mai scazut de control asupra muncii sunt legate de riscul de infarct miocardic si deces, ca urmare a afectiunilor cardiace.
Nivelul scazut de control asupra muncii, in raport cu clasa sociala, parea sa fie cel mai important factor de risc.
Si posturile mai prost platite si cu un statut social mai scazut nu le permit angajatilor decat un grad foarte mic de control asupra propriei activitati. Se pare ca stresul nu este un fenomen izolat; pentru a avea efect, el interactioneaza cu alte trasaturi si emotii. Nivelurile de cortizol sunt cu 22% mai mari la indivizii cu un nivel inalt al tensionarii legate de munca si chiar mai mari la indivizii cu niveluri inalte atat la tensiunea legata de munca, cat si la furie.
Desigur, oamenii sufera atacuri de cord chiar si atunci cand iau medicamente care scad nivelul lipidelor, nu fumeaza, au o greutate normala si tensiunea le este controlata. Dar daca exista aici un factor psihologic asociat cu un risc sporit si el poate fi modificat, atunci practica medicala poate fi imbunatatita.
Stresul a fost implicat si intr-o afectiune mai putin grava, dar raspandita: raceala.
Cobb si Steptoe in 1996 au constatat ca nivelul inalt al stresului produs de evenimentele din viata sporea riscul de a contracta o raceala comuna. S-a mai descoperit ca riscul de aparitie a afectiunilor respiratorii, din cauza nivelului inalt al stresului produs de evenimentele din viata, era redus la persoanele care foloseau strategiile de solutionare de tipul evitarii.
Stresul, personalitatea si stilurile de solutionare a problemelor interactioneaza in influenta lor asupra sanatatii. Dar si optimismul, speranta si robustetea sunt masurate ca trasaturi si pot fi considerate, de asemenea, metode de solutionare a problemelor.
Kubzansky in 2001 constata in urma unui studiu realizat pe un esantion de 1306 barbati, monitorizati timp de 10 ani, ca optimismul ca stil explicativ protejeaza de incidenta infarctului miocardic si de cardiopatia ischemica.
Alte cercetari vorbesc despre solutionarea de tip religios si spiritual a problemelor ca fiind importanta atunci cand oamenii trebuie sa fie ajutati sa faca fata diagnosticului unei maladii, in special in cazul bolilor grave, cum ar fi SIDA. Imi vine in minte o cugetare populara care are un mare grad de adevar daca ne raportam la studiile mentionate aici: Dumnezeu nu da cu parul, da fiecaruia dupa merit, dupa cum isi traieste viata.
Fericirea este o constructie legata de optimism. S-a constatat ca persoanele mai fericite traiesc mai mult, iar dispozitia pozitiva poate avea un efect benefic asupra sistemului imunitar. Dar oare invatam sau stim din nastere sa fim fericiti?!
Multumiri:
Delia Ciobancan - Consilier psihologic, Psihoterapeut de familie si cuplu, Coach
http://www.topexperti.ro/experti/Delia-Ciobancan_396/articole/Trasaturile-de-personalitate-si-sanatatea-din-toate-zilele_303
joi, 7 aprilie 2011
Despre dragoste si intretinerea ei
Orice persoana are doua nevoi fundamentale si anume aceea de a avea o identitate si de a fi legat emotional de alte fiinte umane.
Pentru unii dintre noi, mai ales de sex feminin, relatia emotionala cu partenerul era echivalenta cu negarea propriei identitati.
Intimitatea este traita ca o fuziune cu celalalt, ceea ce conduce la pierderea propriei personalitati.
Aceasta determina ca fiecare clipa, fiecare zi sa fie traita cu anxietate. T
eama de a nu pierde parteneruli nsemna autoanihilare, pierderea sensului existentei.
Dragostea la prima vedere este un mit....
De fapt, vorbim fie despre atractie fizica, fie de situatia in care EU investesc o anumita persoana ca fiind potrivita pentru a ocupa locul central in scenariul meu de viata.
Atentie, EU fac acest lucru, eu am anumite asteptari fata de aceasta persoana, fara sa o cunosc, fara sa ii cunosc nevoile si dorintele intr-o relatie de cuplu.
Este ca si cum as fi un regizor care ii da un rol in piesa sa unei persoane care nici macar nu este actor si ma astept ca acesta sa aiba prestatia profesionala a lui “Robert de Niro”.
Care ar fi raspunsul partenerului?
La inceput poate fi sau nu surprins, in functie de Ego-ul sau, se poate simti onorat pentru ca i s-a acordat o astfel de oportunitate , dar la un moment dat, asteptarile “regizorului” il vor coplesi.
Partenerul este ca o oglinda in fata careia ne construim identitatea.
In momentul in care oglinda nu mai exista, este ca si cum ne-am fi pierde pe sine, nu ne mai regasim.
Identitatea de sine se dezvolta, se modeleaza, se renegociaza in urma intalnirilor fundamentale din viata noastra, dar ea este conturata de primele raspunsuri pe care le primim in viata noastra.
Atunci cand parintii nu acorda atentia de care fiecare copil are nevoie pentru a se “construi”, copilul nu se vede prin ochii parintelui, nu afla mai nimic despre sine si atunci nu prea are cu ce sa isi dezvolte o identitate solida.
Daca atentia este inconstanta, imaginea despre sine a copilului si viitorului adult este neclara, ajungand sa “cerseasca”in privirile, cuvintele, gesturile celorlalti ceva care sa ii vorbeasca despre sine, sa se regaseasca.
Astfel, la maturitate, de cele mai multe ori partenerul este cel mai la indemana, investit cel mai puternic cu aceasta misiune existentiala.
La celalalt pol se afla parintii sufocanti, hiperprotectivi, care anuleaza din start orice incercare de independenta a copilului.
Totul se raporteaza la parinti, ca si cum copilul ar fi o particica din acestia pentru totdeauna si nu ar putea sa existe fara ei.
Astfel, viitorul adult va ajunge sa nu poata trai fara alta persoana, s-ar simti inutil si incomplet, singur fara “jumatatea sa”.
Nici o relatie din viata noastra nu este intamplatoare, fiecare intalnire este plina de sens pentru existenta noastra.
Din aceasta cauza, nici o relatie de cuplu nu se poate incheia fara pierderi, dar si castiguri, care sunt mult mai importante.
Tristetea si durerea sunt normale.
Dupa fiecare relatie, urmeaza o perioada “ de doliu”, in care este bine sa ne dam voie sa plangem, pentru a putea intelege ce s-a intamplat cu noi in acea etapa a vietii noastre, pentru a putea incheia acel capitol.
Daca insa, ne reprimam emotiile si sentimentele, este ca si cum ascundem o rana sangeranda sub un pansament.
O “rana” nu trebui doar “pansata”, ea trebuie tratata si curatata.
Amanarea acestui lucru va determina nu numai nevindecarea ranii, dar si cronicizarea ei.
Ce inseamna asta?
Inseamna ca vom repeta din nou si din nou acea experienta in alte relatii,
pana cand vom fi disponibili emotional sa intelegem
de ce am ales acel tip de partener si
de abia atunci vom invata ceva din acea experienta pe care am trait-o.
In cazul in care aceasta nu se intampla, riscam sa transmitem acel pattern comportamental si emotional urmasilor nostrii, care vor prelua “datoria” noastra.
Fiecare fiinta umana, chiar in urma unei relatii de cuplu finalizate, poate sa “cresca” emotional, sa se construiasca, sa se regaseasca, sa isi constientizaze nevoile si asteptarile fata de ea si ceilalti.
Si toate acestea datorita relatiei pe care a incheiat-o.
O relatie de cuplu bazata pe iubire implica dezvoltarea ambilor parteneri, atat din punct de vedere afectiv, emotional, cat si social.
Atunci cand unul dintre parteneri stagneaza, sau chiar mai rau, regreseaza, acea relatie este distructiva si nici nu poate fi vorba de iubire.
Sursa: http://www.psihologie-online.ro/index.php?articol=4
luni, 28 martie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
