Personalitatea si afectiunile somatice

Multa vreme lumea medicala s-a intrebat daca exista o legatura intre tipul de personalitate si diferite boli ale societatii moderne.

Acest lucru a interesat deopotriva medicii si psihologii care in cele din urma au ajuns la concluzia ca personalitatea si tipul comportamental pot fi asociate cu anumite afectiuni.

Unele tipuri de personalitate sunt capabile sa reziste la imbolnaviri sau chiar sa opreasca evolutia unor maladii grave.

Exista si cealalta extrema - tipuri de personalitate predispuse la anumite boli.

Psihologia ne influenteaza sensibilitatea si predispozitia fata de boala si stiind acest lucru, putem gasi solutii pentru a ne pastra sanatatea.

Optimismul si atitudinea pozitiva sunt recomandari comune in diferite ghiduri de sanatate cand vine vorba de vindecarea unei boli.

Se spune insa ca oamenii permanent ingrijorati pot sa faca ulcer, ca durerile de cap pot fi cauzate de un caracter ostil, ca bolnavii de cancer au tendinta sa-si reprime sentimentele si asta le dauneaza, ca infarctul este cauzat de suprasolicitarea atat de caracteristica personalitatii „workaholice”.


Tipul A de personalitate desemneaza acei oameni pentru care cariera a devenit o obsesie.

Persoanele cu acest tip de personalitate sunt caracterizate de tendinta de a munci non-stop, de dorinta de afirmare si promovare.

Sunt persoane nelinistite, agresive, narabdatoare, aflate in permanenta sub presiunea timpului si sub stresul indatoririlor de servici.

Pentru ca sufera de boala numita "graba" sunt ingrijorate sa nu iroseasca timpul inutil.

Oamenii cu aceast profil psihologic sunt ostili in trafic, anxiosi atunci cand pierd autobuzul si agitati cand trebuie sa astepte.

Se rotesc fara noima si de multe ori se poarta ca si cum situatia cu care se confrunta ar fi o problema de viata si de moarte.

Deseori viata personala trece pe locul doi, cariera fiind principala lor ingrijorare.


Pentru aceasta frecvent stau peste program sau isi iau de lucru acasa.


Sunt persoane rapide si perfectioniste pentru care viata se desfasoara intr-o singura directie: achitarea de sarcinile de servici, obtinerea recunoasterii lor profesionale, promovarea in cariera.
Sunt intr-o continua competitie cu ei insisi si cu persoanele din jur iar succesele celorlalti sunt o sursa sigura de furie, frustrare si stres.

Aceste tip de personalitate, desi poate face dintr-o persoana angajatul ideal, predispune la grave probleme de sanatate.

Tipul A de model psihologic si comportamental a fost descris de doi medici cardiologi care nu au putut explica incidenta crescuta a bolilor coronariene prin factorii de risc primari (fumat, hipertensiune, colesterol crescut) la persoanele pana in 50 de ani.

Tipul A de personalitate a fost desemnat ca fiind primul cu un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare de American Heart Association, National Heart si de Blood Institute.

Cei care apartin acestei categorii sunt primii pe lista bolilor cauzate de stres precum ulcerul, tensiunea arteriala si atacurile de cord.

Progresul societatii moderne ne cere tuturor sa fim competitivi si eficienti astfel ca riscul de a deveni obsedat de munca este foarte ridicat pentru fiecare dintre noi.

Granita dintre normal si patologic, dintre atitudinea corecta fata de munca, ambitie, devotament si comportamentul obsesiv este foarte delicata iar trecerea in situatia extrema a persoanei “workaholice” poate fi deseori insesizabila.

Iata cateva boli care sunt asociate cu anumite tipuri de personalitate:

Infarctul este, dupa cum am spus mai sus, caracteristic tipului de personalitate A, care desemneaza persoane suprasolicitate intelectual, supuse in permanenta stresului.

Artrita se considera ca apare cel mai probabil la persoane deprimate sau care isi reprima emotiile, perfectioniste si incapabile sa-si exprime furia. Studiile psihologice arata ca boala este clar asociata cu depresia, anxietatea, ostilitatea si introversiunea.

Astmul - Multi astmatici afirma ca, adesea, crizele se produc in conditii de stres. Cercetarile au confirmat ca astmul este clar asociat cu anxietatea si ca bolnavii au de asemenea tendinta sa fie ostili si deprimati.

Migrenele - Aproape ca nu exista om pe care sa nu-l doara uneori capul, dar milioane de oameni au dureri de cap insuportabile, paralizante. Analizele au scos la iveala ca migrenele sunt in stransa legatura cu anxietatea si depresia, nu insa si cu ostilitatea. Desi multi specialisti sustin ca durerile de cap au de-a face si cu furia excesiva, problema nu a fost studiata in amanunt niciodata. Un lucru e cert: cei suferinzi de dureri de cap nu prea par sa fie oamenii cei mai fericiti, relaxati si impliniti.

Ulcerul - S-a crezut multa vreme ca ulcerul apare mai ales la persoanele excesiv de energice si care isi fac prea multe griji, dar descoperirile recente acuza mai ales ingrijorarea si mai putin energia excesiva. Studiile de ultima ora sustin faptul ca ulcerul se asociaza cu anxietatea cronica, cu depresia si cu o personalitate introvertita si apare mai degraba la persoanele melancolice sau flegmatice, decat la cele colerice sau sangvine.

Afectiunile psihosomatice - Cardiopatia

Cardiopatia ischemica este o afectiune cardiovasculara care adesea se asociaza cu nivele crescute de stres.

Exista si un asa numit fenomen “Lunea neagra”, care se refera la faptul ca cele mai multe infarcte de miocard si atacuri vasculare cerebrale apar Luni dimineata in jur d eora 9.00.

Explicatia este aceea ca se schimba ritul circadian si factorii emotionali, inclusiv stressul intoarcerii la lucru.

Insatisfactia pe termen lung la locul de munca, personalitatea de tip A, factorii de risc ocupationali, capacitatea cognitiva de tip pesimist, lipsa de fericire in viata personala, sunt unii din cei mai importanti facori in geneza afectiunilor cardiovasculare.

Psihoterapia pentru pacientii cardiaci poate duce la ameliorare semnifcativa si implica imageria si tehnicile de relaxare, managementul stressului, psihoterapia familiala si hipnoterapia.


sursa: http://psihosomatica.psihologia.info.ro/?p=291

Traieste, simte, elibereaza-te!

Ai foarte multe fete. Una gandesti in sinea ta, alta exprimi afara.
Nu esti un tot organic.

Relaxeaza-te si distruge sciziunea pe care a CREAT-O SOCIETATEA in tine.
Spune numai TOT CE GANDESTI. (atentie, fara a rani pe ceilalti).

Actioneaza conform spontaneitatii tale, fara a-ti pasa de consecinte.

Ai o viata atat de scurta si nu e nevoie sa o irosesti gandindu-te la consecintele de aici si din viata de apoi.

Poti sa traiesti total, INTENS, CU BUCURIE si sa fii o carte deschisa, la dispozitia oricui vrea s-o citeasca.

Bineinteles ca nu ai sa fii un nume in cartile de istorie. Dar ce rost are sa fii un nume in cartile de istorie?

Emai bine sa traiesti ACUM decat sa se aminteasca de tine mai tarziu. Atunci vei fi mort.

Pe pamant au trait milioane de oameni si nici macar nu le stim numele.

Accepta acest lucru simplu - Esti aici numai pentru cateva zile si pe urma vei DISPAREA.

Este pacat ca aceste zile sa fie traite in IPOCRIZIE, FRICA. Aceste zile pot fi traite in BUCURIE.

Nimeni nu stie nimic despre VIITOR.

RAIUL SI IADUL si Dumnezeu sunt cel mai probabil numai ipoteze, neconfirmate...putem fi departe de adevar..
Singurul lucru pe care il ai in mainile tale este VIATA TA - IMBOGATESTE-O CAT MAI MULT.

Prin intimitate, prin iubire, prin DESCHIDEREA in fata multor oameni devii mai BOGAT. Iar daca poti sa traiesti in iubire, prietenie deplina, intimitate deplina cu multi oameni, traiesti asa cum e bine si oriunde vei fi dupa aceea , vei trai fericit si acolo, caci ai invatat arta de a trai fericit.

Daca esti simplu, iubitor, DESCHIS, intim, creezi un paradis in jurul tau.

Daca esti inchis, permanent in defensiva, temandu-te tot timpul ca cineva ar putea sa ajunga sa-ti cunoasca gandurile, visurile, perversiunile, traiesti in IAD.
FRICA = IAD.

IADUL e in tine, la fel si PARADISUL. E alegerea ta in care dintre ele sa traiesti...

Ele nu sunt locuri geografice, sunt spatii spirituale.

Curata-te de toate gunoaiele care ti s-au adunat in minte.

Cand mintea tace si inima canta, esti pregatit - fara teama, cu mare bucurie- sa fii INTIM.

Fara intimitate esti SINGUR printre straini.
Cu intimitate , esti inconjurat de prieteni, de oameni care te iubesc.

Iintimitatea e o EXPERIENTA GROZAVA, NU TREBUIE S-O RATEZI!

OSHO- Intimitatea

Incapatanari - Nuta

iubirile neimpartasite sunt doar incapatanari

(dintr-o carte nepublicata)

Publicat de Adrian la 27 September 2010 – 10:42

La categoria: Psihologia Cuplului

Iubirea nu este si nu poate fi ceva permanent. Căsătoria se bazează pe această idee complet greşită.

Este o prostie să declari şi să te angajezi faţă de cineva că îl vei iubi veşnic.

Cum poţi fi aşa de arogant?

Crezi că eşti stăpânul iubirii? Crezi că o poţi controla?

Tu nu poţi controla un rid care îţi apare, cum îţi imaginezi că ai control asupra acestei forţe teribile? E ca şi cum ai crede că poţi controla tunetul.
Nu poţi.
Trebuie să-ţi cunoşti limitele şi să faci declaraţii responsabile.
Te poţi angaja faţă de iubita ta să o ţii la curent cu sentimentele tale dar nu te poţi angaja să o iubeşti toată viaţa.
Vrei să-ţi spun ceva? Nu e sigur nici măcar că o vei iubi şi mâine!
Singurul lucru de care eşti sigur este iubirea ta de acum.
Mâine.. vei vedea. Esenţa vieţii este schimbarea.
Viaţa se schimbă de la o secundă la alta.
E suficient să o vezi pe iubita ta lipită de un alt bărbat (în timp ce dansează) şi toată iubirea “veşnică” de evaporă.
Tu nu poţi fi fidel decât la nivel de comportamente.
Sentimentele sunt în afara controlului tău.
Doar iubirea este fidelă, în mod natural.
Când iubirea a plecat, a plecat şi fidelitatea sănătoasă.
Au rămas măştile, ipocrizia, prefăcătoria sau sentimentul nevrotic al datoriei.

Oamenii îşi doresc fidelitate însă ei de fapt îşi doresc să fie iubiţi.

Şi pentru că ceva e mai bine decât deloc, acceptă în locul iubirii fidelitatea lipsită de conţinut (dar plină cu asteptari disperate si resentimente).

Poziţia mea este diferită.

Când spun că apreciez fidelitatea spun că vreau să mă iubeşti.

Sunt pretenţios, nu vreau fidelitate fără iubire.

Dacă nu mă iubeşti spune-mi!
Te voi preţui enorm pentru onestitate.
Spune-mi şi apoi pleacă! Nu sunt omul jumătăţilor de măsură.
Îmi place “calea de mijloc” însă în acest caz nu e loc pentru aşa ceva.


Da, mă poţi iubi şi pe un alt nivel al fiinţei tale să nu mă suporţi sau să te temi de mine. E ok.

Relaţia noastră poate conţine multe emoţii şi sentimente.

Însă fundamentul ei este iubirea noastră împărtăşită.

Pe acest fundament se construieşte şi se negociază totul.

Fără iubirea împărtăşită relaţia nu poate exista aşa cum matematica nu poate exista fără cifra 1.

De aceea îţi cer să fii cinstită.
Nu vrei să fii cu mine? Ok, fă-ţi bagajul! Nu vreau să fiu cu o persoană care se preface, care se minte şi mă minte.
Îţi este greu să îmi spui în faţă? Foarte bine, nu-mi spune. Însă de plecat trebuie să pleci. Sigur că o să mă doară. Însă prefer această durere sentimentului de a fi amăgit sau folosit.
Vreau să îmi păstrez inima deschisă de aceea am nevoie de sinceritatea ta şi mizez pe ea.
Şi dacă m-ai înşelat e bine ca o vreme să zbori prin alte văzduhuri.
După ce rănile mele se închid, dacă amândoi vrem sau viaţa ne cere, ne putem vedea din nou.
Putem începe o relaţie nouă, poate chiar o relaţie de iubire, viaţa este aşa de ciudată.
Nimic nu e bătut în cuie.
Există mereu loc pentru înţelegere şi iertare.

Aşa cum văd eu lucrurile, relaţiile hrănitoare presupun reciprocitate.

Fiecare oferă ceva şi amândoi cresc frumos graţie acestui schimb.

Doar relaţia părinte-copil poate fi puternic debalansată.

Copilul nu poate oferi mult. Misiunea lui principală este să iasă din egocentrism şi asta o să dureze.
Celelalte relaţii neechilibrate sunt în diferite grade nevrotice (le-am analizat într-o altă carte).

Iubirile neîmpărtăşite sunt doar încăpăţânări.

Nu mai ştiu cine a spus asta însă a nimerit-o la fix.

Perseverezi într-o relaţie deoarece nu poţi accepta că celălalt este altfel decât îţi imaginezi tu.

Nu poţi trăi cu durerea de a fi respins.

Refuzi să te conectezi la realitate.

Îi violezi spaţiul celuilalt, îl agasezi, încerci să-l culpabilizezi.

Crezi în sinea ta că el te iubeşte însă din anumite motive nu vrea să-ţi arate.

Fantezia ta e aşa de frumoasă, cum să renunţi la ea?

Însă exact despre asta e vorba. Dacă vrei să mergi mai departe trebuie să-i dai drumul!

Altfel viaţa te se blochează într-o himeră.

Viaţa nu este înverşunată. Iubirea nu este nici agresivă şi nici maniacală.

Tu îţi iubeşti propriile tale imagini şi idei. E nevoie să le laşi să plece. În acest punct se află evoluţia ta.

Iubirea unilaterală nu este iubire, este înşelătorie, fantezie, film.

Într-o astfel de relaţie există mereu un copil ambiţios şi iraţional.

Evident că el nu poate iubi. Iubirea hrănitoare este posibilă doar pentru adulţi, este un privilegiu al maturizării. Când studenţii mă întreabă la ce bun să te maturizezi, să pleci de-acasă şi să-ţi câştigi singur colţul de pâine le spun că maturizarea îţi oferă posibilitatea de a iubi aşa cum maturizarea sexuală îţi oferă posibilitatea de a face copii.

A iubi pe cineva sau ceva este unul din lucrurile pentru care merită să trăieşti.

Poţi iubi un copil, o prietenă, un bărbat, familia, comunitatea, etnia sau chiar specia umană.

Poţi iubi cu pasiune o activitate:muzica, dansul, scrisul etc. poţi iubi câinii, pisicile, copacii, mediul înconjurător.

Iubirea pentru orice fel de fiinţă sensibilă are un “ceva” pe care Martin Heidegger l-a pus în cuvinte:

A iubi un lucru înseamnă a-l ocroti în esenţa sa.

Cu alte cuvinte, iubirea înseamnă grijă. Nu poţi spune că iubeşti o floare pe care uiţi sistematic să o uzi. Nu iubeşti un câine pentru care nu-ţi faci timp să ieşi afară cu el. Şi sub nicio formă nu iubeşti un om dacă nu ai grijă de nevoile lui.

Stiu că nevoile sunt diferite de dorinţe şi nu e deloc uşor lucru să le separi. Aşa că am reflectat îndelung la ceea ce ar putea fi nevoile universal în cazul unei fiinţe umane. În cele din urmă am identificat 6 şi le-am integrat într-o definiţie a iubirii. Este definiţia mea operaţională. Este răspunsul meu la întrebarea “ce înseamnă te iubesc?”. Răspunsul tău poate fi diferit. Şi dacă nu l-ai elaborat încă ai acum un reper.
Te iubesc=Îmi pasă de tine şi acţionez adecvat pentru nevoile tale

Această definiţie înglobează emoţia (îmi pasă), acţiunea (fac ceva, acţionez) şi inteligenţa (discriminez, evaluez, cunosc ceea ce este adecvat). Cu alte cuvinte, când iubeşti cu adevărat eşti unificat (conectezi nivelurile fiinţei tale într-un întreg). Cred că afectivitatea, voinţa şi gândirea sunt laturile esenţiale ale unui om,”triunghiul de aur” (conştiinţa transcende totul).

Pentru că eşti unificat atunci când iubeşti, te dezvolţi. Pentru că este iubit adecvat, celălalt se dezvoltă şi el. Acolo unde există iubire există şi creştere. Altfel iubirea este doar o iluzie romantică. Evoluţia celui iubit este efectul care validează calitatea iubirii tale (autenticitate şi profunzime).

srusa: www.adrian-nuta.ro

FENOMENUL DOWNSHIFTING- Articol anti-consumism - Aurora Liiceanu

NOUL TREND IN MATERIE DE STIL DE VIATA SI ATITUDINE

Downshifting

Fenomenul dezvoltat in Europa de Vest se refera la acele persoane care prefera sa isi petreaca mai putin timp muncind si mai mult facand lucruri simple: plimbari, vacante la tara, calatorii lungi cu trenul si cu barca.

CARIERA.

In general, persoanele care devin adepte ale acestui curent nu sunt carieriste si nu vor sa se imbogateasca, preferand sa munceasca atat cat sa isi poata permite viata de zi cu zi si cat mai mult timp liber.
De asemenea, dupa cum explica psihologul Aurora Liiceanu, a deveni adept al acestui curent implica si „o doza de renuntare la orgolii sau la vise de preamarire“.

ACTIVITATI. In afara de relaxare, unii „downshifters“ aleg sa isi petreaca timpul liber facand voluntariat, donand bani sau bunuri catre organizatii caritabile in care activeaza temporar sau practicand diverse forme de arta.


Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management

de Aurora Liiceanu

Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii
occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a
deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta
alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhică.
Downshifting- ul
inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj),
refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc.

Ideea de baza este ca
de fapt, calitatea vietii individului, care este data nu de felul in
care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie
atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci
de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il
ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare
e vorba de o etica a muncii.

Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem
o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si
exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o
dominanta a vietii.

Toata lumea priveste cu admiratie si invidie
desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate
a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii.

Din aceasta perspectiva un
om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit
unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se
spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o
sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod
excesiv.

Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori
materialist - excesive, spre deosebire de cealaltă societate, in care
oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul
vietii, dar si calitatea ei.

Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al
nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si
aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este
realizata cam la toate categoriile sociale....

Faptul ca exista oameni
care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de
inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie
sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru
ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o
anumita satietate.

Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu
zece maiouri poti traversa o vara.

Noi cred ca suntem intr-o perioada
in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de
centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea
data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism.

Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai
potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent
critic ca schimbare a stilului de viata.

La noi nu exista deloc o
atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de
invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat,
cite vile si-a luat, cum e vila etc.

Exista o dorinta evidenta a unora
de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei
o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala.

Numarul, cantitatea contează, si pretul.

In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante:
exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le
poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani:
relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul
unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.

Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga după bani si de a
uita sa traiasca.

Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text
foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se
intimpla la noi in Romania :"am vazut fete care, atunci cind s-au
angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa
musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer.


Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si
daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot
nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate
masculina.

Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla
tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui
client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna
"multumesc".

Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?"
In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate.

E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca,
daca inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa
intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru
iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai
pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa
tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla,
fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra in jurnalism, daca au
noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai
degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi.

Deci,
majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de
consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care
salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent
iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar
dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul?

Pentru ca este vorba de manipulare, de
o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca
femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia
cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul
lui consumator si il conditioneaza.

Copilul, la rindul lui, este plin
de bani, dar fara parinti - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge
violent, sau poate fugi de acasa.

Consumul de droguri este si o forma
de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti,
pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea
acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el
are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a
valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata,
plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii
personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la
serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi in
plina moda).

Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita
si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil
era director economic.

Toate aceste etichete care citeodata nu mai
aduc bani, dar care psihologic motivează individul si il fac ca sa
accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru
prestigiu, flateaza nevoia de statut.

Este vorba despre o nevoie
psihologica folosita foarte mult in manipulare.

Atita vreme s-a spus
ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia
ceva care seamana foarte mult cu comunismul.

Dimpotriva, trebuie sa
fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru
copii si unde sa manance, individul nu mai are decit week-endul care
uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci
practic este o "deprivatizare" a individului.

Acesta se intimpla la
noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita
graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine,
tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului.

Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi,
femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end
deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in
afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel
scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu
familia, pe care nu poti sa o neglijezi.

Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat" , un nevrotic sau un isteric.

Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste
societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede
nici o alta alegere.

Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti
ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a
reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si
spirituala) e vitala.

Partea spirituala nu se poate face in supravietuire.

Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de
timp.

Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza
foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de
partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste.


Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala.

Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine.

Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si
"a face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face",
fara simt critic, iar ceilalti sunt pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala).

Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala.

Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu
traim in extreme.

Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt
peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul
computerului.

De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si
cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de
vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta,
de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii
de concentrare.

Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc
in obiecte de aruncat, de unica folosinta.

Un anumit tip de cultura a
relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii
nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare
browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta
cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma.

Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce
in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu
Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a
unor principii psihologice adanci, care sigur modifica structura
personalitatii.

Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -,
admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la
televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care
sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului.

Televiziunea
este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala
poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te
poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti "marketa"etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi,
industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia
estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era
singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din
punct de vedere fizic...

Acum daca se pierde acest lucru - cum este si
firesc - posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit
intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva
spunea intr-un interviu ca "toti oamenii vor fi foarte diferiti,
foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare a formei,
continutul nu contează. Imaginea este totul.

Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de
unde esti, din ce grupa faci parte.

Avem foarte multa informatie,
cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne
lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa?

Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara,
existau percepte religioase - asa e bine, asa nu e bine -, astazi
nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa
suporti consecintele.

ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si
fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman
catre aceasta deschidere a vietii?

AL : Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de
cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar
transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene
de interes nu ramine ascuns.

Aici cred ca exista un pericol pentru ca
sunt de acord ca s-a nascut transplantul.

Apar, insa, si forme
patologice ale unei intentii bune de la inceput.

De altfel, in cartea
lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula
si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca
ai numai natura, ca mananci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si
intri intr-un alt tip de nevroza.

ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema
aceasta te paste ruperea totala de lume.

AL :Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il
vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi
daca fortam putin lucrurile.

Refuz scoala, refuz caldura, refuz
apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din
cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre
rustic. Dar ce s-a observat pina la urma?

La primele boli mai dure, au
fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul
nou. Pina la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea
este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in
societatea de astazi.

La un moment dat se spunea despre femei: te
mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de
ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o
facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata.

Sepoate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34,
35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se
poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa
impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si
fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a
compensa frustrarile.
Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux,
pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il
iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de
nimeni.
Este o actiune voluntar - monoparentala la aceasta categorie.
Avem foarte multe forme.
Una peste alta ideea este ca stilul de viata
incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam
filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii.
Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti
mai trebuie alti 15 ani sa o explici.

AL : Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista
foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile.
Cind am zis de
subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie.
Vrei relatii
seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet,
ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii
seriale.
Ai de ales.
Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie
sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model.
Acum
esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie
sa alegi ce vrei.
Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens.
Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila.
Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens.

Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti.
Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si
simplu.

ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de
interes, de actualitate.
Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce
ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru
a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

AL : Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca
reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face
decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente.

Nu
neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt
in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac
in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz
sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor.

Primii trebuie
sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii.
Este o mare diferenta.

Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap
un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult
acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa
ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si
simplu si contempla marea.

Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa
mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia.


Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai
mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei
un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa
lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul
raspunde: si acum ce fac?

Probabil ca acel om avea o casa deasupra
capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi
prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.

ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile
downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi
capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care
au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne?
Daca da, in ce sens?

AL : Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai
multe motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul
placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri
si sa ai ce face, sa nu ramii gol.

Hobby-ul, cum se zice in
sociologie, raspunde unui eu neutilizat.

Vorbeam de principiul
placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii,
trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti
ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea
satisfactii.
Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe
care vrei sa le faci.

Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea.
Sunt foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar
putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse
umane care se irosesc.

Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da
bani sa nu faci.

Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe
care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti
sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu
poti sa te retragi din lume.

Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa
intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba -
neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii
parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau
acasa.
E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie
tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare.

Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca.

Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel
de lucruri, dar sunt oameni care ar putea face ceva, dar care
prefera sa stea pasivi...

Downshiftingul presupune o schimbare de stil
de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta
parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur
sa admitem o asemenea evolutie.

Nu neg insa ca sunt oameni care ar
putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt
definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o
motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia,
natura, lectura, informatia, etc, nu exista.

In incheiere as spune ca
oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe,
fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene.

De fapt acestea
fac cursul vietii.

Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e
foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie
reconsiderate.

Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci cind
esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

Agresivitatea in cuplu

Nu exista iubire acolo unde exista teama.

Nu exista dragoste daca nu exista echilibru emotional si capacitatea de a comunica despre ceea ce simtim, ceea ce vrem.

Exista in aceste cazuri numai un atasament disperat de partenerul de cuplu, care creaza relatii distructive.

Se consuma atatea cuvinte pentru a explica – deci a face inteleasa – agresivitatea in familie, in cuplu.

Ca este din pricina alimentatiei plina de E-uri, din pricina poluarii, aglomeratiei, stresului, frustrarilor de la serviciu, greselilor de educatie facute de parintii nostri, ca este o trasatura derivata a temperamentului nostru, foarte multe explicatii care par ca scuza intr-un fel modul de comportament agresiv si ii evidentiaza originile fie undeva in afara noastra, fie in afara controlului nostru.

Indiferent care este motivul pentru care un comportament agresiv a aparut, nu inseamna ca el nu este controlabil, ca nu poate fi si nu trebuie schimbat.

Ba mai mult – nu inseamna ca trebuie tolerat.

Sub nici un pretext – totusi il/o iubesc, avem multe impreuna (bunuri materiale si/sau amintiri), de dragul copiilor, ce va spune lumea daca ma despart etc.

Nu trebuie tolerat indiferent care este forma de manifestare a agresivitatii – verbala sau fizica.

Prima persoana care trebuie sa se ingrijoreze de comportamentul agresiv nu este victima, ci agresorul.

Dar el de obicei isi gaseste scuze, explicatii, circumstante atenuante. Dar de obiecei i se gasesc justificari chiar de catre victima/victime, pentru ca un comportament agresiv (fie el indreptat asupra partenerului de viata sau si asupra copiilor) se bazeaza pe teama.


Tonul ridicat, cuvintele jignitoare, imbrancelile, palmele educative sau bataia sunt forme ale manifestarii agresivitatii in familie.

Odata tolerata in formele ei usoare, nu este decat o chestiune de timp pentru a evolua in formele ei mai grave.

Interventia in modificarea comportamentului agresiv este eficienta daca se face imediat dupa primele manifestari ale acestuia.

Pentru ca tolerat, acest comportament tinde sa ia locul normalitatii.

Agresorul gandeste, si pe buna dreptate, ca este ok cand se comporta asa, pentru ca nu i se riposteaza si in plus obtine ceea ce doreste, ceea ce urmareste, prin comportamentul sau.

Nu intelege de ce, daca a fost tolerat, si este si „eficient”, de ce ar trebui sa il schimbe.

Chiar se simte nedreptatit ca este acuzat de a fi avut un comportament agresiv, pentru ca nu a facut mare lucru.

Oricine tipa, urla, injura, mai da cate o palma din cand in cand, nu? Ce mare lucru.

Normal ca nu este mare lucru, doar victima agresivitatii sale nu a facut mare caz cand i s-au aplicat asemnea „forme de comunicare”.

Chiar am intalnit cupluri care escaladeaza conflictul manifestandu-se agresiv (initial verbal) in tandem.

Se simt chiar bine, spun „asa suntem noi, mai temperamentali, ne certam, ne injuram, dar ne trece si ne impacam”.

Pacat ca acesti oameni nu au avut parte niciodata in viata lor de comunicare eficienta si de dragoste adevarata.

Altfel nu ar mai putea considera agreabila o asemenea forma de manifestare a „iubirii patimase”.

Ei isi impart vinovatia de a se fi comportant agresiv si traiesc multumiti cu ea.

Pana cand agresivitatea verbala se transforma in agresivitate fizica, si nu mai este la fel de amuzant.

Unul din ei va trebui sa aleaga postura de victima, de obicei cel care are mai putina forta fizica.



Cuprins articol

1.Generalitati
2.Cum incepe totul?
3.Cum sa nu se ajunga aici?
4.Se mai poate face ceva?
5.E vina ta!

Cum incepe totul?

Cu un ton ridicat.

Urmeaza o jignire, apoi mai multe si spectacolul verbal are ca apogeu injuraturile.

Dupa care apare o imbranceala.

Aici, la schimbarea registrului, de obicei se riposteaza.

Agresivul este uimit de tupeul agresatului si acum sau data viitoare pluseaza fata de simpla imbranceala si cu o palmuta.

Creste frecventa si intensitatea agresiunii pana la limita la care se opreste riposta, deci obtine „victoria”, celalalt tace sau renunta la disputa.

Concluzia lui – deci de acum asa trebuie sa fac sa imi impun punctul de vedere.



Cum sa nu se ajunga aici?

Poate suna caraghios, dar la multe cupluri functioneaza.

Discutati acest aspect inainte de casatorie.

„Nu tolerez agresivitatea fizica, deci daca ridici un deget asupra mea in secunda 2 am plecat si ai actele de divort la posta.
Ne-am inteles?”
de fiecare data aceasta afirmatie a starnit un zambet pe fata partenerului si a declansat dorinta de a imbratisa de a fi tandru si asigurator, spunand „in nici un caz, normal ca nu voi face asa ceva.
Dar nici tu!”

Putini logodnici discuta acest aspect inainte de casatorie pentru ca fie il considera subinteles, fie il considera absurd.

Sau poate obisnuiti fiind cu violenta in familiile lor de origine nici nu concep sa se comporte altfel in casnicia lor.
Sa aplice sau sa tolereze violenta.

Daca s-a discutat sau nu acest aspect inainte de casatorie nu inseamna ca la un moment dat, intr-un anumit context nu se va manifesta agresivitatea verbala.

Daca ea este tolerata la primele aparitii, garantat va mai aparea si se va intensifica in frecventa si intensitate.

Deci „starpirea” ei se face prin a nu o accepta. Dar nu ripostand asemanator, ci cu calm.

Este imposibil ca agresivitatea sa apara pentru prima data in viata unui individ, abia dupa ce s-a casatorit.

Ea a existat si inainte.

Ca urmare, daca ne stim cu probleme de autocontrol este bine sa anuntam partenerul pentru a fi ajutati de acesta sa ne controlam.

Spunandu-i – „daca ma vezi ca vin nervos si pus pe harta evita-ma sau taci, nu riposta” nu este o forma de a fi ajutat sa ma controlez ci de a tolera comportamentul meu.

Este mult mai eficient sa incerc eu sa monitorizez starea de furie si sa fac ceva pentru a o diminua – sa tac, sa plec sa ma plimb, sa stau singur inchis intr-o camera pana imi trece.

Sau sa rog pe ceilalti sa imi spuna ca am devenit furios, ca am inceput sa tip.

Pentru ca un furios nu isi da seama intotdeauna, imediat, de starea sa.

Simte ca se infurie dar crede ca inca se mai poate controla si nu intotdeauna sesizeaza ca a trecut de limita autocontrolului.

Ca sa controlezi aceste exprimari ale agresivitatii prima si cea mai importanta conditie este sa vrei.

Sa constientizezi ca este in primul rand spre binele tau sa vrei sa schimbi ceva la tine pentru a nu mai elibera agresivitatea astfel.

Pentru ca din pacate nici o relatie bazata pe teama nu poate functiona.

Si a continua acest comportament inseamna a ucide relatia cu buna stiinta. Cu premeditare.

Indiferent ca este vorba de relatia ta cu sotul, cu sotia, cu copilul.



Se mai poate face ceva?

In cele mai multe cazuri se mai poate.

Cand nu a aparut agresiunea fizica si cand nu exista si asocierea cu alcoolismul, sau drogurile.

Sigur ca persoana agresiva nu va fi cea care va avea dintr-o data revelatia ca are o problema.

De la primele semne de agresivitate in cuplu partenerul trebuie sa semnalizeze ca nu se simte ok in relatie din pricina comportamentului agresiv.

Si sa ii atraga atentia asupra schimbarii comportamentului de la primele semne, care semne nu trebuie sa le trecem cu vederea.

Pentru ca initial persoana care agreseaza isi va cere scuze, va aduce „ofrande” pe altarul iertarii, poate remuscarea va fi sincera, dar daca cere doar iertarea si nu si ajutorul partenerului de cuplu pentru a schimbarea comportamentului inseamna ca de fapt nu simte nevoia sa schimbe acel comportament.

Ajutorul poate fi unul specializat – sa mearga la psiholog sau nespecializat – acordat de familie, poate chiar de partenerul insusi.

Prin a conveni o semnalizare (orice fel de semn convenit de cei doi, un gest, orice) cand se sesizeaza debutul comportamentului agresiv, de exemplu.



E vina ta!

Este unul din cele mai stupide pretexte, dar unul din cele mai frecvent folosite de „agresor” – e vina ta – sa acuzi victima comportamentului tau ca este responsabila de purtarea ta.

Poate ca victima declanseaza impulsul agresivitatii prin comportamentul sau, dar impulsul nu trebuie sa dicteze o reactie automata. Daca reactia cuiva este automata, tipica si devine un reflex atunci acea reactie este o manifestare a caracterului propriu, nu a provocarii celuilalt.


"Am divortat dupa 11 ani de casnicie in care am fost agresata, si dupa ce am spus psihologului meu ca nu pot tolera ca sotul meu sa ma bata. Cand a auzit ca de 11 ani suport asta el a zis „vad ca tolerati destul de bine asta, totusi”. Mi-am dat seama ca decizia imi apartine".

"Am suportat 6 ani de violenta in familie de dragul copilului nostru. Cand copilul mi-a spus ca atunci cand va fi mare o sa o bata si el pe sotia lui daca nu e cuminte, am luat decizia sa divortez. Trebuia sa rup acest lant al perpetuarii agresivitatii".

"Mama mea a suportat si suporta in continuare agresivitatea tatalui meu, iar eu am ales fara sa vreau tot un sot agresiv. Dar noi facem terapie de cuplu acum si lucrurile par sa intre in normal".

"Sotia mea este foarte impulsiva si am ajuns de multe ori la spital de pe urma ranilor provocate de ea. Nu voi divorta, totusi, pentru ca e jenant sa admiti ca esti agresat de nevasta, ca barbat".

In ultimul timp modelul barbatului agresor, care domina prin aceasta trasatura partenera si copiii este echilibrat de modelul femeii agresor, care incepe sa preia nu numai anumite atribute de statut si de rol ale barbatului (asa cum erau ele vazute in familia traditionala) ci si comportamente specific masculine.

Agresivitatea este de multe ori cultivata de sexul feminin in comportament pentru a putea face fata mai bine provocarilor carierei.

De acolo este transferata cu foarte mare usurinta in relatiile familie.

Sotul si copiii ajung sa fie abordati ca niste subalterni ai doamnei care la serviciu conduce cu o mana de fier si sa suporte consecintele frustrarilor profesionale ale domniei sale.

Acum femeile castiga aproape la fel de mult ca barbatii lor, au acelasi timp de lucru, si in plus si gospodaria, eventual copiii de ingrijit.

Nemultumirile se aduna, ele cer tot mai mult sprijin din partea sotilor si cand nu primesc acel sprijin se revolta.

Cuvintele care constituie trigger pentru comportamentul agresiv sunt clasicele si plictisitoarele – tu mereu, tu niciodata nu faci, intotdeauna numai eu etc.generalizari nepermise ale unor comportamente punctuale si care reusesc sa declanseze revolta celui acuzat. Si de aici conflictul este gata.

Nu exista justificare acceptabila a agresivitatii in cuplu, in familie. Cu toate acestea foarte multe persoane accepta si in felul acesta „promoveaza” violenta in familie. Intotdeauna avem o optiune - de a accepta sau nu agresivitatea partenerului de viata.

Fiecare om este responsabil pentru actiunile pe care alege sa le faca, nu va lasati niciodata convinsi ca lucrurile ar putea sta altfel.

Daca ti-ai luat angajamentul sa accepti in continuare persoana care te-a ranit si esti hotarat sa faci tot posibilul ca relatia sa mearga, razbunarea si pedepsele trebuie lasate deoparte.

Psiholog Cristiana Haica
Sursa: Revista TerapiaM

Agresivitatea verbala

Abuz" este un cuvant dur, insa asa dur cum pare ascunde un fenomen intalnit dureros de des printre noi, la noi sau la cei de langa noi.

Afla care sunt consecintele abuzului verbal, constientizeaza cat de mult de afecteaza si apoi incearca sa iesi din cercul vicios al agresivitatii!

Cand esti injurat in trafic doar pentru ca cel care o face se sinte mai bine fara a se gandi la consecinte, cand seful tau iti spune o gluma in care rade mai degraba de tine decat cu tine, si mai si simti ca nu poti riposta, cand ii spui copilului tau cateva cuvinte direct la obiect (din cauza lui, bineinteles, ca doar stie cat de obosita vii seara acasa si ar trebui sa te lase in pace), iata cateva exemple simple din atat de multe posibile, dupa cum stii prea bine.

Cuvintele nu se duc cu vantul, asa cum spun niste proverb, ele se aseaza ca un agent de fermentatie in sentimentele noastre de inferioritate si fac lucrurile tot mai complicate si pentru cel jignit, si pentru cel care se obisnuiste sa relationeze jignind.

Consecintele abuzului verbal

1. Umilinta cruda, dura, nediluata

Prin abuzul verbal persoana careia i se adreseaza cuvintele grele este coborata in raport cu cel care foloseste cuvintele si de multe ori nu are puterea de a se aseza la loc in pozitia potrivita.

De aceea, o injurie adusa aproape la intamplare unei persoane sensibile poate duce la depresie, la frica de a mai iesi in public sau de a interactiona cu cei in fata carora se simte intr-o pozitie de inferioritate.

O stima de sine scazuta si neincrederea in fortele proprii sunt un catalizator puternic al unui episod de prabusire atunci cand un angajat, de exemplu, este apostrofat in public.

2. Dorinta de revolta

De multe ori aceasta conduce la nevoia de a face pe cel care te-a umilit sa sufere asa cum te-a facut si el sa suferi.


Si atunci, pierdut intr-o batalie a agresivitatii, risti sa uiti cine esti de fapt si ce iti doresti de la tine in relatiile cu ceilalti.

In loc sa te simti bine cu tine si sa te bucuri de ziua pe care o ai in fata te trezesti alergand dupa soferul nesimtit care te-a jignit la stop, incercand sa il prinzi la urmatorul, ca sa "ii arati tu lui".

3. Lipsa de comunicare

Agresivitatea verbala transmite de cele mai multe ori doar emotii negative, nu si solutii, comunicare.

Poti obtine cel mult o victorie stoarsa in valuri de adrenalina, presiune crescuta, emotii maloase care se aseaza in corpul

Vrei sa iesi din cercul vicios al agresivitatii verbale?

1. Incepe prin a te simti bine cu tine

Tu alegi daca cineva te poate jigni sau nu.

Cand Eleonor Roosevelt a fost intrebata intr-o revista daca nu se simte umilita stiind de aventurile sotului ei, ea a spus:

"Am ales sa nu ma simt umilita".

La fel e cu fiecare din noi.

Oamenii pot spune diverse lucruri, incercand sa te aduca la nivelul lor de comunicare.

E alegerea ta insa daca vrei sa te pozitionezi acolo, jos, sau sa ramai unde vrei sa fii, in demnitate.


2. Cere-ti dreptul de a nu fi jignit

Daca te deranjeaza modul in care ti se vorbeste, poti gasi o modalitate cat se poate de directa de a o spune.

Nu pastra in tine emotiile, incercand sa le duci la nesfarsit, pentru ca in timp te pot coplesi.

3. Invata sa ceri iertare

Daca esti obisnuit sa spui lucrurile in mod agresiv, invata sa le spui si altfel, si daca ai jignit pe cineva, fii demn si cere scuze.

Daca ai sentimentul ca doar vorbind agresiv poti obtine rezultatele de care ai nevoie de la ceilalti, te inseli.

Multi spun ca "trebuie sa vorbesti pe limba lor", adica sa injuri daca esti injurat, sau sa tipi daca se tipa la tine.

Nu e deloc asa.

Daca ai fost abuzat, nu inseamna ca prin definitie trebuie sa te cobori la nivelul unui abuzator.

(Sursa: Top Sanatate)