Legenda Psyche

Psyche a fost personificarea sufletului uman în mitologia greacă.


Eros și Psyche

Psyche era o tânără vestită pentru frumusetea ei care, datorită acestui fapt, și-a atras asupră-și gelozia Aphroditei.

Pentru a împlini porunca unui oracol, părinții lui Psyche au părăsit-o pe un munte înalt, de unde -spunea oracolul- avea să vină s-o ia de nevastă un monstru înspăimântător.

Într-adevăr, Psyche a fost luată de vânt și dusă într-un palat îndepărtat.
Acolo, un necunoscut care n-o întâlnea decât noaptea și al cărui chip în felul acesta Psyche nu putea să-l vadă, a făcut-o soția sa și stăpâna unor bogății nemăsurate.

Psyche a trăit astfel o vreme, fericită.

Condiția acestei fericiri era însă ca ea să nu caute să vadă, niciodată, chipul soțului iubit.

Împinsă de curiozitate, Psyche a încălcat însă legământul.

Odată, noaptea, ea a aprins în taină un opaiț și la lumina lui a văzut, în locul unui monstru îngrozitor, cum bănuia, un tânăr nespus de frumos care dormea alături de ea.
Zeul Eros -căci acesta era frumosul tânăr- mânios pe faptul că Psyche i-a încălcat porunca, a părăsit-o în acel moment, dispărând în văzduh.

Cuprinsă de disperare, Psyche a pornit atunci să cutreiere lumea pe urmele lui.
Dupăa multe căutări zadarnice, ea a poposit în palatul Aphroditei.

Acolo, zeița cea geloasă a pus-o la multe încercări și trude până în ziua când, făcându-i-se milă de nenorocirea ei, zeul Eros, care o iubea totuși, a luat-o cu sine pe Psyche în ceruri unde, cu voia lui Zeus, a făcut-o nemuritoare, trăind veșnic alături de ea.

Jumatatea

Mitul androginului

În Banchetul, Platon prezintă o explicație iubirii și formării acesteia.

Aici cititorul află ”mitul androginului”, povestit de un personaj al lui Platon.

După aceasta legendă, la început trăiau pe pământ ființe androgine.

Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.

Zeii se tem de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, îi despart.

Separați însă, părțile nu mai fac nimic.

Pe pământ domnește o letargie completă.

Tot mai mulți mor de tristețe și dor.

Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi.

Astfel este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume.

În acest fel oamenii iși petreceau viața căutându-și jumătatea.

Cei puțini norocoși care se găseau se contopeau formând ființa de odinioară.

Această idee este preluată și de scriitorul realist Liviu Rebreanu în romanul Adam si Eva, însă dintr-o altă perspectivă. Rebreanu se concentrează pe ideea sufletelor pereche.

Despărțirea o explică numai pe scurt: el vorbește de un atom spiritual în echilibru, datorită a doua principii din atom.

Când atomul se rupe în planul spiritual, acest echilibru este distrus.

Principiile se diferențiază și ajung pe planul material.

Aceasta are loc înainte de prima naștere.

În planul material, sufletul există, chiar mai mult, acesta nu se schimbă precum corpul fizic.

Acesta râvnește necontenit dupa starea de echilibru, astfel începe o căutare involuntară pentru jumătatea pierdută.

Dar Rebreanu consideră că o viața nu este de ajuns pentru aceasta misiune.

Dupa părerea lui o viața adevărata conține șapte vieți omenesti în care sufletele se caută neîncetat.
A șaptea viață aduce revelația: este sfârșitul vieții materiale, și-a regăsit jumătatea.
O asemenea bucurie aduce o scânteie aparte in ochii muribundului( numai pe pragul morții iși dă omul seama dacă a trăit in zadar sau nu).