Limbajul pozitiv = sanatate

Refuzaţi să fiţi neajutorat



După o stare de oboseală care durează de luni întregi, sa spunem ca medicul descoperă că suferiţi de o boală rară a măduvei osoase, în urma unui tratament intensiv, cu sute de transfuzii, doctorul vă spune că ştiinţa medicală nu mai poate face nimic ca să vă prelungească viaţa.

Daca spuneţi cu voce tare:
„Asta este. Dacă medicii nu mai au nici o speranţă în ce mă priveşte, cred că trebuie să renunţ si eu. Ce rost ar avea să mai lupt? Sufăr şi o să mor oricum. Mă dau bătut."

Apoi spuneţi:
„Nu accept asta. Situaţia mea nu e fără ieşire. Pot să duc o viaţă mai bună, dacă nu mai lungă, si o voi face."

Care dintre cei doi pacienţi va descoperi că starea lui s-a îmbunătăţit? Cine are şanse în lupta cu boala?

„Noua viaţă" a lui Michael Ballard a început atunci cînd medicul lui, George P. Konok, doctor în medicină, i-a spus:

„Eu o să încep tratamentul de la gît în jos. Tu va trebui să-1 termini de la gît în sus."

Michael era un director de succes din Ontario, Canada, care vindea produse ambalate prin reţeaua magazinelor Hallmark din zona sa.

S-a îmbolnăvit si a fost diagnosticat ca suferind de o maladie inflamatorie a intestinelor, cunoscută sub numele de colită.

O parte dintre simptomele aces¬tei boli sînt de ordin emoţional: anxietate, panică şi jenă. Faptul că oricînd „poţi avea un accident" nu e în măsură să-ţi sporească încrederea în tine.
Partea cea mai proastă a fost că un binecunoscut cadru medical i-a spus: „Nu se poate face nimic pentru boala ta."

Colita poate avea o urmare de-a dreptul sinistră: deseori ea precede cancerul, în curînd, Michael a descoperit că avea o tumoare intestinală în apropierea ficatului. Medicii l-au avertizat că următoarele organe afectate puteau fi glandele limfatice, iar pentru bolnavii de cancer, de obicei acesta este începutul sfîrsitului.
Împreună cu noul lui diagnostic a primit însă si o bine-cuvîntare, în persoana noului său medic, Dr. Konok.

Acesta a tras o tablă de scris langă patul lui Michael si i-a oferit o „lecţie" serioasă, făcînd o diagramă a diverselor organe afectate, arătîndu-i lui Michael ce-ar fi putut face chirurgii şi explicîndu-i cum funcţiona chimioterapia. După o expli¬caţie atentă si la obiect a situaţiei curente a lui Michael, a ajuns la prognoză. A aruncat creta în aer şi i-a spus:

„Pot să-ţi spun care sînt şansele conform textelor medicale, dar vreau să ştii că si tu îţi creezi propriile şanse. Nu pot să-ţi garantez că-ti vei prelungi viaţa. Pot să-ti garantez în mod absolut că vei duce o viaţă mai împlinită, dacă alegi asta. Cand vei începe chimioterapia, o să ai de-a face cu efecte se-cundare. Dacă le vei considera ca făcînd parte din procesul de vindecare va fi mult mai bine decît dacă le vei considera un lucru care-ti face şi mai mult rău.

Eu te voi trata de la gît în jos. Treaba ta este să te tratezi de la gît în sus."


Tratamentul lui Michael a început: a fost supus la trei operaţii. După cea de-a treia, care ar fi trebuit să fie ultima etapă, a fost informat că operaţia dăduse greş; cancerul continua să prolifereze.

Michael folosise întotdeauna un limbaj pozitiv în viaţa profesională, însă acum, pus în faţa celei mai dure „com¬petiţii" din viaţa lui, folosea un limbaj negativ, acceptînd evaluările medicilor care socoteau că situaţia lui e „fără speranţă". Cînd ei îi spuneau „Nu poţi schimba lucrurile", el îi credea.

În acel moment, Michael Ballard a decis că tehnicile care-i asiguraseră reuşita în competiţiile legate de vînzări erau cea mai valoroasă speranţă în competiţia pentru viaţă.


Întorcîndu-se acasă între două tratamente, şi-a cumpă¬rat o pereche de pantofi sport, pe care să-i folosească atunci cînd se va face bine.

Asculta muzică pozitivă, cum ar fi The Rainbow Connection şi tema din filmul Rocky. Se plimba în jurul casei încălţat cu noii săi pantofi sport şi citea pasaje¬le preferate din The Best of Success (Cele mai mari reuşite).

Michael a făcut un uriaş pas înainte atunci cînd a început să aplice în beneficiul propriei sănătăţi aptitudinile pe care le dobîndise şi le folosise în afaceri.
În prezent, medicul spune că Michael Ballard este „pri¬mejdios de sănătos. Este capabil să sară peste clădiri înal¬te dintr-un singur salt, si chiar peste cele foarte înalte, dacă îşi ia avant."

De opt ani de zile nu mai are nici urmă de cancer si a ales să nu mai aibă niciodată.
Michael Ballard are acum o nouă profesie.

Ţine seminarii despre folosirea unui limbaj pozitiv pentru a-i ajuta pe oamenii bolnavi să se vindece.

Intenţia lui este ca medicii şi asistentele medicale să devină conştienţi de efectele distrugătoare pe care le poate avea limbajul lor asupra pacienţilor îngrijoraţi — şi ce foloase enorme poate aduce un limbaj pozitiv.
Michael explică faptul că tehnicile şi cuvintele pe care le-a folosit el nu vor funcţiona pentru toată lumea. Pacien¬ţii comentează deseori:
„Michael, nu pot să spun ce ai spus tu. Nu mi se potriveşte."

El răspunde:

„Bine, atunci spune-o cu propriile tale cuvinte, dar păstrează spiritul. Repetă afirmaţiile pozitive po¬trivite pentru tine.

Spune măcar «Da, pot.» Nu lăsa pe nimeni — medic sau nu — să-ţi spună că situaţia ta e fără speranţă, în orice moment poţi să-ti creezi o viată mai bună, chiar dacă nu poţi schim¬ba durata ei."

Dacă sînteţi deja ameninţat de o boală gravă, vă rog să nu renunţaţi. Puteţi lupta. Aşteptările dumneavoastră po¬zitive vă vor îmbunătăţi calitatea vieţii.

Notă succintă

Ce puteţi face acum:

Dacă vă simţiţi bolnav, combinaţi îngrijirea medicală cu propriul dumneavoastră efort: folosiţi-vă limbajul pentru a promova o atitudine pozitivă şi a întări capacitatea naturală de luptă a trupului împotriva bolii.

În loc să spuneţi:
„Nu pot să lupt cu asta. Situaţia mea e fără speranţă. Aşa mi-a spus doctorul",
spuneţi:

„Pot să duc o viată mai bună si aşa voi face. Doctorul nu ştie cît sînt de puternic."
În loc să spuneţi:

„Sunt într-o situaţie fără ieşire; nu pot schimba nimic",

spuneţi:

„Pot să-mi îmbunătăţesc calitatea vieţii."

sursa: George L Walter

Profetiile autorealizatoare

Profeţiile cu privire la propria persoană se împlinesc

După ce v-aţi obişnuit, în sfîrşit, cu sistemul telefonic folosit în departamentul dumneavoastră, sînteţi transferat într-o altă clădire, unde se foloseşte un sistem total diferit.

Spuneţi cu voce tare:


„Nu se poate! Nu sînt în stare să învăţ toate caracte¬risticile astea. Probabil o să-mi ia luni întregi ca să-mi intru în mînă. Parcă nu era destul de greu să preiau poşta vocală şi să fac transferuri de pe ve¬chiul meu telefon. Nu voi reuşi să învăţ niciodată un sistem de comenzi complet nou."


Apoi spuneţi:

„M-am familiarizat cu telefoanele pe care le folo¬seam înainte şi acum mă voi descurca la fel de bine şi cu noul sistem. Voi învăţa cu ajutorul colegilor mei si voi ţine la îndemînă o broşură cu instruc¬ţiuni."

Cine pare condamnat să-i descurajeze pe apelanţi şi să încurce transferurile la noul său telefon? Cine se va fami¬liariza rapid cu noul sistem?

Într-un fel sau altul, în ultimii cîţiva ani m-am convins pe mine însumi că stau foarte prost cu simţul de orientare.

Cel mai curios este faptul că am călătorit foarte mult, în cea mai mare parte a lumii, fără să mă rătăcesc vreodată.

Am făcut autostopul de la Nairobi la Cape Town, m-am aventurat pe culmile din Noua Guinee şi am bătut potecile incaşe nemarcate din Anzi.

Intotdeauna am ajuns fără probleme la destinaţia propusă.
Însă de curînd am ajuns binecunoscut pentru „talen¬tul" de a mă rătăci în oraşul meu natal.

Nu demult, priete¬nii noştri Lou şi Vanna Novak ne-au invitat la cină la ei acasă, la doar 25 de minute de noi. înainte de a pleca, am sunat-o pe Vanna şi i-am spus:
„Ştiu că am mai fost la voi de două ori, dar cred că ar fi bine să-mi spui din nou pe unde s-o iau. Ştii că mă rătăcesc întotdeauna."

În timp ce-mi notam instrucţiunile, nu m-am ostenit să verific detaliile, fiindcă oricum mă aşteptam să mă rătă¬cesc.
Fireşte, cu o jumătate de oră mai tîrziu decît ora la care eram aşteptaţi, i-am sunat din maşină.

„Lou, ne-am rătăcit. N-am idee ce s-a întîmplat. Am căutat podul Magnolia Street, aşa cum a spus Vanna, dar am ajuns pe podul Ballard şi acum nici măcar nu mai sînt sigur pe ce parte a canalului trebuie să fim. întotdeauna mă rătăcesc cînd vin la tine."

Mă simţeam atît de prost.

Fetiţa noastră urla în scaunul ei din maşină, iar soţia mea, Julie, şedea în spate, încercînd s-o potolească şi certîndu-mă pentru că încurcasem in¬strucţiunile Vannei. în cele din urmă, am ajuns (cu o întîr-ziere de 45 de minute), dar numai după ce Lou m-a „dirijat" prin telefon.

A fost asemenea uneia dintre scenele acelea din filmele vechi, în care pilotul unui mic avion are un atac de cord şi pasagerul lui reuşeşte să aducă avionul pe pă-mînt, urmînd instrucţiunile turnului de control.

În drum spre casă, Julie a subliniat faptul că eu mă „programasem" de la început să mă rătăcesc. Nici nu ar fi fost posibil să nu mă rătăcesc, îi programasem pentru acest rezultat pe Lou şi Vanna, precum si pe mine însumi, prin formularea:

„întotdeauna mă rătăcesc."


Am o busolă, sînt deştept, am o hartă detaliată şi mă pricep să vorbesc cu oamenii. Nu există nici un motiv lo¬gic pentru care m-as rătăci.

De ce să-mi limitez capacităţi¬le în mod artificial?

Chiar din acel moment, m-am hotărît să nu mai spun „Mă rătăcesc întotdeauna." în schimb, as¬cult instrucţiunile cu atenţie, iau notiţe clare şi spun: „O să-1 găsesc uşor."

Care sînt limitările pe care vi le autoimpuneţi?

La ce anume v-aţi convins pe dumneavoastră înşivă că nu vă pricepeţi?

Ce mituri perpetuaţi, spunîndu-le celorlalţi că nu aveţi anumite aptitudini?

„Cînd trebuie să repar ceva, parcă aş avea două mîini stingi."

„Nu sînt în stare să gătesc."

„Să învăţ franceza? Nici măcar nu pot pronunţa nu¬mele vinurilor din California. N-am defel talent la limbi străine."

Astăzi, în timp ce scriam, m-am hotărît să-mi deblochez talentul de a-mi găsi drumul, oriunde m-aş afla.

Vă invit şi pe dumneavoastră ca atunci cînd citiţi această pa¬gină să luaţi hotărîrea de a vă pune în valoare cît mai mul¬te abilităţi.
Nu vă mai spuneţi dumneavoastră şi celorlalţi Că „nu vă pricepeţi" la ceva;

ci descoperiţi cît de bine vă pricepeţi.

Notă succintă

Ce puteţi face acum:

Înlocuiţi expresiile dumneavoastră obişnuite care vă autolimitează cu afirmaţii care vă dau putere,
în loc să spuneţi:

„Niciodată n-am fost bun la matematică.

Nu mă prea pricep la cifre. Niciodată nu ştiu cum se calcu¬lează procentele, nici măcar cu un calculator",

spuneţi:

„Mă descurc bine la multe lucruri legate de mate¬matică. Voi trece pe la bibliotecă şi îmi voi reîm¬prospăta memoria în ce priveşte calculele elementare pe care le-am uitat, cum ar fi calculele cu pro¬cente."

În loc să spuneţi:

„Nu mă pricep la asta",

spuneţi:

„Mă străduiesc să devin mai bun la asta."

sursa: Geroge L Walter - "INFLUENTA LIMBAJULUI POZITIV