Existentialismul - postulate

12 teme principale ale gândirii existențialiste

(după E. Mounier, Introduction aux existentialismes, éd. Gallimard, 1962. Vezi și Jean-Paul Sartre, Existențialismul este un umanism)

Contingența ființei umane
Ființa umană nu este o ființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur și simplu, este o ființă de prisos.

Neputința rațiunii.
Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina destinul.

Devenirea ființei umane.
Existențialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.

Fragilitatea ființei umane.
Sunt mereu expus propriului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă umană, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasă care ne însoțește existența.

Alienarea.
Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.

Finitudinea și urgența morții.
Filozofii existențialiști reacționează hotărât împotriva tendinței noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existența noastră e finită și se îndreaptă către moarte.

Singurătatea și secretul.
Fiecare ființă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalți.

Neantul.
Existențialiștii atei subliniază ideea că omul este o ființă-a-neantului, el survine din neant și se îndreaptă către el.

Devenirea personală.
Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și conștientă.

Angajarea.
Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport cu destinul său și cu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalți.

Celălalt.
Omul constată că în realitate nu este singur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe; ființa umană este ființa-împreună (Mitsein, cf. Heidegger).

Viața expusă.
Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți

sursa: Wikipedia

Reflecta la viata ta - tu pentru cine traiesti?

Nu te-ai intrebat niciodata de ce, de fapt, iti exerciti profesia si nu ai emigrat, ca stramosii tai? De ce ai vrut sa faci cariera - pentru tine sau pentru a te impune in fata tatalui, a familiei sau a mediului?

Intreaba-te : CINE SUNT EU?

CE SIMT, CE AS PREFERA SA FAC si ce-mi spune "buna " mea educatie?

Profesia pe care o exercit azi o am pentru ca asa am vrut cu adevarat - prin urmare m-am decis pentru ea in mod cu totul constient - sau pentru ca nu a existat altceva, ori ca nu mi-a trecut prin minte ceva mai bun de facut, sau pentru ca asa a cerut familia?

Ce viata avem, traim viata noastra sau "ne traieste" ea pe noi?

Multi oameni nu mai cred in miracole, dar sunt surprinsi atunci cand isi rup un picior, cand isi pierd slujba, sau cand ii paraseste partenerul.

Explicatia consta in faptul ca pe ei nu-i intereseaza sa afle ce reprezinta viata. Ce-i drept, au recunoscut caile pe care se poate pasi prin viata, insa nu stiu care este sensul propriu-zis al vietii, de ce se afla ei aici , cine au fost ei intr-o perioada anterioara sau ce ii asteapta dupa disparitia fizica.Fiecare celula a organismului nostru poarta insine toate amintirile trecutului..



Viata, insa, este plina de miracole si ni le putem crea noi insine.


Jan Van Helsing