Cele 6 chei ale increderii in sine - o practica de zi cu zi
1. O viata constienta. Respecta faptele concrete, fii prezent si atent la ceea ce ai de facut. Fii curios, deschis la ceea ce te inconjoara si fii activ.
2. Acceptarea de sine. Accepta-ti dorintele, emotiile si actiunile fara sa le eviti, fara sa le alungi pentru ca altii nu le accepta.
3. Responsabilitatea de sine. Realizezi ca esti creatorul propriei vieti si tu esti cel care alege, ca esti responsabil de ducerea la capat a lucrurilor.
4. Afirma-te. Fii autentic, refuza falsificarea realitatii propriei tale persoane doar pentru a placea celorlalti. Persoana ta primeaza!
5. Identificarea propriilor obiective. Discerne, pe termen lung si scurt, care sunt actiunile necesare sau comportamentele adecvate.
6. Integritatea personala. A trai in armonie intre ceea ce stim, ce profesam si ce traim. Spune adevarul, tine-ti promisiunile si exprima-te.
Adevarata putere sta in acceptare.
marți, 17 noiembrie 2009
luni, 16 noiembrie 2009
Intelectual, emotional sau activ?
Tipologiile umane si importanta cunoasterii lor
Psihologia recunoaste 3 tipuri fundamentale de functionare a omului.
Primul este intelectual sau cognitiv. Al doilea este emotional sau afectiv. Iar al treilea este cel activ.
"Intelectual" se refera la cineva a carui nevoie persuasiva de-a lungul vietii este de a cunoaste. Isi poate pune viata in joc pentru cunoastere. Cineva care lucreaza cu otrava se poate otravi numai pentru a vedea ce se intampla. Restul oamenilor nu pot concepe asa ceva. Pare un idiot - pentru ca e foarte posibil sa moara, iar el stie acest lucru. Ce sens ar mai avea sa cunosti un lucru daca mori odata cu el? Ce vei mai face atunci cu acea cunoastere, la ce-ti va mai folosi? Genul intelectual poate pune cunoasterea mai presus de viata, mai presus de a trai. A cunoaste este viata pentru el, a nu cunoaste este moartea. A cunoaste este dragostea lui, a nu cunoaste inseamna ca viata sa nu aiba nici un rost.
Un Socrate, un Buddha, un Nietzche incearca sa afle prin observatie directa, prin cunoastere impartiala ce este fiinta, ce suntem noi. Pentru ei acest lucru este fundamental. Socrate spune ca o viata pe care nu o intelegem nu merita sa fie traita. Daca nu stii ce este viata, atunci ea este lipsita de semnificatie, de stralucire si de sens. Noua, celorlalti, acest lucru poate sa nu ni se para deloc semnificativ, pentru ca noi continuam sa traim si nu simtim nevoia de a sti ce este viata. Insa acesta este tipul uman pur care traieste pentru a cunoaste. Cunoasterea este dragostea sa. Acest gen de om a dezvoltat filozofia si stiinta. Folozofia si stiinta inseamna dragoste de a sti, de a explora, de a cerceta, de a analiza.
Al doilea tip uman este cel emotiv, care simte. Pentru acest tip, cunoasterea fara sentiment este lipsita de sens. Ceva devine semnificativ pentru acesti oameni numai atunci cand simt acel lucru profund afectiv. Ei trebuie sa simta! Simtirea lor are loc la nivelul centrului afectiv al creierului in combinatie cu structura neuronal-emotionala de la nivelul inimii. Poetii apartin acestei categorii, la fel pictorii, dansatoii, muzicienii. Cunosterea in sens strict nu este pentru ei nici pe departe suficienta. Este doar ceva sec, lipsit de viata, de culoare, de pasiune, de semnificatii profunde. Inima este pentru ei cea care conteaza. Viata are sens doar atunci cand poate fi traita la nivel afectiv, cand tot ce li se intampla acestor oameni si tot ce fac trece prin inima, se deruleaza la nivel profund emotional.
Daca cineva de tipul intelectual va diseca o floare pentru a afla ce este ea, un artist nu o va face niciodata. O poate insa simti, iar pentru el numai prin simtire are loc adevarata cunoastere. Tipul emotiv simte, iar in felul acesta ajunge sa cunoasca. Tipul intelectual ajunge la simtire numai prin cunoastere. Mai intai cunoaste, si numai dupa aceea poate simti.
Exista si al treilea tip - cel activ. Este un tip creativ. El nu se poate opri la cunoastere sau simtire, el trebuie sa creeze, sa realizeze lucruri. Nu poate cunoaste decat prin a face, prin a crea. Daca nu creeaza un lucru, nu-l poate cunoaste, nu se simte implinit si nu simte ca viata ar avea vreo semnificatie pentru el. Numai devenind creator ajunge sa cunoasca si sa fie placut impresionat.
Acest al treilea tip traieste prin actiune, este orientat tot timpul spre actiune. Nu se va intreba care este senul vietii sau ce este viata. Se va intreba: "Ce trebuie sa realizez eu in viata, care este scopul meu? Ce pot crea, ce pot lasa eu in urma mea?" Daca poate crea, daca poate face lucruri care sa ramana, atunci este in largul sau. Creatiile sale pot diferi. Poate fi creatorul unei societati, poate fi creatorul unei piese de teatru, nu conteaza CE, conteaza doar creativitatea si actiunea, care sunt prezente.
Acestea sunt cele 3 tipuri fundamentale de functionare.
Mergand mai departe, putem observa despre fiecare tip ca poate evolua in doua directii, diametral opuse.
Sa luam pentru inceput tipul intelectual-cognitiv. Am spus ca atat Buddha cat si Nietzche apartin acestui tip. Daca un om de tipul intelectual se dezvolta cu adevarat, atunci va deveni un Buddha, un om eliberat de compulsivitatea mentalizarii a tot ceea ce este, de suferinta psihologica generata de identificarea cu procesele mentale fara numar. Insa daca se pierde in jocul formelor, al ideilor si teoriilor mentale, o poate lua razna, devine un Nietzche, innebuneste. Cunoasterea compulsiva nu il va transforma intr-un suflet realizat, eliberat de tensiune si de suferinta, ci in insasi suferinta. Prin cunoastere nu va ajunge la o incredere profunda in ceea ce ESTE, nu va vedea dincolo de forma si nu se va detasa de ea, ci va creea in continuu indoieli, indoieli si iarasi indoieli, iar in cele din urma, prins in paienjenisul propriilor ganduri si idei, indoieli si intrebari fara de sfarsit, va innebuni.
Legat de tipul senzitiv acum. In cazul tipului de oameni ai simtirii, ii voi numi pe Isus Christos si pe marchizul de Sade. Daca simtirea o ia pe calea cunoasterii prin iubire, atunci ea se transforma intr-o dragoste eliberata de atasament, si implicit de suferinta, o dragoste manifestata in fiecare aspect al vietii si pentru orice forma de viata, o dragoste plina de savoare, fara definitii si fara conditii. Daca, in schimb, senzitivitatea nu evolueaza spre armonie, atunci intra pe calea perversitatii sexuale, a ratacirii intr-o lume a fantasmelor in care doar stimularea extrema si compulsiva a simturilor mai poate oferi o oarecare placere.
Si in cazul celui de-al treilea tip, al actiunii, Hitler si Gandhi apartin amandoi acestui tip. Daca se merge pe calea creativitatii indreptate catre imbunatatirea conditiei umane si sociale din momentul prezent, atunci apare un Gandhi. Daca se merge pe calea distrugerii, a crearii unui infern in prezent ca justificare pentru un ipotetic viitor mai bun, atunci apare un Hitler. Amandoi apartin tipului activ. Nu pot trai fara sa faca ceva. Insa actiunea poate sa fie pur si simplu daunatoare si distructiva, iar un personaj precum Hitler nu este altceva decat un dement.
Acestea sunt cele trei tipuri de baza, pure. Insa nici un om nu este de tipul pur. Toti suntem amestecati, toate cele trei tipuri se afla in fiecare din noi. Asa incat, de fapt, nu se pune problema carui tip ii apartineti. Intrebarea reala este care tip predomina in voi. Cum decideti asadar care tip este predominant? Exista doua criterii ce trebuie retinute.
Primul dintre ele este ca, in functie de tipul predominant, felul in care incepeti o actiune este determinat de acesta.
Mai concret: daca apartineti tipului cognitiv, atunci toate experientele voastre vor incepe in esenta prin cunoastere, niciodata altfel. De exemplu, daca un om de tipul cognitiv se indragosteste de cineva, nu se poate indragosti la prima vedere. Pur si simplu nu poate. Mai intai trebuie sa cunoasca, sa se familiarizeze si va fi un proces indelungat. Decizia poate veni numai printr-un lung proces de cunoastere. De aceea, acest gen de persoana pierde intotdeauna multe oportunitati pentru ca este nevoie de o decizie de moment si acest tip nu poate decide pe loc. Si de aceea, acest tip nu poate fi aproape niciodata cu adevarat activ. Pentru tipul cognitiv totul incepe prin cunoastere. Numai dupa aceea va veni simtirea si doar mai apoi actiunea. Aceasta va fi secventa pentru acest tip: cunoastere > simtire > actiune. Pot pierde lucruri, insa nu sunt in stare sa actioneze altfel. Intotdeauna, mai intai vor gandi. Cei din acest tip pot deveni filozofi, oameni de stiinta, observatori complet impartiali.
Cineva de genul emotional va incepe prin a simti si apoi va reuni toate motivele. Ratiunea va fi secundara. Va vedea si decide in inima lui ca sunteti buni sau rai, atractivi sau fazi. Aceasta decizie este una a simtirii. Nu va cunoaste, dar la prima vedere va decide. Va simti cum sunteti pentru el si apoi va cumula motive pentru ceea ce a decis deja mai inainte. Numai vazand o persoana, acestia devin convinsi ca este buna sau rea, iubitoare sau neiubitoare, apoi creeaza motive, se conving raional pe ei insisi cu privire la propria simtire. Insa concluzia vine prima, pe cale afectiva. Prin urmare, in cazul tipului afectiv, silogismul logicii opereaza exact invers: concluzia vine mai intai, apoi procesul. Fundamental diferit de tipul rational, unde concluzia nu vine niciodata mai intai, ci mai intai este procesul, apoi persoana respectiva trage concluzia, la sfarsit.
In cazul tipului activ, actiunea vine tot timpul prima. Persoana respectiva decide pe moment sa actioneze, apoi incepe sa simta, apoi, la sfarsit, creeaza motive. Ziceam ca un Gandhi apartine tipui activ. El mai intai decide. De aceea va spune: "Trebuie sa fac asta." Actiunea vine la el instantaneu, fara nici un proces. Un om de tipul cognitiv va spune intotdeauna: "Eu am decis." Un om de tipul senzitiv va spune: "Simt in acest fel." Insa cineva de tipul activ, un Gandhi, nu va spune niciodata "Am simtit asta" sau "Am gandit asta", ci "Am facut ce era de facut". Cum de i-a venit sa faca asta? Daca nu crede in Dumnezeu, atunci va spune: "De nicaieri! Am facut asta pentru ca asa a fost sa fie!"
In cazul in care crede in Dumnezeu, atunci Dumnezeu devine cel care ia decizii. Atunci Dumnezeu initiaza totul, iar Gandhi continua sa-si indeplineasca partea. Gandhi poate sa spuna: "Am gresit, dar decizia nu a fost a mea." E posibil sa spuna: "Poate ca nu am inteles mesajul cum trebuie, poate ca nu am mers atat de departe pe cat ar fi trebuit, dar decizia a fost a lui Dumnezeu. Eu nu trebuie decat sa ma aliniez la ea, sa ma supun si sa o urmez."
Oricum ar interpreta, pentru Gandhi aceasta este ordinea si calea.
Am spus ca Hitler este, de asemenea, de tipul activ, dar mergand pe calea gresita. Termenii in care el vorbeste sunt insa asemanatori. Si el spune: "Nu Adolf Hitler vorbeste ci chiar spiritul istoriei, intreaga mentalitate ariana. Rasa nobila vorbeste prin mine." Si, intr-adevar, multi dintre cei care l-au auzit pe Hitler au simtit ca, atunci cand vorbea, nu era deloc Adolf Hitler. Parca ar fi fost doar vehiculul unei forte superioare.
Omul activ mai inainte de orice decide sa actioneze, astfel incat nu poti spune ca el fundamental gandeste sau ca el fundamental simte. Nu, el actioneaza. Si actiunea este atat de spontana incat te intrebi adesea de unde provine. Ca e de la Dumnezeu sau de la Diavol, Hitler si Gandhi vor rationa amandoi in priviinta asta. Insa mai intai vor decide.
Determinarea factorului predominant de tipologie este de foarte mare ajutor, caci numai atunci poti face cu usurinta lucruri in viata, fara efort si stradanie asidua si fara obstacole imposibil de surmontat. Altminteri, indiferent ce vei face, vei avansa intotdeauna in zig-zag. Cand nu stii carui tip ii apartii, mergi inutil spre dimensiuni si directii care nu ti se potrivesc. Cand iti cunosti tipologia de baza, intuiesti ce ai de facut cu tine, cum sa faci aceasta, de unde sa incepi si incotro sa te indrepti.
Al doilea criteriu de depistare a tipologiei predominante este sa iti dai seama in ce masura de usor sau de greu iti este sa treci de la caracteristica predominanta a tipologiei (a gandi, a simti, a actiona) la total opusul ei (non-gandire, non-simtire, non-actiune).
De exemplu, tipul activ poate face opusul cu foarte mare usurinta. Adica se poate relaxa usor si foarte profund. Relaxarea lui Gandhi era miraculoasa, putea sa se relaxeze oriunde. Acest lucru pare paradoxal. Am putea crede ca cineva din tipul activ trebuie sa fie atat de tensionat incat nu se poate relaxa, dar nu este cazul. Numai cineva din tipul activ se poate relaxa cu asa mare usurinta. Cineva din tipul cognitiv nu se poate relaxa cu adevarat, in timp ce cuiva din tipul senzitiv ii este cel mai dificil sa se relaxeze. Dar o perssoana de tipul activ se poate relaxa cu foarte mare usurinta.
In ceea ce priveste tipul cognitiv, un Buddha poate ajunge la non-gandire foarte usor. Intregul mesaj al lui Buddha este unul al non gandirii, dar izvorat dintr-o gandire atat de profunda incat este si acum cat se poate de actual si de practic. Au trecut 25 de secole de cand ideile lui merg dincolo de vreme, iar Buddha apartine inca mentalitatii contemporane. Cu toate acestea, mesajul sau este foarte clar: "Ajungeti la non gandire." Toti cei care au gandit profund au ajuns in acest punct.
Tipul senzitiv poate ajunge la non-simtire. Simtirea lui este atat de vasta incat poate ajunge sa nu mai depinda de nici un lucru, de nici o persoana, ca si cum obiectul afectiunii ar inceta sa mai existe. Atunci este complet liber de orice dependenta afectiva de cineva sau de ceva, ramanand prezent doar sentimentul de iubire fara conditii, de pretuire si acceptare a tot ceea ce este. Simtirea lor poate fi atat de vasta incat nu mai pot ramane iubitori doar pentru cateva persoane sau cateva lucruri. Atasamentul fata de obiectul iubirii inceteaza sa mai existe, iar iubirea lor devine fara forma si fara margini, se rapandeste peste tot si este eliberata de ganduri si de toate conditionarile exterioare. Chiar daca este o stare trecatoare sau un mod de a fi, tipul senzitiv poate trece de la o simpla indragosteala la stari afective fara obiect de o mare profunzime si autenticitate.
Prin urmare, al doilea criteriu este ca, indiferent carui tip ii apartii, poti trece la partea opusa cu mare usurinta. Cu alte cuvinte, daca puteti trece la extrema opusa, aceasta este inca o indicatie a tipului vostru predominant.
E o lege fundamentala ca extremele sunt de nedespartit, caci ele sunt cele doua fatzete ale aceleiasi monezi. Nu pot exista decat impreuna, sunt inseparabile. Procesul este asemanator pendulului unui ceas care merge la stanga pana la capat, apoi la dreapta pana la capat. Cand merge spre stanga acumuleaza impuls pentru a merge apoi catre dreapta, iar atunci cand a ajuns in extrema dreapta, impulsul pentru a merge catre stanga este maxim. Cand se deplaseaza catre stanga, se pregateste sa mearga spre dreapta si invers, asttfel incat mersul catre extrema opusa este de la sine inteles ca ceva usor, firesc si natural.
Prin urmare acestea sunt cele doua criterii de a decide tipul predominant. Vedeti care este inceputul, apoi daca miscarea este spre extrema opusa. Observati in continuu aceste doua lucruri. Mai intai modul in care reactionati la o situatie - care este inceputul, samanta, punctul de pornire - si apoi la care opus puteti trece cu cea mai mare usurinta. La non gandire? La non simtire? La non actiune? Dupa o observare constanta de cateva zile-saptamani veti ajunge la o intelegere a tipului dvs. predominant. Celelalte doua vor fi prezente ca niste umbre, pentru ca nu exista niciodata tipuri pure. Nu pot exista. Toate 3 se afla in fiecare din noi. Unul singur insa este mai semnificativ decat celelalte.
Si odata ce stii carui tip ii apartii, calea ta devine mai usoara si mai neteda. Atunci nu iti mai irosesti energia. Atunci nu te mai pierzi degeaba pe carari care nu sunt ale tale.
Chiar si esecul este bun atunci cand este in acord cu propriul gen. Caci, folosind limbajul propriei dvs. tipologii, indiferent ca veti cunoaste esecuri sau succese veti creste odata ce ele, veti afla si veti intelege o multime de lucruri noi, veti acumula experiente de viata consistente, veti putea avea succes, veti capata profunzime, veti dobandi viziune si constienta.
sursa: http://www.terapii-naturiste.com/calivita/dezvoltare-personala/tipologiile-umane.htm
Psihologia recunoaste 3 tipuri fundamentale de functionare a omului.
Primul este intelectual sau cognitiv. Al doilea este emotional sau afectiv. Iar al treilea este cel activ.
"Intelectual" se refera la cineva a carui nevoie persuasiva de-a lungul vietii este de a cunoaste. Isi poate pune viata in joc pentru cunoastere. Cineva care lucreaza cu otrava se poate otravi numai pentru a vedea ce se intampla. Restul oamenilor nu pot concepe asa ceva. Pare un idiot - pentru ca e foarte posibil sa moara, iar el stie acest lucru. Ce sens ar mai avea sa cunosti un lucru daca mori odata cu el? Ce vei mai face atunci cu acea cunoastere, la ce-ti va mai folosi? Genul intelectual poate pune cunoasterea mai presus de viata, mai presus de a trai. A cunoaste este viata pentru el, a nu cunoaste este moartea. A cunoaste este dragostea lui, a nu cunoaste inseamna ca viata sa nu aiba nici un rost.
Un Socrate, un Buddha, un Nietzche incearca sa afle prin observatie directa, prin cunoastere impartiala ce este fiinta, ce suntem noi. Pentru ei acest lucru este fundamental. Socrate spune ca o viata pe care nu o intelegem nu merita sa fie traita. Daca nu stii ce este viata, atunci ea este lipsita de semnificatie, de stralucire si de sens. Noua, celorlalti, acest lucru poate sa nu ni se para deloc semnificativ, pentru ca noi continuam sa traim si nu simtim nevoia de a sti ce este viata. Insa acesta este tipul uman pur care traieste pentru a cunoaste. Cunoasterea este dragostea sa. Acest gen de om a dezvoltat filozofia si stiinta. Folozofia si stiinta inseamna dragoste de a sti, de a explora, de a cerceta, de a analiza.
Al doilea tip uman este cel emotiv, care simte. Pentru acest tip, cunoasterea fara sentiment este lipsita de sens. Ceva devine semnificativ pentru acesti oameni numai atunci cand simt acel lucru profund afectiv. Ei trebuie sa simta! Simtirea lor are loc la nivelul centrului afectiv al creierului in combinatie cu structura neuronal-emotionala de la nivelul inimii. Poetii apartin acestei categorii, la fel pictorii, dansatoii, muzicienii. Cunosterea in sens strict nu este pentru ei nici pe departe suficienta. Este doar ceva sec, lipsit de viata, de culoare, de pasiune, de semnificatii profunde. Inima este pentru ei cea care conteaza. Viata are sens doar atunci cand poate fi traita la nivel afectiv, cand tot ce li se intampla acestor oameni si tot ce fac trece prin inima, se deruleaza la nivel profund emotional.
Daca cineva de tipul intelectual va diseca o floare pentru a afla ce este ea, un artist nu o va face niciodata. O poate insa simti, iar pentru el numai prin simtire are loc adevarata cunoastere. Tipul emotiv simte, iar in felul acesta ajunge sa cunoasca. Tipul intelectual ajunge la simtire numai prin cunoastere. Mai intai cunoaste, si numai dupa aceea poate simti.
Exista si al treilea tip - cel activ. Este un tip creativ. El nu se poate opri la cunoastere sau simtire, el trebuie sa creeze, sa realizeze lucruri. Nu poate cunoaste decat prin a face, prin a crea. Daca nu creeaza un lucru, nu-l poate cunoaste, nu se simte implinit si nu simte ca viata ar avea vreo semnificatie pentru el. Numai devenind creator ajunge sa cunoasca si sa fie placut impresionat.
Acest al treilea tip traieste prin actiune, este orientat tot timpul spre actiune. Nu se va intreba care este senul vietii sau ce este viata. Se va intreba: "Ce trebuie sa realizez eu in viata, care este scopul meu? Ce pot crea, ce pot lasa eu in urma mea?" Daca poate crea, daca poate face lucruri care sa ramana, atunci este in largul sau. Creatiile sale pot diferi. Poate fi creatorul unei societati, poate fi creatorul unei piese de teatru, nu conteaza CE, conteaza doar creativitatea si actiunea, care sunt prezente.
Acestea sunt cele 3 tipuri fundamentale de functionare.
Mergand mai departe, putem observa despre fiecare tip ca poate evolua in doua directii, diametral opuse.
Sa luam pentru inceput tipul intelectual-cognitiv. Am spus ca atat Buddha cat si Nietzche apartin acestui tip. Daca un om de tipul intelectual se dezvolta cu adevarat, atunci va deveni un Buddha, un om eliberat de compulsivitatea mentalizarii a tot ceea ce este, de suferinta psihologica generata de identificarea cu procesele mentale fara numar. Insa daca se pierde in jocul formelor, al ideilor si teoriilor mentale, o poate lua razna, devine un Nietzche, innebuneste. Cunoasterea compulsiva nu il va transforma intr-un suflet realizat, eliberat de tensiune si de suferinta, ci in insasi suferinta. Prin cunoastere nu va ajunge la o incredere profunda in ceea ce ESTE, nu va vedea dincolo de forma si nu se va detasa de ea, ci va creea in continuu indoieli, indoieli si iarasi indoieli, iar in cele din urma, prins in paienjenisul propriilor ganduri si idei, indoieli si intrebari fara de sfarsit, va innebuni.
Legat de tipul senzitiv acum. In cazul tipului de oameni ai simtirii, ii voi numi pe Isus Christos si pe marchizul de Sade. Daca simtirea o ia pe calea cunoasterii prin iubire, atunci ea se transforma intr-o dragoste eliberata de atasament, si implicit de suferinta, o dragoste manifestata in fiecare aspect al vietii si pentru orice forma de viata, o dragoste plina de savoare, fara definitii si fara conditii. Daca, in schimb, senzitivitatea nu evolueaza spre armonie, atunci intra pe calea perversitatii sexuale, a ratacirii intr-o lume a fantasmelor in care doar stimularea extrema si compulsiva a simturilor mai poate oferi o oarecare placere.
Si in cazul celui de-al treilea tip, al actiunii, Hitler si Gandhi apartin amandoi acestui tip. Daca se merge pe calea creativitatii indreptate catre imbunatatirea conditiei umane si sociale din momentul prezent, atunci apare un Gandhi. Daca se merge pe calea distrugerii, a crearii unui infern in prezent ca justificare pentru un ipotetic viitor mai bun, atunci apare un Hitler. Amandoi apartin tipului activ. Nu pot trai fara sa faca ceva. Insa actiunea poate sa fie pur si simplu daunatoare si distructiva, iar un personaj precum Hitler nu este altceva decat un dement.
Acestea sunt cele trei tipuri de baza, pure. Insa nici un om nu este de tipul pur. Toti suntem amestecati, toate cele trei tipuri se afla in fiecare din noi. Asa incat, de fapt, nu se pune problema carui tip ii apartineti. Intrebarea reala este care tip predomina in voi. Cum decideti asadar care tip este predominant? Exista doua criterii ce trebuie retinute.
Primul dintre ele este ca, in functie de tipul predominant, felul in care incepeti o actiune este determinat de acesta.
Mai concret: daca apartineti tipului cognitiv, atunci toate experientele voastre vor incepe in esenta prin cunoastere, niciodata altfel. De exemplu, daca un om de tipul cognitiv se indragosteste de cineva, nu se poate indragosti la prima vedere. Pur si simplu nu poate. Mai intai trebuie sa cunoasca, sa se familiarizeze si va fi un proces indelungat. Decizia poate veni numai printr-un lung proces de cunoastere. De aceea, acest gen de persoana pierde intotdeauna multe oportunitati pentru ca este nevoie de o decizie de moment si acest tip nu poate decide pe loc. Si de aceea, acest tip nu poate fi aproape niciodata cu adevarat activ. Pentru tipul cognitiv totul incepe prin cunoastere. Numai dupa aceea va veni simtirea si doar mai apoi actiunea. Aceasta va fi secventa pentru acest tip: cunoastere > simtire > actiune. Pot pierde lucruri, insa nu sunt in stare sa actioneze altfel. Intotdeauna, mai intai vor gandi. Cei din acest tip pot deveni filozofi, oameni de stiinta, observatori complet impartiali.
Cineva de genul emotional va incepe prin a simti si apoi va reuni toate motivele. Ratiunea va fi secundara. Va vedea si decide in inima lui ca sunteti buni sau rai, atractivi sau fazi. Aceasta decizie este una a simtirii. Nu va cunoaste, dar la prima vedere va decide. Va simti cum sunteti pentru el si apoi va cumula motive pentru ceea ce a decis deja mai inainte. Numai vazand o persoana, acestia devin convinsi ca este buna sau rea, iubitoare sau neiubitoare, apoi creeaza motive, se conving raional pe ei insisi cu privire la propria simtire. Insa concluzia vine prima, pe cale afectiva. Prin urmare, in cazul tipului afectiv, silogismul logicii opereaza exact invers: concluzia vine mai intai, apoi procesul. Fundamental diferit de tipul rational, unde concluzia nu vine niciodata mai intai, ci mai intai este procesul, apoi persoana respectiva trage concluzia, la sfarsit.
In cazul tipului activ, actiunea vine tot timpul prima. Persoana respectiva decide pe moment sa actioneze, apoi incepe sa simta, apoi, la sfarsit, creeaza motive. Ziceam ca un Gandhi apartine tipui activ. El mai intai decide. De aceea va spune: "Trebuie sa fac asta." Actiunea vine la el instantaneu, fara nici un proces. Un om de tipul cognitiv va spune intotdeauna: "Eu am decis." Un om de tipul senzitiv va spune: "Simt in acest fel." Insa cineva de tipul activ, un Gandhi, nu va spune niciodata "Am simtit asta" sau "Am gandit asta", ci "Am facut ce era de facut". Cum de i-a venit sa faca asta? Daca nu crede in Dumnezeu, atunci va spune: "De nicaieri! Am facut asta pentru ca asa a fost sa fie!"
In cazul in care crede in Dumnezeu, atunci Dumnezeu devine cel care ia decizii. Atunci Dumnezeu initiaza totul, iar Gandhi continua sa-si indeplineasca partea. Gandhi poate sa spuna: "Am gresit, dar decizia nu a fost a mea." E posibil sa spuna: "Poate ca nu am inteles mesajul cum trebuie, poate ca nu am mers atat de departe pe cat ar fi trebuit, dar decizia a fost a lui Dumnezeu. Eu nu trebuie decat sa ma aliniez la ea, sa ma supun si sa o urmez."
Oricum ar interpreta, pentru Gandhi aceasta este ordinea si calea.
Am spus ca Hitler este, de asemenea, de tipul activ, dar mergand pe calea gresita. Termenii in care el vorbeste sunt insa asemanatori. Si el spune: "Nu Adolf Hitler vorbeste ci chiar spiritul istoriei, intreaga mentalitate ariana. Rasa nobila vorbeste prin mine." Si, intr-adevar, multi dintre cei care l-au auzit pe Hitler au simtit ca, atunci cand vorbea, nu era deloc Adolf Hitler. Parca ar fi fost doar vehiculul unei forte superioare.
Omul activ mai inainte de orice decide sa actioneze, astfel incat nu poti spune ca el fundamental gandeste sau ca el fundamental simte. Nu, el actioneaza. Si actiunea este atat de spontana incat te intrebi adesea de unde provine. Ca e de la Dumnezeu sau de la Diavol, Hitler si Gandhi vor rationa amandoi in priviinta asta. Insa mai intai vor decide.
Determinarea factorului predominant de tipologie este de foarte mare ajutor, caci numai atunci poti face cu usurinta lucruri in viata, fara efort si stradanie asidua si fara obstacole imposibil de surmontat. Altminteri, indiferent ce vei face, vei avansa intotdeauna in zig-zag. Cand nu stii carui tip ii apartii, mergi inutil spre dimensiuni si directii care nu ti se potrivesc. Cand iti cunosti tipologia de baza, intuiesti ce ai de facut cu tine, cum sa faci aceasta, de unde sa incepi si incotro sa te indrepti.
Al doilea criteriu de depistare a tipologiei predominante este sa iti dai seama in ce masura de usor sau de greu iti este sa treci de la caracteristica predominanta a tipologiei (a gandi, a simti, a actiona) la total opusul ei (non-gandire, non-simtire, non-actiune).
De exemplu, tipul activ poate face opusul cu foarte mare usurinta. Adica se poate relaxa usor si foarte profund. Relaxarea lui Gandhi era miraculoasa, putea sa se relaxeze oriunde. Acest lucru pare paradoxal. Am putea crede ca cineva din tipul activ trebuie sa fie atat de tensionat incat nu se poate relaxa, dar nu este cazul. Numai cineva din tipul activ se poate relaxa cu asa mare usurinta. Cineva din tipul cognitiv nu se poate relaxa cu adevarat, in timp ce cuiva din tipul senzitiv ii este cel mai dificil sa se relaxeze. Dar o perssoana de tipul activ se poate relaxa cu foarte mare usurinta.
In ceea ce priveste tipul cognitiv, un Buddha poate ajunge la non-gandire foarte usor. Intregul mesaj al lui Buddha este unul al non gandirii, dar izvorat dintr-o gandire atat de profunda incat este si acum cat se poate de actual si de practic. Au trecut 25 de secole de cand ideile lui merg dincolo de vreme, iar Buddha apartine inca mentalitatii contemporane. Cu toate acestea, mesajul sau este foarte clar: "Ajungeti la non gandire." Toti cei care au gandit profund au ajuns in acest punct.
Tipul senzitiv poate ajunge la non-simtire. Simtirea lui este atat de vasta incat poate ajunge sa nu mai depinda de nici un lucru, de nici o persoana, ca si cum obiectul afectiunii ar inceta sa mai existe. Atunci este complet liber de orice dependenta afectiva de cineva sau de ceva, ramanand prezent doar sentimentul de iubire fara conditii, de pretuire si acceptare a tot ceea ce este. Simtirea lor poate fi atat de vasta incat nu mai pot ramane iubitori doar pentru cateva persoane sau cateva lucruri. Atasamentul fata de obiectul iubirii inceteaza sa mai existe, iar iubirea lor devine fara forma si fara margini, se rapandeste peste tot si este eliberata de ganduri si de toate conditionarile exterioare. Chiar daca este o stare trecatoare sau un mod de a fi, tipul senzitiv poate trece de la o simpla indragosteala la stari afective fara obiect de o mare profunzime si autenticitate.
Prin urmare, al doilea criteriu este ca, indiferent carui tip ii apartii, poti trece la partea opusa cu mare usurinta. Cu alte cuvinte, daca puteti trece la extrema opusa, aceasta este inca o indicatie a tipului vostru predominant.
E o lege fundamentala ca extremele sunt de nedespartit, caci ele sunt cele doua fatzete ale aceleiasi monezi. Nu pot exista decat impreuna, sunt inseparabile. Procesul este asemanator pendulului unui ceas care merge la stanga pana la capat, apoi la dreapta pana la capat. Cand merge spre stanga acumuleaza impuls pentru a merge apoi catre dreapta, iar atunci cand a ajuns in extrema dreapta, impulsul pentru a merge catre stanga este maxim. Cand se deplaseaza catre stanga, se pregateste sa mearga spre dreapta si invers, asttfel incat mersul catre extrema opusa este de la sine inteles ca ceva usor, firesc si natural.
Prin urmare acestea sunt cele doua criterii de a decide tipul predominant. Vedeti care este inceputul, apoi daca miscarea este spre extrema opusa. Observati in continuu aceste doua lucruri. Mai intai modul in care reactionati la o situatie - care este inceputul, samanta, punctul de pornire - si apoi la care opus puteti trece cu cea mai mare usurinta. La non gandire? La non simtire? La non actiune? Dupa o observare constanta de cateva zile-saptamani veti ajunge la o intelegere a tipului dvs. predominant. Celelalte doua vor fi prezente ca niste umbre, pentru ca nu exista niciodata tipuri pure. Nu pot exista. Toate 3 se afla in fiecare din noi. Unul singur insa este mai semnificativ decat celelalte.
Si odata ce stii carui tip ii apartii, calea ta devine mai usoara si mai neteda. Atunci nu iti mai irosesti energia. Atunci nu te mai pierzi degeaba pe carari care nu sunt ale tale.
Chiar si esecul este bun atunci cand este in acord cu propriul gen. Caci, folosind limbajul propriei dvs. tipologii, indiferent ca veti cunoaste esecuri sau succese veti creste odata ce ele, veti afla si veti intelege o multime de lucruri noi, veti acumula experiente de viata consistente, veti putea avea succes, veti capata profunzime, veti dobandi viziune si constienta.
sursa: http://www.terapii-naturiste.com/calivita/dezvoltare-personala/tipologiile-umane.htm
Traieste frumos
Lumea e-n miscare. Intr-o continua miscare. Nimic nu sta pe loc. Nici chiar tu! Tu nu mai esti cel de ieri. Si nici macar cel de acum cinci minute. Pentru ca ultimele 5 minute ti-au schimbat viata chiar daca nu crezi. Orice minut e un punct de reper pentru viitor. Nu vei mai fi acelasi maine.
Maine vei privi viata prin ceea ce ai invatat azi.
Prin ceea ce s-a intamplat azi.
Prin ceea ce ai facut azi.
Traieste frumos, in asa fel incat sa nu regreti maine ceea ce ai facut azi. Timpul nu mai poate fi dat inapoi. Dar, din pacate, ne dam seama de asta atunci cand e prea tarziu … atunci cand faptul e deja consumat. Traieste frumos.
______
Nu incerca sa “tragi sfori”. S-ar putea ca, intr-un final, LA TIMPUL POTRIVIT, sa se intample exact ce-ti doresti, dar sa nu te mai poti bucura de victoria obtinuta, pentru ca ai fortat-o, ai manevrat lucrurile.
Pentru ca o victorie obtinuta pe cai gresite e amara. Ca un meci de fotbal trucat, pe care l-ai castigat, dar toata lumea, si mai ales tu, stie ca nu ai meritat sa-l castigi. Si atunci nu te vei mai bucura de rezultat.
E greu sa astepti. E greu sa astepti dupa Dumnezeu. E greu cand nu stii CE astepti. E greu cand nu stii DACA ceea ce astepti va veni vreodata. Si totusi, victoria obtinuta pe cai gresite nu va dura. Iar bucuria ta se va stinge intr-o clipita cand vei constata ca, si daca nu fortai lucrurile, tot asa iesea. Dar mult mai frumos.
Traieste frumos si invata sa astepti. Dar nu stand degeaba ci ACTIONAND CINSTIT, si din toata inima, in ceea ce Dumnezeu iti pune in fata sa faci, ACUM. Pas cu pas.
Fortand lucrurile vei regreta.
Traieste frumos..
Maine vei privi viata prin ceea ce ai invatat azi.
Prin ceea ce s-a intamplat azi.
Prin ceea ce ai facut azi.
Traieste frumos, in asa fel incat sa nu regreti maine ceea ce ai facut azi. Timpul nu mai poate fi dat inapoi. Dar, din pacate, ne dam seama de asta atunci cand e prea tarziu … atunci cand faptul e deja consumat. Traieste frumos.
______
Nu incerca sa “tragi sfori”. S-ar putea ca, intr-un final, LA TIMPUL POTRIVIT, sa se intample exact ce-ti doresti, dar sa nu te mai poti bucura de victoria obtinuta, pentru ca ai fortat-o, ai manevrat lucrurile.
Pentru ca o victorie obtinuta pe cai gresite e amara. Ca un meci de fotbal trucat, pe care l-ai castigat, dar toata lumea, si mai ales tu, stie ca nu ai meritat sa-l castigi. Si atunci nu te vei mai bucura de rezultat.
E greu sa astepti. E greu sa astepti dupa Dumnezeu. E greu cand nu stii CE astepti. E greu cand nu stii DACA ceea ce astepti va veni vreodata. Si totusi, victoria obtinuta pe cai gresite nu va dura. Iar bucuria ta se va stinge intr-o clipita cand vei constata ca, si daca nu fortai lucrurile, tot asa iesea. Dar mult mai frumos.
Traieste frumos si invata sa astepti. Dar nu stand degeaba ci ACTIONAND CINSTIT, si din toata inima, in ceea ce Dumnezeu iti pune in fata sa faci, ACUM. Pas cu pas.
Fortand lucrurile vei regreta.
Traieste frumos..
Dependent sau Evitant in iubire?
Dependenta de iubire si evitarea iubirii
Cateva idei din workshopul cu tema « Dependenta de iubire si evitarea iubirii », tinut de Patrick D.Akrivos formator in psihoterapie adleriana.
“Patrick sustine ca alegerile in materie de iubire sunt determinate de modelele familiare din perioada copilariei si adolescentei, de comportamente, valori si sentimente ale figurilor parentale si chiar de evenimente traumatice sau nerezolvate ale generatiilor precedente.. Exista un profund si puternic substrat individual (inconstient ) care ne determina sa facem o anumita alegere, sa alegem un anumit partener si nu altul.
Descoperirea alegerii facute corespunde situatiilor pe care le-am cunoscut in copilarie, situatiilor care ne sunt familiare, situatiilor care ne-au ranit si care asteapta de atata timp sa fie vindecate, precum si a nevoilor neimplinite in copilarie.
In copilarie niciunuia dintre noi nu i-au fost satisfacute toate nevoile, pentru ca a gresi este omenesc iar parintii nostri sunt si ei oameni. De aceea se spune ca modelul familiar te determina sa cauti in prezent ceea ce nu ti-a fost satisfacut in trecut !
Cultura noastra idealizeaza, dramatizeaza si modeleaza o dependenta, si anume cea prin care suntem invatati ca nu putem trai fara o alta persoana. ( vezi telenovelele, povesti gen Cenusareasa, care sunt adevarate ode ale iubirii bolnavicioase) .
Patrick arata ca in relatiile disfunctionale, partenerii sunt dependenti de iubire sau evitanti de iubire, ambele fiind fatete ale aceleeasi monede.
Partenerul dependent de iubire poate fi usor de recunoscut.
Dependentul de iubire este cel care :
- este atras de persoane puternice, de succes, care stiu sa vorbeasca bine, sa impresioneze, intr-un cuvant persoane perfecte si care par capabile sa umple golul interior ;
- acorda un timp disproportionat de mare celuilalt, in comparatie cu timpul pe care si-l acorda siesi ;
- se schimba in asa fel incat sa devina imaginea celuilalt ;
- incearca sa-l manipuleze pe celalalt sa se schimbe asa incat sa devina imaginea lui.
- celalalt devine universul sau, nimeni si nimic nu mai conteaza in afara celuilalt ;
- renunta la prieteni, familie, hobby, etc. pentru a sta cat mai mult in preajma celuilalt
Fantezia cu care creste dependentul de iubire este aceea ca altcineva va trebui sa-i umble rezervorul de iubire si ca celalalt va deveni salvatorul sau. El se va simti atunci intreg, nu mai simte golul interior, ii creste stima de sine si nu se mai simte abandonat sau respins. Se va agata cu disperare de celalalt, si va veni mereu cu un ,,vas,, din ce in ce mai mare pentru a-i fi umplut cu iubire astfel incat nu-i va ajunge nici macar un ocean intreg. In tot acest timp celalalt se va simti sufocat si se va retrage incet ,incet,… va calatori mai mult, va iesi mai des cu prietenii, va sta mai mult la jobb, etc.. Asta este faza in care dependentul de iubire va incepe sa urasca tot ceea ce a iubit la inceput la celalalt, (ca era distractiv , ca calatorea mult, ca era eficient la munca, etc. ), acum reprosandu-i celuilalt ca are prea multe activitati si lui ii acorda prea putin timp.
In momentul in care celalalt se retrage pentru ca se simte sufocat, dependentul de iubire incepe sa simta din nou golul interior, sa se simta singur, neincrezator in propriile forte, cu o stima scazuta de sine.
Urmatoarea faza este aceea in care are ganduri obsesive ( ce am sa-i fac eu… ) , in care gelozia atinge cote maxime, reprosuri, amenintari, manipulari de tot soiul, iar de aici si pana la trecerea la actiune nu mai este dacat un pas. Incepe sa se schimbe pentru a-si hrani obsesiile, si se transforma in ceva ce nu este pentru a fi iubit de celalalt. Ceea ce multi numesc asta abandonul pentru celalalt, dar care este de fapt abandonul de Sine.
Dependentul de iubire isi vinde la solduri sau la reducere, o mare parte din valorile pe care le are ( ex.. renunta la propriile opinii, renunta la a mai avea grija de el, la prieteni, etc. )
Fantezia dependentului de iubire este ca celalalt va deveni salvatorul sau si ca ii va umple golul interior, si atunci nu se va mai simti respins sau abandonat.
Patrick folosea o metafora in sensul ca dependentul de iubire arata ca si cum ar umbla cu un gol mare in piept, cerand tuturor sa il umple.
Ceea ce a experimentat dependentul de iubire in copilarie este in principal, lipsa de afectiune din partea parintilor, faptul ca s-a simtit ignorat, ca nu s-a simtit valoros.
Teama care se afla in spatele comportamentului de dependenta este de cele mai multe ori teama de abandon sau de respingere.
Mesajul pe care dependentul de iubire l-a primit de la parinti a fost de genul « tu nu esti important, tu nu contezi, tu nu esti iubit »
Evitantul de iubire
Evitantul iubirii este cel care in copilarie a fost sufocat de afectiunea parintilor (sau a altor persoane ) , sau este cel care a fost folosit de unul dintre parinti ca si confident, prieten, ori pentru a inlocui celalalt parinte din punct de vedere emotional.
Ex. mama ( sau tata ) care nu are o relatie buna cu partenerul poate controla fiul sau fiica de 5 ani pentru ai transforma fie in confidenta, fie in barbat al familiei.
Ei au invatat ca ei sunt cei care au grija de parinte si nu parintele are grija de ei. Au devenit foarte buni in a da si incapabili in a primi.
Evitantul iubirii are o singura idee despre el “ cavalerul in armura de fier” , armura pe care n-o vor da jos niciodata!
Evitantul iubirii este acela care evita de fapt intensitatea trairilor intr-o relatie, cel care isi blocheza sentimentele, concentrandu- se pe lucruri din exteriorul relatiei. Este cel care se transforma intru-un fel de salvator al persoanelor neajutorate. Asta este ceea ce ii este familiar, ceea ce a experimentat in copilarie, fiindu-i teama de intimitate, el refuza sa se mai implice emotional.
Evitantul iubirii poate fi recunoscut printre persoanele care par puternice, care sunt tot timpul dispuse sa-i ajute sau sa-i salveze pe cei slabi si inferiori, dar care nu sunt dispuse sa experimenteze iubirea intr-o relatie, folosind variate tehnici de distantare, cel mai adesea cautand o alta persoana neajutorata pe care s-o salveze ( victima ) sau implicandu-se total in alte activitati. Ceea ce este cel mai placut pentru ei, este ca se simt in siguranta cand ceilalti ii admira si au nevoie de ajutorul lor. Momentul in care acestia parasesc relatia este acela in care ceilalalt nu-l mai considera important sau valoros, asa cum s-a simtit in copilarie.
La nivelul constient al dependentului de iubire sta teama de a fi abandonat, iar la nivel inconstient este teama de intimitate.
La nivelul constient al evitantului iubirii sta teama de intimitate iar la nivel inconstient, sta teama de abandon ( ex. daca ii spun parintelui ca ma sufoca ma va abandona )
Poate cel mai important lucru a fost ca temerile de abandon, de respingere sau de intimitate , erau firesti si normale in perioada copilariei, pentru ca daca atunci ai fi fost abandonat, cu siguranta nu te-ai fi descurcat sa supravietuiesti.
Partea buna este ca daca reusim sa identificam care ne sunt modelele familiare pe care le cautam, si constientizam ce anume si cum anume facem in relatiile noastre, avem capacitatea de a schimba asta. Dupa ce ne examinam spaimele inconstiente legate de nevoile noastre nesatisfacute dintr-o perspectiva noua, matura, avem capacitatea de a ne elibera si de a stabili relatii sanatoase, pentru ca iubirea adictiva actioneaza tocmai in sensul evitarii temerilor noastre.
Un lucru important este acela ca acum, ca si adulti, avem puterea de a Supravietui si fara ajutorul celorlalti. Dar asta inseamna Curajul de a iubi fara a astepta ca celalalt sa-ti indeplineasca nevoile nesatisfacute in trecut, de a iubi fara a te teme sa suferi pentru ca si suferinta face parte din evolutia ta, iar ca adult poti sa supravietui chiar daca vei suferi. Mai e necesar Curajul de a fi tu insuti in relatie fara sa-ti vinzi valorile ca si « solduri » sau cu discount, Curajul de a iubi avand suficienta distanta intr-o relatie pentru ca energia si iubirea sa poata circula, iar celalalt sa nu se simta nici sufocat, nici ignorat. Pentru ca tu esti Important si Valoros, iar daca tu te simti asa ceilalti te vor simti la fel.
Din fericire adultii nu mor daca sunt respinsi sau abandonati. Cand cea mai teribila frica devine realitate, ea inceteza sa mai fie cea mai mare frica, isi pierde puterea.
Esentiala este increderea in tine insuti., increderea ca indiferent ce fac ceilalti Tu poti face fata. Daca partenerul te dezamageste, te vei simti groaznic o vreme, dar nu te vei simti groaznic toata viata. Increderea inseamna sa-ti asumi riscuri chiar daca stii ca rezultatele nu-ti vor placea de fiecare data, fiinca fiecare dezamagire este un mod de a te dezvolta.
Intimitatea si romantismul nu sunt unul si acelasi lucru. Adevarata intimitate necesita granite ferme si provocari constante. Timpul petrecut separat este esential pentru dezvoltare personala, care este de asemenea esentiala pentru dezvoltarea relatiei. O relatie in care nu exista intimitate, dezvoltare personala si evolutie nu poate fi o relatie sanatoasa.
Daca ai facut in relatie un acord afectiv de genul « Promit sa nu te pun la incercare daca si tu promiti sa nu ma pui la incercare » e ca si cum ai fi de de acord sa primesti somaj afectiv si sa fii iubit neconditionat, astfel incat sa nu fii nevoit niciodata sa-ti redeschizi ranile, ignorand asfel o parte din tine. Ideea este ca aceasta parte sanatoasa din tine la un moment dat se va simti jefuita daca acest acord va domina, pentru ca a nu-ti provoca partenerul inseaman a nu-ti pasa, iar daca nu-ti pasa inseamna ca renunti la el, iar asta este o forma de abandon afectiv ! Intimitatea este curajul de impartasi cu celalalt toate sentimentele, temerile, fricile, nevoile si granitile relatiei, pentru ca doar asa vei putea fi tu insuti.
Iubirea nu inseamna compromis, sacrificiu sau acceptare neconditionata, Iubirea inseamna Curaj, curajul de a fi Tu insuti !”
sursa :http://nlpexplorer.wordpress.com/2009/07/24/dependenta-de-iubire-si-evitarea-iubirii/
Cateva idei din workshopul cu tema « Dependenta de iubire si evitarea iubirii », tinut de Patrick D.Akrivos formator in psihoterapie adleriana.
“Patrick sustine ca alegerile in materie de iubire sunt determinate de modelele familiare din perioada copilariei si adolescentei, de comportamente, valori si sentimente ale figurilor parentale si chiar de evenimente traumatice sau nerezolvate ale generatiilor precedente.. Exista un profund si puternic substrat individual (inconstient ) care ne determina sa facem o anumita alegere, sa alegem un anumit partener si nu altul.
Descoperirea alegerii facute corespunde situatiilor pe care le-am cunoscut in copilarie, situatiilor care ne sunt familiare, situatiilor care ne-au ranit si care asteapta de atata timp sa fie vindecate, precum si a nevoilor neimplinite in copilarie.
In copilarie niciunuia dintre noi nu i-au fost satisfacute toate nevoile, pentru ca a gresi este omenesc iar parintii nostri sunt si ei oameni. De aceea se spune ca modelul familiar te determina sa cauti in prezent ceea ce nu ti-a fost satisfacut in trecut !
Cultura noastra idealizeaza, dramatizeaza si modeleaza o dependenta, si anume cea prin care suntem invatati ca nu putem trai fara o alta persoana. ( vezi telenovelele, povesti gen Cenusareasa, care sunt adevarate ode ale iubirii bolnavicioase) .
Patrick arata ca in relatiile disfunctionale, partenerii sunt dependenti de iubire sau evitanti de iubire, ambele fiind fatete ale aceleeasi monede.
Partenerul dependent de iubire poate fi usor de recunoscut.
Dependentul de iubire este cel care :
- este atras de persoane puternice, de succes, care stiu sa vorbeasca bine, sa impresioneze, intr-un cuvant persoane perfecte si care par capabile sa umple golul interior ;
- acorda un timp disproportionat de mare celuilalt, in comparatie cu timpul pe care si-l acorda siesi ;
- se schimba in asa fel incat sa devina imaginea celuilalt ;
- incearca sa-l manipuleze pe celalalt sa se schimbe asa incat sa devina imaginea lui.
- celalalt devine universul sau, nimeni si nimic nu mai conteaza in afara celuilalt ;
- renunta la prieteni, familie, hobby, etc. pentru a sta cat mai mult in preajma celuilalt
Fantezia cu care creste dependentul de iubire este aceea ca altcineva va trebui sa-i umble rezervorul de iubire si ca celalalt va deveni salvatorul sau. El se va simti atunci intreg, nu mai simte golul interior, ii creste stima de sine si nu se mai simte abandonat sau respins. Se va agata cu disperare de celalalt, si va veni mereu cu un ,,vas,, din ce in ce mai mare pentru a-i fi umplut cu iubire astfel incat nu-i va ajunge nici macar un ocean intreg. In tot acest timp celalalt se va simti sufocat si se va retrage incet ,incet,… va calatori mai mult, va iesi mai des cu prietenii, va sta mai mult la jobb, etc.. Asta este faza in care dependentul de iubire va incepe sa urasca tot ceea ce a iubit la inceput la celalalt, (ca era distractiv , ca calatorea mult, ca era eficient la munca, etc. ), acum reprosandu-i celuilalt ca are prea multe activitati si lui ii acorda prea putin timp.
In momentul in care celalalt se retrage pentru ca se simte sufocat, dependentul de iubire incepe sa simta din nou golul interior, sa se simta singur, neincrezator in propriile forte, cu o stima scazuta de sine.
Urmatoarea faza este aceea in care are ganduri obsesive ( ce am sa-i fac eu… ) , in care gelozia atinge cote maxime, reprosuri, amenintari, manipulari de tot soiul, iar de aici si pana la trecerea la actiune nu mai este dacat un pas. Incepe sa se schimbe pentru a-si hrani obsesiile, si se transforma in ceva ce nu este pentru a fi iubit de celalalt. Ceea ce multi numesc asta abandonul pentru celalalt, dar care este de fapt abandonul de Sine.
Dependentul de iubire isi vinde la solduri sau la reducere, o mare parte din valorile pe care le are ( ex.. renunta la propriile opinii, renunta la a mai avea grija de el, la prieteni, etc. )
Fantezia dependentului de iubire este ca celalalt va deveni salvatorul sau si ca ii va umple golul interior, si atunci nu se va mai simti respins sau abandonat.
Patrick folosea o metafora in sensul ca dependentul de iubire arata ca si cum ar umbla cu un gol mare in piept, cerand tuturor sa il umple.
Ceea ce a experimentat dependentul de iubire in copilarie este in principal, lipsa de afectiune din partea parintilor, faptul ca s-a simtit ignorat, ca nu s-a simtit valoros.
Teama care se afla in spatele comportamentului de dependenta este de cele mai multe ori teama de abandon sau de respingere.
Mesajul pe care dependentul de iubire l-a primit de la parinti a fost de genul « tu nu esti important, tu nu contezi, tu nu esti iubit »
Evitantul de iubire
Evitantul iubirii este cel care in copilarie a fost sufocat de afectiunea parintilor (sau a altor persoane ) , sau este cel care a fost folosit de unul dintre parinti ca si confident, prieten, ori pentru a inlocui celalalt parinte din punct de vedere emotional.
Ex. mama ( sau tata ) care nu are o relatie buna cu partenerul poate controla fiul sau fiica de 5 ani pentru ai transforma fie in confidenta, fie in barbat al familiei.
Ei au invatat ca ei sunt cei care au grija de parinte si nu parintele are grija de ei. Au devenit foarte buni in a da si incapabili in a primi.
Evitantul iubirii are o singura idee despre el “ cavalerul in armura de fier” , armura pe care n-o vor da jos niciodata!
Evitantul iubirii este acela care evita de fapt intensitatea trairilor intr-o relatie, cel care isi blocheza sentimentele, concentrandu- se pe lucruri din exteriorul relatiei. Este cel care se transforma intru-un fel de salvator al persoanelor neajutorate. Asta este ceea ce ii este familiar, ceea ce a experimentat in copilarie, fiindu-i teama de intimitate, el refuza sa se mai implice emotional.
Evitantul iubirii poate fi recunoscut printre persoanele care par puternice, care sunt tot timpul dispuse sa-i ajute sau sa-i salveze pe cei slabi si inferiori, dar care nu sunt dispuse sa experimenteze iubirea intr-o relatie, folosind variate tehnici de distantare, cel mai adesea cautand o alta persoana neajutorata pe care s-o salveze ( victima ) sau implicandu-se total in alte activitati. Ceea ce este cel mai placut pentru ei, este ca se simt in siguranta cand ceilalti ii admira si au nevoie de ajutorul lor. Momentul in care acestia parasesc relatia este acela in care ceilalalt nu-l mai considera important sau valoros, asa cum s-a simtit in copilarie.
La nivelul constient al dependentului de iubire sta teama de a fi abandonat, iar la nivel inconstient este teama de intimitate.
La nivelul constient al evitantului iubirii sta teama de intimitate iar la nivel inconstient, sta teama de abandon ( ex. daca ii spun parintelui ca ma sufoca ma va abandona )
Poate cel mai important lucru a fost ca temerile de abandon, de respingere sau de intimitate , erau firesti si normale in perioada copilariei, pentru ca daca atunci ai fi fost abandonat, cu siguranta nu te-ai fi descurcat sa supravietuiesti.
Partea buna este ca daca reusim sa identificam care ne sunt modelele familiare pe care le cautam, si constientizam ce anume si cum anume facem in relatiile noastre, avem capacitatea de a schimba asta. Dupa ce ne examinam spaimele inconstiente legate de nevoile noastre nesatisfacute dintr-o perspectiva noua, matura, avem capacitatea de a ne elibera si de a stabili relatii sanatoase, pentru ca iubirea adictiva actioneaza tocmai in sensul evitarii temerilor noastre.
Un lucru important este acela ca acum, ca si adulti, avem puterea de a Supravietui si fara ajutorul celorlalti. Dar asta inseamna Curajul de a iubi fara a astepta ca celalalt sa-ti indeplineasca nevoile nesatisfacute in trecut, de a iubi fara a te teme sa suferi pentru ca si suferinta face parte din evolutia ta, iar ca adult poti sa supravietui chiar daca vei suferi. Mai e necesar Curajul de a fi tu insuti in relatie fara sa-ti vinzi valorile ca si « solduri » sau cu discount, Curajul de a iubi avand suficienta distanta intr-o relatie pentru ca energia si iubirea sa poata circula, iar celalalt sa nu se simta nici sufocat, nici ignorat. Pentru ca tu esti Important si Valoros, iar daca tu te simti asa ceilalti te vor simti la fel.
Din fericire adultii nu mor daca sunt respinsi sau abandonati. Cand cea mai teribila frica devine realitate, ea inceteza sa mai fie cea mai mare frica, isi pierde puterea.
Esentiala este increderea in tine insuti., increderea ca indiferent ce fac ceilalti Tu poti face fata. Daca partenerul te dezamageste, te vei simti groaznic o vreme, dar nu te vei simti groaznic toata viata. Increderea inseamna sa-ti asumi riscuri chiar daca stii ca rezultatele nu-ti vor placea de fiecare data, fiinca fiecare dezamagire este un mod de a te dezvolta.
Intimitatea si romantismul nu sunt unul si acelasi lucru. Adevarata intimitate necesita granite ferme si provocari constante. Timpul petrecut separat este esential pentru dezvoltare personala, care este de asemenea esentiala pentru dezvoltarea relatiei. O relatie in care nu exista intimitate, dezvoltare personala si evolutie nu poate fi o relatie sanatoasa.
Daca ai facut in relatie un acord afectiv de genul « Promit sa nu te pun la incercare daca si tu promiti sa nu ma pui la incercare » e ca si cum ai fi de de acord sa primesti somaj afectiv si sa fii iubit neconditionat, astfel incat sa nu fii nevoit niciodata sa-ti redeschizi ranile, ignorand asfel o parte din tine. Ideea este ca aceasta parte sanatoasa din tine la un moment dat se va simti jefuita daca acest acord va domina, pentru ca a nu-ti provoca partenerul inseaman a nu-ti pasa, iar daca nu-ti pasa inseamna ca renunti la el, iar asta este o forma de abandon afectiv ! Intimitatea este curajul de impartasi cu celalalt toate sentimentele, temerile, fricile, nevoile si granitile relatiei, pentru ca doar asa vei putea fi tu insuti.
Iubirea nu inseamna compromis, sacrificiu sau acceptare neconditionata, Iubirea inseamna Curaj, curajul de a fi Tu insuti !”
sursa :http://nlpexplorer.wordpress.com/2009/07/24/dependenta-de-iubire-si-evitarea-iubirii/
duminică, 15 noiembrie 2009
AFECTIUNEA
Vorbim despre afectiune, lucru fara de care nu poate exista nici o relatie intima solida.Insa afectiunea, la fel ca mai toate nevoile, inseamna altceva pentru fiecare om.
Barbatii au nevoie de implinire sexuala, tovarasie relationala, o sotie atragatoare, de sprijin casnic si admiratie.
Femeile au nevoie de afectiune, de conversatie, sinceritate si deschidere, sprijin financiar si angajare familiala.
Deosebirile sunt edificatoare.Principala nevoie a femeii este afectiunea, pe cand principala nevoie a barbatului este implinirea sexuala .Bineinteles nu putem generaliza,este doar un punct de vedere personal.
Nevoia de tandrete fizica este clara pentru ambele sexe, dar fiecare o obtine in alte moduri.
O prietena imi povestea odata ca la un moment dat sotul nu-i mai acorda afectiune si din aceasta cauza, fara sa vrea, se simtea pur si simplu atrasa ca de un curent puternic intr-o relatie cu un coleg de serviciu-acesta nu facea altceva decat sa o imbratiseze cu regularitate. Ce se intamplase ? Sa nu fi insemnat legamantul cununiei nimic pentru ea? Abia astepta ocazia sa-si insele sotul? Nici pomeneala! Ea era atat de flamanda de afectiune, incat imbratisarile aproape au convins-o sa accepte relatia extraconjugala!
Daca esti barbat, tine minte ca pentru o femeie afectiunea inseamna ceea ce inseamna apa pentru o planta -in lipsa afectiunii, ea va inceta realmente sa mai functioneze. Imbratiseaz-o si sarut-o de fiecare data cand pleci de acasa si cand te intorci. Da-i un telefon cand sunteti la distanta. Spune-i cat de mult inseamna pentru tine. Ofera-i flori, dulciuri, cadouri, felicitari. Nu uita niciodata de ziua ei si in nici un caz de aniversarea voastra. Pune la cale surprize. Ajut-o la treburile gospodaresti. Nu lasa niciodata sa vina seara fara sa-i spui ca o iubesti. Si nu uita niciodata ca afectiunea nu inseamna neaparat sex.
Nu-ti face griji daca nu-ti sta in fire sa fii tandru. Tine-o in brate si ascult-o cu tandrete. Fi bland cu ea, cauta sa o intelegi intotdeauna si vei vedea cat de valoroasa este tandretea pe care i-o aferi, pentru simplul fapt ca implineste o nevoie profunda a ei.
Daca esti femeie, tine minte-nevoia lui de afectiune este la fel de puternica pe cat este a ta, chiar daca o exprima astfel.Tine cont de nevoile pe care le-am prezentat pentru barbat-incarca neincetat bateria,,flamanda”a partenerului tau cu tandrete, verbal si fizic.
Cum incarci bateria relationala a partenerului?
In primul rand prin comunicare.
Comunicarea plina de iubire hraneste de fiecare data nevoile. Cu cat mai profunda si mai plina de miez este comunicarea, cu atat mai puternica este incarcarea. Uneori, oamenii spun pur si simplu ce le vin prin minte si inteleg cu adevarat ce au rostit abia dupa ce partenerul le parafrazeaza spusele prin intermediul ascultarii si/sau al folosirii de imagini verbale afective. Abilitatile respective ilustreaza esenta ascultarii,intelegerii si validarii.
In al doilea rand foloseste umorul intr-un mod plin de consideratie. Ori de cate ori se poate fi vesel, senin si amuzant, fa-ti partenerul sa rada.
Adu-ti aminte in fiecare zi cat de pretios este partenerul tau si spune-le asta si celorlalti membri ai familiei. Daca partenerul nu este cea mai de pret persoana din viata ta, ia decizia constienta de a-i acorda mai multa pretuire in sufletul tau. Ridica acea valoare la cel mai inalt nivel.
Imblanzeste-ti vorbele, mai cu seama daca abordezi un subiect care ar putea sa determine o reactie puternica din partea partenerului. Nu da vina pe partener sau pe alti membri ai familiei pentru ceea ce simti. Tu hotarasti trairile afective pe care le ai, prin metodele de gandire si prin alegerile pe care le-ai facut pana in momentul de fata. Simtamintele urmeaza intotdeauna actiunilor, alegerilor si modului de gandire.
Mangaie-i pe cei dragi! Scalda-i in iubire pe cei dragi, spune-le ce simti cu regularitate, atinge-ti bland partenerul.
Planifica momente vesele in viitor! Planuieste-le, chiar daca nu ajungi sa pui in practica decat o parte din ele. In general, femeile se bucura mai mult sa croiasca planuri decat sa le concretizeze. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa dai curs planurilor facute, dar tine minte ca din alcatuirea lor se nasc amuzamentul si incarcatura pozitiva.
Iesi din rolul tau obisnuit! Daca esti om de afaceri, incearca sa-ti surprinzi iubita/sotia facand curatenie in casa. De multe ori am auzit femei care au spus ca a-si vedea sotul facand curat in casa le incita mai mult decat orice.
Pastreaza o atitudine senina! Joaca-te, vorbeste despre copii, discuta subiecte vesele si fa daruri. Daca nu poti oferi un dar material, ofera unul fizic. Incurajeaza-ti partenerul sa-si exprime nevoile si procedeaza si in cazul tau la fel. Apoi, nu obosi sa hranesti trebuintele fundamentate ale partenerului.
In sfarsit, creati ,,elemente pozitive, care hranesc relatia si intimitatea”si pentru a evita,,elementele negative, care le secatuiesc”afectiunea, intelegerea, ascultarea, exprimarea deschisa si sincera, comunicarea si implicarea, cooperarea, acceptarea, toleranta, amuzamentul si umorul, consideratia si elogierea partenerului, tandretea, purtarea grijulie, iertarea, validarea si empatia.
Daca simtiti, urmati toate aceste indemnuri si nu numai ca veti ajunge la cel mai profund nivel al intimitatii, veti descoperi si o modalitate de a ramane acolo
sursa: http://www.psihoblog.ro/?p=176
Barbatii au nevoie de implinire sexuala, tovarasie relationala, o sotie atragatoare, de sprijin casnic si admiratie.
Femeile au nevoie de afectiune, de conversatie, sinceritate si deschidere, sprijin financiar si angajare familiala.
Deosebirile sunt edificatoare.Principala nevoie a femeii este afectiunea, pe cand principala nevoie a barbatului este implinirea sexuala .Bineinteles nu putem generaliza,este doar un punct de vedere personal.
Nevoia de tandrete fizica este clara pentru ambele sexe, dar fiecare o obtine in alte moduri.
O prietena imi povestea odata ca la un moment dat sotul nu-i mai acorda afectiune si din aceasta cauza, fara sa vrea, se simtea pur si simplu atrasa ca de un curent puternic intr-o relatie cu un coleg de serviciu-acesta nu facea altceva decat sa o imbratiseze cu regularitate. Ce se intamplase ? Sa nu fi insemnat legamantul cununiei nimic pentru ea? Abia astepta ocazia sa-si insele sotul? Nici pomeneala! Ea era atat de flamanda de afectiune, incat imbratisarile aproape au convins-o sa accepte relatia extraconjugala!
Daca esti barbat, tine minte ca pentru o femeie afectiunea inseamna ceea ce inseamna apa pentru o planta -in lipsa afectiunii, ea va inceta realmente sa mai functioneze. Imbratiseaz-o si sarut-o de fiecare data cand pleci de acasa si cand te intorci. Da-i un telefon cand sunteti la distanta. Spune-i cat de mult inseamna pentru tine. Ofera-i flori, dulciuri, cadouri, felicitari. Nu uita niciodata de ziua ei si in nici un caz de aniversarea voastra. Pune la cale surprize. Ajut-o la treburile gospodaresti. Nu lasa niciodata sa vina seara fara sa-i spui ca o iubesti. Si nu uita niciodata ca afectiunea nu inseamna neaparat sex.
Nu-ti face griji daca nu-ti sta in fire sa fii tandru. Tine-o in brate si ascult-o cu tandrete. Fi bland cu ea, cauta sa o intelegi intotdeauna si vei vedea cat de valoroasa este tandretea pe care i-o aferi, pentru simplul fapt ca implineste o nevoie profunda a ei.
Daca esti femeie, tine minte-nevoia lui de afectiune este la fel de puternica pe cat este a ta, chiar daca o exprima astfel.Tine cont de nevoile pe care le-am prezentat pentru barbat-incarca neincetat bateria,,flamanda”a partenerului tau cu tandrete, verbal si fizic.
Cum incarci bateria relationala a partenerului?
In primul rand prin comunicare.
Comunicarea plina de iubire hraneste de fiecare data nevoile. Cu cat mai profunda si mai plina de miez este comunicarea, cu atat mai puternica este incarcarea. Uneori, oamenii spun pur si simplu ce le vin prin minte si inteleg cu adevarat ce au rostit abia dupa ce partenerul le parafrazeaza spusele prin intermediul ascultarii si/sau al folosirii de imagini verbale afective. Abilitatile respective ilustreaza esenta ascultarii,intelegerii si validarii.
In al doilea rand foloseste umorul intr-un mod plin de consideratie. Ori de cate ori se poate fi vesel, senin si amuzant, fa-ti partenerul sa rada.
Adu-ti aminte in fiecare zi cat de pretios este partenerul tau si spune-le asta si celorlalti membri ai familiei. Daca partenerul nu este cea mai de pret persoana din viata ta, ia decizia constienta de a-i acorda mai multa pretuire in sufletul tau. Ridica acea valoare la cel mai inalt nivel.
Imblanzeste-ti vorbele, mai cu seama daca abordezi un subiect care ar putea sa determine o reactie puternica din partea partenerului. Nu da vina pe partener sau pe alti membri ai familiei pentru ceea ce simti. Tu hotarasti trairile afective pe care le ai, prin metodele de gandire si prin alegerile pe care le-ai facut pana in momentul de fata. Simtamintele urmeaza intotdeauna actiunilor, alegerilor si modului de gandire.
Mangaie-i pe cei dragi! Scalda-i in iubire pe cei dragi, spune-le ce simti cu regularitate, atinge-ti bland partenerul.
Planifica momente vesele in viitor! Planuieste-le, chiar daca nu ajungi sa pui in practica decat o parte din ele. In general, femeile se bucura mai mult sa croiasca planuri decat sa le concretizeze. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa dai curs planurilor facute, dar tine minte ca din alcatuirea lor se nasc amuzamentul si incarcatura pozitiva.
Iesi din rolul tau obisnuit! Daca esti om de afaceri, incearca sa-ti surprinzi iubita/sotia facand curatenie in casa. De multe ori am auzit femei care au spus ca a-si vedea sotul facand curat in casa le incita mai mult decat orice.
Pastreaza o atitudine senina! Joaca-te, vorbeste despre copii, discuta subiecte vesele si fa daruri. Daca nu poti oferi un dar material, ofera unul fizic. Incurajeaza-ti partenerul sa-si exprime nevoile si procedeaza si in cazul tau la fel. Apoi, nu obosi sa hranesti trebuintele fundamentate ale partenerului.
In sfarsit, creati ,,elemente pozitive, care hranesc relatia si intimitatea”si pentru a evita,,elementele negative, care le secatuiesc”afectiunea, intelegerea, ascultarea, exprimarea deschisa si sincera, comunicarea si implicarea, cooperarea, acceptarea, toleranta, amuzamentul si umorul, consideratia si elogierea partenerului, tandretea, purtarea grijulie, iertarea, validarea si empatia.
Daca simtiti, urmati toate aceste indemnuri si nu numai ca veti ajunge la cel mai profund nivel al intimitatii, veti descoperi si o modalitate de a ramane acolo
sursa: http://www.psihoblog.ro/?p=176
vineri, 13 noiembrie 2009
Nu-ti fie teama sa incepi o noua viata!
Fie azi prima zi din noua ta viata!
Unii oameni se trezesc in fiecare dimineata simtindu-se deziluzionati si coplesiti. Cand se privesc in oglinda, toate esecurile si dezamagirile le revin in gand.
Acest lucru se intampla cu precadere acelora care au in jurul lor oameni incarcati cu energie negativa.
Nici prin gand nu le trece ca au inauntrul lor puterea de a schimba toate aceste si de a incepe efectiv sa traiasca si sa se bucure de viata. Simt ca nu sunt suficient de puternici pentru a schimba acel ceva din viata lor care nu functioneaza cum trebuie.
Viata este insa ce faci tu din ea. Fiecare dintre noi avem forta de a ne face visurile sa devina realitate. Uneori este necesar doar un stop de creativitate si incurajare, dar daca vrei ceva din tot sufletul, orice este posibil.
Primul pas in a incepe o noua viata este sa reflectezi asupra acelor momente din viata cand te-ai simtit cu adevarat fericit. Deseori, ne revin astfel amintiri din copilarie, precum fugaritul fluturilor, joaca in nisip, inaltatul unui zmeu, inotatul sau jocul cu animalele. Fiecare dintre noi are niste lucruri in viata care ii aduc fericire, sau i-au adus la un anumit moment. Daca iti face placere sa citesti, sunt atatea posibilitati in alegerea unei carti care sa te ajute sa te lamuresti ce ar trebui sa faci cu viata ta si cum sa ti implinesti visurile. “Wishcraft” , de Barbara Sher, este una dintre aceste carti. Fiecare dintre noi merita sa se trezeasca in fiecare zi simtindu-se fericit si crezand copilareste ca lumea este un loc frumos si fericit.
Cheia este sa te gandesti la ce anume trebuie schimbat in viata ta, iar daca schimbarea ce trebuie facuta este legata de cariera, sa stii ca ai puterea inauntrul tau de a reusi.
Al doilea pas este sa te decizi care sunt scopurile tale. Vrei sa ai o familie fericita? Cheia este sa inlaturi toate influentele negative din cercul tau familiar. Daca ceilalti membri ai familiei sunt sursa de energie negativa si de conflicte, nu-ti fie frica sa mergi mai departe. Mult prea des oamenii se simt obligati sa ramana aproape de familiile lor, in loc sa-si intinda aripile si sa-si traiasca propria viata. Daca te simti captiv intr-un loc de munca sau o cariera pe care le urasti , gaseste ceva diferit. Nu renunta la idealurile tale doar pentru ca par imposibile sau egoiste.
O data ce te-ai decis care sunt obiectivele tale, asterne pe hartie persoanele al caror ajutor ti-ar fi de folos. Contacteaza persoane care au relatii in diferite domenii de lucru, care iti pot facilita o legatura catre o noua locuinta sau ce altceva simti ca ai nevoia se schimbi. Oamenii sunt in general bucurosi sa-i ajute pe altii sa-si indeplineasca visurile si obiectivele. Ar putea fi chiar necesar sa o iei de la capat cu studiile (chiar daca ai 30 de ani!) si sa reinnoiesti vechile priceperi sau sa capeti unele noi. Un imprumut studentesc poate fi o idee buna daca te gandesti sa-ti schimbi locuinta.
Urmatorul pas este sa iei o gura de aer si sa crezi in tine. O data ce ai inteles ce anume te face fericit, fa-ti un plan sa devina realitate. Sa traiesti cu frica si regret e acelasi lucru cu a nu trai deloc. Inceperea unei noi vieti este o aventura captivanta! O data ce ai pace in viata ta, este mult mai usor sa te concentrezi pe obiective. Este mai usor si sa gasesti curajul sa-ti urmaresti visurile. Nu lasa pe nimeni sa-ti rapeasca rasaritul sau sa te dea inapoi de la ceea ce iti doresti…
Sursa : http://www.e-psiho.ro/cum-sa-incepi-o-noua-viata
Unii oameni se trezesc in fiecare dimineata simtindu-se deziluzionati si coplesiti. Cand se privesc in oglinda, toate esecurile si dezamagirile le revin in gand.
Acest lucru se intampla cu precadere acelora care au in jurul lor oameni incarcati cu energie negativa.
Nici prin gand nu le trece ca au inauntrul lor puterea de a schimba toate aceste si de a incepe efectiv sa traiasca si sa se bucure de viata. Simt ca nu sunt suficient de puternici pentru a schimba acel ceva din viata lor care nu functioneaza cum trebuie.
Viata este insa ce faci tu din ea. Fiecare dintre noi avem forta de a ne face visurile sa devina realitate. Uneori este necesar doar un stop de creativitate si incurajare, dar daca vrei ceva din tot sufletul, orice este posibil.
Primul pas in a incepe o noua viata este sa reflectezi asupra acelor momente din viata cand te-ai simtit cu adevarat fericit. Deseori, ne revin astfel amintiri din copilarie, precum fugaritul fluturilor, joaca in nisip, inaltatul unui zmeu, inotatul sau jocul cu animalele. Fiecare dintre noi are niste lucruri in viata care ii aduc fericire, sau i-au adus la un anumit moment. Daca iti face placere sa citesti, sunt atatea posibilitati in alegerea unei carti care sa te ajute sa te lamuresti ce ar trebui sa faci cu viata ta si cum sa ti implinesti visurile. “Wishcraft” , de Barbara Sher, este una dintre aceste carti. Fiecare dintre noi merita sa se trezeasca in fiecare zi simtindu-se fericit si crezand copilareste ca lumea este un loc frumos si fericit.
Cheia este sa te gandesti la ce anume trebuie schimbat in viata ta, iar daca schimbarea ce trebuie facuta este legata de cariera, sa stii ca ai puterea inauntrul tau de a reusi.
Al doilea pas este sa te decizi care sunt scopurile tale. Vrei sa ai o familie fericita? Cheia este sa inlaturi toate influentele negative din cercul tau familiar. Daca ceilalti membri ai familiei sunt sursa de energie negativa si de conflicte, nu-ti fie frica sa mergi mai departe. Mult prea des oamenii se simt obligati sa ramana aproape de familiile lor, in loc sa-si intinda aripile si sa-si traiasca propria viata. Daca te simti captiv intr-un loc de munca sau o cariera pe care le urasti , gaseste ceva diferit. Nu renunta la idealurile tale doar pentru ca par imposibile sau egoiste.
O data ce te-ai decis care sunt obiectivele tale, asterne pe hartie persoanele al caror ajutor ti-ar fi de folos. Contacteaza persoane care au relatii in diferite domenii de lucru, care iti pot facilita o legatura catre o noua locuinta sau ce altceva simti ca ai nevoia se schimbi. Oamenii sunt in general bucurosi sa-i ajute pe altii sa-si indeplineasca visurile si obiectivele. Ar putea fi chiar necesar sa o iei de la capat cu studiile (chiar daca ai 30 de ani!) si sa reinnoiesti vechile priceperi sau sa capeti unele noi. Un imprumut studentesc poate fi o idee buna daca te gandesti sa-ti schimbi locuinta.
Urmatorul pas este sa iei o gura de aer si sa crezi in tine. O data ce ai inteles ce anume te face fericit, fa-ti un plan sa devina realitate. Sa traiesti cu frica si regret e acelasi lucru cu a nu trai deloc. Inceperea unei noi vieti este o aventura captivanta! O data ce ai pace in viata ta, este mult mai usor sa te concentrezi pe obiective. Este mai usor si sa gasesti curajul sa-ti urmaresti visurile. Nu lasa pe nimeni sa-ti rapeasca rasaritul sau sa te dea inapoi de la ceea ce iti doresti…
Sursa : http://www.e-psiho.ro/cum-sa-incepi-o-noua-viata
Pets..:)
Animalele de casa, numite si la noi “pets” au insa o influenta enorma asupra sanatatii si bunei noastre dispozitii.
Este nevoie sa petrecem doar 15-30 de minute pe zi in compania unei pisici sau a unui caine ca sa fim mai putin nervosi sau stresati.
In organismul nostru se petrec reactii hormonale, ducand la cresterea de serotonina, hormonul starii de bine. Prezenta animalelor de companie in viata nostra s-a dovedit a fi benefica si pentru sanatate; tensiunea, colesterolul si ritmul cardiac sunt reglate cumva de animalute.
Un studiu facut timp de 20 de ani in SUA arata ca detinatorii de pisici au inima mai protejata cu 60 % decat cei care nu au animale, riscul de infarct fiind mult diminuat. Psihologii recomanda celor care sufera de depresie sa-si cumpere un pet, iar daca vrem sa facem miscare in aer liber, cainii sunt companionii perfecti. Ba chiar o rasa de caine fara par din Mexic este folosita pentru tratamentul diferitelor afectiuni umane care necesita caldura. Pur si simplu cainele este dresat sa stea peste organul care trebuie tratat.
In plus, copiii care cresc in case alaturi de animele, dezvolta mult mai rar alergii, astm, au un sistem imunitar mult mai puternic si un comportament mult mai bland si mai responsabil.
Este nevoie sa petrecem doar 15-30 de minute pe zi in compania unei pisici sau a unui caine ca sa fim mai putin nervosi sau stresati.
In organismul nostru se petrec reactii hormonale, ducand la cresterea de serotonina, hormonul starii de bine. Prezenta animalelor de companie in viata nostra s-a dovedit a fi benefica si pentru sanatate; tensiunea, colesterolul si ritmul cardiac sunt reglate cumva de animalute.
Un studiu facut timp de 20 de ani in SUA arata ca detinatorii de pisici au inima mai protejata cu 60 % decat cei care nu au animale, riscul de infarct fiind mult diminuat. Psihologii recomanda celor care sufera de depresie sa-si cumpere un pet, iar daca vrem sa facem miscare in aer liber, cainii sunt companionii perfecti. Ba chiar o rasa de caine fara par din Mexic este folosita pentru tratamentul diferitelor afectiuni umane care necesita caldura. Pur si simplu cainele este dresat sa stea peste organul care trebuie tratat.
In plus, copiii care cresc in case alaturi de animele, dezvolta mult mai rar alergii, astm, au un sistem imunitar mult mai puternic si un comportament mult mai bland si mai responsabil.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
