A self-fulfilling prophecy is a prediction that, in being made, actually causes itself to become true. For example, in the stock market, if it is widely believed that a crash is imminent, investors may lose confidence, sell most of their stock, and actually cause the crash. Or, if a candidate in an election openly declares they do not believe they can win, this may increase voter apathy and result in poor support for their campaign.
Self-fulfilling prophecies are often seen as similar to the predestination paradox, in which a person travels back in time to prevent an event, but ends up causing it. These two phenomena differ on a key point however. A self-fulfilling prophecy is when a person with knowledge of future events alters his behaviour in a way that ends up causing these events. On the other hand, a predestination paradox is when a person with knowledge of past events goes back in time, and ends up causing the events.
joi, 12 noiembrie 2009
miercuri, 11 noiembrie 2009
PLACEBO...
Efectul Placebo
Efectul psihologic invinge orice medicament!
Ce inseamna "placebo"?
Este echivalentul unui cuvant ebraic si inseamna "voi placea". Are sensul si de agreabil, in sens de a promite ceva, intr-un fel cum ar fi asteptarea unui bolnav de a se simti bine dupa ce ia un medicament.
Placebo reprezinta o forma de medicament asemanatoare cu un alt medicament dar fara sa contina substanta activa a acestuia. A fost necesara conceperea unui astfel de medicament pentru a deosebi actiunea reala a lui si reactia psihica a bolnavului.
In unele cazuri, cand increderea unei persoane in pastile este maxima apar efecte somatice si psihice ale substantei inactive la pana la 90% din pacienti.
Un medicament cunoscut cu efect placebo este extraveralul. Are un impact mult mai mare pentru femei. Se pare ca autosugestia le ajuta, in acest caz, mai mult pe persoanele de sex feminin. Daca doresti sa te vindeci, esti optimista si increzatoare in tratament ai mult mai multe sanse decat cineva care este deprimat si vede doar partea neplacuta a lucrurilor.
Exista si situatii care sugereaza un efect Placebo fara ca acesta sa existe. Astfel, este posibil ca:
- spontan pacientii sa se simta mai bine, simptomele sa se amelioreaza.
- in cazul in care pacientii stiu despre ce experiment este vorba se poate sa spuna ca se simt mai bine doar ca sa nu "supere".
- sa apara fluctuatii ale simptomelor cand apar si dispar fara interventii.
Efectul nocebo
Efectul invers celui asteptat apare cand nu exista incredere in doctor, in medicament sau nicio speranta in privinta vindecarii. Tratamente care in trecut nu l-au ajutat pe pacient il fac pe acesta neincrezator in viitor si orice pastila ar lua o priveste cu neincredere. De asemenea, se poate ca acesta sa stie de administrarea unui medicament cu efect placebo si acest fapt sa-l determine sa nu reactioneze.
Efectul pseudoplacebo
Un bun exemplu pentru acest efect este momentul cand iei o pastila la inceput de tratament si imediat incepi sa te simti mai bine. Tot in aceasta categorie se incadreaza si alti agenti (nu medicamente) care actioneaza asupra organismului.
Medicamentul trebuie sa aiba:
- gust, sa aiba un gust specific medicamentului "inlocuit
SURSA: http://www.garbo.ro/articol/Sanatate/343/Efectul-Placebo.html
Efectul psihologic invinge orice medicament!
Ce inseamna "placebo"?
Este echivalentul unui cuvant ebraic si inseamna "voi placea". Are sensul si de agreabil, in sens de a promite ceva, intr-un fel cum ar fi asteptarea unui bolnav de a se simti bine dupa ce ia un medicament.
Placebo reprezinta o forma de medicament asemanatoare cu un alt medicament dar fara sa contina substanta activa a acestuia. A fost necesara conceperea unui astfel de medicament pentru a deosebi actiunea reala a lui si reactia psihica a bolnavului.
In unele cazuri, cand increderea unei persoane in pastile este maxima apar efecte somatice si psihice ale substantei inactive la pana la 90% din pacienti.
Un medicament cunoscut cu efect placebo este extraveralul. Are un impact mult mai mare pentru femei. Se pare ca autosugestia le ajuta, in acest caz, mai mult pe persoanele de sex feminin. Daca doresti sa te vindeci, esti optimista si increzatoare in tratament ai mult mai multe sanse decat cineva care este deprimat si vede doar partea neplacuta a lucrurilor.
Exista si situatii care sugereaza un efect Placebo fara ca acesta sa existe. Astfel, este posibil ca:
- spontan pacientii sa se simta mai bine, simptomele sa se amelioreaza.
- in cazul in care pacientii stiu despre ce experiment este vorba se poate sa spuna ca se simt mai bine doar ca sa nu "supere".
- sa apara fluctuatii ale simptomelor cand apar si dispar fara interventii.
Efectul nocebo
Efectul invers celui asteptat apare cand nu exista incredere in doctor, in medicament sau nicio speranta in privinta vindecarii. Tratamente care in trecut nu l-au ajutat pe pacient il fac pe acesta neincrezator in viitor si orice pastila ar lua o priveste cu neincredere. De asemenea, se poate ca acesta sa stie de administrarea unui medicament cu efect placebo si acest fapt sa-l determine sa nu reactioneze.
Efectul pseudoplacebo
Un bun exemplu pentru acest efect este momentul cand iei o pastila la inceput de tratament si imediat incepi sa te simti mai bine. Tot in aceasta categorie se incadreaza si alti agenti (nu medicamente) care actioneaza asupra organismului.
Medicamentul trebuie sa aiba:
- gust, sa aiba un gust specific medicamentului "inlocuit
SURSA: http://www.garbo.ro/articol/Sanatate/343/Efectul-Placebo.html
CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII
Cartea "Cele cinci limbaje ale iubirii", a aparut în 2000 şi îl are ca autor pe Gary Chapman. Este cunoscut în SUA mai ales prin seminariile pe problemele familiei pe care le conduce în întreaga ţară. În activitatea sa de consilier matrimonial, dr. Chapman îndrumă permanent cupluri căsătorite. Este autorul cărţilor de succes Spre o căsătorie înfloritoare, Speranţe pentru cei divorţaţi şi Cum se construiesc relaţiile interumane. Marele succes îl are cu seria Cele cinci limbaje ale iubirii." Iar cartea îşi merită pe bună dreptate titlul de "mare succes". Nu oferă cinci căi rapide de împlinire a unor vise, ci invită la un proces ce poate fi lung şi anevoios de cunoaştere a partenerului şi de întărire a comuniunii din cuplu.
Dacă este să o luăm pe firul cronologic al motivaţiei scrierii acestei cărţi, atunci trebuie să pornim de la metafora care l-a impresionat pe autor şi care expune un adevăr pe cât de simplu, pe atât de neglijat.
Metafora aparţine dr. Ross Campbell, psihiatru specializat în tratarea problemelor copiilor şi adolescenţilor: "În interiorul fiecărui copil, există un «rezervor afectiv» care de-abia aşteaptă să fie umplut cu iubire. Atunci când un copil se simte cu adevărat iubit, el se va dezvolta normal; dar când rezervorul este gol, copilul se va comporta în mod nedorit. În mare măsură, acest comportament necuviincios este motivat de dorinţa arzătoare de a umple «rezervorul iubirii»." Şi cum exemplele au puterea a sute de pagini de teorie, iată un exemplu concret povestit de Chapman:
"Îmi amintesc de Ashley care, la treisprezece ani, făcea deja tratament pentru o boală ce nu putea fi contractată decât sexual. Părinţii ei erau disperaţi. Erau furioşi pe Ashley, erau supăraţi pe şcoală, pe care o învinuiau pentru organizarea orelor de educaţie sexuală. Altfel, cum să fi făcut fetiţa una ca asta? - se întrebau ei.
De-a lungul conversaţiilor mele cu Ashley, ea mi-a povestit despre divorţul părinţilor săi pe când avea şase anişori. "Am crezut că tata a plecat de acasă pentru că nu mă iubea", mi-a zis ea. "Când mama mea s-a recăsătorit - aveam atunci zece ani - am simţit că ea avea acum pe cineva care s-o iubească, în vreme ce pe mine tot nu mă iubeşte nimeni. Îmi doream atât de mult să fiu iubită! L-am cunoscut pe băiatul acela la şcoală. Era mai mare decât mine, dar m-a plăcut. Nu-mi venea să cred. Era drăguţ cu mine şi, după o vreme, chiar am crezut că mă iubeşte. Nu voiam să fac dragoste, dar doream să fiu iubită."
"Rezervorul de iubire" al lui Ashley era gol de ani de zile. Mama ei şi tatăl ei vitreg îi satisfăcuseră nevoile imediate, dar nu-şi dăduseră seama de cumplita luptă afectivă ce se dădea în sufletul ei. Sigur că o iubeau pe Ashley şi chiar credeau că ea simte iubirea lor. Ei au descoperit abia când era prea târziu că, de fapt, nu vorbeau acelaşi limbaj afectiv cu Ashley.
Experienţa dramatică a lui Ashley pare a avea la bază faptul că "rezervorul de iubire" al ei era gol. Adevărata problemă este cum s-a golit acest "rezervor" şi, mai ales, cum s-ar putea umple el? O primă intuiţie o avem: fata avea nevoie să simtă iubire, pe când părinţii îi acordau cele necesare din punct de vedere material. "Nu vorbeau acelaşi limbaj afectiv".
Chapman a aflat răspunsul călătorind şi consiliind sute de cupluri din întreaga America. Evident, cuplurile apelează la consilier în momentele de criză şi nu în cele de bucurie, astfel că Chapman a recunoscut în fiecare caz rezervorul gol. Învăţându-i pe parteneri să descopere limbajul celuilalt, să vorbească pe limba celuilalt, a reuşit să salveze numeroase căsnicii. Aceasta nu înseamnă desigur că această carte se adresează exclusiv celor aflaţi în pragul divorţului; ea este utilă tuturor celor care cred că în relaţia cu partenerul (adică în primul rând soţul/soţia, dar nu numai, ci şi logodnicul/logodnica, mama, fratele etc) există loc pentru mai bine, sau este nevoie de mai bine.
Anii de observaţie l-au condus pe Chapman la concluzia că oamenii folosesc limbaje diferite ale iubirii. Aşa după cum unui chinez îi este dificil să comunice cu un francez, dacă fiecare cunoaşte doar propria limbă, la fel de dificil îi este şi unui cuplu în care fiecare foloseşte un alt limbaj afectiv. Am văzut mai sus că Ashley nu s-a simţit iubită de părinţi, deci satisfacerea nevoilor materiale nu era pentru ea o dovadă a iubirii, avea nevoie de altceva pentru a se simţi iubită. Părinţii nu "vorbeau" limbajul ei de iubire.
Chapman a identificat cinci limbaje de bază ale iubirii, care desigur pot avea nenumărate nuanţe (sau dialecte, pentru a păstra paralela). Iată cele cinci limbaje: 1. cuvintele de încurajare; 2. timpul acordat; 3. primirea de daruri; 4. serviciile; 5. mângâierile fizice. Fiecăruia, Chapman îi dedică un capitol în care analizează "dialectele", oferă numeroase exemple, ne ajută în recunoaşterea limbajelor în partenerii noştri. Din experienţa sa, se întâmplă prea rar ca într-un cuplu cei doi să vorbească acelaşi limbaj. Iar tentaţia fiecăruia este de a-şi exprima iubirea faţă de celălalt prin propriul limbaj, nu prin cel al partenerului. Aşa se ajunge la situaţii în care, de exemplu, el îi adresează ei cuvinte de apreciere, pentru că acesta este pentru el limbajul de iubire. Ea nu reacţionează la cuvinte şi trăieşte frustrarea faptului că soţul nu îi acordă timp (acesta fiind limbajul ei de iubire), timp de calitate şi nu timp petrecut împreună în faţa televizorului. Astfel ea nu îi adresează cuvinte de apreciere şi se intră într-un cerc ce în câţiva ani conduce la întrebarea atât de tristă: "Unde a dispărut dragostea?" Chapman relatează cum, pentru cazul tocmai expus, hotărârea soţului de a-şi petrece mai mult timp cu soţia, şi a soţiei de a fi mai atentă şi de a aprecia verbal calităţile soţului, au salvat căsnicia. Nu intrăm în mai multe exemple sau în prezentarea limbajelor.
Lecturând cele cinci capitole dedicate celor cinci limbaje ajungem la practică: descoperirea limbajului principal al iubirii al partenerului. După cum şi în viaţă nu toate lucrurile sunt în alb şi în negru, şi în cazul limbajelor nu este neapărat ca partenerul să fie caracterizat de un singur limbaj. Se poate să aibă un limbaj principal şi mai multe secundare. După cum spuneam şi mai sus, există nenumărate dialecte. Propriu-zis sunteţi invitat la a vă "explora", din punct de vedere emoţional, partenerul, pentru a-l cunoaşte. Înţelegându-l, nu o facem desigur pentru a-i exploata punctele slabe, ci pentru a-i vorbi pe limba lui, pentru a-i comunica sentimentele noastre astfel încât să le înţeleagă.
Cel mai simplu mod de a descoperi limbajul de iubire al partenerului este acela de a fi atent la modul în care îşi manifestă el iubirea: dacă îţi face constant mici atenţii, de exemplu, atunci este clar ce aşteaptă partenerul de la tine ca semn al iubirii tale. Dacă Dvs într-o lună de zile nu i-aţi făcut nici un mic cadou, fie el floare, carte sau altceva, atunci fiţi sigur că indicatorul "rezervorului" partenerului se îndreaptă spre roşu. Nu este greu să vă daţi seama când rezervorul este aproape gol: irascibilitate, lipsă de înţelegere pentru acţiunile celuilalt, tensiune, răceală... De la o maşină nu aşteptaţi să pornească fără benzină. Atunci de ce aţi aştepta ca o căsnicie (sau o relaţie între doi oameni, în general) să meargă cu "rezervorul" gol?
În special pentru soţi, înţelegerea limbajelor de iubire este esenţială, şi cu cât se face mai rapid, cu atât mai bine. Căsniciile, cel puţin marea majoritate, pornesc de la îndrăgostire, care nu înseamnă neapărat iubire. Când aceasta dispare, cei doi se trezesc şi încep să conştientizeze la celălalt ceea ce până acum nu văzuseră: omul cu calităţi şi defecte. Luna de miere se încheie, activitatea cotidiană se reia şi, cu timpul, se instalează rutina. Zi de zi ne alimentăm pe noi, pe copii dacă îi avem, maşina cu benzină, aparatele electrice cu curent, contul cu bani, dar nu alimentăm nevoia de iubire a partenerului. Învăţându-i însă limbajul iubirii, nu ne va fi greu să îi menţinem rezervorul plin.
Satisfacerea nevoii de iubire trebuie să fie o alegere zilnică, făcută din iubire. Nu putem spune: "nu pot învăţa limbajul de iubire al partenerului". Am ales din nou un fragment din carte, de data aceasta chiar o mărturie a autorului, şi încă una prozaică, pentru a arăta că iubirea nu trece (doar) prin stomac, ci şi prin aspirator.
Limbajul iubirii soţiei mele sunt "serviciile". Unul dintre lucrurile pe care le fac foarte des din dragoste este să dau cu aspiratorul. Credeţi că-mi face plăcere? Şi mama mă punea să dau cu aspiratorul. Pe toată durata liceului nu puteam să mă duc să bat mingea sâmbăta până ce nu terminam de dat cu aspiratorul prin toată casa. Pe atunci mi-am spus: "Când am să scap de aici, e clar că un lucru n-am să-l mai fac niciodată: n-o să mai dau cu aspiratorul. O să-mi iau o nevastă să facă asta."
Dar acum dau cu aspiratorul prin toată casa, şi încă foarte des. Există un singur motiv pentru care o fac. Iubirea. Nu poţi să mă plăteşti îndeajuns ca să o fac, dar o fac din iubire. Când o anumită acţiune nu-ţi stă în fire, ea constituie cea mai mare dovadă de iubire. Soţia mea ştie că atunci când dau cu aspiratorul o fac sută la sută din iubire pură, şi sunt răsplătit pentru tot ce fac.
"Disponibilitatea de a iubi, mai ales când partenerul nu te iubeşte, poate părea imposibilă pentru unii. O asemenea iubire poate presupune să apelăm la resursele noastre spirituale. Cu câţiva ani în urmă, când la rândul meu am avut probleme în căsnicie, am redescoperit nevoia de Dumnezeu. Ca antropolog, am fost învăţat să examinez datele. Am hotărât să descopăr rădăcinile credinţei creştine. Examinând datele istorice de la naşterea lui Cristos, dar şi viaţa, moartea şi învierea Sa, am ajuns la concluzia că moartea Sa este o expresie a iubirii, iar învierea Sa este dovada profundă a puterii Sale. Am devenit un adevărat "credincios". Mi-am dedicat viaţa Lui şi am descoperit că El furnizează energia spirituală interioară necesară iubirii chiar şi atunci când iubirea nu este împărtăşită.
Rata crescută a divorţurilor dovedeşte că mii de cupluri au trăit cu un rezervor de iubire gol. Numărul crescând de adolescenţi care fug de acasă şi se ceartă cu legea indică faptul că mulţi părinţi, care probabil au încercat sincer să-şi exprime iubirea faţă de copiii lor, au vorbit într-un limbaj nepotrivit. Cred că aceste concepte din cartea de faţă ar putea avea impact asupra căsniciilor şi familiilor noastre.
Visez la ziua în care potenţialul cuplurilor căsătorite va creşte simţitor spre binele omenirii, când soţii şi soţiile îşi vor putea trăi viaţa cu rezervoarele de iubire pline, astfel încât să-şi folosească întregul potenţial ca indivizi şi cupluri. Visez la ziua în care copiii vor putea să se dezvolte în cămine pline de iubire şi de siguranţă, când energia lor se va dezvolta canalizată fiind spre învăţătură şi spre a-i servi pe alţii, şi nu într-o veşnică încercare de a găsi iubirea pe care n-au avut-o acasă. Îmi doresc ca acest mic volum să reaprindă flacăra iubirii în căsnicia voastră şi în căsniciile a mii de alte cupluri asemănătoare.
Dacă ar fi posibil, aş înmâna această carte personal fiecărui cuplu şi i-aş spune: "E pentru voi. Sper să vă schimbe viaţa. Şi dacă o va face, daţi-o mai departe." Cum însă nu pot face asta, aş fi încântat dacă aţi da un exemplar din această carte familiei voastre, fraţilor şi surorilor, copiilor căsătoriţi, angajaţilor, celor de la club, de la biserică sau de la sinagogă. Cine ştie, poate că împreună ne vom vedea visul adeverindu-se."
Gary Chapman
sursa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_03_11
Dacă este să o luăm pe firul cronologic al motivaţiei scrierii acestei cărţi, atunci trebuie să pornim de la metafora care l-a impresionat pe autor şi care expune un adevăr pe cât de simplu, pe atât de neglijat.
Metafora aparţine dr. Ross Campbell, psihiatru specializat în tratarea problemelor copiilor şi adolescenţilor: "În interiorul fiecărui copil, există un «rezervor afectiv» care de-abia aşteaptă să fie umplut cu iubire. Atunci când un copil se simte cu adevărat iubit, el se va dezvolta normal; dar când rezervorul este gol, copilul se va comporta în mod nedorit. În mare măsură, acest comportament necuviincios este motivat de dorinţa arzătoare de a umple «rezervorul iubirii»." Şi cum exemplele au puterea a sute de pagini de teorie, iată un exemplu concret povestit de Chapman:
"Îmi amintesc de Ashley care, la treisprezece ani, făcea deja tratament pentru o boală ce nu putea fi contractată decât sexual. Părinţii ei erau disperaţi. Erau furioşi pe Ashley, erau supăraţi pe şcoală, pe care o învinuiau pentru organizarea orelor de educaţie sexuală. Altfel, cum să fi făcut fetiţa una ca asta? - se întrebau ei.
De-a lungul conversaţiilor mele cu Ashley, ea mi-a povestit despre divorţul părinţilor săi pe când avea şase anişori. "Am crezut că tata a plecat de acasă pentru că nu mă iubea", mi-a zis ea. "Când mama mea s-a recăsătorit - aveam atunci zece ani - am simţit că ea avea acum pe cineva care s-o iubească, în vreme ce pe mine tot nu mă iubeşte nimeni. Îmi doream atât de mult să fiu iubită! L-am cunoscut pe băiatul acela la şcoală. Era mai mare decât mine, dar m-a plăcut. Nu-mi venea să cred. Era drăguţ cu mine şi, după o vreme, chiar am crezut că mă iubeşte. Nu voiam să fac dragoste, dar doream să fiu iubită."
"Rezervorul de iubire" al lui Ashley era gol de ani de zile. Mama ei şi tatăl ei vitreg îi satisfăcuseră nevoile imediate, dar nu-şi dăduseră seama de cumplita luptă afectivă ce se dădea în sufletul ei. Sigur că o iubeau pe Ashley şi chiar credeau că ea simte iubirea lor. Ei au descoperit abia când era prea târziu că, de fapt, nu vorbeau acelaşi limbaj afectiv cu Ashley.
Experienţa dramatică a lui Ashley pare a avea la bază faptul că "rezervorul de iubire" al ei era gol. Adevărata problemă este cum s-a golit acest "rezervor" şi, mai ales, cum s-ar putea umple el? O primă intuiţie o avem: fata avea nevoie să simtă iubire, pe când părinţii îi acordau cele necesare din punct de vedere material. "Nu vorbeau acelaşi limbaj afectiv".
Chapman a aflat răspunsul călătorind şi consiliind sute de cupluri din întreaga America. Evident, cuplurile apelează la consilier în momentele de criză şi nu în cele de bucurie, astfel că Chapman a recunoscut în fiecare caz rezervorul gol. Învăţându-i pe parteneri să descopere limbajul celuilalt, să vorbească pe limba celuilalt, a reuşit să salveze numeroase căsnicii. Aceasta nu înseamnă desigur că această carte se adresează exclusiv celor aflaţi în pragul divorţului; ea este utilă tuturor celor care cred că în relaţia cu partenerul (adică în primul rând soţul/soţia, dar nu numai, ci şi logodnicul/logodnica, mama, fratele etc) există loc pentru mai bine, sau este nevoie de mai bine.
Anii de observaţie l-au condus pe Chapman la concluzia că oamenii folosesc limbaje diferite ale iubirii. Aşa după cum unui chinez îi este dificil să comunice cu un francez, dacă fiecare cunoaşte doar propria limbă, la fel de dificil îi este şi unui cuplu în care fiecare foloseşte un alt limbaj afectiv. Am văzut mai sus că Ashley nu s-a simţit iubită de părinţi, deci satisfacerea nevoilor materiale nu era pentru ea o dovadă a iubirii, avea nevoie de altceva pentru a se simţi iubită. Părinţii nu "vorbeau" limbajul ei de iubire.
Chapman a identificat cinci limbaje de bază ale iubirii, care desigur pot avea nenumărate nuanţe (sau dialecte, pentru a păstra paralela). Iată cele cinci limbaje: 1. cuvintele de încurajare; 2. timpul acordat; 3. primirea de daruri; 4. serviciile; 5. mângâierile fizice. Fiecăruia, Chapman îi dedică un capitol în care analizează "dialectele", oferă numeroase exemple, ne ajută în recunoaşterea limbajelor în partenerii noştri. Din experienţa sa, se întâmplă prea rar ca într-un cuplu cei doi să vorbească acelaşi limbaj. Iar tentaţia fiecăruia este de a-şi exprima iubirea faţă de celălalt prin propriul limbaj, nu prin cel al partenerului. Aşa se ajunge la situaţii în care, de exemplu, el îi adresează ei cuvinte de apreciere, pentru că acesta este pentru el limbajul de iubire. Ea nu reacţionează la cuvinte şi trăieşte frustrarea faptului că soţul nu îi acordă timp (acesta fiind limbajul ei de iubire), timp de calitate şi nu timp petrecut împreună în faţa televizorului. Astfel ea nu îi adresează cuvinte de apreciere şi se intră într-un cerc ce în câţiva ani conduce la întrebarea atât de tristă: "Unde a dispărut dragostea?" Chapman relatează cum, pentru cazul tocmai expus, hotărârea soţului de a-şi petrece mai mult timp cu soţia, şi a soţiei de a fi mai atentă şi de a aprecia verbal calităţile soţului, au salvat căsnicia. Nu intrăm în mai multe exemple sau în prezentarea limbajelor.
Lecturând cele cinci capitole dedicate celor cinci limbaje ajungem la practică: descoperirea limbajului principal al iubirii al partenerului. După cum şi în viaţă nu toate lucrurile sunt în alb şi în negru, şi în cazul limbajelor nu este neapărat ca partenerul să fie caracterizat de un singur limbaj. Se poate să aibă un limbaj principal şi mai multe secundare. După cum spuneam şi mai sus, există nenumărate dialecte. Propriu-zis sunteţi invitat la a vă "explora", din punct de vedere emoţional, partenerul, pentru a-l cunoaşte. Înţelegându-l, nu o facem desigur pentru a-i exploata punctele slabe, ci pentru a-i vorbi pe limba lui, pentru a-i comunica sentimentele noastre astfel încât să le înţeleagă.
Cel mai simplu mod de a descoperi limbajul de iubire al partenerului este acela de a fi atent la modul în care îşi manifestă el iubirea: dacă îţi face constant mici atenţii, de exemplu, atunci este clar ce aşteaptă partenerul de la tine ca semn al iubirii tale. Dacă Dvs într-o lună de zile nu i-aţi făcut nici un mic cadou, fie el floare, carte sau altceva, atunci fiţi sigur că indicatorul "rezervorului" partenerului se îndreaptă spre roşu. Nu este greu să vă daţi seama când rezervorul este aproape gol: irascibilitate, lipsă de înţelegere pentru acţiunile celuilalt, tensiune, răceală... De la o maşină nu aşteptaţi să pornească fără benzină. Atunci de ce aţi aştepta ca o căsnicie (sau o relaţie între doi oameni, în general) să meargă cu "rezervorul" gol?
În special pentru soţi, înţelegerea limbajelor de iubire este esenţială, şi cu cât se face mai rapid, cu atât mai bine. Căsniciile, cel puţin marea majoritate, pornesc de la îndrăgostire, care nu înseamnă neapărat iubire. Când aceasta dispare, cei doi se trezesc şi încep să conştientizeze la celălalt ceea ce până acum nu văzuseră: omul cu calităţi şi defecte. Luna de miere se încheie, activitatea cotidiană se reia şi, cu timpul, se instalează rutina. Zi de zi ne alimentăm pe noi, pe copii dacă îi avem, maşina cu benzină, aparatele electrice cu curent, contul cu bani, dar nu alimentăm nevoia de iubire a partenerului. Învăţându-i însă limbajul iubirii, nu ne va fi greu să îi menţinem rezervorul plin.
Satisfacerea nevoii de iubire trebuie să fie o alegere zilnică, făcută din iubire. Nu putem spune: "nu pot învăţa limbajul de iubire al partenerului". Am ales din nou un fragment din carte, de data aceasta chiar o mărturie a autorului, şi încă una prozaică, pentru a arăta că iubirea nu trece (doar) prin stomac, ci şi prin aspirator.
Limbajul iubirii soţiei mele sunt "serviciile". Unul dintre lucrurile pe care le fac foarte des din dragoste este să dau cu aspiratorul. Credeţi că-mi face plăcere? Şi mama mă punea să dau cu aspiratorul. Pe toată durata liceului nu puteam să mă duc să bat mingea sâmbăta până ce nu terminam de dat cu aspiratorul prin toată casa. Pe atunci mi-am spus: "Când am să scap de aici, e clar că un lucru n-am să-l mai fac niciodată: n-o să mai dau cu aspiratorul. O să-mi iau o nevastă să facă asta."
Dar acum dau cu aspiratorul prin toată casa, şi încă foarte des. Există un singur motiv pentru care o fac. Iubirea. Nu poţi să mă plăteşti îndeajuns ca să o fac, dar o fac din iubire. Când o anumită acţiune nu-ţi stă în fire, ea constituie cea mai mare dovadă de iubire. Soţia mea ştie că atunci când dau cu aspiratorul o fac sută la sută din iubire pură, şi sunt răsplătit pentru tot ce fac.
"Disponibilitatea de a iubi, mai ales când partenerul nu te iubeşte, poate părea imposibilă pentru unii. O asemenea iubire poate presupune să apelăm la resursele noastre spirituale. Cu câţiva ani în urmă, când la rândul meu am avut probleme în căsnicie, am redescoperit nevoia de Dumnezeu. Ca antropolog, am fost învăţat să examinez datele. Am hotărât să descopăr rădăcinile credinţei creştine. Examinând datele istorice de la naşterea lui Cristos, dar şi viaţa, moartea şi învierea Sa, am ajuns la concluzia că moartea Sa este o expresie a iubirii, iar învierea Sa este dovada profundă a puterii Sale. Am devenit un adevărat "credincios". Mi-am dedicat viaţa Lui şi am descoperit că El furnizează energia spirituală interioară necesară iubirii chiar şi atunci când iubirea nu este împărtăşită.
Rata crescută a divorţurilor dovedeşte că mii de cupluri au trăit cu un rezervor de iubire gol. Numărul crescând de adolescenţi care fug de acasă şi se ceartă cu legea indică faptul că mulţi părinţi, care probabil au încercat sincer să-şi exprime iubirea faţă de copiii lor, au vorbit într-un limbaj nepotrivit. Cred că aceste concepte din cartea de faţă ar putea avea impact asupra căsniciilor şi familiilor noastre.
Visez la ziua în care potenţialul cuplurilor căsătorite va creşte simţitor spre binele omenirii, când soţii şi soţiile îşi vor putea trăi viaţa cu rezervoarele de iubire pline, astfel încât să-şi folosească întregul potenţial ca indivizi şi cupluri. Visez la ziua în care copiii vor putea să se dezvolte în cămine pline de iubire şi de siguranţă, când energia lor se va dezvolta canalizată fiind spre învăţătură şi spre a-i servi pe alţii, şi nu într-o veşnică încercare de a găsi iubirea pe care n-au avut-o acasă. Îmi doresc ca acest mic volum să reaprindă flacăra iubirii în căsnicia voastră şi în căsniciile a mii de alte cupluri asemănătoare.
Dacă ar fi posibil, aş înmâna această carte personal fiecărui cuplu şi i-aş spune: "E pentru voi. Sper să vă schimbe viaţa. Şi dacă o va face, daţi-o mai departe." Cum însă nu pot face asta, aş fi încântat dacă aţi da un exemplar din această carte familiei voastre, fraţilor şi surorilor, copiilor căsătoriţi, angajaţilor, celor de la club, de la biserică sau de la sinagogă. Cine ştie, poate că împreună ne vom vedea visul adeverindu-se."
Gary Chapman
sursa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_03_11
Rezervorul de Iubire
Te simţi împlinit şi poţi dărui altora iubire sau atenţie doar atunci cînd îţi oferi ţie mai întîi acest dar; nu poţi da altcuiva ceea ce tu nu ai deja.
Închipuieste-ţi că sufletul tău e ca un rezervor de iubire; cu cît e mai plin, cu atît ai mai multe resurse pentru a te simţi bine şi a le dărui celorlalţi toată dragostea ta.
Cu cît rezervorul e mai gol, cu atît te simţi mai nefericit, mai dezamăgit şi mai frustrat atunci cînd dăruieşti ceva şi celălalt nu îţi răspunde pe măsură.
Atunci cînd nu ai suficientă iubire pentru tine, te priveşti fără dragoste, te critici şi nu poţi pune acest sentiment în ceea ce faci pentru alţii, iar ei simt acest lucru. Pentru a avea rezervorul sufletesc plin de iubire trebuie să te concentrezi zilnic pe nevoile tale, să fii atent la tine, la semnalele corpului tău, la emoţiile tale, să te relaxezi, să te bucuri şi în general să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a-ţi arăta cît de mult te preţuieşti, indiferent de situaţiile prin care treci. Umple-ţi rezervorul cu iubirea pe care ţi-o dăruieşti TU, necondiţionat şi nu aştepta să o găseşti la ceilalţi înainte de a o găsi în tine. Atunci cînd încercăm să le oferim altora iubirea noastră fără a ne iubi mai întîi, nu reuşim niciodată să le cîştigăm aprecierea, deşi paradoxul este că tocmai de aceea facem uneori aceste gesturi, pentru a primi înapoi cît mai multă dragoste sau pentru a ne alimenta rezervorul interior golit. Noi ne simţim însă cu adevărat iubiţi doar atunci cînd ne iubim pe noi aşa cum sîntem şi ne dăruim zilnic dovezi de dragoste. Caută iubirea în tine, nu în afara ta, umple-ţi singur rezervorul cu dragoste şi apoi vei putea oferi si celorlalti iubire neeconditionata, astfel te vei simţi minunat în fiecare zi!
sursa: http://www.jurnale.ro/Daniela_DUMITRIU__C_t__dragoste_ai_pentru_tine_-e5812-70301.html
vineri, 6 noiembrie 2009
COMPASSION - THE SUPREME EMOTION
By H H The Dalai Lama
His Holiness the Dalai lama
"...our capacity for empathy is the source of that most precious of all qualities, which in Tibetan we call nying-je. Now whilst generally translated simply as compassion, the term nying-je has a wealth of meaning that is difficult to convey succinctly, though the ideas it contains are universally understood. It connotes love, affection, kindness, gentleness, generosity of spirit and warm-heartednes. It is also used as a term of both sympathy and of endearment. But most importantly, nying-je denotes a feeling of connection with others, reflecting its origins in empathy...
...Although it is clear from this description that nying-je, or love and compassion, is understood as an emotion, it belongs to that category of emotions which have a more developed cognitive component. Some emotions, such as the revulsion we feel at the sight of blood are basically instinctual. Others, such as fear of poverty, have this more developed cognitive component.
We can understand nying-je in terms of a combination of empathy and reason. Empathy we can think of as a very honest person; reason as someone who is very practical. When the two are put together, the combination is highly effective. As such, nying-je is quite different from those random feelings like anger and lust which, far from bringing us happiness, only trouble us and destroy our peace of mind. This fact that we can enhance our feelings of concern for others is of supreme importance because the more we develop compassion, the more genuinely ethical our conduct will be. As we have seen, when we act out of concern for others, our behaviour towards them is automatically positive. This is because we have no room for suspicion when our hearts are filled with love. It is as if an inner door is opened, allowing us to reach out. Having concern for others breaks down the impediment which inhibits healthy interaction with others...
...Thus if I may give an example from my own experience, I find that whenever I meet new people and have this positive disposition, there is no barrier between us. No matter who or what they are, whether they have blonde hair or black hair, or hair that is dyed green, I feel that I am simply encountering a fellow human being with the same desire to be happy and to avoid suffering as myself. And I find that I can speak to them as if they were old friends, even at our first meeting. By keeping in mind that ultimately, we are all brother and sisters, that there is no substantial difference between us, that all others share my desire to be happy and to avoid suffering, I can express my feelings as readily as to someone I have known intimately for years. And not just with a few nice words or gestures, but really heart to heart, no matter what the language barrier."
By H H The Dalai Lama
His Holiness the Dalai lama
"...our capacity for empathy is the source of that most precious of all qualities, which in Tibetan we call nying-je. Now whilst generally translated simply as compassion, the term nying-je has a wealth of meaning that is difficult to convey succinctly, though the ideas it contains are universally understood. It connotes love, affection, kindness, gentleness, generosity of spirit and warm-heartednes. It is also used as a term of both sympathy and of endearment. But most importantly, nying-je denotes a feeling of connection with others, reflecting its origins in empathy...
...Although it is clear from this description that nying-je, or love and compassion, is understood as an emotion, it belongs to that category of emotions which have a more developed cognitive component. Some emotions, such as the revulsion we feel at the sight of blood are basically instinctual. Others, such as fear of poverty, have this more developed cognitive component.
We can understand nying-je in terms of a combination of empathy and reason. Empathy we can think of as a very honest person; reason as someone who is very practical. When the two are put together, the combination is highly effective. As such, nying-je is quite different from those random feelings like anger and lust which, far from bringing us happiness, only trouble us and destroy our peace of mind. This fact that we can enhance our feelings of concern for others is of supreme importance because the more we develop compassion, the more genuinely ethical our conduct will be. As we have seen, when we act out of concern for others, our behaviour towards them is automatically positive. This is because we have no room for suspicion when our hearts are filled with love. It is as if an inner door is opened, allowing us to reach out. Having concern for others breaks down the impediment which inhibits healthy interaction with others...
...Thus if I may give an example from my own experience, I find that whenever I meet new people and have this positive disposition, there is no barrier between us. No matter who or what they are, whether they have blonde hair or black hair, or hair that is dyed green, I feel that I am simply encountering a fellow human being with the same desire to be happy and to avoid suffering as myself. And I find that I can speak to them as if they were old friends, even at our first meeting. By keeping in mind that ultimately, we are all brother and sisters, that there is no substantial difference between us, that all others share my desire to be happy and to avoid suffering, I can express my feelings as readily as to someone I have known intimately for years. And not just with a few nice words or gestures, but really heart to heart, no matter what the language barrier."
Abulie..
Ce intelegem prin abulie?
Prin abulie intelegem o deficienta a vointei, o lipsa de vointa.
Persoana care sufera de abulie este incapabila sa ia o decizie sau sa realizeze un proiect.
Exista forme mai grave de abulie?
In abulie ineficienta evidenta sporeste starea de indispozitie. Exista si forme mai grave de abulie. In formele de abulie mai grave bolnavul poate ramane total inactiv.
Unde intalnim forme de abulie?
Intalnim forme de abulie in sindroamele care afecteaza dispozitia. Putem intalni abulie asociata cu stari depresive si melancolie dar si in nevroze si in toxicomanii
Prin abulie intelegem o deficienta a vointei, o lipsa de vointa.
Persoana care sufera de abulie este incapabila sa ia o decizie sau sa realizeze un proiect.
Exista forme mai grave de abulie?
In abulie ineficienta evidenta sporeste starea de indispozitie. Exista si forme mai grave de abulie. In formele de abulie mai grave bolnavul poate ramane total inactiv.
Unde intalnim forme de abulie?
Intalnim forme de abulie in sindroamele care afecteaza dispozitia. Putem intalni abulie asociata cu stari depresive si melancolie dar si in nevroze si in toxicomanii
Buddha's
The Buddha gave some remarkably modern-sounding advice just before his passing away on how to approach the teachings, called the Four Reliances:
Rely on the teaching, not on the person;
Rely on the meaning, not on the words;
Rely on the definitive meaning, not on the provisional;
Rely on your wisdom mind, not on your ordinary mind.
Rely on the teaching, not on the person;
Rely on the meaning, not on the words;
Rely on the definitive meaning, not on the provisional;
Rely on your wisdom mind, not on your ordinary mind.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
